Am o prietenă care, de anul trecut, m-a părăsit. A plecat în China. Îi e, să zicem, mai bine acolo. Și dacă ar fi săducem două linii paralele în care să comparăm traiul și evoluția ei aici, în România, cu traiul și evoluția ei acolo, garantat îi e mult mai bine acolo. Iar faptul că ei, din punct de vedere social, ca să zic așa, îi e mult mai bine acolo, ei bine pe mine asta mă bucură și mă face fericită.
Iar chinezii, din câte am înțeles eu, sunt foarte fericiți în comunismul lor fără Facebook, fără YouTube și fără alte rețele din asta de socializare. Ei au totul intern, al lor. Și nici nu prea au pârghii de comunicare cu vesticii și cu esticii lor.
Spre exemplu, ca să vorbesc cu ea pe Facebook, a fost destul de complicat. La început, nu-i mergea. Apoi nu știu cine ce i-a făcut și merge. Și merge atât de bine încât uneori îi dau mesaj azi și-l primește mâine :)). Dar YouTube-ul tot nu merge. Muhahahaha. Așa că o oftic povestindu-i ce melodii au mai apărut prin partea asta de lume căci, pe bune de nu, ea zici că-i acolo într-o lume paralelă. Și totuși, oamenii din lumea aia paralelă sunt fericiți fără să afle de treburile altora și de ce fac alții. Practic, sunt fericiți ei cu ei și atât.
Dar să revenim la cadou. La cel mai frumos cadou din China pe care l-am primit pe iarnă, când ea a venit în țară. Și când mă gândesc că eu nu i-am luat nici măcar o măslină pe care să o ducă cu ea în China.
Cadoul ăsta îi tare special. E atât de special încât aș putea spune că e suficient de mega super tare încât să nu facă nimic. Adică să nu aibă vreo utilitate semnificativă. Stă pur și simplu acolo, în cutia lui specială, inscripționată cu hieroglife chinezești. E un fel de băț, mai voluminos în partea de mijloc, care are și el inscripționat niște hieroglife chinezești și niște ciucuri pe care îi mai scutur de praf din când în când.
Nu știu cum să vă spun, dar eu am fost mega încântată de cadoul ăsta decorativ. Pe bune, are ceva aparte. E special. Iar mie îmi place tare mult. De obicei, îmi plac chestiile „ciudat”, care nu fac neapărat ceva și sunt speciale chiar prin prisma faptului că nu au o utilitate bine definită în afară de cea decorativă undeva pe o etajeră.
Cel puțin o dată pe săptămână o iau de pe raftul din bibliotecă și o pun pe birou. Ca să mă joc cu ciucurașii. Ce? Sunt copil care atunci când se plictisește se joacă cu absolut orice. Chiar și cu o simplă bucățică de hârtie. Găsesc eu ce să fac cu ea.
Mulțumesc, Raluca, pentru cadoul ăsta minunat. Și sper să reușești să citești articolul ăsta acolo la tine în Chinezia.