Când am scris articolul ăsta, mă apucasem să-l scriu la timpul prezent. Dar, fiindcă îl public la vreo două săptămâni distanță față de momentul în care s-a și întâmplat acțiunea, m-am gândit să-l schimb puțin și să-i dau o altă formă experienței mele despre prima mea ședință foto într-un studio.
Am să încep cu povestea de la început. Adică de la primul mail pe care l-am primit de la Florentina, mail-ul în care mă invita la studio să mă răsfețe. Era un mail imens, cu mult text și multe fotografii, așa cum face un om care se respectă când vrea să-l convingă pe un altul că munca lui e de calitate: frumos structurat, cu argumente și dovezi clare și reale ale muncii sale. L-am citit cu atenție, i-am analizat site-ul de prezentare (cel mai mult mi-a plăcut secțiunea de video, pentru că poți să vezi exact cum decurge o ședință foto cu Florentina – fotograf și Petronia – make-up artist), am văzut că are și o secțiune de blog pe care chiar am sfătuit-o să o folosească și mi-am zis să accept, în inconștiența mea, că ce ar putea fi rău, nu?
Asta până ce a trebuit să plec spre Rafa Studio, de pe B-dul Octavian Goga, nr.2. Nu înțelegeam de ce am acceptat asta și nici ce naiba aveam eu să caut acolo, că nu-s model și habar nu am cum ar trebui să stau și să pozez. Nu mai avusesem niciodată parte de o astfel de experiență, într-un studio, cu lumini din toate părțile, cu fundal, cu haine de schimb de la un set de poze la altele, cu machiaj profi și așa mai departe. Începusem să regret că am confirmat.
Însă, cum am intrat pe ușa aia mare de lemn, dintr-o sală a Camerei de Comerț și am cunoscut-o pe Petronia – make-up artist – (Florentina nu ajunsese încă), m-am mai liniștit. Avea așa, un zâmbet cald și era tare drăgălașă. M-a lăsat să mă acomodez cu locul (probabil a observat că eram puțin speriată de bombe), apoi m-a urcat pe scaun și m-a machiat, întrebându-mă înainte:
– Cum te machieze de obicei?
– Nu mă machiez de obicei!
– Ohh! Înțeleg… (probabil i-am distrus toate speranțele).
– Dar vreau să fie cât mai natural.
Speram doar să nu fi fost prea acidă și să nu o fi speriat. Apoi, cât timp m-a machiat, mă rugam din tot sufletul să-mi placă și să nu fie prea extravagant, sau să mi se pară mie prea mult, sau să nu-mi placă ceva anume la machiaj. Nu de alta, dar îmi era chiar milă să-i spun și să o fac să se simtă prost în vreun fel. Pentru că, dacă nu-mi plăcea, chiar o puneam să modifice machiajul. Da, atât de nașpa sunt.
Când m-am uitat în oglindă și am văzut că e ok (nu mă identificam neapărat, căci nu sunt obișnuită să fiu machiată), am răsuflat ușurată și i-am zis că-i super tare și că-mi place. A făcut o treabă minunată. Cred că, în sinea ei, chiar și ea a răsuflat ușurată că a scăpat de nebună. :))
Apoi am intrat pe mâna Florentinei care, din prima, și-a dat seama că sunt mai mult decât stângace în ale pozatului și în ale pozițiilor pentru pozat, așa că m-a ghidat cum să stau pentru fiecare poză, ce atitudine să adopt și chiar cum să zâmbesc cât mai natural, fără să fie forțat.
Asta mi-a plăcut practic cel mai mult. Că m-a făcut să mă simt în largul meu, fără să mă pună în vreo postură care mie să nu-mi convină neapărat. S-a purtat, din punctul meu de vedere, ca o adevărată profesionistă. Cred că m-a studiat puțin pentru că și-a dat seama exact cum să mă modeleze astfel încât să iasă totul bine, iar eu să mă simt ok și-n largul meu.
După prima jumătate de oră deja începuse să-mi placă cu adevărat și mă simțeam minunat. Era ceva wow. Eram fascinată și de aparat, și de lumini, și de Florentina care era atât de dulce cu mine, și de Petronia care mă încuraja din când în când (probabil și ea m-a văzut stângace – bine, pentru cineva care cu asta se ocupă, se observă de la o poștă când lucrează cu cineva stângaci și neșlefuit într-ale domeniului respectiv).
Însă, ce mai e fain la Rafa Studio este faptul că nu s-a plafonat pe un singur stil de fotografie – portretul. Fetele acolo se ocupă și de fotografii pentru copii cu fundaluri pictate manual (așa, pentru copiii mai măricei) și fundaluri de poveste (pentru bebeluși). Acum e la modă să te duci cu copilul la studio, să-i faci o ședință foto de când era el mic și drăgălaș ca să ai o amintire profi cu el, cât și el să vadă cum arăta când era mic. Ceea ce este foarte tare. Un fotograf va reuși întotdeauna să surprindă anumite lucruri pe care tu, poate, nu le-ai putea surprinde într-o fotografie normală.
Fetele au și o pagină de Facebook unde le puteți găsi, cât și site-ul pe care l-am menționat pe la începutul acestui articol. Chiar vă invit să le studiați activitatea și, de ce nu, să le faceți o vizită. Dacă s-au pliat ele pe mine și au reușit să modeleze lemnul din mine, sigur se vor descurca cu oricine.
