Tag:

bml movie entertainment

FAN – iubire, demență, dăruire

by Daniela Bojincă aprilie 17, 2016

FAN este fix despre asta, dacă e să mă întrebați pe mine. Un film despre iubire, demență și dăruire, toate duse la un nivel extrem.

Sinceră să fiu, nici nu știu cu ce să încep mai întâi, despre filmul ăsta. Cu povestea lui, sau cu părerile mele? Am atât de multe de spus despre el, de bine, încât nu știu cu ce aș putea începe prima dată. Dar am să vă povestesc așa, puțin, cam despre ce e vorba în film.

Avem două personaje principale în filmul FAN. Gaurav Chandna (Juniorul) și Aryan Khanna (Seniorul). Cel din urmă este unul dintre cei mai faimoși actori ai Indiei, iar cel dintâi pare a fi copia lui fidelă, unul dintre cei mai mari fani ai acestuia. Juniorul își dedică întreaga viață venerându-și Seniorul: lipește postere și fotografii pe orice bucățică de perete din cameră și își imită Seniorul în cadrul celui mai mare festival local de tinere talente, câștigând ani la rând premiul întâi.

Nimic straniu până aici. Oricare dintre noi are, până la urmă, un idol pe care îl „venerează” într-un fel sau altul și al cărui exemplu îl urmează. În povestea celor doi lucrurile se complică în momentul în care Juniorul decide să-și ia inima în dinți și să se ducă tocmai în Mumbai, să-și întâlnească idolul.

Însă, de cele mai multe ori, super-starurile nu sunt ce par a fi la televizor. Și, trebuie să admitem, deși fanii i-au adus în topuri, nu-i pot iubi și nici nu le pot oferi ceva mai mult decât talentul lor. Iubirea e ceva mult prea profund. Iubirea o împărtășești cu apropiații, cu oamenii care fac parte cu adevărat din viața ta. Apoi, cealaltă iubire e doar bunătate față de cei din jur, dar niciodată iubire în adevăratul sens al cuvântului. Și super-starurile sunt, în cele din urmă, oameni. Cum noi nu-i iubim pe toți, nici ei nu iubesc pe toată lumea.

Dar poate, oare, Juniorul să înțeleagă asta în momentul în care își întâlnește Seniorul și i se pare că nu primește nici măcar o fărâmă de bunătate din partea lui, după ce el își riscase chiar viața și libertatea ca să-l întâlnească? Cu siguranță, atunci când îți dedici întreaga viață unei persoane și o iubești cu toată ființa ta, înțelegerea asupra faptului că ea nu-ți împărtășește sentimentele nu este chiar prima opțiune pe care o iei în calcul. Iar lucrurile, de aici, o iau razna. Deraiază într-un hal fără de hal, căci toată dragostea Juniorului se transformă într-o dorință avidă de răzbunare.

Totul se schimbă la 180 de grade. Iar tu ajungi, ca spectator, să te întrebi de cine să-ți fie mai mult milă? Pe cine să susții? Cine are dreptate? Cine e mai îndreptățit? Și, mai ales, care dintre cei doi ar trebui să plătească?

În mare, cam despre asta este filmul. Iar mie, pe lângă poveste, mi-au mai plăcut câteva lucruri: abaterea de la filmele indiene clasice, interpretarea și montajul. Să le luăm pe rând.

Filmele indiene clasice și FAN

Filmele indiene clasice sunt caracterizate de dansurile și melodiile tradiționale. Sunt un fel de musical-uri care ori te cuceresc, ori te plictisesc. FAN nu a avut astfel de momente clasice, cu melodii și dansuri tradiționale, ceea ce îl face și mai interesant. E o nouă perspectivă asupra filmelor indiene.

Interpretarea

Apoi, interpretarea pe mine m-a dat pe spate cu adevărat abia după ce am văzut filmul. Și știu că asta poate suna ciudat, dar am o explicație bună. Ideea e că interpretarea a fost atât de bună, încât mie dacă nu-mi spunea cineva la ieșirea din sală, eu habar nu aveam că Juniorul și Seniorul au fost jucați de către același actor, Shah Rukh Khan, care își schimba mimica feței în funcție de personajul pe care îl avea de jucat. Juniorul semăna cu Seniorul, într-adevăr, dar nu cât să spui că sunt una și aceeași persoană. Iar treaba asta, mie, mi s-a părut senzațională.

Montajul

Ei bine, dacă interpretarea a fost excepțională, montajul a fost și mai și. Au fost scene de bătaie și scene foarte dinamice, care îi implicau pe amândoi în același timp, scene care au fost, din punctul meu de vedere, extraordinar de bine făcute la montaj, fiind același actor care interpreta două roluri. Interpretarea și montajul au fost foarte bine îmbinate, ceea ce face din FAN un film care să merite.

Și, un ultim PLUS pe care i-l aduc eu acestui film sunt locațiile filmărilor. Mi s-a părut tare fain ca un film indian să fie filmat atât în India (Delhi și Mumbai), cât și în Europa (Londra și Dubrovnik). Filmul devine și mai interesant, cu o acțiune care se complică cu fiecare locație în parte în care cei doi se întâlnesc. Iar treaba înseamnă că devine serioasă și că se investește din ce în ce mai bine în filmele indiene.

Personal, după ce am văzut FAN, unul dintre puținele filme indiene care mi-a și plăcut, alături de Bajirao Mastani, chiar cred că bollywood-ul va ajunge undeva la fel de sus ca filmele hollywoodiene. Se vede un progres al calității filmărilor, montajului, interpretărilor și poveștilor. Ceea ce este un mare plus.

Filmul este distribuit în România de către BML Movie Entertainment.

Sursă YouTube (user YRF)

aprilie 17, 2016 2 comments

Filme

Puterea Credinței – Bajrangi Bhaijaan

by Daniela Bojincă octombrie 20, 2015

written by Daniela Bojincă

Puterea Credinței – Bajrangi Bhaijaan (numele oficial al filmului) este, aș putea spune, diferit față de celelalte filme indiene. Nu te plictisește, nu te disperă, nu te face să urăști cu toată ființa da Bollywood-ul ci, ba din contră, te ține în priză cu acțiunea filmului și te face să-ți schimbi, dacă nu radical, cel puțin în mare parte impresia despre filmele indiene.

Și, ca să te fac să înțelegi mai bine ce am scris mai sus, am să te întreb când ai văzut ultima dată un film care să te facă să simți, la propriu, pe toată durata lui, toate stările posibile pe care le-ar putea trăi un om? Când ai trecut ultima dată de la râs, la plâns și vice versa, la intervale de câteva minute, în timp ce înlemneai în scaunul ăla?

Exact! Nu foarte multe filme sunt cele care te fac să trăiești la intensitate maximă aproape fiecare secvență. Și, mai ales, nu cele indiene care, de obicei, te plictisesc cu muzica lor și lălăiala acțiunii. Și asta nu pentru că ar fi un film prost. În concepția lor, acolo la Bollywood, așa se fac filmele în mod normal, ceea ce înseamnă că noi nu suntem obișnuiți cu așa ceva și, implicit, ni se par proaste uneori. Sau pur și simplu plictisitoare.

Însă, Puterea credinței nu are nimic în comun cu plictiseala. Filmul ăsta te face să simți. Te trezește din amorțeala aia pe care simți că ți-o provoacă adesea filmele indiene. Te ia din scaunul ăla din sală și te bagă fix în mijlocul acțiunii și să trăiești fiecare moment la intensitate maximă. Iar pentru mine, asta înseamnă să fie un film indian bun.

Filmul Puterea credinței o are în prim plan pe Shahida (Harshaali Malhotra), o fetiță mută care se pierde într-o călătorie cu trenul de mama ei, astfel întâlnindu-l pe Pawan (Salman Khan), noul ei înger păzitor care își va dedica de aici înainte tot restul timpului găsirii părinților Shahidei, trecând printr-o groază de peripeții cu momente amuzante, palpitante și care te fac să-ți dai drumul lacrimilor să curgă șiroaie. Și nu, nu e sentimental.

Momentele muzicale, desigur, există. În total, sunt vreo 30 de minute de moment muzical (vreo cinci melodii) și, spre surprinderea mea, n-au fost deloc deranjante. Pe una singură s-a dansat, în rest, erau melodii care se potriveau cu momentul. Nu trebuia să înțelegi neapărat cuvintele melodiei, ci să simți ritmul melodiei întrepătruns cu momentul în sine. Drept urmare, momentele muzicale au fost ok, deloc supărătoare și la locul lor.

Desigur, filmul nu-i perfect și are câteva chestii ilogice în el, cum ar fi faptul că, Shahida, mută fiind, comunica prin semne și, la un moment dat, când o întreabă Pawan ceva, nu poate să dea nici din cap, ulterior, poate. Chestia asta pare aiurea, tare aiurea, ce-i drept. Și, cred eu, sunt detalii care contează.

În plus, trailer-ul filmului mi se pare că-l trage foarte mult în jos. Parcă nu redă absolut deloc din intensitatea filmului și te face să crezi că-i tot unul dintre acele filme indiene la care n-ai vrea să te duci vreodată să-ți pierzi timpul când, de fapt, merită să te duci la el cu tot familionul, de la mic la mare.

Însă, trecând peste micile gesturi și acțiuni ilogice și peste modalitatea în care a fost expusă povestea filmului prin trailer, filmul este unul tare bun, pe care, așa cum am spus mai sus, merită să-l vizionezi cu tot familionul, de la mic la mare.

https://www.youtube.com/watch?v=vyX4toD395U

Sursă Youtube (user Eros Now)

Filmul este distribuit în România de către BML Movie Entertainment și intră în cinematografe din data de 23 octombrie. Mulțumesc, Cinemil.ro, pentru film!

octombrie 20, 2015 2 comments

Filme

Supereroul din Toonpur

by Daniela Bojincă ianuarie 2, 2015

written by Daniela Bojincă

Am fost astăzi la animația indiană Supereroul din Toonpur – Orășelul animat. Vreau să vă spun că merită văzut în special de copii, căci lor li se adresează, cât și de „oamenii mari” (să fim serioși, în orice om mare există un copil ascuns prin cotloanele sufletului). Iar dacă vă mai plac și jocurile video, animația indiană Supereroul din Toonpur – Orășelul animat, cu siguranță o să vă facă plăcere să o vizionați la cinema.

Supereroul din Toonpur este Aditya (și sper că i-am scris corect numele), tată a doi copii fascinați de jocurile video, actor și supererou pentru milioane de oameni. El, însă, nu reușește să fie supererou pentru proprii lui copii. Asta îl macină și îl întristează, căci dacă proprii copii nu erau mândrii de el, banii și milioanele de fani începeau să nu mai aibă nicio însemnătate pentru Aditya. Astfel își dorește cu ardoare să poată deveni erou pentru proprii copii, iar dorința îi este îndeplinită peste noapte, devenind Supereroul din Toonpur – Orășelul animat, în desenul animat preferat al copiilor săi. Și de aici începe aventura. Aventură de care vă puteți bucura alături de copilul vostru, ori de copilul din voi, la cinematograf.

Sursă Youtube (user Filme Indiene)

Ce mi-a plăcut la animația indiana Supereroul din Toonpur – Orășelul animat:

– Mi-a plăcut scenariul. E destul de complex: acțiune amuzament, devotament, iubire – sunt ingredientele principale;

– Mi-a plăcut că s-a păstrat specificul filmelor indiene, dar nu în exces, fiind interpretate diverse melodii;

– Mi-a plăcut și grafica animației, chiar dacă nu se poate compara cu desenele celor de la Disney;

– Mi-a plăcut că a trezit copilul din mine și m-a făcut să trăiesc alături de eroul principal și personajele secundare, toată aventura lor;

– Mi-a plăcut interpretarea copiilor și a Priei (soția lui Aditya – și sper că i-am scris și ei corect numele).

supereroul din toonpur

Ce nu mi-a plăcut la animația indiană Supereroul din Toonpur – Orășelul animat:

– Nu mi-a plăcut faptul că este dublat; urăsc pur și simplu filmele și animațiile dublate. Și da, știu că ele au ca țintă copii și că au vrut oarecum să evite ca părinții să le citească de pe ecran în sala de cinematograf. În plus, încasările sunt net superioare la o animație dublată, spre deosebire de o animație titrată. Deși, copii sunt încântați de animație, nu neapărat de ce citesc sau aud. Ei urmăresc acțiunea și au o putere mai mare de înțelegere asupra imaginilor dintr-o animație, putând nici să nu fie atenți la dublaj;

– Nu mi-a plăcut cum a jucat actorul principal în prima jumătate a animației. Îmi părea pur și simplu plictisit de rol și de tot ce îl înconjura. Interpreta un rol fad, când rolul era cât se poate de vioi. Abia din a doua jumătate, când acțiunea s-a mai și complicat, parcă a început să aibă o altă atitudine;

– Nu mi-a plăcut cum au dublat ei o melodie. Suna pur și simplu a manea. Ca să nu mai spun că ăia de cântau nu aveau pic de voce. Indienii în filme cântă frate. Te dau efectiv pe spate cu fiecare melodie.

Supereroul din Toonpur – Orășelul animat este distribuit în toate cinematografele din țară începând cu data de 2 ianuarie 2015, de către BML Movie Entertainment.

ianuarie 2, 2015 2 comments