Acum vreo doi ani pășeam pentru prima dată în Turcia, în Istanbul. Am ajuns în Istanbul cu autocarul, ca să prind avionul către partea de est a Turciei, tocmai în Van, aproape de granița cu Siria, unde am văzut cum e să mergi pe stradă și pe lângă tine să treacă un tanc, sau cum e să vezi oameni înarmați la tot pasul. A fost o experiență destul de traumatizantă, dar interesantă.

Apoi, a doua interacțiune cu Istanbulul a fost la întoarcerea din Van. A doua zi dimineața aveam avion înapoi, spre România. N-am apucat decât să mă plimb la întâmplare pe străduțele din apropierea Bosforului, să văd Piața Taksim, să admir vapoarele și să mă plimb cu funicularul.

Să mă plimb cu funicularul a fost unul dintre principalele lucruri pe care am vrut să le fac, fiind în Istanbul. M-a fascinat citind o carte a cărei acțiuni se petrecea în istanbul: Oracolul din Stambul, de Michael David Lukas. Multe lucruri legate de Istanbul m-au fascinat citind cartea respectivă și tare mult mi-a plăcut să mă plimb apoi prin locuri despre care citisem și le vizualizasem, cumva, în mintea mea. Am luat străduțele la pas, noaptea.

Îmi părea tare rău că aveam să plec a doua zi de dimineață și nu apucam să vizitez nimic-nimic-nimic.

Și, cumva, printr-o minune aș putea spune acum, am pierdut avionul, mi-au dat un alt bilet cei de la compania aeriană și am mai rămas o zi prin Istanbul. Zi în care m-am plimbat din nou prin Piața Taksim, aiurea pe străduțe, descoperind tot felul de locuri frumoase și simțind cumva pulsul orașului, am vizitat palatul Dolmabahce și mi-am permis să testez la rând cofetăriile, până am rămas fără bani în buzunar. Dar măcar am făcut poza asta:

Palatul Dolmabahce din Istanbul

Așa că, acum doi ani, niște plimbări pe străduțe, până noaptea târziu, o plimbare pe Bosfor și să vizitez Palatul Dolmabahce mi-au fost de ajuns. Nici acum nu-mi vine să cred cum am reușit să mă plimb atât de mult într-o zi și jumătate.

Am ajuns la Palatul Dolmabahce aproape de ora de închidere. Am intrat aproape cu ultimul grup (dacă îmi mai amintesc bine, mi se pare că a mai fost un singur grup după noi). M-am plimbat prin grădini și mi-am luat turul cu ghid.

Am avut un ghid tare simpatic, care pe lângă multitudinea de informații și curiozități pe care ni le împărtășea, știa și câteva cuvinte în română.

Palatul Dolmabahce este construit pe partea europeană a Istanbulului, chiar pe malul Bosforului și oferă una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut vreodată dintr-un palat, ori din grădina acestuia. Anume asta de mai jos:

A fost construit între 1843 și 1856 (oamenii ăia construiau un palat în 13 ani, noi nici măcar să le întreținem nu suntem capabili) dat fiind faptul că Palatul Topkapi, care are un stil medieval, era lipsit de de luxul contemporan și de stil, în comparație cu reședințele monarhilor din Europa. Acesta a servit drept centru administrativ al Imperiului Otoman între 1856 – 1887 și 1909 – 1922.

Palatul m-a fascinat prin faptul că este o combinație între stilul otoman și cel european. O îmbinare aproape perfectă a celor două stiluri, din punct de vedere arhitectural. În plus, are o priveliște care îți taie respirația. Bine, și Topkapi are. Dar Dolmabahce e mai ceva.

Dacă ajungi prin Istanbul, zic să nu-l ratezi. Merită toți banii (în jur de 60 de lire, cu tot cu ghid – ceea ce înseamnă undeva la 60 de lei).

Apoi a trebuit să mă îndrept spre aeroport, unde aveam să-mi petrec noaptea, pe o canapea, alături de grup, până la momentul îmbarcării în avion. N-am mai plecat să ne cazăm pe undeva, că ne-a fost frică să nu-l pierdem iar.

După doi ani, am ajuns din nou în Istanbul – spre fericirea mea

Chiar pe 8 martie 2018, după jumatate de zi petrecută la birou, mi-am luat zborul către Istanbul, orașul meu preferat (cel puțin deocamdată). Sau orașul de care am descoperit că mă reîndrăgostesc iar și iar.

Abia am așteptat să-mi iau din nou zborul către Istanbul. Să mă bucur de briza Bosforului, de străduțele mici și înghesuite ale orașului, de cultura și de oamenii lui.

Am aterizat în Istanbul în jur de ora 19. Apoi a trebuit să așteptăm permisiunea de a coborî din avion și să așteptăm la coadă la pașapoarte o oră. Astfel încât, când am ajuns să ne luăm bagajele, nema bagaje. Între timp veniseră alte zboruri și le dăduseră jos de pe bandă. Și stai și caută bagajul, la 14 linii, printre zecile de bagaje date jos. A fost foarte distractiv. Not.

Prima zi în Istanbul

Am mers vreo 15 km pe jos + cu autobuzul (autobuz în care, apropo, plătești de fiecare dată când urci, musai – și se urcă numai prin față, pe unde trebuie să dai și cu cardul de altfel, iar o călătorie este în jur de 2.6 lei).

Bazarul e musai de explorat când ajungi în Istanbul

În prima zi în Istanbul am ajuns pe la prânz în bazar, un bazar imens, pe malul Bosforului, aproape de Turnul Galata din Taksim. Bazar din care mi-am luat o gentuță cu 55 de lei (negociată de la 80), care în magazinul de suveniruri de la Topkapi era nici mai mult nici mai puțin de 200 și ceva de lei (același model, aceeași culoare, aceeași dimensiune).

Să te plimbi prin bazar e o adevărată plăcere. Vezi o mulțime de oameni, care mai de care mai simpatici și gata să te convingă să cumperi ceva, sau pur și simplu alți turiști ca tine, ori simpli localnici ce cască și ei gura pe la tarabe. Iar dacă vrei să-ți iei ceva din Istanbul, ieftin și fain, bazarul e locul ideal. Altfel le găsești mult mai scumpe.

Încearcă să mergi cât de mult pe jos și să decoperi orașul

Bine, asta dacă obiectivele pe care vrei să le vezi sunt cât de cât aproape între ele și nu în cealaltă parte a orașului. Altfel, îți recomand să folosești mijloacele de transport în comun care sunt chiar ieftine proporțional cu distanțele pe care le parcurgi (mna, oraș cu 23 de milioane de locuitori – e imens).

De la bazarul de pe malul Bosforului, am mers pe jos până la Moscheea Albastră, Hagia Sophia (biserică creștin-ortodoxă grecească și ulterior moshee – printre primele biserici, din câte am înțeles), care este de-a dreptul superbă și apoi către Palatul Topkapi. Sunt foarte aproape unele de altele.

Hagia Sophia

Din păcate, nu am putut vizita Moscheea Albastră (în afară de curtea interioară) pentru că era în renovare. Era accesibilă doar pentru slujbe și nu am avut nicio șansă să intru fără baticul lor specific pe cap. Dar nu-i nimic, ăsta este un alt motiv să mă întorc în Istanbul. Să văd Moscheea Albastră.

Curte interioară Mosheea Albastră

În prima zi am apucat să văd doar grădinile Palatului Topkapi, nu și muzeul (era trecut de ora 16:00, iar acolo se închid muzeele pe la ora asta pentru că funcționează încă pe programul de iarnă).

A doua zi în Istanbul

Dar am revenit cu forțe proaspete a doua zi. Mi-am luat bilete pentru palat și harem (65 de lei împreună) și mi-am petrecut jumătate de zi la palat, vizitând camere imperiale, sala tronului, grădina aia frumoasă de apare prin Suleymn Magnificul, faimoasă pentru faptul că era unul dintre locurile preferate ale lui Suleyman și unde cele mai mari și importante decizii au fost luate.

Poartă Palatul Topkapi

Din păcate au fost închise câteva secțiuni precum colecția de bijuterii și obiecte valoroase și biblioteca. Dar poate mai ajung eu în viața asta pe acolo. Am un motiv în plus să vizitez din nou palatul să le văd și pe acestea. Ar fi păcat să nu. Apoi, încă nu m-am săturat de Istanbul. Încă mai am multe locuri de descoperit.

Interior Palatul Topkapi – camera sultanului

Comparativ cu Dolmabahce, Palatul Topkapi nu este la fel de impresionant. Adică da, este și el la rândul său impresionant prin cultura și istoria sa. Însă, Dolmabahce fiind mai aproape de zilele noastre ca să zic așa, este mult mai sofisticat și mai plăcut ochiului. Practic nici n-ar trebui să le compari, căci sunt din epoci total diferite și nu prea au cum să semene ca stil. Totuși, am simțit nevoia să subliniez asta, ca să nu ai vreo dezamăgire sau ceva.

Coridor Palatul Topkapi

Așa, ca o scurtă impresie: mi-a plăcut. Am avut ghid audio și am petrecut jumătate de zi stând să ascult tot ce mi se spunea în căști. Merită să te duci să-l vizitezi. E o bucată din istorie și din cultura otomană.

Apoi am luat-o la pas până în piața Taksim

Și nu e chiar puțin de mers. S-au minunat turcii când au auzit că am mers pe jos de la palat până în Piața Taksim. Dar a fost atât de plăcut. Îmi place să mă plimb pe străduțe, să descopăr oameni, zâmbete și locuri noi.

Spre exemplu, cum mergeam eu așa spre Piața Taksim, am trecut o parte din Bosfor peste un pod. Un pod normal, cu trotuare, cu mașini și toate cele. Totuși, atipic. Era pe două etaje. La „parter” era plin de restaurante și pe stânga și pe mijloc și pe dreapta, iar la „etaj” circulau mașinile. Iar când m-am uitat înainte pe Google Maps, chiar mă minunam că apăreau restaurante pe pod. Că eu știam podul, dar doar partea lui superioară.

N-am pozat restaurantele, dar măcar m-am pozat pe mine.

Am și mâncat acolo, la unul dintre restaurante, pe pod, privind Bosforul și vapoarele, o supă de linte cum numai turcii știu să o facă. Iar dacă ajungi în Turcia, supa de linte e musai de încercat. Și cea de iaurt (pe care am învățat și eu să o fac – asta ca să mă laud).

Piața Taksim este unul dintre cele mai vii locuri din Istanbul

E plină de oameni. De turiști și de localnici. De magazine faimoase și de ale locului. De restaurante care mai de care mai sofisticate și de cofetării pe care n-ai vrea să le ratezi, crede-mă pe cuvânt.

Iar pe mijloc circulă un tramvai, din când în când, de pe timpuri.

Piața Taksim

Eu, de data asta, am mers în Piața Taksim numai ca să ajung la o cofetărie unde am mâncat un kataif și acum 2 ani de zile. Atât de mult mi-a plăcut. Desigur, n-aș fi ratat niciuna. Aș fi intrat în fiecare și aș fi mâncat câte o prăjiturică. Asta mai ales că prețurile sunt foarte accesibile în ceea ce privește mâncarea, în Turcia.

A treia și a patra zi în Istanbul

În a treia și a patra zi nu am făcut lucruri prea diferite, așa că mă gândesc să le cuplez.

Am avut parte de o plimbare pe malul Bosforului, pe stânci (păcat că era ceață, căci altfel se vede superb partea asiatică a Istanbulului, de pe celălalt mal) și m-am bucurat de toate pisicile maidaneze (Istanbul este plin de pisici, cum e la noi plin de câini la tot pasul). Sunt tare prietenoase și drăgălașe.

Apoi am vizitat locul în care venea și-și scria cărțile scriitorul Pierre Loti și m-am bucurat de un ceai cu o priveliște deasupra Bosforului, de unde puteai privi, așa, în zare, aproape peste tot Istanbulul.

Restaurant Pierre Loti

Tot în zonă, am fost și am văzut și Moscheea Eyup Sultan, una dintre cele mai vechi moschei din Istanbul și, cică, conform ghidului meu turc din ziua respectivă, locul în care se adună musulmanii înainte să plece spre Mecca.

Am fost tare fericită că, de data aceasta, am putut intra în moschee și să mă bucur de liniștea aia pe care, sinceră să fiu, doar prin moschei am întâlnit-o. Acolo toată lumea chiar se roagă. Nimeni nu bârfește pe nimeni. Ești tu cu tine. Desculț. Pe un covor.

Și m-a impresionat faptul că majoritatea oamenilor veneau și dădeau câte ceva celor prezenți: în general mâncare și prăjiturici. Cum e pe la noi la parastas, dar mult mai frumos și mai civilizat, ca să zic așa.

Iar dacă vrei să vezi unul dintre cele mai vechi cimitire din Istanbul, deloc haotic, foarte mare și frumos aranjat, tot în cartierul Eyup îl găsești, foarte aproape de casa lui Pierre Loti.

Și gata. Am plecat acasă. Din păcate

Desigur, de fiecare dată îmi pare rău când mă întorc spre casă. Mă atașez foarte repede de locuri. Și de oameni. Iar Istanbul, cumva, e orașul meu de suflet. M-aș muta acolo, într-o zi. E un oraș atât de divers și, deși cu 23 de milioane de locuitori (cât toată România), nu mi se pare deloc haotic, ci din contră, pare chiar aerisit.

Am simțit așa, un gol în stomac, când m-am urcat în avion și când am decolat. Dar mi-am pus în plan să revin. Încă mai am locuri de descoperit. Cum ar fi restul muzeelor din Istanbul. Și e fain că au o ofertă – ca să vezi cele mai importante nu știu câte muzee (am uitat numărul), plătești un bilet pe 5 zile cu 125 de lire și le vezi pe toate. Ceea ce mi se pare o afacere super profitabilă, că eu numai pe Topkapi am plătit 65 de lire (aproximativ tot atât în lei).

Alte câteva lucruri pe care cred că ar trebui să le știi

• mâncarea în Istanbul este foarte ieftină, foarte bună și foarte gustoasă;
• plus că la turci se mănâncă mult și bine;
• găsești restaurante și cofetării la tot pasul – practic cam la fiecare 5 magazine e câte un restaurant și/sau cofetărie;
• transportul în comun este foarte ieftin (2.6 lire călătoria și poți călători cu tramvai, autobuz sau metrou – încarci un card pe care îl folosești peste tot);
• turcii sunt super simpatici și drăgălași;
• muzeele sunt destul de ieftine, cu ghid toate (fie în persoană, fie audio);
• o plimbare pe Bosfor e musai să o faci, cu vaporașul, e super ieftină (câteva lire);
• în bazar musai trebuie să negociezi, altfel turcii chiar se simt jigniți (eu mi-am negociat o geantă de la 80 de lire, la 55); iar aceeași geantă, la magazinul de suveniruri din Topkapi costa 200 de lire) – dar am mai zis asta și mai sus;
• străduțele din Istanbul sunt toate pline de oameni și foarte cochete, iar dacă vrei să descoperi cu adevărat orașul, îți recomand să le iei la pas înainte de orice muzeu ai vrea tu să vizitezi;
• dacă mi-oi mai aminti și altele, o să comentez aici;