Tu te-ai întrebat vreodată cum se recoltează semințele de mac? Nici eu, până mai ieri. Habar nu aveam și nici că mă interesa prea tare.
Ieri însă, după ce m-am plictisit în casă stând pe laptop, am zis să ies prin curte. Și m-am dus în grădina maică-mii, unde ea smulsese macii uscați din pământ și le recolta semințele. Și mi s-a părut atât de interesant procesul ăsta, încât am uimit-o prin faptul că m-am așezat lângă ea și am ajutat-o să recolteze semințele de mac din fiecare capsulă în parte.
Și, dacă tot mi s-a părut interesant, am zis să îți arăt și ție. Poate vrei să recoltezi și tu semințele de mac și nu știi cum. Și dacă nu știi cum și nu iei macul cu atenție, așa cum a făcut mama, s-ar putea să scuturi destule semințe de mac pe jos. Semințe pe care nu le mai poți recupera după aceea pentru că, după cum știi deja, sunt foarte micuțe.
Și, văzând cum se scutură, s-a prins cum se și recoltează semințele. Și m-a instruit și pe mine. Și mi s-a părut atât de fascinant cât de inteligent se dezvoltă plantele, încât am zis că trebuie să scriu despre asta, să vadă și alții care, poate, la fel ca mine, sunt neștiutori privind subiectul ăsta.
Cum se recoltează semințele de mac?
Ei bine, fix așa: întorci capsula de mac invers, cu orificiile în jos și o răsucești de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga până ies toate semințele. Dacă vrei, poți să o spargi după în palme să vezi dacă a mai rămas ceva și, eventual, să le scuturi de acolo. Ce m-a fascinat pe mine e cum ies ele prin orificii. Fiecare orificiu fiind de la o cameră din capsulă unde se află semințe de mac. Am observat asta după ce am spart o capsulă și am văzut cum e dispusă în camere, fiecare cameră fiind separată de câte o membrană foarte subțire.
Și, ca să înțelegi mai bine, am făcut și un video.
Sursă YouTube (user Daniela Bojinca)
De la o capsulă de mac căreia nu i s-au scuturat semințele, strângi cam atâtea semințe cât vezi și în videoul de mai sus. Sau în poza de la începutul acestui articol.
În total, am strâns cam jumătate din caserola din imaginea de mai jos și nu am terminat cu tot macul.
Cantitatea de semințe de mai sus a fost obținută doar din jumătate din macul din poza de mai jos. Ceea ce, zic eu, e chiar ok. Asta dat fiind faptul că nu vorbim de recoltare de semințe în cantități industriale, pentru producție.
P.S. Nu se face opiu din acest mac
În caz că nu știai, nu poți face opiu din orice tip de mac. Opiu se face din macul necopt, care se găsește în capsule verzi, necoapte, iar acele biluțe sunt albe și lăptoase. Nu din cele ca mai sus. Cele de mai sus sunt ajunse la maturitate, sunt negre și nu mai poți extrage nimic din ele pentru că sunt deja uscate de mama natură în întregime. Macul recoltat gata copt, de la mama natură, nu poate fi folosit pentru a obține opiu și nu este toxic în cantități mici. Că altfel nu l-ar mai pune ăștia pe covrigi și în prăjituri. Deci e totul ok.
Definiția opiului este următoarea, conform DEX: ÓPIU s. n. Substanță narcotică toxică obținută prin uscarea latexului extras prin incizie din capsulele necoapte ale unei specii de mac și folosită ca somnifer, calmant, analgezic, stupefiant. [Var.: ópium s. n.] – Din fr., lat. opium.