Home Calatorii În Brașov cele mai frumoase locuri le-am descoperit din pură întâmplare

În Brașov cele mai frumoase locuri le-am descoperit din pură întâmplare

by Daniela Bojincă
nutella tâmpa brașov

Și nu doar în Brașov, ci în toate locurile prin care m-am plimbat până acum. Tocmai de aceea, de obicei, când plec undeva, nu-mi propun să văd doar X, Y și Z obiective turistice. Pe lângă obiectivele alea care sunt musai de văzut, mie-mi place să hoinăresc. Să mă plimb fără să am o destinație anume, până când nu mai pot de picioare și să mă bucur de tot ce descopăr în jurul meu.

Am făcut asta când am plecat la sfârșitul clasei a 8-a într-o excursie prin Europa, până-n Oxford și înapoi. Mi-am găsit un grup de 2 băieți și 3 fete care să nu dorească să colinde mall-urile, ci străzile și, după ce vizitam ce era musai, ne lăsam duși de pași cine știe pe unde. Și am descoperit o serie de locuri frumoase peste tot. Parcuri, clădiri interesante și povești. 

nutella tâmpa brașov

Dar să revenim la Brașov. M-am plimbat prin Brașov de foarte multe ori. Am fost cu ai mei de câteva ori. Cel mai recent chiar acum 2 ani. Atunci, într-o seară, destul de târziu, după ce am plecat de la Oktoberfest, am făcut o plimbare pe străduțele Brașovului și am ajuns cumva pe Strada După Ziduri. A fost una dintre cele mai plăcute plimbări din Brașov, pe o străduță liniștită, cu un pârâiaș și o pădure în dreapta. Mi s-a părut cea mai frumoasă descoperire pe care am făcut-o vreodată într-un oraș. Iar când am ajuns săptămâna trecută în Brașov, am ținut morțiș să-mi duc prietenele pe După Ziduri, seara. 

strada după ziduri brașov

Bastionul Graft este unul dintre locurile frumoase descoperite din pură întâmplare în Brașov

A doua zi am revenit pe Strada După Ziduri. Să ne bucurăm de minunăția ei și pe lumină naturală. Aveam de gând, ce-i drept, să vedem cele două turnuri de apărare (Alb și Negru). Și, la un moment dat, văd niște scări în dreptul Bastionului Graft. Și-mi zic: Oare unde duc scările astea?

Izabela, una dintre prietenele mele mi-o taie scurt că nu-s către turn, că alea către turn le-a văzut ea aseară mai în față și că să nu mai pierdem timp. Așa că eu, ca un copil răsfățat, cu personalitate și foarte încăpățânat, îi zic: Și ce dacă? Dacă și scările astea duc într-un loc fain? Eu mă duc să văd! Și dusă am fost. Așa că ele, constrânse cumva de situație, m-au urmat. 

Așa am descoperit că Bastionul Graft poate fi vizitat și este un mic muzeu de cultură a anilor 1920. Foarte cochet, cu exponate interesante și amenajate în așa fel încât să pătrunzi și tu în epoca respectivă. 

bastionul graft brașov expoziție

Iar apoi, ce să vezi: scările alea duceau tocmai către Turnul Alb

Am o prietenă care momentan locuiește în China și, când face câte o chestie zice: aș vrea să îmi mulțumesc în primul rând mie și apoi tot mie pentru asta! Așa eram și eu în momentul ăla. Îmi mulțumeam mie că am fost o rebelă și am luat-o pe scări să descopăr unde duc treptele alea abrupte. Sunt așa inspirată uneori!

turnul alb brașov

Mi-a plăcut mult Turnul Alb. Bucata aia ruptă din istorie și conservată atât de bine.

Și mi-a plăcut și prin pădurea dintre cele două turnuri căci, ca să ajungi de la un turn la altul, fără să mai cobori și să urci scări, mergi pe o potecă prin pădure. Și e atât de relaxant și de plăcut.

turnul negru brașov

De la Turnul Negru am avut una dintre cele mai frumoase perspective asupra orașului Brașov

Când am ajuns acolo, printre vegetația crescută la întâmplare, așa cum îi șade cel mai bine de altfel, am avut cea mai frumoasă perspectivă asupra orașului Brașov. Aveam o vedere de ansamblu asupra Centrului Istoric din Brașov, cu Biserica Neagră văzută din față, Tâmpa puțin în dreapta, iar în spate o mare de case din vremuri demult apuse. Fabulos peisaj. Fabulos!

priveliște brașov

Bine, nu se compară cu perspectiva de pe Tâmpa, care a fost de-a dreptul demențială!

Dacă ajungi în Brașov și prinzi vreme bună așa cum am prins noi, să știi că n-ar trebui să pleci de acolo până nu urci pe Tâmpa. O să ai o priveliște de-a dreptul demențială, fabuloasă, extraordinară, minunată, excepțională și o să te îndrăgostești pe loc de tot ce ai în fața ochilor. Și n-ai să mai vrei să mai pleci de acolo. 

Pe mine s-au chinuit 3 oameni să mă ia de acolo de sus. Și s-au chinuit destul. Că mna, eu chiar mă bucuram de locul în care mă aflam, îmi deschisesem borcanul cu Nutella de la brașoveanul Ioan și-l savuram la înălțime. Că de ce nu, nu? Și a fost cea mai bună Nutella pe care am mâncat-o vreodată cu toată frumusețea aia pe care o aveam în față. Recomand experiența asta. Chiar o recomand.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1652262321492072&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=3&permPage=1

Tot din întâmplare am descoperit în sfârșit și Strada Sforii

De câte ori am fost în Brașov, n-am reușit să ajung pe Strada Sforii, a treia cea mai îngustă stradă din Europa. În prima seară în care am luat-o la pas pin Centru Istoric, am dat cu ochii și de plăcuța aia mică pe care scrie Strada Sforii, că până acum am ratat-o cu succes de absolut fiecare dată. 

strada sforii brașov

Și tot din întâmplare am descoperit și Poarta Ecaterinei și Poarta Șchei

brașov poarta ecaterinei

Poarta de mai sus este Poarta Ecaterinei. Și are o semnificație interesantă, de care habar n-aveam. Sau, mai bine spus, habar nu aveam că porțile care arată așa, au o anumită semnificație. Felul în care este construită, cu acele turnuri ce simbolizau „Jus Gladii” era un privilegiu medieval al conducătorilor brașoveni de a aplica pedeapsa supremă. Mi s-a părut interesantă treaba asta. N-am știut-o. Deci am învățat și ceva nou cu excursia asta la Brașov.

Iar asta-i poarta Șchei. Poarta principală de intrare în cetate. Parcă.

poarta șchei brașov

Ce altceva ar trebui să vizitezi de prin Brașov?

E simplu. Tot Centrul Istoric. Absolut tot. Străduță cu străduță. Biserica Neagră. Piața Sfatului. Dar străduțele. Nici nu știi ce ai putea să descoperi când te plimbi pe ele. Sunt drăguțe. Cochete. Misterioase. Și pline de istorie.

You may also like

Leave a Comment