Nu. N-am avut. Dar n-am știut cum să vă captez atenția asupra problemei, așa că am ales titlul acesta care tocmai v-a făcut să dați click și să vă amuzați puțin pe seama mea.
Sinceră să fiu, nu eram prea sigură dacă am avut păduchi când eram mică. Multe amintiri din copilăria mea au fost șterse. Așa că m-am dus să mă informez la serviciile secrete ale copilăriei mele: M.A.M.A.
– Mamă, am avut păduchi când eram mică?
– Nu, mami, n-ai avut. Am avut grijă de tine și te-am ferit să nu ai parte de așa ceva (adică mă tundea bunica la zero, din motive de igienă, pe furiș de maică-mea, că ea nu suporta să mă vadă așa și mă spălau cu tot felul de chestii – pe scurt, copilărie traumatizantă).
– Păcat, măi mamă! Păcat! Dacă i-aș fi avut atunci, m-ar fi ajutat acum să scriu un articol!
Bine, ce-i drept, n-am avut o copilărie traumatizantă (nu de alta, dar maică-mea este cel mai fidel cititor al meu), dar jur că mă enerva să fiu dusă la coafor, forțată să stau pe scaun și tunsă la zero. Iar apoi să port batice pe cap, TOATĂ VARA, pe căldurile alea infernale, că altfel nu voiam să ies din casă. Asta până într-o zi. Când, dusă la tuns, m-am enervat atât de tare, dar atât de tare, încât m-am împiedicat în curtea coafezei (care era în lucru – curtea, nu coafeza) și mi-am julit toate membrele, cât și fețișoara mea de îngeraș. Dar asta-i partea frumoasă. Apoi a urmat partea aia în care am început să folosesc toate cuvintele pe care le auzisem pe stradă și pe care consideram eu că oamenii trebuie să le spună la nervi (da, am înjurat atât de tare și de urât încât m-au auzit și vecinii de la două străzi distanță).
Ei bine, spre norocul meu, aia a fost ultima dată când bunica m-a mai luat de mânuță și m-a dus la tuns. De atunci pleata mea e lungă și fericită în bătaia vântului. Pam Pam.
Și, deși medicina a evoluat împreună cu tot felul de tratamente privind treaba asta (păduchii), pe lângă faptul că mulți oameni (27,4% respondeții participanți la sondajul Omnibus) habar nu au în secolul XXI cum se transmit păduchii (sunt foarte jucăuși de fel și sar de pe un cap pe altul, dacă ai norocul să fii pe lângă cineva care tocmai i-a luat de la altcineva și ai cărui păduchi s-au cam plictisit de capul și de pleata lui), cei care știu cum se transmit (55,7% dintre respondeții participanți la sondajul Omnibus), încă mai aleg să le dea la copii pe cap cu gaz, ori să-i tundă la 0, în detrimentul unor tratamente din farmacii ce sunt special create astfel încât copiii să scape de păduchi și, desigur, să nu fie stânjeniți în fața colegilor, ori a prietenilor.
Să nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt împotriva tratamentelor naturiste. De cele mai multe ori au și ele beneficiul lor. Dar, gaz? Încă mai folosim gaz pentru treaba asta? N-am mai evoluat și noi? Dacă tu, adult, spui că ai fost traumatizat că erai dat cu gaz pe cap și tuns la 0 (cu sau fără păduchi – în cazul meu), de ce îți supui copilul aceleiași traume?
Mai jos aveți niște grafice din care am luat și eu valorile despre care vorbeam în paragraful anterior. Am zis să vi le las și vouă, ca să înțelegeți mai bine cum stă treaba cu oamenii care nu știu cum se ia păduchii și alte cele. Treaba nu aș spune că stă tocmai bine.
Păduchii, ca să completez graficul, căci vorba aia pe blogul meu fac ce vrea mușchiu meu gânditor, păduchii se pot lua de oriunde: școală, grădiniță, prieteni, rude care vin în vizită, excursii, până la nenea lângă care stai în piață când cumperi cartofi. Pe scurt, păduchii îi poți lua de oriunde și de la oricine îi are. Iar dacă ești persoana aia ghinionistă care iei păduchi de la omul pe lângă care treci pe stradă, nu te da cu gaz în cap să nu mai ieși o săptămână din casă, ci folosește Paranix: în formă de șampon și spray. Iar dacă vrei să previi apariția păduchilor, pentru că ai avut ghinionul să afli că ai stat pe lângă cineva cu păduchi și îți este frică să nu-i fi luat și tu, dă doar cu spray – vezi, sunt un viitor medic care ține la viața ta socială (adică nu te las să-ți dai cu gaz în cap și să nu mai ieși din casă – merit o ciocolată!).
Însă parcă nu păduchii sunt marea problemă, în cazul de față. De păduchi scapi ușor. Marea problemă în cazul de față, în secolul XXI, este faptul că toată treaba asta este considerată ca fiind una rușinoasă, iar subiectul este unul tabu. Cred că ar trebui să se renunțe la subiectele tabu și să fie tratate deschis. Numai prin deschidere față de subiect, informare și educare cred că putem scăpa de problema păduchilor, cât și de procentajul de 27% – oameni care nu știu cum se transmit păduchii. Problemele trebuie înfruntate deschis, nu ca subiecte tabu.
Sursă Youtube (user Paranix Romania)