Pe vremea mea…

by Daniela Bojincă iunie 16, 2016

written by Daniela Bojincă

Sau mai bine spus pe vremea când maică-mea avea borac, adică pe mine bebel, în scutece, nu existau multe chestii. Nu prea existau pamperși, ci din ăia pe care îi fierbeai și nu exista nici sterilizator pentru biberoane, cum e acum.

Pe vremea mea, când eu eram bebe, maică-mea fierbea biberoanele într-o oală mare cu apă. Practic, maică-mea avea propriul ei sterilizator de biberoane și, de ce nu, am putea-o ridica oarecum și la gradul de inventator. Nu? Bine. Oricum maică-mea a fost super tare.

Desigur, nici nu prea aveau cum să existe chestiile care există acum pe vremea mea. Societatea e evolutivă. Lucrurile se schimbă și așa mai departe. Mai nimic nu mai rămâne la fel. Nici măcar salariile. Astea de acum sunt mai mici, ca valoare, decât alea de atunci (în sensul că cu un salariu pe vremea aia puteai să faci mai multe lucruri decât faci acum). Doar ciclul ăsta al vieții rămâne neschimbat. Și ideea de evoluție în sine.

Am întrebat-o pe maică-mea odată, cum ar fi fost dacă atunci când eram eu mică, ar fi avut parte de toate drăciile astea care există acum pentru creșterea unui copil. Și singurul lucru pe care l-am obținut de la ea a fost că ei i-a plăcut să mă aibă atunci și să mă crească în stilul vremurilor respective. Sau ceva de genul.

Mă așteptam să zică ceva de genul: „Ar fi fost mult mai bine. Mi-ar fi fost mult mai ușor și bla bla bla”. Dar nu. Pentru mame, cred, nu contează cât de multe le-a oferit societatea în vremea aia ca să îți crească copii, sau în vremea asta față de cea viitoare. Pentru ele contează doar să o facă frumos. Ele se adaptează timpurilor pentru copiii lor și nu se plâng ulterior. Fac asta din iubire, iar în iubire nu contează greul. Contează să te adaptezi la el și să-l depășești. Corect?

Apropo, sună foarte tare asta cu pe vremea mea. Cât de tare o uram când eram ma mică și mi-o ziceau alții, atât de tare o ador acum și-mi place să o spun la rândul meu altora și să-i enervez și pe ei. #copildiabolic

iunie 16, 2016 2 comments

Personal

Cel mai util obiect pe timp de iarnă și vară

by Daniela Bojincă iunie 10, 2016

written by Daniela Bojincă

Știu. E vară. De vreo 10 zile, după cum îmi arată mie calendarul. Și, tocmai pentru că e vară și încep să mor efectiv de cald, m-am gândit să scriu ceva despre iarnă, că tare dor îmi e de ea și de frigul ei.

Eu am o teorie mare și lată. Dacă e frig, mai pui niște cojoace pe tine și te încălzești. În schimb, dacă e cald nu prea poți da jos de pe tine și ultima textilă. Și dacă ai face asta, oricum ai muri de cald. În momentul de față, când scriu acest articol, am toate geamurile din casă deschise. Ca să se facă curent și să nu stau în același aer cald. Și draperiile alea albe și groase le am trase, ca să-mi respingă lumina și, implicit, o mare sursă de căldură.

Drept urmare, mi s-a făcut așa un dor de iarnă, încât abia o aștept să vină. Și m-am gândit să scriu despre ea, fără să neglijez, de altfel anotimpul ăsta frumos, verde, viu, numit vară.

Stăteam așa, într-un colț ascuns de lumina soarelui din cameră și mă gândeam care sunt lucrurile utile și pe timp de iarnă și pe timp de vară. Lucrurile alea care iarna să te încălzească și vara să te răcorească. Oare te gândești și tu la același lucru la care mă gândesc și eu?

Și, cel mai util lucru pe timp de iarnă și de vară este…

Dar ce să o mai lungesc atât. În urma unui intens brainstorming între mine și… mine cea din colțul camerei, a ieșit câștigătoare o singură variantă: un termos.

Iarna, poți să-ți pui un ceai cald, o cafea caldă, sau orice băutură caldă care să te mai dezmorțească în timpul sezonului ăstuia aspru. Iar vara poți să-ți pui o băutură rece, ținută în prealabil în frigider, iar termosul să ți-o mențină aproximativ la fel de rece. E numai bun un termos în geantă, când ai drumuri lungi de făcut în oraș, atât pe timp de iarnă când și pe timp de iarnă. Te revigorează.

Și, pentru că încă sunt un copil, m-am gândit să-mi iau și eu un termos cu maimuțoaie, frumos colorat, de la Noriel. Au niște modele chiar drăgălașe. Și, pe lângă faptul că mă revigorează, mă și înveselesc prin design-ul lor. Ca pe un copil mic, de altfel, care se bucură de orice chestie multicoloră și folosesc lucrurile respective de drag datorită faptului că sunt frumos colorate și îi atrag. Așa sunt și eu. Nu mă prea deosebesc de un copil mic din punctul ăsta de vedere. Și din altele, de ce să mă ascund.

P.S. În caz că vă întrebați pe care-l vreau, îl vreau pe ăla cu Olaf. E cel mai drăgălași. Iar Olaf este una dintre marile mele iubiri. Ever.

iunie 10, 2016 0 comment

Cultură

Ziua Italiei în stilul anilor ′60

by Daniela Bojincă iunie 4, 2016

written by Daniela Bojincă

Acum două zile, pe 2 iunie, s-a sărbătorit în lumea întreagă Ziua Italiei. Și spun în lumea întreagă pentru că în lumea întreagă sunt italieni. Apoi, datorită acestui trend de multiculturalism devin interesante și pentru ale naționalități bucătăria tradițională, cultura, istoria, stilul de îmbrăcăminte și, până la urmă, tot ceea ce ține de tradiția unei țări din toate perspectivele, unghiurile și punctele de vedere.

Astfel, atunci când am fost invitată să celebrez și eu Ziua Italiei cu un gelato autentic și mâncare tradițională, mi-am zis că merită să încerc și să văd despre ce-i vorba. Singura mea mică mare problemă era dress code-ul pentru Ziua Italiei. Trebuia să mă îmbrac în stilul anilor ′60 și nu aveam nici cea mai vagă idee despre cum ar fi trebuit să arate îmbrăcămintea mea și nici dacă am ceva prin dulap care să se potrivească cerințelor.

Îmbrăcămintea anilor ′60

Apăi, m-am pus pe căutat pe sfântul Google să văd și eu în ce constă stilul de vestimentație al anilor ′60 care, de altfel, să se plieze și pe ceea ce puteam găsi la mine în șifonier. Și, tot căutând eu așa, am descoperit că moda anilor ′60 în Italia se prezenta cu rochii cât mai vaporoase, fără mâneci, cu umerii goi, sau cu mâneci până la cot.

Și cum eu am niște rochii de la maică-mea, de prin anii ′80-′90, care par să se muleze pe descrierea ținutelor din anii ′60, mi-am rezolvat și partea cu ținuta pentru Ziua Italiei. Am scos din dulap o rochiță albastră cu flori, fără mâneci, vaporoasă și foarte drăgălașă și mi-am pus în picioare niște sandale maronii cu fundițe verzi, care să se asorteze cu verdele din rochie.

Per ansamblu, ținuta mea a ieșit cam așa:

https://www.facebook.com/danielabojinca/posts/1174127402638902

Ziua Italiei în stil… italienesc

Ziua Italiei nu putea fi altfel sărbătorită decât în stil italienesc. Așa că am mer la Restaurant La Gondola să ne bucurăm de un gelato autentic, mâncare tradițională și un cadrul specific italienesc, cu gondole pe uscat (o idee foarte tare, de altfel).

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1173743732677269&set=a.867281106656868.1073741828.100001249598596&type=3

După ce am făcut poze cu gondola, m-am răsfățat cu o multitudine de preparate italienești, foarte gustoase și care păreau și foarte ușor de făcut: până cu vinete, cu roșii, ceapă și cașcaval, ruladă cu brânză și spanac, biluțe de brânză feta, carne de pui și de pește, icre pe pâine etc. Am să vă las și vouă o poză cu farfuria, ca să vedeți bunătățile, cât și aranjarea mea oribilă în farfurie (sunt antitalent).

Partea amuzantă în cazul de față a fost când ne-am dus să întrebăm și noi de cuțite și furculițe. Oameni distinși, cum să mâncăm cu lista. Doar că inculții de noi nu știau cu treburile astea se mănâncă frumos cu mânuța. Și ne-am conformat.

După ce m-am hrănit corespunzător, m-am îndreptat către vitrina cu gelato. Și am testat cam toate sortimentele, căci am mâncat cam de vreo trei ori. Și cât de bună e. În special cea cu biscuiți (Gelato Crema di Firen), cât și cea cu fistic (Gelato Pistacchio). Sunt preferatele mele. iar biscuiții ăia așa crocanți și gustoși. Yumy. Yumy. Yumy.

Ce era și mai frumos, era faptul că îți puteai orna ulterior înghețata cu zmeură, căpșuni, mai mulți biscuiți și fistic. Exact după gusturile tale, etalându-ți talentul de designer de mâncare. Talent care, la mine, este inexistent, desigur. Adică, de ce m-aș pricepe să ornez ceva, când nu sunt în stare să o aranjez în farfurie. N-am simț estetic, cred. Pentru că, dacă aș fi avut, probabil că al meu gelato ar fi arătat mai bine de atât.

Câteva cuvinte despre gelato

Gelato Siviero Maria este o categorie de desert rece care atrage din ce în ce mai mulți consumatori, având un trend ascendent chiar și în România din 2010 încoace de când a intrat pe piață, dat fiind faptul că românii cică sunt din ce în ce mai dornici să experimenteze bucătăriile tradiționale.

Gelato spune o poveste veche de peste 5000 de ani, cu iz italian, fiind un desert ce datează încă din jurul anului 3000 î.Hr., când asiaticii au început să consume gheață cu diferite arome, iar mai târziu faraonii egipteni obișnuiau să își servească oaspeții cu gheață și jeleu din diferite fructe, în timp ce romanii au început să servească gheață cu miere, făcând astfel din gelată un desert cu o importanță încărcătură istorică.

Siviero Maria a continuat această poveste a tradiției spiritului italian din 1958 prin Guglielmo Visani, până în zilele noastre. Guglielmo Visani a făcut din pasiunea sa pentru gelato și din dorința de a transmite generațiilor viitoare tradiționalele rețete de gelato autentic italian, o adevărată afacere de familie pe care a dedicat-o soției sale Siviero Maria – de unde și numele.

Gelato VS Înghețată

Gelato nu este o înghețată. Gelato are o structură diferită față de înghețata tradițională cu care noi suntem obișnuiți. Poate de asta pare și mult mai bună. Gelato, spre deosebire de înghețată, are o structură mult mai cremoasă și este aerată (dă mai puțin senzația de „rece”), este făcută din grăsimi vegetale (7%) și nu animale (înghețata are 20% grăsimi animale) și implicit are mai puține calorii.

Mie, cel mai mult, îmi place structura ei mult mai cremoasă și mai aerată. Și mi se pare și mult mai aromată decât înghețata normală.

Unde găsesc gelato Siviero Maria?

Brandul Siviero Maria este distribuit în România de compania Maresi Foodbroker către principalele lanțuri de magazine din țară: Carrefour, Auchan, Billa, Mega Image, Kaufland, Cora, Selgros la prețul recomandat de 21.99 lei.

iunie 4, 2016 0 comment

Personal

1 iunie prin viața mea

by Daniela Bojincă iunie 3, 2016

written by Daniela Bojincă

Au trecut două zile de când s-a dus 1 iunie. Dar mie abia acum mi-a venit să scriu despre asta. Despre cum a trecut 1 iunie prin viața mea. Sau cel puțin zilele de 1 iunie de care îmi amintesc eu, că nu-mi mai amintesc de toate. Memoria mea e scurtă. Și, din când în când, mai șterge din amintiri singură singurică, ca să facă loc altor amintiri, mai actuale și nu neapărat mai frumoase.

Spre exemplu, habar nu am cum a fost primul 1 iunie din viața mea. Și nici nu mi-a povestit cineva de ziua de 1 iunie de când aveam eu câteva luni și eram un bebe drăgălaș. Singurele chestii pe care mi le amintesc din perioada aia, povestite de ai mei, sunt faptul că eram foarte cuminte, un fel de bibelou pe care unde îl puneai acolo stătea, nu prea plângeam, ai mei nu prea au știut că aveau copil, n-am vorbit până pe la 3 ani de mă credeau mută, multitudinea de triciclete pentru copii pe care le stricam eu într-un fel sau altul și așa mai departe.

Din amintirile mele vagi, știu că ieșeam cu taică-miu prin parc, sau pe centru și ne plimbam. Uneori desenam și eu pe asfalt și participam în cadrul activităților care erau organizate de ziua de 1 iunie. Era o perioadă frumoasă. Și anul ăsta am fost fascinată, plimbându-mă prin București, de diferitele spectacole în aer liber și așa mai departe. M-aș fi băgat și eu pe acolo printre ei, că nu prea m-aș fi deosebit.

Cea mai marcantă amintire de 1 iunie

Însă, dintre toate zilele de 1 iunie pe care le-am trăit până acum, 21 la număr, îmi amintesc cu drag de una. Știu doar că eram la grădiniță și era duminică. Plecasem cu tata în parc, la teatrul de vară din parc, unde erau diferite spectacole pentru copii și recitaluri. Pe scenă, acolo, urcau copii care spuneau poezii și primeau premii. Și eu, plină de curaj, m-am înscris pe listă. Mi-a venit și rândul, am urcat, am primit microfonul, am deschis gura, n-am scos niciun sunet, m-am panicat și am plecat în timp ce toată lumea se holba la mine, iar tata era undeva în spate și aștepta să spun ceva.

Și uite așa, de atunci, am rămas eu cu o frică de a vorbi în public și mult timp m-am ferit asta. Pentru că am trăit cu o frică față de cum m-ar putea judeca lumea din fața mea. Mereu mi-a fost frică de ceea ce ar putea spune alții, ceea ce nu-i neapărat ok. Chiar și acum, dacă sunt nevoită să vorbesc în fața unor persoane, fie că e una singură sau sunt mai multe, am o oarecare reținere. Dar apoi mă gândesc că asta e, orice ar fi, oamenii din jurul tău te judecă oricum pentru că stă în natura noastră omenească să-i judecăm pe ceilalți și să ne slăvim pe noi.

Nu prea mai am alte amintiri de 1 iunie. Cam astea-s toate: ieșiri, joculețe, triciclete și blocaje.

iunie 3, 2016 2 comments

Muzică

Cum a fost la HeyDay Music Festival

by Daniela Bojincă iunie 1, 2016

written by Daniela Bojincă

Vineri, sâmbătă și duminică am fost la cel mai mare festival de trupe tribute din România și anume la HeyDay Music Festival. Abia am așteptat să înceapă festivalul ăsta și eram tare curioasă cum o să fie, cu ce vine nou acest concept și care e atmosfera pe care o creează niște trupe tribute sau niște artiști tribute. Și am zis să scriu un articol în care să-mi prezint părerile în ordine cronologică, pe zile.

Prima zi la HeyDay Music Festival

Vineri, pe 27 mai 2016, am ajuns chiar de la început, de când a cântat Vizi Imre în deschidere. Și mi-a plăcut vocea lui, live (nu-l auzisem niciodată live). Însă, ce-i drept, am avut un șoc. În aria închisă a parcului Izvor, unde avea loc festivalul, era foarte puțină lume. Extraordinar de puțină. Iar eu mă așteptam să fie ceva gen Untold, Summer Well și așa mai departe. Adică super multă lume dornică să asculte muzică live și chiar de calitate, a unor mari artiști ai lumii.

În schimb, așa cu oameni puțini, dezamăgită oarecum, mi-a plăcut tare mult atmosfera care începuse să se creeze în cadrul festivalului. Oameni pe iarbă, cu pături. Relaxare. Voie bună. Și așa mai departe. Treaba asta mi s-a părut tare faină pentru București.

Dar să trecem mai departe. Adică la artiști. În prima zi au fost tribute-uri pentru Black Sabbath (Prefix TM – buni, au făcut atmsoferă și erau plăcuți de către fanii Black Sabbath), Rihanna (Rihanna Reloaded – nu m-a dat deloc pe spate, dar deloc), Guns N Roses (The Guns N Roses Experience – care au fost de-a dreptul geniali și fabuloși și au făcut un super spectacol), AC/DC (The R.O.C.K – care, de asemenea, mi-au plăcut tare mult pentru cp au făcut spectacol), Led Zeppelin (Led Into Zeppelin – care au făcut un tribute excepțional) și, nu în ultimul rând Amy Winehouse (Lioness Tribute – care, deși eu nu sunt o fană Amy Winehouse, fata asta m-a dat pe spate și a fost preferata mea din ziua respectivă; a imitat-o perfect pe Amy de la cele mai mici gesturi, până la voce și stil).

Am plecat de acolo încântată de-a dreptul de tribute-ul făcut pentru Amy Winehouse. Am fost fascinată de Lioness și asta m-a convins că astfel de interpretări sunt foarte tari și ar trebui apreciate și chiar susținute. Chiar mi-ar plăcea să mai am parte de așa ceva.

Și vă las și o poză din prima zi de festival.

A doua zi la HeyDay Music Festival

Cred că acest festival a avut un progres vizibil. Sâmbătă, 28 mai 2016, au fost mult mai mulți oameni și tribute-uri parcă și mai bune. Și atmosfera din ce în ce mai faină, cu și mai multe pături pe iarbă și oameni care se distrau frumos.

În a doua zi a festivalului ne-am bucurat de tribute-urile celor de la The Doors (Red Cat Bone – au fost interesanți), Elvis (Elvis Priestley – mi s-a părut cel mai bun din seara respectivă ca voce, atitudine, stil, vestimentație și așa mai departe; m-a cucerit la propriu), U2 (The One U2 – au fost ultimii și nu i-am prins, din păcate; am plecat mai devreme; am dezertat, ca să zic așa), Whitesnake (Forevermore – au făcut spectacol băieții; foarte buni și faini), James Brown (Buzz D Angelo – mi-a plăcut omul; cânta atât de fain și de plăcut), Aerosmith (Aeroforceone – nu știu de ce, dar n-am fost acolo când au cântat din păcate pentru mine; mi-ar fi plăcut).

A treia zi la HeyDay Music Festival

A treia zi mi s-a părut că a fost de departe cea mai bună zi a festivalului, cu cele mai bune tribute-uri. Adică, pentru mine, nu a fost niciunul care să nu-mi placă. Duminică seara m-am bucurat să ascult tribute-urile celor de la Pink Floyd (Speak Floyd – care au fost de-a dreptul geniali și au făcut super atmosferă), Adele (J Adele – care are o voce extraordinară și se apropie foarte mult de original), Beatles (The Fab Beatles – a fost ceva la vioară, n-a fost Beatles, habar n-am ce s-a întâmplat – mâncam), Metallica (Masterpiece – care au fost și ei senzaționali), Queen (The Vipers – i-am auzit din afara festivalului, de vis-a-vis de parcul Izvor, în timp ce așteptam o mașină să ajung acasă și pot spune că mi-au plăcut tare mult și îmi pare rău că n-am fost acolo) și Michael Jackson (David Boakes – care s-a apropiat cel mai mult de original atât ca înfățișare, stil mișcări ci și ca voce, încât chiar aveai impresia că acolo sus, pe scenă, este legendarul Michael Jackson; omul ăsta mi-a plăcut la maxim și a făcut super atmosferă prin spectacolul lui și chiar mi-ar plăcea să-l mai revăd și să mă mai bucur de un astfel de show).

Alte activități la HeyDay Music Festival

Mi-a plăcut că, pe lângă mâncare, băutură și alte din astea comestibile, au avut și alte activități precum: imprimarea tricourilor, desenarea lor, tatuaje în stilul festivalului, un loc unde te machiau niște tipe, un loc pentru poze, la tobe și chitară, pe care ți le făceau magnet (am făcut cred că vreo 10 poze pe care le-am adăugat colecției de magneți de pe frigiderul meu) și două jocuri (unul să dansezi și Guitar Hero care îmi place maxim). Mi s-a părut tare interesant faptul că puteai să ai parte și de alte activități, păstrând tematica și atmosfera festivalului. Cred că au cucerit foarte multă lume cu treaba asta. Pe mine sigur m-au cucerit.

iunie 1, 2016 4 comments

Personal

De ce îmi place să mă dau în balansoar

by Daniela Bojincă mai 26, 2016

written by Daniela Bojincă

Sunt la vârsta la care ar fi trebuit, cred, să trec de mult timp de faza asta. Dar mie încă îmi place să adorm legănată. Ca un copil mic.

Istoria mea și a adormitului legănată aș putea spune că a început să fie scrisă încă de când m-am născut. Nu țin minte momentele în sine, dar am frânturi de imagini și senzația de când mama mă punea pe o pernă, pe picioarele ei și mă legăna ca să adorm. Ne legănam împreună.

Apoi, când am mai crescut și m-am făcut suficient de mare încât să nu mă mai poată legăna pe picioare, mă chema să ne legănăm în pat, ea sau bunica. Mă luau în brațe și mă legănau, „până adormeam” – adică până adormeau ele, iar eu mă ridicam din pat și îmi continuam activitățile zilnice. Eram un copil tare cuminte care avea grijă de sănătatea și somnul adulților din jurul lui.

Tot cam în aceeași perioadă, a început să-mi placă să mă dau și-n leagăn, ori în balansoar pentru copii. N-am adormit niciodată în leagăn, dar într-un balansoar, la țară, în curte, da. E atât de plăcut să te dai în balansoar, sub un pom, vara, când adie vântul, cu păsărelele care ciripesc peste tot în jurul tău, încât nici nu aș știi cum să explic senzația asta în cuvinte. E minunată. Iar somnul e atât de dulce, de liniștit și de odihnitor.

De curând, de când mă plimb prin parcurile din București, am descoperit un tip de balansoar tare fain, sub cerul liber, tip de balansoar în care m-am dat și în Viena, acum vreo 5 ani, cu o gașcă de amici. Și ca să înțelegeți exact despre ce tip de balansoar vorbesc, am să vă las aici o poză, cu cel de acum 5 ani, care e identic cu cel despre care vă vorbesc eu de la noi din parcuri.

Mi-am zis că îmi doresc și eu unul din ăsta, acasă, pe o terasă, sau chiar în sufragerie, cu multe perne în el, să stau să citesc, sau să-mi fac somnul de frumusețe pe timp de zi. Nu știu cum se face, dar eu m-am îndrăgostit de tipul ăsta de balansoar.

Ador să mă dau în leagăn, ori în balansoar. Așa că dacă și ție-ți place, hai să ne legănăm fiecare în balansoarul/leagănul lui.

mai 26, 2016 4 comments

Concurs Muzică

Hai cu mine la HeyDay Music Festival! Am 3 locuri disponibile pentru cititorii blogului meu

by Daniela Bojincă mai 25, 2016

written by Daniela Bojincă

Concurs ÎNCHEIAT!

Acum câteva zile îți spuneam despre festivalul de muzică tribute HeyDay Music Festival, ce o să se întâmple pe acolo și de ce ar fi fain să ajungi și tu (ca să descoperi noi trupe faine și să te bucuri de muzică bună).

HeyDay Music Festival pe scurt

Dacă n-ai timp, ori chef să citești articolul anterior despre HeyDay Music Festival, m-am gândit să fiu drăguță și să-ți spun pe scurt ce o să se întâmple acolo:

este cel mai mare festival internațional de trupe tribute care a avut loc vreodată în România
o să cânte în jur de vreo 30 de trupe din SUA, Marea Britanie, Germania, Italia și România pe 3 scene din Parcul Izvor
trupele tribute vor cânta melodii din repertoriul Led Zeppelin, Beatles, Metallica, Guns N’ Roses, Michael Jackson, Nirvana, U2, Rihanna, Amy Winehouse, Adele și mulți alții
are loc timp de 3 zile, de pe 27 (începând cu ora 16:00) până pe 29 mai (începând cu ora 12:00 – sâmbătă și duminică), în Parcul Izvor din București
HeyDay Music Festival se vrea a fi un festival de reinventare și reinterpretare a hiturilor care au creat istorie de-a lungul timpului și a trupelor care au revoluționat muzica unei anumite perioade

Concursul

Cum spuneam și în titlul acestui articol, am 3 locuri disponibile pentru cititorii blogului meu. Mai exact, am 3 brățări frumușele care permit accesul în toate cele 3 zile de festival. Sună fain, nu? Dacă vrei să câștigi una dintre cele 3 brățări, trebuie să lași un comentariu acestei postări în care să-mi spui cum ți se pare ție ideea unui astfel de festival, în care trupe noi să interpreteze melodii consacrate ale unor trupe legendare. Poți lăsa un comentariu până mâine, 26 mai, ora 20:00. Apoi, în jur de ora 21:30-22:00 voi anunța câștigătorii, prin tragere la sorți, printr-un UPDATE.

Am rugămintea, ca atunci când lași comentariul, să completezi și căsuța de e-mail, ca să pot da mai ușor de tine.

UPDATE CÂȘTIGĂTORI:

Sursă Youtube (user creart București)

mai 25, 2016 8 comments

Cultură

Cum a fost la Noaptea Muzeelor

by Daniela Bojincă mai 22, 2016

written by Daniela Bojincă

E primul an în care particip la Noaptea Muzeelor. Am vrut să particip și în anii trecuți, acasă, la Târgu-Jiu, dar mi-am dat seama că le văzusem deja și nu avea rost să merg să stau la coadă ca să le văd din nou. Așa că am spus pas de fiecare dată.

Venind în București, am luat-o iar cu muzeele. Când am avut timp. Și chef. Așa că am văzut până acum Muzeul de Geologie, Antipa, Palatul Primăverii și cam atât. Îmi doream să ajung la Muzeul Satului, Muzeul Țăranului și la Palatul Cotroceni. Și mă gândeam eu că Noaptea Muzeelor ar fi o ocazie bună, cu tot cu statul la coadă. În plus, ar fi o nouă experiență.

Drept urmare, mi-am luat inima-n dinți și, după multe răzgândiri, am ieșit pe ușă spre muzee, în ordinea următoare: Muzeul Satului, Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Hărți și Cărți și Muzeul Palatul Cotroceni. Să le luăm pe rând și să povestesc aici cum a fost pe la fiecare.

Muzeul Satului de Noaptea Muzeelor

N-am stat la coadă. Mi-a plăcut tare mult. Amenajat frumos, aerisit, cu oameni pe care-i întrebi și îți explică. Târguri. Multe căsuțe deschise și o priveliște superbă asupra lacului. Mi-a plăcut să mă plimb printre căsuțele foarte frumos amenajate din toate colțurile acestei țări și să mă bucur de expozițiile tradiționale ori de tot felul de mâncăruri și de dulciuri. A fost o experiență interesantă, ca să zic așa.

Apoi, de pe 17 mai s-a deschis și aripa nouă a Muzeului Satului, cu și mai multe căsuțe din diverse regiuni ale satului. E la fel de aerisit, cu informații despre fiecare casă în parte.

Ce mi-a plăcut cel mai mult aici a fost că ne-am întâlnit cu un domn muzeograf care ne-a povestit despre o casă muntenească (încă în amenajare) și despre faptul că el își dorește să prezinte și evoluția satului românesc – adică și case interbelice și comuniste, ori cât mai actuale și totuși tradiționale. În plus, ne-a rugat să ne uităm peste niște chestionare și să ne dăm cu părerea despre cum ar trebui să fie amenajată casa respectivă, cât și cea comunistă și cea interbelică. Mi s-a părut foarte faină treaba asta cu: „părerea vizitatorului chiar contează”.

În plus, dacă aveți ceva obiecte din perioada comunismului prin casă, muzeul este dispus să le accepte ca donație ori să le cumpere (depinde de mărinimia fiecăruia).

P.S.: Aveau ghid audio pt Noaptea Muzeelor :D.

Muzeul Țăranului Român de Noaptea Muzeelor

Era ceva coadă, dar în vreo 5 minute am și intrat în muzeu. Puteam vizita parterul, etajul, cinematograful și curtea interioară. Cinematograful și curtea interioară le mai văzusem, dar eram tare curioasă cum e muzeul în interior. Și nu m-a dat deloc pe spate. M-am simțit ca la o expoziție. Și cel mai urât era faptul că nu era pe niciunde nicio plăcuță sau ceva sugestiv despre fiecare exponat în parte. Nimic. Nimic. Nimic. Te plimbai acolo printre ele fără să înțelegi prea mare lucru. Vedeai niște țoale și obiecte tradiționale fără să le știi istoria, perioada, ori zona din care proveneau.

Apoi, au mai avut o expoziție în fotografii a vieții lui Ion Rațiu și niște sculpturi ale nu-știu-cărei-tipe. N-a fost cine știe ce, ca să zic așa.

Muzeul de Hărți și Cărți de Noaptea Muzeelor

N-am stat la coadă. Absolut deloc. Cum am ajuns, am și intrat. M-a impresionat multitudinea de hărți, pe 3 nivele ale clădirii, cât și clădirea în sine care a aparținut unui negustor nu foarte important (și totuși, ce mai casă superbă își puteau permite negustorii pe vremea aia).

Să revenim la hărți. Te pierzi printre ele. Eu mereu am fost fascinată de hărți. Mi-a plăcut să mă uit cum s-au transformat locurile prin care am trecut și eu, ori cele în care chiar am trăit o lungă perioadă de timp. Mi se pare fascinantă treaba asta: să vezi cum s-au schimbat granițele, denumirile și așa mai departe (sau poate sunt eu puțin dusă cu pluta).

Apoi, foarte bine organizat muzeul și plin de voluntari care să-ți explice hărțile din camera respectivă. Spre exemplu, eu azi am aflat că hărțile de război erau cele mai detaliate și totuși nu puteai identifica pe ele forma terenului (ceea ce mi s-a părut nașpa).

E un muzeu care chiar merită vizitat. E drăgălaș și primitor.

Muzeul Palatul Cotroceni de Noaptea Muzeelor

Aici am prins o coadă de 6 stâlpi. Nu aș știi să-ți spun cât înseamnă asta exact în metri, cert e că am stat la coada aia fix două ore. Nici mai mult nici mai puțin.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1035843276453427&set=a.300443006660128.64552.100000832920636&type=3

Probabil că, în orice altă zi, la cum mă știu eu, o persoană fără pic de răbdare, cu toate țiglele pe casă și perfect întreagă la tărtăcuță, n-aș fi stat niciodată acolo. Tocmai de aceea cred că, atunci când o să-i povestesc, prietenul meu o să se gândească să-mi ridice o statuie pentru răbdarea avută. Sau nu o să mă creadă. :))

Când am trecut de zidul ăla mare de la Cotroceni, am avut o bucurie imensă. Am rezistat două ore ca să văd un muzeu pe care l-aș fi putut vedea în orice altă zi fără să stau atâta timp la coadă și fără să plătesc prea mult (sunt studentă, am reduceri mari – pam pam).

M-am pozat cu niște mașini de epocă și am intrat în curtea interioară a Palatului Cotroceni (cadou de nuntă făcut de Carol I nepotului Ferdinand și viitoarei regine). Am admirat biserica și am intrat în palat, în Holul de Onoare. Am apreciat nespus de mult că în fiecare sală erau explicații și, în bibliotecă, am dat de o doamnă tare simpatică care ne-a explicat cu așa un patos diferite chestii despre palat, de n-ai mai fi plecat de acolo și ai fi tot stat să o asculți.

Apoi, am mai văzut Sala de Recepție a Regelui Ferdinand, Sala de Vânătoare, Sala Balului, Biblioteca (deja menționată), un alt hol tare drăgălaș, pianul reginei și cam atât. Din câte știu eu, muzeul e mult mai mare, iar un tur complet cuprinde mult mai multe chestii. Într-un fel cred că a fost o strategie bine pusă la punct ca să vii să vezi o mică parte din muzeu și ulterior să vrei să o vezi și pe cealaltă, căci palatul este de-a dreptul superb și foarte bine întreținut.

Eu clar o să mă mai întorc, chit că va trebui să fac programare cu 48 de ore înainte și să găsesc un grup de 15 persoane disponibile. Dar merită. Chiar merită. E superb! Și nici nu mai stau două ore la coadă. Iar acum, dacă vă întrebați de ce am stat două ore la coadă, ei bine de groaza de a face programare cu 48 de ore înainte și de teama că nu găsesc 15 persoane (cum de altfel s-a și întâmplat cam de fiecare dată când am vrut să merg). Și ca să-mi testez răbdarea, desigur.

Concluzia despre Noaptea Muzeelor

Per total, mie chiar mi-a plăcut. Am avut parte de o experiență grozavă, alergând de la un muzeu la altul. Și m-am ales cu o durere de picioare zdravănă. Dar mi-a plăcut. Am fost motivată să văd câteva muzee pe care altfel aș fi tot amânat să le văd (cum de altfel am tot făcut până acum). Cred că acțiunea asta e motivațională și stimulantă. Te scoate afară din casă și din zona ta de confort și te pune să îmbrățișezi cultura.

Și mi-a plăcut că fiecare muzeu în parte îți dădea harta cu toate muzeele și partenerii care participau.

Recomand pentru anii viitori!

mai 22, 2016 2 comments

Muzică

Hai la HeyDay Music Festival

by Daniela Bojincă mai 21, 2016

written by Daniela Bojincă

UPDATE: !!!Am un concurs cu bilete pentru festival!!!

N-am mai scris de ceva timp despre un festival de muzică. Asta pentru că nu mi s-a mai ivit ocazia să ajung la unul. Dar e timpul să rectific asta, așa că vin azi aici și scriu despre HeyDay Music Festival care se anunță a fi foarte tare.

Ce este HeyDay Music Festival?

HeyDay Music Festival este cel mai mare festival internațional de tribute care a avut loc vreodată în România, aflându-se la prima ediție, organizat de către cei de la Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (creart).

În jur de vreo 30 de trupe din S.U.A., Marea Britanie, Germania, Italia și România vor urca pe cele 3 scene din Parcul Izvor din București și vor cânta melodii din repertoriul Led Zeppelin, Beatles, Metallica, Guns N’ Roses, Michael Jackson, Nirvana, U2, dar și melodii ale unor cântăreți din noul val, precum Rihanna, Amy Winehouse, Adele și mulți alții, căci HeyDay Music Festival se vrea a fi parte dintre festivalurile care reinventează și reinterpretează niște hituri care au creat istorie de-a lungul timpului, ale unor trupe care au revoluționat muzica vremii.

Prin festivalul HeyDay ne propunem să prezentăm publicului un concept de eveniment care se bucură de un real succes în străinătate, atât datorită funcției de entertainment, cât și potențialului de a creiona o incursiune muzicală ce are ca scop final (re)descoperirea muzicii marilor trupe internaționale. Ne dorim, astfel, să includem Bucureștiul pe lista orașelor de renume din Europa care organizează unele dintre cele mai mari festivaluri de tribute din lume”, a declarat Claudia Popa, Director al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (creart).

Când are loc HeyDay Music Festival?

HeyDay Music Festival ține 3 zile, pe 27, 28 și 29 mai, în Parcul Izvor. O să fie 3 zile de voie bună și multă distracție pe melodii faine, legendare, consacrate.

Cât costă distracția la HeyDay Music Festival?

În viața asta, lucrurile faine, pentru care merită să pierzi timpul cu ele, nu sunt gratis. Și de data aceasta nici foarte scumpe așa cum probabil te-ai fi așteptat când am adus vorba de asta.

Prețul unui bilet, pe o zi de festival, este de 15 lei/zi. Iar dacă vrei să participi toate cele 3 zile, îți poți face un abonament de 30 lei. Nu-i avantajos? Practic, dacă stai să te gândești, ieși cu 15 lei mai puțin cu abonament. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete aflată în sediul creart (Piața Alexandru Lahovaru nr. 7), sau online, de pe Eventim.ro.

De ce să vii și tu la HeyDay Music Festival?

Asta e simplu. Ca să te bucuri de muzică bună și ca să descoperi noi artiști, poate chiar noi staruri internaționale care vor revoluționa muzica contemporană. Și cei consacrați, tot cam de pe aici au pornit. Acum e rândul altora să le ia locul.

***Mai multe informaţii despre HeyDay Music Festival (cum ar fi trupele care vor cânta și melodiile căror trupe le vor interpreta) poţi afla de pe pagina de Facebook sau de pe Site.

***Parteneri Media: Rock FM, Kiss FM, Magic FM, Radio România, București FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Blitz TV, Calendar Evenimente, Zile și Nopși, PR Wave, Dor de Ducă, Orașul Meu, România Pozitivă, IQool, Urban.ro, Trăiește Muzica și HTag PR.

mai 21, 2016 3 comments

Personal

Când eram mică mă jucam cu jucării de oameni mari

by Daniela Bojincă mai 18, 2016

written by Daniela Bojincă

Pot spune că am avut o copilărie fericită, de care îmi aduc cu drag aminte. Ai mei au încercat să-mi facă, mereu, toate poftele. Îmi cumpărau jucării de toate felurile și tipurile și mă plimbau peste tot pe unde aveau ei posibilitatea. Cel mai mult îmi plăceau maimuțoaile de pluș (care, de fapt, îmi plac și acum), mașinuțele și uneltele tatălui meu din service.

De când eram bebeluș, jucăriile mele erau mașinuțele. Nu prea îmi plăcea mie să mă joc cu jucării de bebeluși pentru fetițe. Nu. Eu eram băiețoasă încă din fașă. Mie-mi plăceau mașinuțele. Dar mai mult de atât îmi plăcea să le distrug. Apoi, când am mai crescut, mi-au plăcut maimuțoaiele. Și să lucrez cu taică-miu în service. Mă vedeam ca pe cel mai de nădejde ajutor al lui. Poate și de asta mă băgam pe sub mașini, cu el. Și ar mai trebui să subliniez faptul că știam toate cheile posibile și imposibile, unde se aflau și la ce se folosește fiecare împarte. Apoi am crescut și au încercat să mă îndepărteze de zona asta. Și le-am uitat. Dar încă le mai știu locul și aș putea nimeri o cheie de 14 fără să mă uit neapărat la ce scrie pe ea.

Dacă te întrebi ce-mi place acum, ei bine îmi plac maimuțoaiele, după cum am spus mai sus. Și-mi mai plac și mașinuțele. Deseori când merg prin magazine stau și admir diferite mașini cu radio-comadă și alte din astea. Mă transform într-un bebeluș. Și cred că am să fac asta indiferent de vârstă, în special atunci când o să am propriul meu copil. O să fiu mai copil decât el, că de ce nu?

Când eram bebeluș, prima mea jucărie a fost, ce-i drept, un maimuțoi de pluș. Un cățel pe care-l purtam peste tot. Până l-am pierdut. Apoi m-am îndrăgostit iremediabil de ursul tot pe care încă îl mai am. L-am luat cu mine și la facultate. O să rămână jucăria mea de suflet pe care nu, nu o să o dau copiilor mei decât atunci când vor mai crește și am să fiu eu sigură că nu mi-o fac praf cum am făcut eu cu jucăriile tatălui meu.

Am oscilat între jucării. Mașini, maimuțoaie și chei. Ce nu mi-au plăcut niciodată,ei bine nu mi-au plăcut păpușile. Nu le-am suferit. N-am avut un motiv anume. Pur și simplu.

Acum, pentru copii, sunt tot felul de jucării care mai de care mai sofisticate care pe vremea mea nu erau (cum sună asta cu „pe vremea mea”). Toate sunt însă drăgălașe la timpul lor. În special chestiile alea de zdrăngănit. Doamne ce-mi mai plac. :))

mai 18, 2016 2 comments

Newer Posts

Older Posts