Am ajuns marți, 7 aprilie 2015, la evenimentul Craiova2.0nline, organizat de bloggerii olteni. Și a fost foarte tare ultima parte a evenimentului, că pe prima n-am prins-o. Așa se întâmplă când te oprește poliția când mai ai vreo 7 km din drum și te ține mai bine de jumătate de oră că bla bla bla și iarăși bla bla bla.
I-am ratat discursul Ralucăi Cincu, al Marinei și al lui Cristian Florea la Craiova2.0nline. Mi-a părut rău, că am văzut poze cu slide-urile lor și păreau funny. Cu siguanță și discursul lor a fost pe măsură.
Pe Daniel Botea l-am prins tocmai pe final, la sesiunea de întrebări. Și lui i-am ratat prezentarea, dar măcar am prins ceva.
Apoi, m-am bucurat tare mult să-l ascult pe Grozea, de la Hi-Q. Știți voi, nu ăla slab și-nalt, celălalt (când eram mică aveam o pasiune pentru ei – de fapt, cine n-avea?). Florin ne-a vorbit despre începuturile lui în blogging, din paleolitic, undeva prin 2006, cât și despre începuturile lui ca artist. A fost o reală plăcere să-i asculți istorisirile, cât și sfaturile într-ale bloggingului și nu numai. Din ce-a povestit, chiar dacă nu are legătură cu domeniul meu, ci cu muzica, unde-s praf că nici măcar ureche muzicală n-am, m-a convins să-i cumpăr cartea să să o citesc ( HIT YOURSELF – 100 de pași de la pasiune la marea lovitură). Titlul pare interesant și chiar sunt curioasă care-i sunt sfaturile pentru tinerele talente care nu au curajul să se afirme și să iasă-n față.
Apoi l-am ascultat pe Chinezu și, din 5 în 5 minute, râdeam. Că n-ai cum să râzi când vorbește Chinezu și dă câte una din aia de-ți mișcă instant toți mușchii feței. Chinezu, dacă-l asculți, îți dai seama că este exemplul perfect că se poate. Că oricine poate.
Și conferința Craiova2.0nline s-a terminat. Așa că, după cum se cuvine, n-am dus la suc (și bere). Iar eu am fost, recunosc, o trădătoare de neam. Am spart gașca mult prea devreme și-am ratat poza de grup 9aia de mai sus), că na, aveam oră fixă de plecat și-ntors acasă. Drept urmare, dragul de Daniel, pentru spartul găștii, mi-a dat o nouă poreclă. De azi nu mai sunt Pișcoțel. De azi sunt Nașpățel (de la nașpa; un pișcot nașpa).