Despre cartea din Autobuz: De obicei veneam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi. Apoi, când a venit vara și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile, am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz. Până acum am terminat una, despre care am să și scriu în acest prim articol și sunt pe cale să o termin și pe a doua.
Vineri 13 de K.O. Dahl este prima carte pe care am început să o citesc în Autobuz. Are vreo 510 pagini și am reușit să o termin în vreo 2-3 săptămâni, citind doar de luni până vineri, pe traseul casă-birou și birou-casă. Zic eu că e relativ decent timpul în care am reușit să o termin.
Țin minte că am primit cartea acum câțiva ani, de la fosta mea profesoară de română dintr-a 12-a, Minerva, într-un an de ziua mea. O zi de vineri 13. A fost un cadou foarte reușit și parcă tot îmi părea rău că nu-mi găseam timp să o citesc, de fiecare dată când o vedeam în bibliotecă. Așa că a fost prima carte pe care am pus mâna, după o bună perioadă de timp în care am citit numai pentru licență.
Vineri 13 a lui K.O Dahl, este un roman polițist norvegian, iar acțiunea se petrece pe străzile și în clădirile din Oslo, în luna ianuarie, într-o iarnă tare friguroasă. Cam cum sunt toate iernile nordice, de altfel.
Personajul principal al cărții este Reidar Folke Jespersen, un bătrân negustor de antichități care își avea magazinul pe una din străduțele întortocheate din Oslo. În primele pagini este prezentată viața din ulltimele câteva zile ale lui Reidar și problemele acestuia, urmând ca mai apoi, în paginile următoare, să avem de-a face cu o investigație amănunțită a morții acestuia, din noaptea de vineri 13, spre 14 ianuarie.
În urma unui conflict aprins cu frații și a descoperirii amantului nevestii, Reidar este găsit a doua zi dimineața mort, expus în vitrina magazinului său de antichități, de către fata care aducea ziarele. Aici intervin inspectorii Frolich și Gunnarstranda, cei care se ocupă de investigarea crimei. Crimă care pare tare complicată și greu de descifrat, dat fiind faptul că singurele indicii pe care le aveau erau un cod numeric scris cu cerneală pe corpul victimei, o ață roșie legată la gât și nilte obiecte furate care proveneau din timpul celui de-al Doliea Război Mondial.
Uneori, cartea mi s-a părut destul de greoaie, cu o serie de explicații parcă greu de înțeles și cu foarte multe trimiteri la întâmplări din perioada nazistă, căci autorul încearcă să surprindă de asemene ași istoria Norvegiei din timpul perioadei naziste, o Norvegie în care oamenii încă sunt bănuiți de trecut și încearcă să se împace cu amintirile sumbre din timpul ocupației naziste.
Mi-a plăcut foarte mult șirul narativ, fapt pentru care îți și recomand cartea, chiar dacă este greoie și o să simți uneori nevoia să recitești anumite pasaje, ca să înțelegi mai bine. Apoi, mi-au plăcut tare mult portretele făcute personajelor de către autor, iar fiecare detaliu în plus părea esențial și foarte bine pus la punct. Ca să nu mai spun de relațiile dintre personaje, care mai de care mai încurcate și cu dialoguri savuroase. Toate astea sunt încadrate într-un val de suspans în fiecare pagină pe care o citești și, orice teorie pe care ți-o faci asupra deznodământului final, chiar și în ultimele pagini, o să fie desființată de către autor. Pentru mine finalul a avut un final neașteptat până la ultimele 2 paragrafe din care am aflat cine era, de fapt, criminalul.
Ce mi-a plăcut însă în mod special și ceea ce caut de altfel în fiecare carte pe care o citesc, este reușita autorului de a mă transpune în rândurile cărții, printre personaje și poveștile lor. Îmi imaginam fiecare colțișor de cameră și fiecare trăsătură a personajelor. Ba chiar și gesturile.
Așa că îți recomand și ție această carte – Vineri 13 de K.O. Dahl. E interesantă. Plină de suspans. Și cu povești care mai de care mai palpitante. Toate astea fac un întreg bine pus la punct și închegat, aș putea spune. Iar K. O. Dahl este unul dintre cei mai buni autori de romane polițiste la ora actuală. Cred că astea ar trebui să fie motive suficiente ca să te fac să citești și tu cartea.
Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:
