Tag:

daniela bojinca

Totul despre SuperBlog. Cu bune și cu rele

by Daniela Bojincă decembrie 16, 2014

written by Daniela Bojincă

SuperBlog – „Vorbe în online, fapte în offline”

***Credite lui Daniel Botea pentru zicala de mai sus.

Weekend-ul trecut tocmai a fost Gala SuperBlog 2014, la Vila Alpin din Straja. Până acolo însă, vreau să o iau în ordine cronologică. De la început și până la sfârșit. Ce am vrut să subliniez aici a fost însă faptul că SuperBlog 2014 s-a terminat cu totul. Și, încep să cred că am devenit masochistă în cadrul competiției, dar mi-aș fi dorit să mai continue.

M-am înscris în SuperBlog 2014 pe la jumătatea lui septembrie, așteptând cu nerăbdare să înceapă ediția de toamnă SuperBlog. 1 octombrie, începutul competiției, m-a prins însă într-o rezervă de spital. Și, pentru primele 3 probe, m-am chinuit să scriu la timp, până să se lanseze următoarea probă, adică într-un interval de două zile, chiar dacă aveam la dispoziție o săptămână de scris pentru fiecare. Voiam să fiu la zi cu toate probele, sau aproape cu toate, atunci când se lansa alta. Dar am reușit, așa că nu am de ce să mă mai plâng de asta. A fost oarecum un remediu de a-mi mai ieși din starea din perioada respectivă.

Și m-am apucat eu să scriu la toate probele la timp, când, nu știu cum și prin ce minune eronată, am ajuns să le public în ultima zi, pe la ore d-astea de 23:52, 23:58, adică cu vreo câteva minute înainte să se ducă termenul limită și să încep să-mi iau penalizare câte 10 puncte pentru fiecare zi de întârziere. Din fericire pentru mine însă, nu mi-am luat niciun punct de penalizare. Am postat de fiecare dată la limită. La limita limitelor chiar.

Au fost 24 de probe intense. Din două în două zile câte o probă. Fiecare pe altă temă. Au fost teme din cele mai variate, ca de fiecare dată de altfel. De la internet, până la ojă și lacuri de unghii, epilare, cărți, comunități online și offline, aparate de cafea și alegeri electorale/prezidențiale (depinde cum voiai să abordezi proba respectivă). Mi-a făcut plăcere să scriu pentru fiecare în parte.

Dacă în celelalte două ediții juriile mi s-au părut nedrepte, ei bine anul acesta am încercat să-i înțeleg. Și i-am înțeles. Am înțeles mai ales faptul că obiectivitatea nu poate exista. E vorba de subiectivitate în jurizare. Și de rezonanță. Adică de cât de mult ai rezonat tu cu juriul respectiv și cât de mult i-a plăcut articolul tău. Nu trebuie să ai cel mai bun articol, ca să fie cel mai bun pentru el. Poate sunt alții care au articole și mai bune ca ale tale, dar au primit note mai mici. Contează doar să fii pe aceeași lungime de undă cu juriul, cu opiniile și cu așteptările lui în privința textului câștigător pentru proba sa. Și dacă ești pe aceeași lungime de undă cu cât mai multe jurii, tadadadaaam, câștigi competiția!

Am ajuns la concluzia că nimeni nu favorizează pe nimeni, ci cu toții sunt subiectivi. Notează în funcție de ce le-a plăcut cel mai mult. Notează cu punctaj maxim articolul care i-a impresionat cu adevărat. Ori care le-a adus un zâmbet adevărat, de fericire, pe față. Sau poate că le-a smuls o lacrimă.

Cred totuși că sistemul de notare nu este tocmai bine pus la punct. Dacă se dau note de la 10 la 100, apăi să se dea de la 10 la 100. Dacă se dau de la 70 în sus, să se dea de la 70 în sus. Și, mai ales, să fie un sistem clar de notare. Să știm și noi. Dacă facem asta.. luăm atât. Dacă ne străduim să mai fim și creativi, mai luăm încă 10 puncte. Dacă rezonăm și cu sponsorul, luăm suta. Cred că ar trebui să fie un barem de notare bine pus la punct căci, noi habar nu avem pe ce criterii jurizează de multe ori bloggeri, pe lângă subiectivitate. Și, chiar dacă nu am rezonat îndeajuns cu juriul, dar articolul este bun din punct de vedere tehnic și gramatical, clar nu poate primi o notă de 25 de puncte. Sau de 40. Sau mă rog… nici măcar de trecere.

Personal, am luat note destul de mari. Majoritatea peste 90. Două-trei peste 80 și una de 75. Am câștigat un SSD de 240 de GB, cu o viteză de citire de 580 MB/s (de ultimă generație) pentru, într-adevăr, cea mai bine documentată și structurată probă a mea despre internet, pe care o puteți citi aici. Am mai câștigat un voucher de 100 de lei pentru un parfum, premii de la COLOP România, o carte de la Editura All și locul 7 în clasamentul general. Nici măcar nu mă așteptam să fiu în TOP 10, dar pe locul 7 (cifra 7 chiar e magică pentru mine; o întâlnesc peste tot; absolut peste tot și, se pare, îmi poartă noroc). Cel mai important este însă că am câștigat experiență și un weekend de vis la Vila Alpin din Straja, cât și faptul că i-am revăzut pe cei din edițiile anterioare și i-am cunoscut pe bobocii din ediția curentă.

Ohh, da. Am uitat de ren (primit de la Iulia Boiu), de cele două ciocolate (una de la Rudia și alta de la Nicușor), cât și de ochelarii 3D (de la Alina Gheorghe).

Apoi, dacă tot s-au terminat toate probele, a urmat gala SuperBlog. Pentru gală n-am dormit toată noaptea dinainte. Și rău am făcut. La 4:45 aveam trenul (inițial eu am crezut că e la 4:55, noroc că m-am uitat la 4:25 pe bilete și am văzut cum stă treaba; și am fugit spre gară). În tren m-am întâlnit cu Nașa, Bianca și Andra, care veneau de la Constanța și cu craiovenii (Mihnea, Andrei, Loredana și Ianolia). În jur de ora 8, 8 și ceva, am ajuns în Straja. Am mâncat și ne-am pus la somn, căci seara la 17:00 avea să-nceapă gala SuperBlog, live. La gală, premierea, desigur. Și, pentru că am participat 3 ediții la rând îndemnată de Emil și tot de 3 ori l-am și bătut, am zis ca măcar de data asta să se simtă și el bine și să-l scot printre cei din TOP 10, pe locul 7 mai exact și să-l premiez. Cum? Vedeți mai jos.

Da. Praz și 3 pungi de pișcoturi pentru Emil (una de ziua lui, una de Moș Nicolae și una de Moș Crăciun).

După gală a urmat petrecerea. Cu un aperitiv gustos cu brânză de la Delaco. Și mult dans. Și lume supărată pe mine că i-am părăsit destul de devreme și că am adormit, în timp ce ei au dat stingerea la 4 dimineața. Îmi pare rău. Data viitoare promit să dorm pe masă!

A doua zi, ne-am plimbat puțin prin Straja, iar o parte din SuperBloggeri au vrut musai să se pozeze cu renul Iancu (da, acum are și nume, după Mădălina Maria Iancu; n-a avut de lucru și m-a pus să-i dau nume; și i-am dat).

Apoi n-am mai plecat cu trenul, ci am plecat cu mașina, având-o ca șoferiță pe Iulia. Și pe Andrei, într-o altă mașină. Și, pentru că eu sunt din Târgu-Jiu, i-am plimbat pe la operele lui Brâncuși. Iar SuperBloggerii s-au pozat fericiți operele.

Iar unii au plimbat renul prin parc.

ren

Și de aici, fiecare pe drumul lui, către casă.

Mi-ar plăcea, ca de acum înainte, după cum le-am spus și organizatorilor, să nu mai fie doar două zile Gala SuperBlog. Să fie de cel puțin 3-4 zile, dacă nu chiar de o săptămână. Și să fie, an de an, prin diferite colțuri ale țării: Oltenia, Transilvania, Banat, Maramureș, Moldova, Dobrogea și Muntenia. Să ajungă peste tot, ca astfel SuperBloggeri să viziteze cu această ocazie și țara. Iar în cadrul întâlnirii de câteva zile, a taberei SuperBlogosferice, să fie diferite ateliere de creație, ori de meșterit ori pur și simplu ceva interactiv și care să implice socializarea precum și ieșiri prin locul respectiv. Mi-ar plăcea să fie astfel de întâlniri, în urma unui concurs. Ar fi minunat ca ăsta să fie premiul unui sponsor. Sau să se cumuleze premiul mai multor sponsori.

Până atunci, aștept să se împlinească acest vis al meu cu tabăra SuperBlogosferică!

decembrie 16, 2014 19 comments

Personal

Ce am primit cadou de Mos Nicolae

by Daniela Bojincă decembrie 8, 2014

written by Daniela Bojincă

La mine și Mos Nicolae vine cu renul.

Suntem obișnuiți ca Moș Crăciun să vină cu renul. Ei bine nu. La mine a venit cu renul și Mos Nicolae. Nu știu ce aranjamente au făcut ei doi acolo (Mos Crăciun cu Mos Nicolae), dar cert e că i-a împrumutat un ren. Și când spun că a venit cu renul, ei bine să știți că a venit la propriu.

Eram în Carrefour când l-am întâlnit pe Mos Nicolae. Voiam să mă uit la geci și pantaloni de schi, când prietenul meu mă tot îndemna să fac dreapta și stânga către nu știu ce raion. Și, pentru că este mai rău ca un copil de cinci ani, am cedat și m-am dus în locul cu pricina. Acolo, cel anterior menționat, s-a transformat în Mos Nicolae. Doar că era puțin mai tânăr: barbă neagră, părul des și castaniu, slăbuț și fără riduri. Ei bine, Mos Nicolae cel modern, a luat renul de pe raft (un ren transformat în căciulă), mi l-a pus pe cap și mi-a spus: „Poftim. Cadou de la Mos Nicolae. E al tău.”.

cadou mos nicolae

Ce-i drept, în ultimul timp, de fiecare dată când aterizam prin mall, luând toate magazinele la rând și ajungând într-un final în Carrefour, îl duceam la rafturile cu articole de Crăciun. Iar el lăsa copilul în lumea lui, căci nici nu avea cale de întors cu mine. Eram în stare să mă duc în mijlocul mall-ului, să mă pun în fund și să încep cu plânsete și chițăieli, mai rău ca unul care asta face toată ziua și, drept urmare, ar fi un plângăcios cu brevet.

Mă îndrăgostisem de renii ăia. Și-mi plăcea să mă joc cu ei prin Carrefour de fiecare dată. Așa că, să nu ziceți că sunt rea (și să nu zică nici el, moșul zic), m-am gândit să-i mulțumesc în mod public lui Mos Nicolae în varianta tânără, pentru cadoul frumos pe care i l-a făcut copilului de douăzeci de ani și două luni cât de curând (pe treisprezece ale lunii decembrie se fac și alea două luni – nu de alta, dar poate calculați când sunt născută și, la anul, îmi faceți frumoasa surpriză de a-mi trimite un cadou de ziua mea). Așadar, după cum spuneam, aduc mulțumiri publice și pline de multă căldură și iubire (să mai vină și la anul), lui Mos Nicolae cel tânăr.

Și, să recunoaștem, îmi și stă bine cu reni în cap. Toată lumea de pe stradă îmi apreciază căciula și mă opresc să mă întrebe de unde am luat-o, ori pur și simplu să-mi spună că-i tare faină și că-mi stă bine.

Acum, dacă eu v-am spus ce-am primit cadou de Mos Nicolae, sunt curioasă ce-ați primit voi. Cu ce surprize v-a întâmpinat Mos Nicolae?

P.S.: Știu că v-ați fi așteptat, unii dintre voi, să primesc o botiță. Moșul nu a vrut nici de data această să-mi dăruiască așa ceva. Îmi pare rău.

decembrie 8, 2014 2 comments

Concurs

Câștigători „Concurs cu cărți”

by Daniela Bojincă decembrie 2, 2014

written by Daniela Bojincă

„Concurs cu cărți – fii tu cel care câștigă!” și-a desemnat câștigătorii!

În primul rând, vreau să-mi cer scuze atât câștigătorilor, cât și restul participanților, pentru faptul că abia astăzi am reușit să scriu articolul în care anunț câștigătorii. Sper să nu arunce nimeni cu roșii în mine, ori să mă fugărească cu parul prin zăpadă. Uneori apar, pur și simplu, tot felul de întâmplări neprevăzute. Iar de când au fost desemnați câștigătorii, adică de miercurea trecută, până astăzi, zilnic, au apărut enșpe mii de chestii care nu erau în plan și nu mi-au permis să mă apropii de scrierea acestui articol.

Dar zic să nu o mai lungesc și să trecem la treabă.

Aș vrea, dacă-mi permiteți, să vă mulțumesc tuturor pentru participarea în concurs. Nu mă așteptam ca acest concurs să ajungă la un număr atât de mare. Mă bucur să văd că sunt oameni cărora le place să citească și care iubesc, încă, lectura. Sper să o iubească veci pururi.

Inițial, trebuia să alegem trei câștigători în concurs. Apoi, am mai adăugat un premiu special și, ulterior, alt premiu special. O să vedeți și o să înțelegeți în rândurile de mai jos de ce.

Tema concursului, pentru cei care nu știu, a fost lectura. Iar provocarea a fost următoarea întrebare: „Cum ai stimula pe cineva pentru a lectura?”, răspunsurile dându-se aici.

Așadar, locurile:

Locul I în concurs (patru cărți) a fost câștigat de Malina, cu următorul comentariu:

Preferinţa pentru termenul „a lectura” în formularea întrebării, în detrimentul genericului „a citi” îmi pare o alegere cum nu se poate mai fericită, întrucât actul lecturii cumulează deopotrivă faptul de a parcurge cognitiv un text, cât şi savoarea interiorizării universului ficțional. Prin însuși caracterul său subiectiv-emoțional, lectura presupune prezumția plauzibilității unui scenariu, sau, cel puțin, o anumită disponibilitate afectivă pentru receptarea și însușirea unor lumi posibile. Revenind la remarca mea inițială, sunt de părere că pentru a stimula pe cineva înspre lectură (pornind de la premisa că ar exista o oarece rezistență contra acestei intenții), se impune o strategie care să țintească acele aspecte sensibile, care să stârnească o reacție din partea persoanei în cauză. Mai precis, aș introduce acea persoană într-un context informal, într-un grup de prieteni care împărtășesc pasiunea lecturii, unde aș aborda subiecte fie de literatură clasică – impresionantă datorită greutății pe care o poartă în conștiința colectivă anumiți autori sau titlurile lor -, fie exemple de ficțiune contemporană facilă, accesibilă cititorului „laic”. Expunând persoana în mod repetitiv acestui context, aş urmări să îi induc în mod indirect atât un mini-complex al lipsei exercițiului lecturii, cât și interes pentru infinitele posibilități de regăsire în literatură. Pentru a acoperi în mod eficient o plajă cât mai mare de indivizi, aș iniția, de asemenea, campanii publice de promovare și înlesnire a accesului la lectură, dar și de socializare având drept obiect al interacțiunii lectura și afinitățile literare.

De ce Malina? Cred că este destul de evident, nu? Are un comentariu impecabil din punct de vedere al argumentării și al corectitudinii gramaticale, vizând exclusiv întrebarea concursului nostru.

Locul II în concurs (trei cărți) a fost câștigat de Eghoista, cu următorul comentariu:

În general, oamenii găsesc tot felul de motive pentru a nu citi. Ba că sunt ocupați, ba că nu îi captivează o anumită carte, iar datorită acestui lucru își bazează întreaga teorie, cum că lectura în general ar fi ceva plictisitor, neinteresant, o pierdere de timp care nu-ți oferă niciun avantaj. Acestor oameni nu le poți argumenta pur și simplu că lectura îți poate schimba modul de gândire, că mereu există lucruri pe care le poți aplica în realitate – învățate din cărți, nu le poți explica în niciun fel că aceasta este exact opusul a ceea ce cred ei, datorită anumitor prejudecăți sau idei formate fără a sta prea mult pe gânduri, fără a da cărților de fapt o șansă; acestor oameni nu le poți decât arăta efectele reale ale lecturii asupra oamenilor în societate. Nu e suficient să le pui o carte în mână pentru că sunt șanse mari să nu înțeleagă nimic din ea, datorită acestor principii greșite de la care pornesc, datorită gândirii limitate auto-impuse, ș.a.m.d. Ca să trec la subiect, consider că cel mai ușor mod pentru a stimula o persoană matură, dar și un adolescent (de exemplu) să citească, este să-i dai exemplele potrivite, care să se muleze pe nevoile dar și dorințele, respectiv gusturile acesteia. Un om citit va avea de n ori mai mult succes în viață decât un om care a deschis o dată o carte care nu i-a plăcut și apoi a decis că lectura este o pierdere de timp sau că pur și simplu nu le place. În orice grup social înalt sau cel puțin, nu alcătuit din oameni mediocri, o persoană care nu citește și nu se informează se va simți întotdeauna inferior. Eu cred că aceasta este o motivație foarte bună pentru a citi, și că de aici, în scurt timp, va veni și plăcerea unei lecturi.
Cărțile nu ar trebui să fie o obligație socială, dar într-o anumită măsură, mi se pare mai anormal să aud că cineva nu citește deloc decât atunci când un prieten îmi spune că a citit trei cărți doar în ultima săptămână. Pe lângă motivele oferite peste tot și anume, relaxarea, cultivarea, intrarea într-o lume fictivă și lăsarea problemelor din realitate undeva în urmă, lectura are, cred eu, cea mai mare putere pe care o poate avea ceva asupra unui om. Cuvintele care nu sunt puse deloc la nimereală, în orice carte ai citi – acestea au un impact incredibil de puternic asupra minții noastre. Din orice carte poți învăța ceva, te poți descoperi pe tine însuți și poți înțelege lucruri despre oameni în general. Citind mult, poți ajunge la un nivel de auto-cunoaștere superior, iar după părerea mea, când ai reușit să stăpânești acest lucru foarte bine, toate drumurile îți sunt deschise. Dacă oamenii ar acorda 10% din timpul pe care și-l petrec făcându-și griji și căutând rezolvări la probleme ce par să să tot apară în viața lor citind, consider că aceste rezolvări ar putea fi găsite mult mai ușor și ar duce la o avansare spirituală, deci și socială. Nu există niciun fel de dezavantaj adus de lectură. Atunci când găsești exact cărțile de care ai nevoie (dar pentru asta nu trebuie să te oprești din căutare), avantajele pot fi chiar nelimitate.
În concluzie, principalul stimulent pentru lectură ar trebui să fie propria persoană și dezvoltarea intelectului, rezultatele lecturii reflectându-se în viața de zi cu zi. O persoană cultivată nu va vedea același lucru ca o persoană care nu citește, chiar dacă se uită la același lucru. O persoană cultivată va vedea oportunități peste tot, va fi deschis la idei noi, la noi soluții. Acesta este de fapt scopul lecturii. Și în plus, nu pare stupid să meditezi la lucruri a căror răspuns este deja oferit în atâtea romane? Nu e mai ușor să găsești perspectiva corectă când îți este oferită pe tavă și ai chiar posibilitatea de a alege? Lucrurile pe care le experimentăm pe cont propriu nu au niciun înțeles dacă nu le privești din unghiul corect. Eu cred că lectura vine ca un fel de corecție pentru o perspectivă distorsionată a realității, un fel de truc anti-minciună. Cărțile sunt cel mai adevărat lucru care există căci oamenii care le scriu pun pe acele pagini tot ce au în ei. Cum ai putea spune nu cunoașterii, știind că ea este totul?

De ce Eghoista? Cred că și în cazul de față este mai mult decât evident. Este prezentă corectitudinea gramaticală și argumentarea stufoasă privind subiectul concursului. Ne-am bucura dacă ar exista mai mulți oameni ca ea, oameni care să stimuleze astfel lectura, cititul și cultura.

Locul III în concurs (două cărți) a fost câștigat de Dorina Dănilă, cu următorul comentariu:

Încerc să-i stimulez pe elevii mei să citească mai mult propunându-le tot felul de activități, cât mai diversificate cu putință. Pentru ca să poată rezolva sarcinile de lucru e nevoie să se documenteze în prealabil. Poate trebuia să precizez că sunt profesor de marketing. În ultimul timp am început să folosesc blogul (dorina-danila.blogspot.com: Marketing și comunicare) și am observat că elevii sunt tot mai interesați de activitățile sugerate pe blog. Uneori lucrurile merg mai greu, deoarece tânăra generație pare să nu mai aibă suficientă răbdare să citească.

De ce Dorina Dănilă? Pentru că ne bucurăm să existe profesori care să ia cu adevărat inițiativa. Ne-am bucurat să găsim o persoană care să și aplice în viața de zi cu zi ceea ce chiar ea propune. Felicitări, doamna profesoară! Aveți toată stima și considerația noastră!

Premiu special în concurs (o carte) a fost câștigat de Maria Lita, cu următorul comentariu:

Prin exemplul personal, prin existența cărților în biblioteca personală, prin prezentarea unor recenzii bune, prin navigarea pe site-urile librăriilor și bineînțeles printr-o plimbare la librărie. Așa am reușit cu fiica mea și sunt tare, tare bucuroasă când o văd entuziasmată venind cu lista de cărți noi pe care dorește să le achiziționăm și să le citească.

De ce Maria Lita? Pentru că a și reușit să implementeze ceea ce a propus. Și, desigur, pentru că se pare că a dat roade propunerea ei.

Premiul bonus în concurs (o carte) a fost câștigat de Radu Ciochină, cu următorul comentariu:

Acest ‘cineva’ din întrebare trebuie sa fiu chiar eu, deoarece anul acesta voi susține examenul de capacitate și trebuie să intru într-un liceu bun, ca prin urmare trebuie să iau cititul și ca o datorie, nu numai drept un hobby personal. O să încerc mereu să mă stimulez să citesc, deoarece conștientizez faptul că cititul este prielnic îmbogățirii vocabularului cât și capacității mentale.

De ce Radu? Tocmai pentru că este în clasa a 8-a și conștientizează importanța lecturii, merită stimulat cu un premiu.

Premiile vor fi trimise prin poștă. Am luat legătura cu majoritatea câștigătorilor, în afară de Maria Lita. O rog să-mi trimită un mail prin formularul de contact cu adresa unde îi pot trimite premiul.

decembrie 2, 2014 3 comments

Cărți

Surpriză de la Editura All

by Daniela Bojincă octombrie 22, 2014

written by Daniela Bojincă

Astăzi, de la Editura All, pe care îi puteți găsi aici, am primit o surpriză umoristică, tare faină. Mie personal îmi plac tare mult surprizele, doar că nu prea știu cum să reacționez la ele… cât mai frumos. Iar Iulia, de la Editura All, tocmai a înțeles asta astăzi. Adică faptul că nu mă pricep la întâmpinarea surprizelor. Dar deloc. Iulia dragă, îmi cer încă o dată scuze că ți-am stricat surpriza.

Ideea este următoarea. Eu dacă nu știu de dinainte că urmează să primesc o surpriză, nu știu să o primesc. Adică o primesc ca și când aș fi cel mai dezamăgit om de pe Pământ. Adică cam așa: „Ăăă.. ce-i asta? Cred că-i o eroare pe undeva. Sigur trebuia să primesc asta? Adică de ce-am primit o pagină umoristică foarte tare???”. Pe când, dacă știu de dinainte sunt ceva de genul: „Mamăăă… am primit surpriza mea!!!”. Deși, în sufletul meu, bucuria este la fel de mare în ambele cazuri atunci când primesc ceva. Manifestările sunt însă diferite.

Să revenim însă la surpriza celor de la Editura All, surpriză care de altfel este tare frumoasă și… plină de umor. Dar să lăsăm pălăvrăgelile deoparte, deocamdată, prezentându-vă surpriza.

Click pentru mărire

Intitulată: „Dacă citești asta înseamnă că ai umor”, cele două pagini umoristice au rolul de a prezenta într-un mod, desigur, umoristic, ca de altfel și stilul scriitorului Andrew Nicoll, lumea acestuia împreună cu lumea personajelor sale principale din cele două cărți și anume: „A fost odată ca niciodată” și „Dacă citești asta înseamnă că am murit”, cărți care au apărut la Editura All pe Strada Ficțiunii și despre care vă voi povesti eu câte ceva cât de curând.

Cine este Andrew Nicoll? Ei bine, conform primei pagini umoristice, Andrew Nicoll este un scriitor care s-a săturat de cărțile acelea în care personajele stau și se uită pe pereți, torturate de lipsa de sens a vieții. Și pentru că el consideră că fix din cauza celor amintite anterior se vând numai romane polițiste – pentru că, din perspectiva lui, spun povești, s-a hotărât să scrie povești care să spună câte ceva despre condiția umană. Și i-a ieșit.

Totuși, poate vă întrebați ce vor să spună cele două cărți. Așa că eu, copil bun la suflet și tare cuminte(hapicu, hapciu, hapciu), am să vă spun cu cea mai mare plăcere. Nu de alta, dar sper să vă placă și vouă.

Prima, „A fost odată ca niciodată”, spune povestea unui primar care se pricepe să rezolve micile probleme și conflictele caraghioase. Îi place să fie primar, dar mai presus de toate îi place de secretara lui, Agathe Stopak.

„Of, Doamne, când mi-ai smuls atomii din țărână, de ce m-ai făcut bărbat, când ai fi putut să mă faci picătură de parfum, ca să mor fericit în decolteul doamnei Stopak?”

A doua, „Dacă citești asta înseamnă că am murit”, spune povestea lui Otto Witte dinainte de a ocupa tronul Albaniei, acesta remarcându-se ca acrobat într-un circ ambulant. Și dacă a reușit să ajungă regele Albaniei cu ajutorul unor prieteni, o ladă de costume, o cămilă și o pereche de mustăți, de ce nu ar reuși să câștige și alegerile prezidențiale din România? Și da. După ce a fost 5 zile regele Albaniei vrea să fie 5 ani președintele României. Eu zic să-l votăm, că de ce nu?

Despre cărți însă, așa cum v-am amintit și mai sus, vă reamintesc din nou că vă voi poveste în articolele viitoare, în amănunt. Până atunci însă vă mai spun doar atât.

De azi…
edutira all

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

octombrie 22, 2014 5 comments

Blogging

Blog danielabojinca.ro – articol de prezentare

by Daniela Bojincă septembrie 23, 2014

written by Daniela Bojincă

Cine sunt eu? Da, cred că, mai întâi de toate, ar trebui să mă prezint. Să vă spun cine se ascunde în spatele acestor cuvinte, cât și în spatele celor care vor urma, în spatele acestui blog danielabojinca (punct) ro. Numele meu nu e complicat. Mie una, după 20 de ani de folosință, îmi pare uneori chiar banal. Mă numesc simplu, Daniela Bojincă, conform buletinului. Desigur, plus numele de Adriana. Dar din motive personale, nu-l folosesc. Am considerat mereu că prezența lui îmi este incomodă. Timp pierdut în semnarea lucrărilor oficiale și alte d-astea. Dacă numele meu nu vă sună însă cunoscut, poate ar trebui să vă spun că eu sunt autoarea blogului Pishky Blog. Tot eu sunt cea care se află în spatele lui, printre cuvinte și idei.

daniela bojinca

Cum a apărut acest blog? Blogul ăsta a apărut ca urmare a împlinirii unuia dintre visurile mele. Mi-am dorit dintotdeauna un blog pe domeniu, unde să-mi pot exprima liber trăirile, sentimentele, experiențele, fără a mă ascunde în spatele vreunui pseudonim. Mi-am dorit un loc în care să pot fi eu. Fără măști. Pur și simplu eu. Mi-am dorit ceva nou. Un alt start, chiar dacă voi păstra și blogul Pishky Blog. Locul acesta nu vreau să-l transform într-o mașinărie de bani. Locul ăsta vreau să aibă suflet, căci el este o parte vie a sufletului meu.

Ce voi scrie pe acest blog? Știți că încă sunt în dilemă cu acest fapt? Nu m-am hotărât însă cum voi separa postările de pe acest blog și celălalt. Cert este că vreau ca aici să nu apară niciun advertorial. Cel puțin deocamdată asta vreau. Sper să nu mă apuce bâzdâgăniile peste un timp. Aici vreau totuși să scriu articole de suflet. Să prezint călătorii și gândurile minții. Nu știu încă cum o să fac, dar o să văd eu pe viitor.

Când voi scrie? Nici asta nu știu cu exactitate. Dar cu siguranță nu voi scrie în fiecare zi, atât din lipsa timpului, cât și din pricina existenței celuilalt blog. Trebuie să mă ocup de amândouă, ambele fiind, în felul lor, câte o parte din mine și din sufletul meu.

Când a apărut acest blog? Mulți știu că acest blog a apărut acum aproape o săptămână. Mulți l-au vizitat și tot mulți m-au întrebat de ce nu postez încă nimic pe el. Ei bine, dragii mei, pentru că mi-a fost greu, pentru început, să-mi aleg tema. Apoi să mă documentez despre plugin-urile care sunt must-have unui blog pe domeniu pentru o indexare cât mai bună, cât și pentru a oferi o ședere plăcută cititorilor mei. M-am jucat prin el, să văd ce și cum, cum merge treaba și toate cele, iar acum, azi, m-am hotărât să scriu. Totuși, ca o scuză, aș putea spune că am scris în paginile din meniu: pagina „Despre”, pagina „Ia logo”, pagina „Advertorial”, și am creat pagina „Contact” și una către blogul meu Pishky. Cel mai mult însă m-am luptat cu tema și cu poziționarea chestiilor, astfel încât să arate cât mai bine. Ahhh, da și am pus bannere, către oamenii pe care îi citesc, în josul paginii.

Mulțumiri? Da, cu găleata. Ele se îndreaptă către Lotus, care m-a ajutat cu explicațiile privind plugin-urile și blogul în sine, cât și lui Dani(căte el nu punem link, căci n-are decât profil de Facebook și probabil m-ar omorî dacă aș trimite oameni acolo), pentru logo-ul meu. Și desigur, că doar mulți mă cunoașteți, nu în ultimul rând mie, pentru că m-am decis să-mi fac acest blog.

Așteptări? Da. Și de astea sunt o mulțime. În primul rând, vreau să fac o treabă frumoasă. Să aduc cuvintele potrivite în textele mele, astfel încât să mă mulțumească pe mine, cât și pe voi, cititorii mei.

septembrie 23, 2014 32 comments

Newer Posts

Older Posts