Când e vorba să vorbesc despre mine, nu prea știu ce să zic, poate doar să-mi spun numele: Daniela Bojincă. N-am avut niciodată cuvintele potrivite pentru a mă descrie. Îmi place să fiu descoperită printre cuvinte, nu prin faptul că spun eu lucruri despre mine. Îmi place să las faptele să vorbească, cât și modul meu de a fi.
În schimb, vă pot da câteva date biografice:
– mă numesc, în buletin, Daniela Bojincă. Și Adriana, dar nu-l prea folosesc
– m-am născut în Târgu-Jiu, pe data de 13 octombrie 1994
– am terminat un liceu de profil matematică-informatică
– studiez niște studii de securitate (știți voi, securitatea unei țări, bla bla, din astea)
– îmi place să scriu (se încadrează oare la date biografice?)
ADOR CIOCOLATA!
Și toată lumea mă știe ca pe o mare mâncătoare de ciocolată. Și aș putea să-mi fac chiar un brand din toată treaba asta.
Iar acum am să îți las o descriere făcută de un bun amic, Radu, așa cum mă vede el:
…ești incorigibilă, ești infantilă, capricioasă, mânioasă, detestabil de încăpățânată, ești sălbatică și feroce când lupți pentru ceva și pleoștită ca o cârpă udă când capitulezi, ți se urcă sângele la cap instant, ca mercurul într-un termometru sub flacără, te dezlănțui ca un uragan… și aș fi tentat să-ți răspund cu aceeași monedă, te-aș strivi cu tot globul pământesc, te-aș izola în mintea unui nebun, ți-aș smulge sufletul de-a dreptul și te-aș lăsa doar cu un trup inert… dar mi-e teamă că ai accepta totul cu zâmbetul pe buze, cu o căldură și o candoare care m-ar revolta și mai mult, cu frumusețea unor ochi care sunt blânzi, nu reci, atingerea unei mâini care e mătăsoasă, nu tăioasă, pentru că eu, de fapt, citisem greșit toate semnele alea grotești la tine… și atunci mi-ai întoarce spatele și ți-ai dezgoli umărul, ca să văd că nimic n-a fost vreodată pierdut în viața ta, că miracolul te-a făcut de 10 ori mai atrăgătoare, de 10 ori mai puternică… pentru că e mult soare acolo de unde vii tu…