Home Personal Cum mi-am făcut inel la un atelier de bijuterii handmade

Cum mi-am făcut inel la un atelier de bijuterii handmade

by Daniela Bojincă
inel de lemn handmadeatelier de bijuterii daniela bojinca

Acum vreo două weekend-uri, într-o zi de duminică, eram fix înainte de începerea unei noi etape în viața mea. Un nou job. Și știi cum e atunci când încep să te macine așa pe interior emoțiile unui nou început. Trebuie să-ți umpli mintea cu altceva, să te eliberezi de agitație și să te bucuri de nou. Să îl îmbrățișezi și să absorbi tot ce poți din noua etapă. Așa că am căutat să fac tot felul de activități duminica trecută. Iar una dintre activitățile câștigătoare a fost să merg la un atelier de bijuterii handmade, cu bijuterii lucrate în lemn.

Mi s-a părut super interesant și am zis hai să vedem ce-o ieși. Și tare mi-a plăcut rezultatul, deși trebuie să spun că a fost o reală provocare de răbdare. Nu o prea am, așa că pentru mine sunt tare interesante momentele alea când apare în viața mea și încerc să țin bine de ea. Căci toată aventura asta a durat 6 ore. Măcar a ieșit o bijuterie handmade chiar frumoasă din mânuțele mele două. Sunt mândră de mine :)).

Cum a decurs treaba la acest atelier de bijuterii handmade in lemn?

Au fost niște etape complexe, dar zic să o iau cu începutul. De punctul 0 până la final.

Să-ncepem povestea aventurii, zic.

Am ajuns pe la orele 14:00 fără puțin în Grădina Sticlarilor, din București. Locul în care avea să se țină evenimentul cu pricina. Am cunoscut-o pe Smaranda, cea care avea să țină atelierul de bijuterii handmade în lemn.

gradina sticlarilor daniela bojinca

Ne-am adunat vreo patru oameni. Deci totul safe din punct de vedere Covid, cu pastrarea distantei, purtat de măști (oricum erau necesare mai ales în timpul șlefuirii și tăierii).

Și am făcut cunoștință cu uneltele: dalte, polizoare, fierăstrău circular, dremel, fierăstrău de traforaj, menghine și alte din astea care ne-au ajutat să facem niște bijuterii tare drăguțele. Uite o parte dintre ele:

atelier de bijuterii daniela bojinca

Ulterior am ales piatra, lemnul și tipul de bijuterii handmade pe care voiam să le facem fiecare

Știam că vreau să-mi fac un inel. Mi se par tare de efect inelele handmade. Așa că mi-am ales o piatră mică, într-un final. Cu greu, că doar sunt balanță și deciziile sunt luate cu încetinitorul. Erau prea multe acolo si efectiv nu mă puteam hotărî. Ce-mi plăcea foarte tare, era prea mare. Așa că am mers pe ce mi-a zis creierașulși am ales piatra de mai jos care, acum, îmi place tare mult.

Apoi mi-am ales lemnul cu ajutorul Smarandei. O bucată care să se potrivească cu piatra mea și să fie ușor de lucrat în ea.

A urmat desenatul modelului bijuteriei handmade

Unde am fost un anti-talent total. Noroc cu dragul meu coleg de la bancul de lucru care a înțeles ce am eu de gând să fac și m-a ajutat cu o schiță ceva mai inteligibilă.

Bineînțeles că nu a ieșit deloc ca-n schiță. Dar măcar a ieșit un inel. Știi cum e, socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu aia din târg.

Asta pentru că procesul tehnic de tăiere și șlefuire al bijuteriei mele a fost cu dificultăți

fierastrau circular daniela bojinca

După tăiere și șlefuire până la dimensiunile dorite am cosntatat că lemnul meu frumos era găunos pe interior. A făcut poc 3 sferturi din el. Și a trebuit să lucrez cu un material ceva mai dificil și cu mult redus față de brutul în care trebuia să lucrez inițial pentru forma dorită.

Dar nu m-am dat bătută. Am analizat din nou posibilitățile și timpul rămas ca să mai scot ceva și, până la urmă, mi-a ieșit.

Așa că după ce am tăiat și șlefuit suficient, m-am apucat să-i dau o mică gaură, cu ajutărul Smarandei, iar apoi să o măresc cu dremelul puțin câte puțin până avea să-mi încape pe deget bucata de lemn. Noroc că am degetele subțiri și nu a trebuit să insist prea mult.

A urmat șlefuirea finală și tăierea pentru inserție în lemn

După ce bucata de lemn a a intrat pe deget am șlefuit-o final și, tot folosind acel dremel dar cu un cap diferit de tăiere, am creat inserția pentru piatra mea.

Piatra mea avea o formă de prismă triunghiulară, doar că baza era rotunjită și nu plată. Fapt pentru care mi-a fost simplu să fac o inserție de tip triunghi și să lipsec ulterior piatra cu un lipici special.

A ieșit această bijuterie handmade în lemn, tare faină

Și de care mi-s tare mândră. Chiar îmi place unde am ajuns cu forma inelului pe care mi l-am făcut eu mie cadou pre-ziua mea :)). E simplist și merge asortat la orice. De drag ba chiar l-am mai purtat prin casă.

Așa arată în forma lui finală:

inel de lemn handmadeatelier de bijuterii daniela bojinca
inel de lemn handmade bijuterii atelier daniela bojinca
inel de lemn handmade daniela bojinca
inel de lemn handmade sectiune daniela bojinca

Dacă vrei și tu să participi la un atelier de bijuterii handmade în lemn, uită-te pe pagina celor de la Grădina Sticlarilor la ce evenimente mai fac, aici. Și poate îți fac cu ochiul și alte evenimente. Mi aveau ao mulțime: cântat la flaut, pictat în castroane, atelier de condimente, atelier de origami și alte din astea.

Grădina e tare faină, liniștită și cu găini. Mă simțeam ca acasă, la bunica la țară. Era așa un sentiment tare plăcut să vezi găini în mijlocul Bucureștiului, între Universitate și Piața Romană.

You may also like

2 comments

Vera octombrie 5, 2020 - 21:39

Este foarte frumos inelul! Sa-l stapanesti sanatoasa.

Reply
Daniela Bojincă octombrie 5, 2020 - 22:00

Mulțumesc frumos! Și mie îmi place ce a ieșit, chiar dacănu e chiar fix la fix cu modelul desenat inițial pe hârtie.

Reply

Leave a Comment