Daniela Bojincă/ septembrie 29, 2014/ Calatorii/ 20 comments

Mie îmi place să merg în tren. Să călătoresc cu trenul. Iubesc zgomotul pe care acesta îl face atunci când merge pe șine. Însă, atunci când călătoresc în tren, cel mai mult îmi place să analizez oamenii. Să-i urmăresc. Deseori le urmăresc privirea și grimasele și mă întreb ce gândesc chiar în acel moment. Lor unde li se duce gândul dincolo de geamul din tren? Unii sunt triști. Alții sunt veseli. Alții prea vorbăreți. Unii prea tăcuți. Câțiva se plimbă prin vagon. Unii bea ceai. Alții bea suc și mai sunt unii care nu bea nimic. Alții cască, alții chiar dorm, unii mănâncă. Fiecare face câte ceva și fiecare se gândește altundeva. Iar eu mă întreb mereu unde. Și, de când eram mică, mi-am dorit să pot intra în mintea oamenilor și să călătoresc alături de gândurile și imaginația lor. Doar că puterea asta nu mi-a fost încă atribuită. Așa că, tot ceea ce-mi rămâne de făcut, este să continui să urmăresc oamenii din tren. Și să mă bucur de această experiență.

Totuși, nu doar asta este pasiunea mea în tren. Uneori îmi place să-mi arunc privirea pe geam și să mi-o pierd prin fiecare loc. Să las, pe unde trec, o parte din sufletul și gândurile mele. Nu știu încă de ce, dar mi se pare interesant. Și îmi dă o stare de bine.

imagine tren

Arhivă proprie. Imagine surprinsă din tren cu telefonul mobil

De câte ori am mers cu trenul, pe aceeași rută Târgu-Jiu – București și retur, am descoperit de fiecare dată altceva. O altă frumusețe, ascunsă după copaci, dealuri, nori și stele. De fiecare dată mi se părea că trec pe acolo pentru prima dată.

Iar gările, căci despre ele încă nu v-am spus nimic, sun și am fost mereu e părere că ele răpesc părți din suflete, sentimente, trăiri, atunci când lumea se desparte, ori se întâlnește, când părăsesc locurile în care au crescut, ori când pășesc prima dată acolo. Sau chiar și când sunt în trecere, în călătoria lor în tren. Răpesc printr-o singură privire o parte din stare. Iar starea asta cred că face parte din suflet.

Mie-mi place să călătoresc cu trenul. Și sunt curioasă dacă îți place și ție. De fapt, eu sunt curioasă de fel. Așa că, dacă vrei să-mi răspunzi, nu ezita să o faci.

Și pentru că starea mea de somnolență persistă, am să-mi închei cuvintele aici. Și am să revin altădată. Atunci când poate voi avea ceva mai multe de spus. Dar, după cum deja v-am mai spus, nu am să revin pe aici zilnic. Ci din când în când, atunci când timpul îmi permite și când inspirație se îndură să-mi bată la ușă.

Facebook Comments

20 Comments

  1. Atata vreme cand nu am parte de „tiganisme”, imi place sa merg cu trenul, caci ma uit pe geam. 🙂 Atata vreme cat nu aud muncitori ce vorbesc de parca sunt doar ei in tren si atata vreme cat nu ascult manelele vecinului din vagonul urmator si atata vreme cat nu impart vagonul cu 25 de studenti/elevi pusi pe caterinca, totul e ok! 🙂

    1. Eu nu am avut parte niciodată de cele enumerate de tine. Am avut mere călătorii liniștite și frumoase :)).

    2. E nasol cand faci 4 ore si ceva pana la Brasov, de la Bucale :)) Ai tot timpul din lume sa intalnesti ceva inedit, ciudat etc 😀 Bine, nici Bucuresti-Tg Jiu nu cred ca e parfum, ca distanta/timp…

    3. Mie-mi place. Durează 5 ore. Și am timp să mă relaxez.

    4. Daca as calatori cum calatorea Coelho in Aleph… mi-ar placea si mie sa stau cateva ore bune in tren 🙂

    5. Hi, hi, hi… na… acu ceri și tu prea multe.

    6. 🙂 Incerc si eu!

  2. Pingback: Daniela Bojinca: "Știu că mă iubești. Chiar și eu te iubesc, oricât de hilar ar suna asta." | Blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE!

  3. eu merg 14 zile pe luna cu trenul, in total 120 de trenuri si tot nu gasesc ceva fain ….

    1. Mna… poate zona aia de la tine nu-i frumoasă.. la mine e frumos :))

  4. Baaaai! Eu sunt din Motru!!! Stau aproapeee! 🙂
    Acestea fiind spuse, nu am mai mers cu trenul de vreo 2 ani. Si mi-e dor.

    1. Ce? De unde ești? Motru, acilișea, din Gorj? No tu vorbești serios sau e glumă :))?

    2. Din Motru mai! Am fost la Generala Nr 1, la Tehnic Motru, si merg la nunti la Ghiocela! Hai ca daca nu eram Motreanca nu stiam asta!

    3. Și eu de ce naiba abia acum aflu :))?
      Când ajungi pe acasă, poate ne vedem. Că între Motru -Tg-Jiu nu e așa mare distanța

    4. Pai da, vin cu ”Segemeu”!

    5. :)) :)) :)).
      Bă ce om.. să spună abia acum :)).

    6. Te-am convins ca sunt de acolo?

    7. Da. Oarecum. Deși puteai căuta, poate, chiar și pe net. Dar nu.. te cred că ești din Motru. :)) Doar că.. mi se pare ATÂT DE TARE!!

  5. Am fost si eu pasionat de trenuri si gari. Pana prin 2004.cam de acolo s-a rupt totul. S-a dezvoltat mai mult transportul, am avut masina permanent si gata, am zis un La Revedere trenului. Nu Adio. Mie mi-au plăcut trenurile accelerate si rapide, dar personalele aveau un aer aparte in limita bunului simt care nu prea era. Asta mai din liceu încoace. Mergeam cu nașul. Era palpitant. Era tinerete. Am fost mai apoi spre facultate in ture la munte cu ghizi montani, scoală de ghizi. Tot cu nașu numai ca eram vreo câteva zeci de oameni. Frumooos. Am călătorit si la Bagaje in vagin 😉 Chitări, cântece, glume… In tren, in gări, in săli de astptare sau pe peron. Întotdeauna mi-au plăcut garile. In asteptarea unei legături spre o alta destinatie vedeam tot felul de,oameni. De la bogati, la săraci si foarte saraci. Si din ăia schiloditi de cerseau. Fericiti in handicapul lor si impacati cu ei.ciudat imi părea. Iki plăcea sa cobor in statii sa simt… Gara de acolo. Unii fumau, altui luau apa de la cișmea, altui o integrama. Unii se desparteau pe scara vagonului, in mers.Fie iubiti, fie parinti sau rude. Era ciudat si frumos. Ii vedeam cu revin in vagon, in linistea aia si isi stergeau o lacrima. Atunci nu erau mobile. Trb sa scrii o telegrama sau sa dai telefon la cineva sa ajungi ca ai ajuns cu bine. Era rupere totala, fata de era de acum. Sa mai povestesc? 🙂

    1. Da, poți să mai povestești. Mie îmi place să citesc cu drag.
      Eu încă nu m-am săturat de tren, pentru că nu am propria mea mașină. Sunt sigură însă că dacă aș avea propria mea mașină și eu aș renunța la tren. Și nu i-aș spune adio, ci doar la revedere.

Tu ce ai de împărtășit cu mine pe tema asta?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.