Nu mă certați pentru titlu. Îmi place să vorbesc limba română. Și în limba noastră română se scrie S-C-H-I. Nu SKI. SKI e în engleză. Noi trăim în România. Și drept urmare vorbim limba română. Dacă vrem să vorbim în limba engleză și să scriem în limba engleză, o facem de la cap la coadă. Nu avem de ce să inventăm noi romengleza. Ne batem joc de ambele limbi.
Să trecem peste.
Azi m-am trezit de dimineață. Foarte de dimineață (cel puțin pentru mine). M-am echipat de schi și am urcat în mașină cu direcția Rânca (cea mai apropiată stațiune). Pe drum, sincer vă spun, am fost tare dezamăgită de peisaj. M-am întristat efectiv să văd în jurul meu o zi parcă de primăvară și o natură gata să înflorească, când ea ar fi trebuit să fie moartă și îngropată sub nămeți.
Începusem deja să mă gândesc că nu va fi mare lucru nici de capul pârtiei, chiar dacă toți spuseseră că-i ok de schiat. La cum se prezenta vremea la nici câțiva kilometrii, mie-mi era deja clar. Și nu m-am înșelat. Pârtia de schi, deși administratorii s-au chinuit să o amenajeze cu ajutorul tunurilor, avea pământ pe alocuri. Și pietricele. Nu puteam să schiez așa cum mi-aș fi dorit.
Totuși, dorința mea de a vedea ninsoarea anul ăsta, s-a împlinit. La nici jumătate de oră a început să ningă. Și a nins așa o zi întreagă. Și încă mai ninge. Iar pârtia a început să se facă așa cum trebuie. M-aș bucura să ningă în continuare căci, altfel, dacă se va opri, doar ninsoarea de azi nu v-a conta prea mult pentru cei care vor să schieze cu adevărat chiar și pe o pârtie de câteva sute de metri.
Apoi, după ce am dat eu așa vreo câteva ture să mă satur, mi-am luat prietenul (obligat, forțat) și l-am pus pe schiuri. Cum să meargă la schi și și să nu schieze? A ripostat puțin ce-i drept, dar nu a avut cu cine se înțelege. Așa că s-a conformat.
Să știți însă că a fost un elev cuminte și ascultător (nici nu avea în fața cui să facă mofturi și nici cui să se plângă). A prins destul de repede și a învățat multe într-o singură zi: de la cum să stea pe schiuri și să facă plugul, ținându-l eu în bețe, până la schiatul singur singurel și la cristiane. Ușurel, în viteza întâi, desigur. Dar a prins. Și nici nu știți cât de mândră sunt de el. Și de mine, bineînțeles, că doar eu i-am fost instructor toată ziua.
Apoi, am făcut și poze. Și dacă am făcut poze (două, că n-am avut timp de mai multe), zic să vi le arăt și vouă. Și nu vreau nicidecum să vă oftic. Ci doar să vă invit la schi. Să vă fac poftă de un schi, de ce nu?
