Liam Neeson

În weekend am văzut filmul Cold Pursuit, la Cineglobe din incinta Auchan Titan. Filmul Cold Pursuit, pe lângă faptul că este un film despre familie, disperare și dreptate pe care atunci când nimeni nu ți-o acordă ți-o faci singur, având în vedere istoria filmelor Taken cu Liam Neeson în rol principal, este un fel de partea N din: Cu familia lui Liam Neeson nu te pui. Nu de alta, dar s-a putea să sfârșești într-un cimitir.

Cold Pursuit spune povestea lui Nels (Liam Neeson), un tată al cărui copil are parte de o moarte suspectă, pe care nu o acceptă și căreia îi caută adevăratul motiv împreună cu cei care au săvârșit sau au avut legătură într-un fel sau altul cu moartea fiului său. Nels, din cetățeanul anului, un familist convins și un exemplu demn de urmat se transformă peste noapte într-un detectiv și criminal cu sânge rece.

Filmul urmărește parcursul lui Nels în descoperirea adevăratului criminal al fiului său. Parcurs care, de-a lungul său se lasă cu o mulțime de victime colaterale, fie că-și meritau sau nu sfârșitul în contextul morții fiului său. Însă pentru Nels scopul scuză mijloacele. Chiar și faptul că au implicat o grupare de traficanți de droguri care, practic, nu avea absolut nicio treabă cu moartea fiului său. Doar că, după cum e vorba aia, totul se plătește în viață, într-un fel sau altul, la un moment dat.

Mi-au plăcut scenele presărate cu umor negru. Cât și scenele care m-au făcut să mă lipesc de tot de scaunul ăla. Mi s-a părut că se completau unele pe altele. Și, apoi, mi-a plăcut mai mult de Tom Bateman în rolul lui Viking, de care m-am îndrăgostit în serialul Vanity Fair de pe HBO GO, decât de Liam Neeson. Viking este genul ăla de personaj dezaxat, căruia îi dorești moartea în fiecare secvență din film, dar amuzant în același timp și parcă ai vrea să-l vezi ce-i mai paote mintea.

Filmul Cold Pursuit a intrat în cinematografele din România din data de 22 februarie 2019, fiind distribuit de Vertical Entertainment. Eu zic că-i interesant cu scenela sale de violență și umor negru care se completează unele pe altele.

Sursă YouTube (user Movieclips Trailers)

Săptămâna trecută am văzut filmul Silence – un film pe care eu l-am catalogat, strict din punctul meu de vedere, ca fiind cel mai bun film pe care l-am văzut vreodată despre religie și credință. Asta datorită mesajului pe care vrea și îl și transmite dincolo de ecran, prin poveste. Un mesaj de care, cred eu, am avea cu toții nevoie să-l înțelegem și să-l respectăm. Să-l respectăm pentru noi, cât și pentru oamenii din jurul nostru care nu ne împărtășesc credința, dar ne-o respectă la rândul lor prin faptul că nu ne impun propria religie și credință.

Povestea filmului Silence

Acțiunea se produce prin anii 1640, moment în care are loc povestea a doi misionari portughezi, Rodrigues (Andrew Garfield) și Francisco Garupe (Adam Driver), pleacă în Japonia să-l caute pe părintele Ferreira (Liam Neeson) după ce primiseră o scrisoare a acestuia în legătură cu propăvăduirea creștinismului printre budiștii japonezi și niște vești nu foarte bune despre el.

Ajunși în Japonia, cei doi se întâlnesc cu lucruri greu de înțeles pentru ei. Dau peste o lume în care creștinismul nu pare să pară să prindă rădăcini oricât s-ar fi încercat. O lume în care tot ce era creștin, murea. Ajung pe un pământ mlăștinos, unde nu poți sădi o sămânță străină.

Drumul celor doi către părintele Ferreira este unul anevoios. Plin de obstacole. Dar și atunci când ajung la capătul acestuia, lucrurile nu redevin la normal. Ceea ce găsesc la capătul drumului lor este mesajul clar că nu poți cultiva ceva într-un sol nefertil. Iar rezultatul este: ori mori, ori te adaptezi.

Ce mi-a plăcut la filmul Silence

Filmul Silence are un mesaj foarte bine definit. Iar mesajul acesta mi-a plăcut la nebunie. Și este atât de actual și aplicabil erei în care trăim. Încercăm să ne convingem unii pe alții despre ce e drept, despre adevărul absolut al unei religii asupra tuturor celorlalte, despre adevărul absolut al unei credințe asupra tuturor celorlalte. Ne omorâm unii pe alții din simple orgolii cum că nu gândim la fel, nu împărtășim aceeași religie și credință.

Dar oare cum ar fi dacă nu am mai încerca să impunem nimănui nimic? Dacă am încerca să respectăm religiile și credințele celor din jurul nostru? Oare cum ar fi dacă nu am mai încerca să le impunem altora adevărul nostru împotriva adevărului lor, respectiv credința noastră împotriva credinței lor căci se prea poate ca adevărurile tale să fie valabile în colțul lor de lume și nu pot prinde rădăcini în altă parte. Și prin urmare niciunul dintre noi să nu dețină adevărul absolut în privința religiei și a credinței.

Apoi, se pune sub semnul întrebării tăcerea unui anume Dumnezeu asupra chinurilor suferite de oamenii care îi împărtășeau credința asta creștină în perioada respectivă pentru El. Și mi-a plăcut cum a fost construită și partea asta.

Despre asta este filmul ăsta. Despre dezastrele pe care le produce impunerea credinței și despre tăcerea unui anume Dumnezeu în fața suferinței oamenilor.

Deși marea mea iubire este Adam Driver care l-a interpretat pe părintele Garupe, de data asta m-am îndrăgostit de Andrew Garfield care l-a interpretat pe părintele Rodrigues. Rolul lui a fost unul foarte interesant. A trecut printr-o sumedenie se schimbări, frământări și de confruntări cu propriul sine. Dacă te duci să vezi filmul Silence chiar îți propun să-i urmărești cu atenție parcursul în toată povestea asta. Sunt sigură că o să te fascineze și pe tine la fel de mult cum m-a fascinat pe mine.

După cei doi, am mai avut doi preferați în filmul acesta. Și anume cei din baricada cealaltă, guvernatorul Mokichi (Shin’ya Tsukamoto) și interpretul din chineză în engleză și vice-versa (Tadanobu Asano). Au fost personaje important în viața lui Rodrigues. Dar, dincolo de asta, mi-au plăcut mesajele pe care le transmiteau. În special faptul că, toate religiile de pe pământul ăsta au în comun iubirea aproapelui și a unui anume Dumnezeu. Doar că diferă modalitatea în care ne exprimăm credința. Și că prea puțin ar trebui cum se numește o religie, sau alta, ori cum se manifestă o credință, sau alta, iar ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat este omul în sine. Bunătatea lui. Fără să-i impună nimănui să creadă într-un fel sau altul.

Și, ultimul lucru care mi-a plăcut la fel de mult ca celelalte, au fost imaginile locurilor în care avea loc toată acțiunea. Îți dădea o stare anume. Și te făcea să simți cu adevărat toată povestea filmului.

Hai și tu la film

Deși are două ore și 41 de minute, deși pare să te plictisească uneori cu anumite momente poate mult prea lungi (dar ele sunt esențiale ca să înțelegi povestea cu adevărat), filmul ăsta merită atenția noastră, a musulmanilor, a budiștilor, a ateilor etc. Mesajul lui merită atenția noastră. Sunt prea multe crime „în numele religiei” care s-ar putea să fie, de fapt, în numele celor care nu o acceptă sau în numele celor care încearcă să o impună unei mase sau alteia.

Filmul Silence a intrat în cinematografe din 17 martie 2017 și este distribuit de Freeman Entertainment.

Sursă YouTube (user moviemaniacsDE)

Cold Pursuit – un film despre familie, disperare și dreptate

Silence – cel mai tare film despre religie și credință

Povestea filmului Silence

Ce mi-a plăcut la filmul Silence

Hai și tu la film