Surori bune și nebune este un nou film marca Tina Fey, ceea ce înseamnă că fie îți place fie nu-ți place. Filmul este regizat de Jason Moore, pe care îl știm din comedia Pitch Perfect, iar scenariul este scris de Paula Pell (Saturday Night Live, 30 Rock). Rezultă astfel situații și personaje ca cele cu care ne-a obișnuit Tina Fey.
Este o poveste despre două surori care se întorc în casa părintească pentru a-și goli camerele deoarece părinții lor vor să vândă casa și să se mute într-un apartament. O călătorie înapoi în timp care se încheie cu o mare petrecere de adio. Cele două surori își adună toți colegii din liceu pentru a petrece o noapte ca în liceu. Numai că invitații sunt acum niște persoane responsabile, cu probleme și greutăți, iar unii dintre ei au venit chiar și cu copiii. Așa că marea petrecere arată mai degrabă ca un priveghi.
Adunarea liniștită se transformă încet-încet în cea mai sălbatică petrecere pe care au văzut-o cu toții vreodată! Alcool, mult alcool, „îndulcitor”, mimă, dans, muzică bună, flirturi jenante, vopsea albastră și multe altele sunt numai câteva din ingredientele petrecerii monstruoase.
Petrecere care are un final moralizator, fiind o adevărată experiență eliberatoare și care îi maturizează pe toți cei implicați.
Acum, să vă spun sincer, pe mine nu m-a impresionat acest film. Așa cum ziceam și la începutul articolului, stilul lui Tina Fey ori îți place, ori nu-ți place. Eu fac parte din cea de-a doua categorie.
În primul rând că mi se pare că după o anumită vârstă nu mai poți să ai roluri și glume de adolescenți. A nu se înțelege că rolul interpretat este cel al unei adolescente. Tina Fey în Surori bune și nebune este Kate Ellis, o femeie la 40 de ani care se comportă și vorbește ca o adolescentă. Ba mai mult, are și un copil, o adolescentă care este mai matură și mai elegantă decât ea.
Deși am râs la unele faze și la unele glume, la un moment dat mă săturasem de atâtea poante porcoase și scene a la American Pie.
Cel mai mult mi-a plăcut de Pazuzu (John Cena), dealer-ul care a adus drogurile și a rămas la petrecere. Un personaj foarte impunător, mai ales prin statură, dar foarte amuzant și expresiv în inexpresivitatea lui (dacă îmi permiteți această formulare). O să înțelegeți ce am vrut să zic după ce vedeți filmul.
Așadar, dacă vă place stilul filmelor cu adolescenți, stilul lui Tina Fey, sau doar sunteți în căutarea unei comedii ușoare și relaxante, mergeți să vedeți Surori bune și nebune.
Filmul Surori bune și nebune intra în cinematografe din 1 ianuarie 2016 și este distribuit de Ro Image. Articolul este scris de Iulia Matache.
Sursă YouTube (user Hollywood Multiplex)