Am avut păduchi când eram mică

by Daniela Bojincă
Published: Last Updated on

Nu. N-am avut. Dar n-am știut cum să vă captez atenția asupra problemei, așa că am ales titlul acesta care tocmai v-a făcut să dați click și să vă amuzați puțin pe seama mea.

Sinceră să fiu, nu eram prea sigură dacă am avut păduchi când eram mică. Multe amintiri din copilăria mea au fost șterse. Așa că m-am dus să mă informez la serviciile secrete ale copilăriei mele: M.A.M.A.

– Mamă, am avut păduchi când eram mică?
– Nu, mami, n-ai avut. Am avut grijă de tine și te-am ferit să nu ai parte de așa ceva (adică mă tundea bunica la zero, din motive de igienă, pe furiș de maică-mea, că ea nu suporta să mă vadă așa și mă spălau cu tot felul de chestii – pe scurt, copilărie traumatizantă).
– Păcat, măi mamă! Păcat! Dacă i-aș fi avut atunci, m-ar fi ajutat acum să scriu un articol!

Bine, ce-i drept, n-am avut o copilărie traumatizantă (nu de alta, dar maică-mea este cel mai fidel cititor al meu), dar jur că mă enerva să fiu dusă la coafor, forțată să stau pe scaun și tunsă la zero. Iar apoi să port batice pe cap, TOATĂ VARA, pe căldurile alea infernale, că altfel nu voiam să ies din casă. Asta până într-o zi. Când, dusă la tuns, m-am enervat atât de tare, dar atât de tare, încât m-am împiedicat în curtea coafezei (care era în lucru – curtea, nu coafeza) și mi-am julit toate membrele, cât și fețișoara mea de îngeraș. Dar asta-i partea frumoasă. Apoi a urmat partea aia în care am început să folosesc toate cuvintele pe care le auzisem pe stradă și pe care consideram eu că oamenii trebuie să le spună la nervi (da, am înjurat atât de tare și de urât încât m-au auzit și vecinii de la două străzi distanță).

Ei bine, spre norocul meu, aia a fost ultima dată când bunica m-a mai luat de mânuță și m-a dus la tuns. De atunci pleata mea e lungă și fericită în bătaia vântului. Pam Pam.

Și, deși medicina a evoluat împreună cu tot felul de tratamente privind treaba asta (păduchii), pe lângă faptul că mulți oameni (27,4% respondeții participanți la sondajul Omnibus) habar nu au în secolul XXI cum se transmit păduchii (sunt foarte jucăuși de fel și sar de pe un cap pe altul, dacă ai norocul să fii pe lângă cineva care tocmai i-a luat de la altcineva și ai cărui păduchi s-au cam plictisit de capul și de pleata lui), cei care știu cum se transmit (55,7% dintre respondeții participanți la sondajul Omnibus), încă mai aleg să le dea la copii pe cap cu gaz, ori să-i tundă la 0, în detrimentul unor tratamente din farmacii ce sunt special create astfel încât copiii să scape de păduchi și, desigur, să nu fie stânjeniți în fața colegilor, ori a prietenilor.

Să nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt împotriva tratamentelor naturiste. De cele mai multe ori au și ele beneficiul lor. Dar, gaz? Încă mai folosim gaz pentru treaba asta? N-am mai evoluat și noi? Dacă tu, adult, spui că ai fost traumatizat că erai dat cu gaz pe cap și tuns la 0 (cu sau fără păduchi – în cazul meu), de ce îți supui copilul aceleiași traume?

Mai jos aveți niște grafice din care am luat și eu valorile despre care vorbeam în paragraful anterior. Am zis să vi le las și vouă, ca să înțelegeți mai bine cum stă treaba cu oamenii care nu știu cum se ia păduchii și alte cele. Treaba nu aș spune că stă tocmai bine.

Păduchii, ca să completez graficul, căci vorba aia pe blogul meu fac ce vrea mușchiu meu gânditor, păduchii se pot lua de oriunde: școală, grădiniță, prieteni, rude care vin în vizită, excursii, până la nenea lângă care stai în piață când cumperi cartofi. Pe scurt, păduchii îi poți lua de oriunde și de la oricine îi are. Iar dacă ești persoana aia ghinionistă care iei păduchi de la omul pe lângă care treci pe stradă, nu te da cu gaz în cap să nu mai ieși o săptămână din casă, ci folosește Paranix: în formă de șampon și spray. Iar dacă vrei să previi apariția păduchilor, pentru că ai avut ghinionul să afli că ai stat pe lângă cineva cu păduchi și îți este frică să nu-i fi luat și tu, dă doar cu spray – vezi, sunt un viitor medic care ține la viața ta socială (adică nu te las să-ți dai cu gaz în cap și să nu mai ieși din casă – merit o ciocolată!).

Însă parcă nu păduchii sunt marea problemă, în cazul de față. De păduchi scapi ușor. Marea problemă în cazul de față, în secolul XXI, este faptul că toată treaba asta este considerată ca fiind una rușinoasă, iar subiectul este unul tabu. Cred că ar trebui să se renunțe la subiectele tabu și să fie tratate deschis. Numai prin deschidere față de subiect, informare și educare cred că putem scăpa de problema păduchilor, cât și de procentajul de 27% – oameni care nu știu cum se transmit păduchii. Problemele trebuie înfruntate deschis, nu ca subiecte tabu.

Sursă Youtube (user Paranix Romania)

You may also like

12 comments

danaiana mai 5, 2015 - 21:35

Un subiect de actualitate, l-am mai gasit pe un blog, cu aceeasi recomandare … Dar te-ai intrebat vreodata daca numai lipsa de educatie ii face pe oameni sa aleaga gazul ca remediu contra paduchilor? Iti spun sigur ca nu. Fiecare foloseste remediile dupa buget, iar Paranix are un pret al naibii de mare pentru bugetele multor familii din Romania. Daca omul nu-si permite remediul nu-l cumpara, iar riscul de a-i contamina pe altii creste. Si uite asa, scolile noastre marete sunt pline de paduchi…

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 5, 2015 - 21:47

Cunosc și aceste aspecte ale societății în care trăim, din nefericire. Multe persoane și-l permit, multe nu. Însă dacă te gândești că multe persoane dintre cele care nu și l-ar permite în mod normal, fumează și câte două pachete pe zi, cred că, de fapt, lucrurile ar sta puțin altfel.

Și da, sunt multe persoane care nu fumează și care muncesc din greu pentru o coajă de pâine să o pună pe masă. Persoane care, într-adevăr, nu trebuie blamate/condamnate/arătate cu degetul ori mai știu eu ce și care, desigur, nu-și pot permite să cumpere Paranix.

Dar oare cum ar fi dacă am schimba modalitatea de gândire? Oare cum ar fi dacă ne-am lupta pentru o lume demnă de secolul XXI, în care lumea să nu tânjească după o coajă de pâine și în care să-și permită nu un lux exorbitant, dar o viață cât se poate de normală, având acces la de toate? Cum ar fi dacă am face asta?

Reply
danaiana mai 5, 2015 - 22:20

Ai dreptate, sunt si oameni care prefera sa fumeze doua pachete de tigari pe zi in loc sa cumpere un tratament pentru copil. Acestia trebuie educati. In ce-i priveste pe ceilalti, aceia care nu fumeaza si abia au bani sa puna o coaja de paine pe masa, sistemul trebuie schimbat. Imi este groaza sa ma gandesc ca desi muncesc, acestora li se interzice un drept fundamental: dreptul la o viata demna.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 5, 2015 - 22:50

Exact despre asta vorbeam. Despre faptul că merită o viață demnă și ei :). Iar lumea ar trebui să se lupte pentru asta :). Pentru ca toți să avem o viață demnă.

Reply
RaduThor mai 6, 2015 - 08:04

Am scris şi eu pe blogul meu despre această problemă. Consider că o informare corectă, fără falsă pudicitate nu poate fi decât benefică!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 6, 2015 - 14:21

Cu siguranță că așa este! Și m-aș bucura dacă mulți ar conștientiza asta nu doar în cazul problemei păduchilor, ci în general să conștientizeze că puducitatea nu-și are locul în rezolvarea eficientă a problemelor.

Reply
Georgeta Popoiu mai 6, 2015 - 12:52

Multi dintre noi cred ca s-au confruntat cu problema asta, eu de exemplu, am avut paduchi in liceu, i-am primit frumusel din autobuzul cu care faceam naveta de la gazda la liceu, stateam pe scaun si s-a apropiat de mine o doamna inflorata care mirosea frumos si mi-a atras atentia. Deodata simt ca pe gatul meu pica ceva care misca, ma infioara, ma zbat, ma chinui sa sterg, sa arunc, sperii oamenii din jur, dar in final nu am reusit nimic. Dimineata cand m-am trezit, eram un incubator de oua albe, mici, stralucitoare cu pui miscatori in par care ma terorizau. A trebuit sa folosesc metodele bunicilor noastre sa scap, nu exista pe atunci produse de genul pe care il promovezi tu acum, bine ca exista Paranix.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 6, 2015 - 16:20

Deci a început să mă mănânce toată pielea de pe corp când am citit comentariul tău! :))
Mă bucur că nu am avut păduchi și nu am avut parte de o experiență așa urâtă. Totuși, pentru a-i preveni, eram oarecum „chinuită”. Și să-i ai e terorizant, dar și să nu-i ai și să-i previ e la fel de terorizant. :))

Reply
geo2001 mai 12, 2015 - 17:35

E belea mare cu paduchii :D . Ceva amintiri mai am si eu legate de spalari cu gaz, pe la tara, in vacanta. Dar scapasem de tuns. Insa, mi se pare mai periculos tratarea ca tabu a scabiei. Larvele acestui parazit le poti „prelua” de pe ORICE obiect de uz comun. Si, avand in vedere igiena muuultor romanasi, sansele de „luare in gazda” acestor mici mineri parsivi sunt egale cu procentul celor ce nu au vazut sapunul. Si, daca nu stii despre ce e vorba( majoritatea romanilor nu au idee despre ce e vorba cand le apare o iritatie rosie, „mancatoare”) , risti sa te trezesti cu o invazie pe tot corpul. Eu am descoperit micul parazit prin clasa a 7-a si eram super revoltat ca de ce mi-a aparut mie, eu fiind un copil curat si ingrijit de parinti. Doctorita liceului (pe vremurile alea, de mult uitate, scolile aveau medici si asistente medicale, nu wifi si asistente tv)m-a linistit zicandu-mi ca „poti fi si presedintele tarii, daca faci naveta cu troleu’, sa te astepti si la chiriasi” :D. Din facultate am inceput sa lucrez cu publicul si am mai facut cunostinta cu miscatorul de vreo doua ori. Tot secretul este sa te documentezi si sa te tratezi constiincios si nu vei afecta pe nimeni. La mine era subiect tabu si imi luam cherfaneala de la maica-mea pe motiv ca nu ma spal pe maini :D
Na ca ti-am facut , fara sa vreau, concurenta la articol :D

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 16, 2015 - 21:08

Cred că e nevoie de niște PS-uri: NU VREAU CONCURENȚĂ LA PROPRIILE ARTICOLE! :)) :))

Eu, din fericire, n-am avut nimic. Dar absolut nimic. Bine, în afară de bolile copilăriei. :))

Reply
adrian rotaru mai 14, 2015 - 10:13

Eu am avut de mai multe ori in vacantele de vara petrecute la bunici. Ii luam in fiecare vara de la niște vecini care-i aveau in permanență. Dar dacă ma feream sa nu ii iau, atunci nu mai aveam cu cine sa ma joc. Așa că îmi riscam capul si intram in curtea lor.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky mai 16, 2015 - 21:01

Ahahahahha! Frumoasă copilărie ai mai avut și tu. Uite de ce e în stare omul să facă pentru o viață socială activă :)).

Reply

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More