Am fost o norocoasă.
M-am născut la poale de munte, la Târgu-Jiu. Și am crescut la casă, pe o stradă principală, ceea ce, acum, închisă într-o cutie de chibrituri undeva într-un cartier din București, mi se pare cel mai minunat lucru de pe Pământ. De pe geamul din bucătărie, dimineața, îmi plăcea mereu să privesc munții. Sau din grădina din spatele casei, la apus.
Alergam toată ziua prin curte și grădină. Îmi plăcea să explorez fiecare colțișor. Era Universul în care evadam după ce-mi terminam temele, în școala primară. Apoi, când am mai crescut și nu mai zburdam pe unde apucam, îmi plăcea să-mi pun un șezlong în grădină și să citesc.
Vacanțele, toate, mi le petreceam la bunici, la țară. Mă mutam dintr-o casă în alta. Însă, la țară, mi-a plăcut mult mai mult. În primul rând, bunica mă lăsa să fac ce voiam eu și mă certa mult mai puțin decât mama (scuze, mama), iar apoi aveam mai multe animale pe care le puteam alerga în voie fără să știe bunicul. În special găinile. Vai, cât îmi plăcea să alerg găinile. Credeam că, dacă fac sport, o să facă ouă mai bune.
Acum, că am crescut, mutată în București, cu o viață ciclică, îmi dau seama că vacanțele petrecute la țară reprezintă fericirea absolută. Sau cel puțin cu acele momente asociez eu fericirea.
Și despre viața la țară și vreau să scriu în acest articol. Despre micile momente de fericire pentru care, sinceră să fiu, aș da oricând Bucureștiul. Despre cum e să crești în spiritul #PuternicRomanesc.
Bunicii nu stăteau departe de Târgu-Jiu. La vreo maxim 30 de kilometri. Dar undeva și mai aproape de munte, unde nu prea auzeai mașini, ci doar voci gălăgioase de copii, păsări, animale și adierea vântului prin crengile pomilor din livezi. Iar aerul era mult mai plăcut. Când stau acum și mă gândesc și mai închid din când în când ochii ca să-mi aduc mai bine aminte momentele care mi-au definit copilăria cât și adultul care încerc să devin azi, parcă simt așa mirosul proaspăt de țară. Mirosul ăla specific, pe care nu poți să-l descrii, ci doar să-l iubești și să-i faci pe alții să e creadă pe cuvânt că-i mirosul cu care ai vrea să-ți răsfeți nasul în fiecare dimineață.
Să cresc în spiritul #PuternicRomanesc a însemnat să rup în fiecare zi câte o pereche de papuci în timp ce puneam frână cu piciorul pe roata din spate de la bicicletă. Eram mai mult desculță decât încălțată. Să alerg pe ulița neasfaltată, plină de praf, să cad și să-mi julesc genunchii. Să mă cațăr în copaci și să mănânc fructe proaspete și gustoase. Să merg cu bunica în grădină și să-mi culeg roșii pentru micul dejun, pe care le mâncam cu brânză, asta când nu ceream cereale cu lapte de vacă. Să merg pe câmp, cu tractorașul Marinică, pe care am învățat ulterior să-l și conduc, la diverse activități. Să urc sus în deal la vii și să culeg struguri. Sau să-i mănânc pe furiș. Să aștept vacile pe uliță, când veneau seara de la păscut și să aștept să-mi primesc prima cană cu lapte muls din fiecare seară Oh, și spuma aia de la primul lapte, cu zahăr. A fost deliciul copilăriei mele. Laptele, în sine, este, pentru mine, a 8-a minune a lumii căci nu există zi în care să nu beau măcar o cană de lapte. Aproape că-l venerez, nu alta.
Am crescut printre tradiții. Iar cel mai tare îmi plăcea iarna când, în Ajunul Crăciunului, mergeam cu bunicul în pițărăi. Colindam din poartă în poartă, prin tot satul, cu toți copii din sat și primeam eugenii, mere, portocale și alte din astea. Aveam și toiag, de la străbunica. Și săcui. Și eram tare mândră de ele. Și acum sunt. Și cred că o să fiu mereu. Sunt o bucată ruptă din istorie, pe care eu o port în suflet.
Un singur regret am din copilăria mea. Că n-am muls vaca și nu știu să fac asta. Doar stăteam în tocul ușii, admirând operațiunea și așteptându-mi cănuța mea cu lapte proaspăt și cald.
Să copilăresc în vacanțe pe la țară, printre produse puse pe masa din bucătărie direct de la mama natură, din grădina bunicii, m-a transformat într-o persoană extrem de pretențioasă. Și strâmb din nas la orice produs din comerț căruia nu-i găsesc măcar o mică asemănare în gust cu ce-mi punea mie bunica pe masă.
Și am să dau și un exemplu. Atunci când încerc un produs lactat nou, să zicem lapte sau brânză, ca să-l mai cumpăr și a doua oară, trebuie să-mi aducă aminte de gustul ăla din copilărie. Când îl gust și-mi inundă toate papilele gustative, dacă nu-mi apare instant senzația că m-am întors înapoi la țară, în perioada copilăriei, a picat testul suprem.
Recent am gustat lactatele de la SIM. În special laptele SIM, că el mă interesa mai mult, dat fiind faptul că micul meu dejun constă în lapte cu cereale. Aproape zilnic. Rar mai fac o omletă cu ouă de țară, sau un ou ochi, sau îmi pun rapid două felii de pâine cu un și gem de casă. L-am luat pe cel cu 3.5% grăsime de la SIM și-am zis, ia să văd ce-i de capul lui. Prima dată nu l-am amestecat cu cerealele, că sunt dulci și-i schimbă automat gustul. Mi-am pus într-un pahar și l-am savurat așa, pe stomacul gol, dimineața, la prima oră. Am luat prima gură și am închis ochii. Instant mi-am amintit-o pe bunica cum îmi punea lapte proaspăt, direct din găleată, în cănuța mea. Nu e același gust, că na, nu vorbim despre același lapte, dar se apropie foarte mult de gustul copilăriei mele. Gustul ăla #PuternicRomanesc, natural, care mi-a definit întreaga copilărie.
Am mai încercat de la SIM și restul produselor lactate. Și am făcut o omletă super faină cu niște smântână și unt de la SIM. Chef Gordon Ramsay ar fi super mândru de ce a ieșit. Iar într-o seară am făcut un smoothie cu iaurt și căpșuni de la mama din grădină. A fost răsfățul de după un capitol scris la licență. Și am mâncat ciorbă de lobode cu smântână, fix cum îmi punea și bunica la țară. Mi-a plăcut că e super cremoasă. Apoi, kefirul, sana și iaurtul de băut de la SIM sunt numai bune așa, între mese.
Pentru mine spiritul ăla #PuternicRomânesc, care este și deviza celor de la SIM, este spiritul în care am crescut la țară. În care m-am bucurat de natură și de tot ceea ce mi-a oferit ea, ca să cresc cât mai sănătos și frumos. Și tare mă bucur când dau peste lucruri care îmi amintesc de lucrul ăsta și care încearcă să ducă tradițiile românești mai departe.