Ieri am văzut Atomic Blonde la VIP Cinema City din Park Lake. Și, la fel cum am povestit și data trecută când am fost la VIP Cinema City în Park Lake despre experiența VIP și filmul pe care l-am văzut, așa am să fac și atunci.
Am să încep prin a-ți mărturisi că mi-a plăcut foarte mult filmul care, pe alocuri, este destul de greoi. Și, dacă nu ești puțin atent, îi pierzi firul și s-ar putea să nu mai înțelegi cum stau de fapt lucrurile. Mie mi s-a întâmplat asta chiar la final. Și am avut nevoie de ceva explicații ca să înțeleg ce și cum era de fapt.
Experiența VIP a fost și de data aceasta peste așteptări
La VIP Cinema City ai parte de un răsfăț culinar, ca să zic așa, chiar înainte de film. Cu jumătate de oră înainte te poți duce în foaierul de la VIP Cinema City unde te așteaptă o cină cu preparate mereu proaspete, gătite chiar în bucătăria celor de la Cinema City din Park Lake. Eu aseară am mâncat niște pui cu legume la tigaie, o felie de pizza, niște orez gătit în stil asiatic, o salată de porumb și cele 3 feluri de desert – preferatul meu este prăjiturica cu stracciatella și, dacă te duci la VIP, chiar ți-o recomand.
Și, după ce m-am bucurat de cină alături de un suc de portocale, m-am răsfățat în sala VIP cu niște nachos și suc de portocale. Asta în timp ce stăteam confortabil în fotoliul de piele, reglabil (de pe un dispozitiv touchscreen), ca pe canapea acasă, sau chiar mai bine.
Ce mi-a mai plăcut ieri a fost faptul că, un angajat drăguț, a venit după mine în sala de cinema să-mi aducă ghiozdanul pe care îl uitasem în foaier.
Povestea filmului Atomic Blonde
Acum, că ți-am povestit puțin despre VIP Cinema City, zic să trec și la partea a doua a articolului, aceea în care îți povestesc câte ceva despre film.
Atomic Blonde (Charlize Theron) este o agentă sub acoperire a MI6. Un asasin de excepție. Printre cei mai buni dintre cei mai buni. Bomboana de pe colivă, cum ar veni.
Noua ei misiune este în Berlin, în timpul revoluției din 1989. Chiar înainte ca Zidul Berlinului să fie dărâmat și, astfel, un capitol din istorie să se închidă. Rolul ei era de a rezolva un caz strict secret, dar despre care se pare că știa toată lumea. Un caz care avea să salveze foarte multe vieți după ce unul dintre agenții aliaților sub acoperire tocmai fusese omorât.
Ajunsă în Berlin face echipă cu David Percival (James McAvoy), care era comandatul lor din Berlin, încearcă să găsească împreună lista. O listă ce conținea informații despre toți agenții, identitățile acestora și detalii private din viața lor. Colaborarea dintre cei doi este un fir ce trebuie urmărit cu mare atenție căci, dacă scapi chiar și cel mai mult detaliu, s-ar putea să nu mai înțelegi cu adevărat povestea.
Dacă găsesc lista respectivă, cum se înțeleg cei doi și cât de bine lucrează împreună într-o lume în care nimeni nu trebuie să aibă încredere în nimeni, te las să descoperi chiar tu vizionând filmul.
Ce mi-a plăcut la filmul Atomic Blonde
Atomic Blonde rescrie cumva istoria. Anume, rescrie partea de istorie în care Zidul Berlinului este dărâmat. Și o creionează pe Charlize Theron și acțiunile acesteia ca fiind motivul pentru care, de fapt, Zidul Berlinului a fost dărâmat. Motivul pentru care comunismul a luat sfârșit.
Pe alocuri, filmul s-ar putea să ți se pară plictisitor. Dar eu zic să nu te lași dus de valul ăsta că imediat scoate cineva un pistol și s-a dus toată starea ai de plictiseală. Mi-a plăcut alternanța dintre scenele alea super light și scenele în care stai cu sufletul la gură de zici că mai ai puțin și explodezi. La final, balanța e echilibrată între ambele categorii.
James McAvoy joacă și de data aceasta un rol de excepție. Am mai scris despre el când am scris și despre filmul Split – un film pe care ți-l recomand, unde a avut un rol principal. James McAvoy a surprins și de data aceasta prin naturalețea grimaselor lui. Pare cu adevărat din film. Face ca totul să pară atât de real în jurul lui. Și n-ai cum, indiferent de personajul pe care îl joacă, să nu te îndrăgostești din nou și din nou și din nou. Deci mi-a plăcut și de data aceasta James McAvoy.
Mi-a plăcut mult finalul. Nu l-am înțeles la început. Am avut nevoie să discut cu oamenii din jurul meu despre final. Să ne împărtășim unii altora niște teorii. Și, după ce am făcut asta, vreau să-ți spun că-i de excepție finalul, dacă-l înțelegi așa cum se vrea a fi înțeles. Finalul filmului este un fel de lovitură de grație, sub centură. Puțin diabolic planul ei. Puțin diabolic și planul lui. Puțin diabolică contopirea celor două planuri. Dar cred că o să-ți placă!
Apoi, Atomic Blonde pare să fie un film și mai bun văzut la VIP Cinema City. E un film pe care trebuie să-l privești relaxat, ca să-l înțelegi. Și unde să stai mai relaxat dacă nu în fotoliile de piele reglabile ale celor de la VIP Cinema City, cu o caserolă de nachos în mână, nu?
Hai și tu la film
Atomic Blonde a intrat în cinematografe din 4 august 2017 și este distribuit de Vertical Entertainment. Dar eu abia acum am apucat să-l văd, că mna, nu m-am potrivit cu vizionarea de presă. Chiar îmi părea rău că nu reușeam să-l văd. Și mi-am dorit încă de când am văzut trailerul. Îmi place genul ăsta de film, în care se încearcă rescrierea unei istorii. Totuși, păstrându-i finalul. E interesant. Și tocmai de aceea ți-l recomand și ție. Sunt sigură că o să-ți placă filmul. Și o să-ți placă și de Charlize Theron și de James McAvoy. Relația dintre ei doi este interesantă. Sunt un cuplu de parteneri puțin atipici, dacă pot spune așa.
În fine. E unul dintre filmele care merită văzut. La cinema. Chiar la VIP, unde ai parte de relaxare totală. E unul dintre acele filme care te va lăsa cu multe întrebări și cu o grămadă de răspunsuri pentru ele.
Sursă YouTube (user Universal Pictures)