Acum vreo câteva zile am ajuns la un eveniment despre ce înseamnă TransferGo și vreau să scriu puțin și despre asta.
Știai că România este pe locul patru în UE după numărul de emigranți (peste 3 milioane)? Adică al oamenilor care se duc să muncească în altă țară ca să-și ajute familia pe care o lasă, cu greu, în urmă? Ei bine e adevărat. E un fapt care se află în statisticile Organizației Națiunilor Unite.
Deși emigrat, cu o poziție socială mult mai bună decât cea pe care o aveai în țară, tot nu-ți permiți să arunci cu banii pe fereastră, când există soluții mai ieftine. Fiecare bănuț contează, atunci când muncești din greu pentru ei să-i ajuți pe ceilalți. Am emigrat parțial, ca să am parte de o experiență – cu Work and Travel. N-am știut ce înseamnă cu adevărat muncile necalificate până vara ce tocmai a trecut. Dar după ce-am aflat, am învățat să am grijă mai mult de banii pe care i-am câștigat cu greu, sau pe care îi primesc de la alții care au muncit cu greu pentru ei. Am învățat să-i drămuiesc mai bine, cum s-ar zice. Dar am și rude care au emigrat de tot și de la care am învățat că fiecare bănuț contează.
Drept urmare, când vrei să trimiți bani acasă, rudelor, sau chiar prietenilor, cauți să o faci printr-un serviciu cu comisioane cât mai mici. Băncile, spre exemplu, au un comision mediu de transfer de 10£ (care depinde de sumă, de fluctuațiile valutare și mai știu eu ce alte criterii bancare). În schimb, oamenii de la TranferGo au o taxă fixă de transfer, indiferent de sumă și de fluctuațiile valutare, astfel încât cel căruia îi trimiți banii să primească exact suma respectivă. Nu folosesc niciun algoritm de calculare a comisionului, ci au un comision fix, indiferent că trimiți 100 de lire, sau 1000 de lire.
Ce este TransferGo?
TransferGo a fost pusă pe picioare de un vecin de-al nostru, un ucrainean, Daumantas Dvilinskas care, după ce a trimis bani în Ucraina și aceștia au ajuns de fapt în Latvia, a vrut să pună bazele unei companii care să ofere servicii mult mai accesibile, eficiente și mai ieftine imigranților (cu 90% mai ieftin și mai rapid decât o bancă).
Cât de ieftin și de rapid este TransferGo?
TransferGo îți oferă trei modalități prin care să trimiți banii ieftin și rapid:
- Livrezi bani în următoarea zi lucrătoare, dacă nu-i grabă mare, cu 0.99£ comision pentru banii livrați;
- Livrezi bani în aceeași zi, dacă graba-i puțin mai mare, cu 1.99£ comision pentru banii livrați;
- Livrezi banii în 30 de minute, dacă treaba-i urgentă rău, cu 4.99£ comision pentru banii livrați.
Desigur, cel mai avantajos este să trimiți banii de pe o zi pe alta, unde comisionul este cel mai mic, căci, până la urmă, 5£ pentru unii, în banii noștri, chiar înseamnă ceva. Cu 25 de lei poți lua destule chestii (mâncare, spre exemplu: 25 de pâini; da, la mine acolo, în provincie, la Târgu-Jiu, e și pâine cu 1 leu). Însă, dacă treaba-i urgentă rău, după cum am mai spus, lași naiba și alea 5£ și ajuți omul atunci când are nevoie, dacă nu poate fi amânat nimic.
#casăștiți despre TransferGo
- este prezent în peste 44 de țări;
- în patru ani au fost trimiși peste 280 de milioane de euro;
- în România este disponibil din iunie 2015;
- 15000 de români au trimis bani într-un an folosind serviciile TransferGo;
- cei de la TransferGo sprijină comunitatea de români din Marea Britanie printr-o platforma educațională
- Country Manager pentru România este Marius Nedelcu (din trupa Akcent – mi s-a părut foarte tare că omul ăsta se descurcă și cu muzica și cu industria de fitness în care a activat ca manager timp de 15 ani și mai nou și cu domeniul financiar);