Experiențe cu 3 trenuri. Toate într-o singură zi

by Daniela Bojincă mai 23, 2015

written by Daniela Bojincă

În momentul ăsta, în care scriu articolul, aștept să înceapă Eurovisionu vieții. N-am văzut nicio etapă până acum (de anul ăsta), dar vreau să văd finala. Ce-i drept, mie, personal, melodia celor de la Voltaj chiar îmi place. Are un mesaj care ajunge fix acolo unde trebuie să ajungă. În suflet. Și asta cred că e ceea ce contează cel mai mult. Mă aștept să ocupe un loc destul de sus.

Dar să revenim la ceea ce vreau de fapt să vă spun prin acest articol și anume experiențele pe care le-am avut vineri, cu 3 trenuri. Da. 3 trenuri! TREI!

Am fost la București, cu oprire în Craiova. Și m-am întors.

PRIMUL TREN – noțiunea de curățenie începe să dispară

Am mers cu trenul de la Tg-Jiu la Craiova, ca mai apoi să schimb cu Softransul. De obicei, singură, noaptea, în tren, încep să mă plictisesc la maxim, așa că încep să fiu mai atentă la tot ce este în jurul meu. Așa am numărat cele 43 de becuri din vagon și am observat că nu s-a mai făcut curat prin el de hă hă hăăă, un amar de vreme (conform pozei de mai jos, desigur).

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=956185894433055&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=1

Ah. Și ca să mă plâng. Un nene m-a sforăit tot drumul. TOT!

AL DOILEA TREN – rapid. Și totuși a întârziat o oră și ceva

Desigur, n-a fost vina lui, teorectic. Dar practic, mai contează? Cum s-a pus în mișcare Hyperionul, am fost anunțați că o să aibă ceva întârziere până la Caracal, că sunt niște probleme (un tren care s-a găsit să deraieze fix în dimineața aia). Așa că am făcut vreo 2 ore până la Caracal. Măcar Hyperionul are net. Și este foarte bine întreținut. A compensat.

AL TREILEA TREN – când cumperi două bilete, specifică-i tipei de la ghișeu să fie împreună

Am luat două bilete în ultimele 6 minute înainte să plece și trenul din gară. Iar în ultimul minut l-am și prins, evident. Se uită unul din noi pe un bilet și căutăm vagonul 5. Doar că, pe ușile alea, în tren, scria doar 1 și 2. Târziu m-am prins că erau de fapt clasele. Am nimerit într-unul în care credeam că e vagonul 5. Și, când ne uităm pe ambele bilete, observăm că unu-i în vagonul 5 locul 63 și altul în vagonul 5 locul 78.

Pe lângă asta, un controlor puțin certat cu calmul, ne-a explicat că dacă nu ne cărăm de acolo plătim diferența de clasă și BLA BLA BLA!

Ne-am mutat în vagonul 6 pe niște locuri libere. Și-am rămas acolo.

În plus, la clasa a doua, condițiile erau cam de 10 ori mai bune decât la clasa întâi. Dar mă gândesc că trebuie să existe cumva o modalitate prin care să ia mai mulți bani de la călători, nu?

Dacă ai și tu experiențe din tren de care să te plângi, le poți dezvălui într-un comentariu.

mai 23, 2015 6 comments

Blogging

Vineri am să lucrez pentru o zi într-un call center, iar tu poți câștiga 50 de euro

by Daniela Bojincă mai 20, 2015

written by Daniela Bojincă

Am două lucruri importante despre care vreau să-ți vorbesc în seara asta:

1. Vineri am să lucrez într-un call center, la CGS.

2. Dacă stai pe aproape, poți câștiga 50 de euro. Tot ce trebuie să faci este să suni la unul dintre numerele de telefon fix (nu te costă nimic, eventual pierzi din minute).

Să le luăm pe rând.

Vineri, 22 mai, am să mă duc la CGS și am să văd cum stă treaba într-un call center. Adică ce înseamnă mai exact toată treaba asta. Cu ce se mănâncă și care sunt beneficiile de care tinerii au parte acolo.

Desigur, nu mă duc acolo singură ci, alături de alți 9 colegi de breaslă, bloggeri și ei: Cristian Florea, Bianca Ceica, Diana Ducă, Anca Pintilii, Livia Iușan, David Mitran, Andrei Otineanu, Mădălina Iancu, Cristian Ghingheș

Împreună o să vedem cum e să lucrezi într-un call center și ce înseamnă să fii supus stresului dintr-un call center. Adică cum e să treci efectiv dintr-o stare în alta, de la un client calm, poate prea calm, la unul de-a dreptul energic, până la unul nervos (cred că asta stresează angajatul, de fapt, cel mai tare).

Bine, noi, ce-i drept, nu o să avem tocmai parte de astfel de oameni la telefon, căci cei care vor suna o să fie chiar cititorii noștri, dacă doresc, desigur. Acum, dacă vrei să o faci pe nervosul și să ne testezi răbdarea, o poți face, că nu te ține nimeni. Ba poate chiar ne distrăm la telefon.

Dar uite de ce insist să fii tu, cititorul meu, cel care sună. Pentru că te poți număra printre cei 5 câștigători prin tragere la sorți care au sunat și vor câștiga 50 de euro fiecare. Sună fain nu?

Așa că, dacă vrei să câștigi 50 de euro, pune mâna pe telefon și sună. Poți face asta vineri, 22 mai, între orele 12:30 și 14:30 la numerele de telefon 0215293848 sau 0215293849. Iar noi o să-ți vorbim despre outsourcing și despre ce înseamnă să ai o carieră în domeniu, fără pic de experiență anterioară (na că am dat și spoliere).

În plus, dacă vrei să ne testezi nervii și răbdarea, să știi că noi o să fim tare calmi. O să învățăm asta înainte, cică, la trainingul pe care o să-l avem despre cum să răspundem la telefon fără să înjurăm, clientul. Bine, nu garantăm 100% pentru calmul nostru.

Deci, să recapituăm. Dacă vrei să afli mai multe despre outsourcing, ori cum e să lucrezi într-un call center, sau să câștigi 50 de euro, te aștept să suni între 12:30 și 14:30 la numerele de telefon 0215293848 sau 0215293849, vineri, 22 mai. Eu și colegii mei abia așteptăm să vorbim cu tine!

mai 20, 2015 20 comments

Cultură

Am dat peste niște oameni faini despre care vreau să vă vorbesc

by Daniela Bojincă mai 19, 2015

written by Daniela Bojincă

Îmi place să vorbesc cu lumea. Îmi place să fac asta pentru că aflu mereu lucruri noi, povești noi și am accesul, uneori, la alți oameni care să contribuie la dezvoltarea mea personală. Iar atunci când întâlnesc oameni despre care cred eu că merită povestit, vă spun și vouă câteva cuvinte pe blog.

Pe scurt, sunt o persoană sociabilă și dornică să cunosc lucruri noi și oameni noi.

Zilele astea vorbeam cu un amic și, din vorbă în vorbă, m-a întrebat cum mi se pare mie un site de prezentare al unei formații de muzică din Iași. Și, cum eu n-am nimic în comun cu muzica populară (de obicei nu-mi place când o aud pe la nunți, lălăită și făcută playback), mă așteptam să dau peste ceva care să-mi fie la fel de indiferent precum pomul din curtea de vis-a-vis (știu, nu mă pricep prea tare la făcut comparații în miez de noapte).

În schimb, am dat peste ceva care chiar mi-a plăcut. Cred, însă (și susțin cu tărie), că mai au ceva de lucrat la cum arată site-ul (colajul de poze). La temă, mai exact. Să fie ceva mai prietenoasă și mai frumoasă din punct de vedere estetic.

După ce le-am citit textul de prezentare, am căutat pe site să găsesc înregistrări audio, că eram tare curioasă cum cântă căci, până la urmă, asta este cel mai important. Să vezi cum cântă omul, nu neapărat cum arată site-ul (deși aspectul acestuia te face să rămâi pe site și să cauți ceva mai mult).

Și după ce-am găsit ce căutam, am rămas cu gura căscată. Mi-au plăcut oamenii. Și au fost cam singurii care mi-au plăcut cum cântă muzica populară. Au o voce caldă care te face într-un fel să vibrezi în același timp cu ei, atunci când încep să cânte. Ceea ce, personal, mi se pare de-a dreptul foarte tare să se întâmple asta.

E important ca oamenii ăia care cântă să reușească să ajungă la tine. Să te facă să-ți placă și să te poftească cu drag la dans, nu doar ca să nu te plictisești pe scaun atunci când emrgi la o nuntă, la un botez, ori la orice alt eveniment.

Dacă vreți și voi să le ascultați câteva melodii, iar apoi să-i invitați la evenimentele voastre, vă invit să intrați pe site-ul lor, Dorin Band formație nuntă Iași (cred că se încumetă să cânte și-n deplasare). Iar dacă nu vă plac, spuneți-le ce ar putea să îmbunătățească.

mai 19, 2015 8 comments

Cultură

Visul meu este…

by Daniela Bojincă mai 18, 2015

written by Daniela Bojincă

… să nu rămân cu visurile. Și nici cu visele.

Visul tău care este?

Am multe visuri. Speranțe. Lucruri pe care vreau să le îndeplinesc în viața asta.

Visez în primul rând să trăiesc, ca visurile mele să poată fi îndeplinite într-un număr cât mai mare.

Însă pe lângă visurile astea mari de a nu rămâne cu visurile și de a trăi un număr considerabil de ani încât să mi le îndeplinesc, se numără și înconjurul lumii. Nu neapărat în 80 de zile, dar să-l fac.

Acum mulți ani, când erau desenele alea animate cu Înconjurul lumii în 80 de zile, după ce am citit și cartea, mi-am pus și eu pe-o listă pe care am lipit-o pe ușă, că vreau să fac într-o zi înconjurul lumii. Însă nu așa, oricum, ci să trec prin fiecare țară posibilă, să-i cunosc cultura și să-i vizitez obiectivele turistice reprezentative. Într-o zi am să reușesc cu siguranță. Și am să scriu impresiile tot pe blogul ăsta, așa că stați pe-aproape… încă câțiva zeci de ani.

Însă până atunci vreau să vă spun câteva cuvinte despre Înconjurul lumii al celor de la Vunk, un turneu acustic în care cele mai bune piese ale trupei Vunk sunt reorchestrate, cu alt sound și alte ritmuri, alături de un cvartet de coarde, un trompetist, un pianist și un percuționist, în deschidere cântând Alexandra Ușurelu.

Vunk-Turneu-Inconjurul-lumii

Înconjurul lumii al celor de la Vunk aș putea spune că, pentru ei, cât și pentru noi cei cărora ne place muzica lor, este o colecție de visuri. Una mare, mare de tot, căci fiecare întâmplare are o poveste. Poveste ce poate fi încadrată cu ușurință în colecția de visuri a celor de la Vunk, aceasta fiind prezentată ulterior, la sfârșitul concertului, în cadrul unui e-book ce va putea fi descărcat de pe site-ul oficial al trupei.

Să faci parte din povestea celor de la Vunk, să mergi la concertele lor, ori să le asculți pur și simplu muzica, fie că o asculți în mașină, fie că o asculți pe YouTube, este ca un tratament pentru suflet. Te relaxează și îți dă oarecum o stare de bine.

Tocmai de aceea sunt curioasă cum sună melodiile lor în varianta acustică și îmi doresc să fiu prezentă la închiderea turneului Înconjurul lumii, pe 25 mai, în Sala Filarmonicii Oltenia, de la ora 19:00, din Craiova. Iar dacă vrei și tu asta, să știi că poți cumpăra biletele din rețeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange și Vodafone, la terminalele Zebra Pay din întreaga țară, dar și online pe www.iabilet.ro. Puteți afla și mai multe urmărind activitatea lor de pe Facebook.

Și ca să vedeți ce proiect frumos este Înconjurul lumii al celor de la Vunk, am să vă las câteva cuvinte din partea lui Cornel Ilie:

„Din experiențele celor 18 orase din turneu am învățat foarte multe despre publicul nostru și despre locurile în care am fost. În toate orașele în care am ajuns până acum mai cântasem, dar niciodată nu am avut timp să le descoperim așa cum am făcut-o în acest turneu. Este un mare pas făcut înspre publicul nostru, așa că am decis să prelungim turneul cu alte 6 orașe pe care vrem să le cunoastem mai bine, prin ochii celor de-acolo. Cu această ocazia o să-mi măresc colecția de visuri, ajunsă deja la peste 8500, toate strânse în urma turneului. Mă bucur și că ultimul concert, cel din Craiova, este de ziua mea, așa că o să mă sărbatoresc împreună cu echipa și cu publicul de-acolo. După cele 18 reprezentații, fie că am cântat în Moldova, Transilvania, Banat sau Basarabia, îmi susțin ideea că România este o lume, nu doar o țară, iar publicul nostru trăiește, cântă și respiră românește”

Hai și tu la concert, că sigur o să-ți placă. Până atunci, uite care-i melodia mea preferată de la ei.

Nu uita să-mi spui și care este visul tău.

Sursă YouTube (user VUNKOfficialFanClub)

mai 18, 2015 5 comments

Guest Post

Guest Post: Atenție! În România se joacă baschet

by Daniela Bojincă mai 17, 2015

written by Daniela Bojincă

Dragi iubitori ai baschetului, mă adresez vouă în mod direct, mai ales celor care aveți echipe de baschet în orașele în care locuiți sau în imediata apropiere! Trebuie să știți că baschetul românesc a cunoscut o ascensiune deosebit de importantă în ultimii ani, atât la feminin cât și la masculin. Pe lângă faptul că baschetul este un sport spectaculos, este și unul deosebit de iubit în întreaga lume, fiind jucat pe toate continentele cu excepția Antarcticii, dar probabil că și acolo s-au aventurat câțiva oameni să îl joace, deși eu nu am auzit să se fi întâmplat.

Știm că baschetul la nivel de cluburi este condus de departe de campionatul american. NBA este competiția care pune față în față 30 de echipe în fiecare sezon, ține în priză milioane de fani, umple săli de mii de oameni până la refuz și generează mișcări importante de bani, care de obicei se termină în multe zerouri.

În Europa avem câteva competiții de o importanță semnificativă, dintre care amintesc Euroliga și Eurocup, competițiile similare cu Liga Campionilor și Europa League din fotbal. Cele două competiții pun în mișcare baschetul european intercluburi din diferite țări ale Europei, la un nivel important de performanță. Echipele românești au înțeles importanța participării în astfel de competiții și au început să se înscrie tot mai des în acestea. Pionieră în aparițiile la nivel european este echipa ploieșteană Asesoft, care a constatat că trebuie să se bată cu echipe mari din Europa atâta timp cât pe plan național a câștigat 10 titluri de campioană în mai puțin de 15 ani de la înființare. Transferurile importante realizate de ploieșteni i-au purtat către fazele superioare ale competiției Eurocup și le-au adus victorii răsunătoare în fața unor echipe ca Valencia, Khimky Moskova sau Lokomotiv Kuban, care au câștigat marele trofeu al acestei competiții în anii trecuți.

Pasul către competițiile importante a fost făcut deja, dar la o participare în Euroligă putem doar să visăm precum Borcea și Dinamo din fotbalul românesc. Cerințele pentru participarea într-o competiție intercluburi atât de impozantă sunt exagerate raportat la posibilitățile financiare din țara noastră și deocamdată niciun sponsor nu și-a exprimat dorința de a investi într-o echipă românească de baschet pentru a o duce către alt nivel.
Dar iată că investițiile făcute în echipa Asesoft Ploiești au generat investiții la majoritatea cluburilor din țara noastră, precum Energia Târgu Jiu, BC Târgu Mureș, BCMU Craiova, UBT Cluj-Napoca sau BCMU Pitești, ținând trena campioanei și investind în echipa lor. Astfel România a obținut victorii importante prin evoluțiile bune ale Craiovei și ale Energiei Târgu Jiu, care la nivel european au jucat excepțional pentru nivelul la care se află baschetul european.
Asta m-a împins de la spate să-mi fac fotografii cu jucătorii de la Energia Târgu Jiu și să le urez succes pe mai departe, în pofida faptului că urmau să înfrunte echipa mea de suflet. Știți cum se spune: „Cel mai bun să câștige!”.

Cel mai bun în acest caz a fost Asesoft, care va juca a 12-a finala consecutivă și poate obține al 11-lea titlu de campioană. Dar chiar de ar fi fost Energia în finală, tot nu mi-ar fi părut atât de rău și aș fi avut puterea să-i susțin în finală.

baschet asesoft

Iar acum am să-mi îndrept atenția către voi, suporteri ai baschetului din Târgu Jiu, pe care vreau să-i văd umplând sala în care își dispută meciurile de acasă Energia voastră. Nu trebuie să faceți eforturi supraomenești pentru a ajunge la meciurile de baschet pe care le joacă Energia acasă, mai ales că nu sunt mai mult de 20 într-un sezon întreg.

O îndemn pe această cale și pe gazda noastră Daniela Bojincă să vă țină la curent cu noutățile legate de această echipă, astfel încât Energia să beneficieze de suporterii pe care îi merită. Iar dacă aveți probleme de rezolvat care se suprapun cu meciurile de baschet pe care le dispută echipa voastră favorită, ei bine aruncați-le la coș. Cel puțin pentru două trei ore, cât urmăriți meciul live din Sala de Baschet.

Adrian Rotaru, fan CSU Asesoft Ploiești.

Eu sunt Adrian Rotaru și mai scriu din când în când despre baschetul românesc pe blogul meu www.adrian-rotaru.ro în speranța că și sala sporturilor Olimpia din Ploiești va deveni neîncăpătoare la fiecare meci disputat acasă de echipa mea de suflet, Asesoft.

Dacă vrei și tu să publici un Guest Post pe blogul meu, ai mai multe delatii aici.

mai 17, 2015 0 comment

Calatorii

Locuri frumoase prin țară

by Daniela Bojincă mai 16, 2015

written by Daniela Bojincă

N-am mai apucat, iar, să scriu de câteva zile. Vreo cinci, dacă am stat eu să le număr bine. Am avut ceva probleme cu timpul astfel încât plecam la 7 dimineața și mă întorceam pe la 23, sau deloc. Poate, într-o zi cu soare, când o să treacă stresul posteveniment nasol, am să vă povestesc eu câte ceva și despre toată treaba asta.

Acum vreau să vă arăt însă câteva imagini din plimbarea mea din weekendul trecut.

Weekendul trecut m-am plimbat pe meleaguri Gorjenești. N-am plecat prea departe. Am fost într-o zonă de munte, un loc în care mie îmi place să merg de fiecare dată când am ocazia. Îmi place zona tare mult. E frumoasă. Iar în perioada asta, când totul a înverzit, e numai bine de mers pe-acolo, de plimbat și de respirat puțintel aer curat.

În zona respectivă, undeva pe o stâncă, acum sute de ani (prin 1400 și ceva) a fost ridicată și o mănăstire care, măcar din punct de vedere istoric, este importantă (acolo a pornit revoluția de la 1848 Tudo Vladimirescu – de acolo a plecat). Și da, deși nu le am cu bisericile, mănăstirile și alte cele, acestea îmi plac totuși din punct de vedere arhitectural și le apreciez din punct de vedere istoric. Reprezintă o istorie a neamului de care, că ne place ori nu, nu ne putem descotorosi. Nu-i drept să o facem. E drept să trăim asumându-ne lucrurile, indiferent de care este natura lor.

Ultimul articol pe care l-am scris aici a fost despre biserică, BOR și despre cum au reușit ei să șteargă o pictură destul de faină care, de altfel, ne reprezintă chiar propria religie și propriile basme biblice în care noi credem. Însă lumea, din câte se pare, nu a înțeles că eu, de fapt, n-am absolut nimic cu biserica. Am cu oamenii ăia care se cred trimișii lui Dumnezeu pe Pământ, ăia care cred că pot să facă ce și cum vor mușchii lor, prostind lumea în ultimul hal.

Drept urmare, că-mi place să merg la biserică și să o admir din punct de vedere arhitectural, cultural și istoric, precum admir și peisajele superbe (de cele mai multe ori) din jurul lor, vă las pozele astea de mai jos.

Și un călduros noapte bună. Sau ce vreți voi, când citiți acest articol.

mai 16, 2015 2 comments

Cultură

Zici că suntem un popor idiot. Zici?

by Daniela Bojincă mai 9, 2015

written by Daniela Bojincă

Povestea a început așa: poporul român a început să viziteze marile orașe ale Europei și capitalele acesteia. Și plimbându-se ei așa prin marile orașe și capitale, au descoperit arta modernă stradală, ce are ca scop transmiterea unor mesaje mai mult sau mai puțin subtile despre societatea în care trăim. Adică asta (arta) de mai jos:

După ce s-au întors în țară, au început să facă mare tam tam că uite ce au ăștia și noi n-aveam. Că suntem un popor incult și idiot, care tinde oriunde altundeva numai înspre evoluție nu. Ceea ce, drept judecând, nu-i prea putem contrazice. Sau putem? Am putea, că nu ne oprește nimeni. Dar nu vrem. Sau cel puțin eu, în momentul de față, nu vreau.

Ne-a luat mult timp, apoi, să ne convingem că merităm și noi să avem artă stradală în marile orașe ale țării. Artă stradală, nu graffiti. Sunt două lucruri diferite.

Artiștii noștri, au obținut aprobări peste aprobări și au început ușor, ușor, să construiască un oraș așa cum au văzut prin locurile pe unde au fost ei, inspirându-se însă din folclorul poporului nostru, din viața de zi cu zi și din societatea românească.

Și uite așa a apărut pictura de mai jos, din București, de pe casa unui olandez, din apropierea unei biserici.

arta stradala bucuresti

A durat mult. A fost un proces infinit de lung ca toată treaba asta să fie acceptată de toată lumea.

Asta până când și-a băgat biserica coada și a decis ea, sigură singurică, că arta de mai jos e satanică și că nu-i bine să vedem diavolul zilnic pe pereți când, de fapt, desenul respectiv este unul biblic: îl ilustrează pe Sfântul Gheorghe omorând răul/diavolul/balaurul.

Inculților, stimabili ai bisericii și enoriași, fix ăsta-i mesajul biblic. Distrugerea răului, a diavolului, cu sulița, de către Sfântul Gheorghe. Balaurul, biblic vorbind, este diavolul. Doar că în scena respectivă, diavolul luase forma balaurului. Tinerii artiști, fiind ceva mai culți ca voi, au ilustrat mesajul ăsta fix așa cum e el. L-au ilustrat în adevăratul sens al cuvântului, fără să-l cenzureze cumva.

Însă biserica s-a gândit să cenzureze chiar ea mesajul biblic (propriul mesaj), într-o epocă în care se duce o luptă aprigă pentru libertatea de exprimare, făcând în așa fel încât desenul să fie șters. Acum. După ce a fost finalizat și nicidecum nu au putut apela la autorități în timpul executării, ca oamenii măcar să nu mai muncească de pomană.

Amuzantă a fost și reacția autorităților. Ei susțin arta stradală și dreptul la libera exprimare, doar că nu se pot pune cu ei. Cu mai marii bisericii. Cu acești gangsteri de temut ai omenirii. Așa că da, au șters opera asta de artă. Au cenzurat chiar mesajul biblic. S-au cenzurat pe ei.

https://www.facebook.com/slowtravelbucharest/posts/786437174809416

Au comis crima de mai sus. Pentru că biserica e aia care conduce pe toată lumea și poate ce vrea când are ea chef, unde are ea chef și cu cine are ea chef. Niște hoți pot face fix ce vor ei.

Când a început toată chestia asta, m-am gândit că e pur și simplu o revoltă și că, biserica, de fapt și de drept, nu prea poate face nimic. Pentru că olandezul ăla poate să deseneze pe propria lui casă ce vrea mușchiul lui. Dar nu. Biserica, din câte putem observa, poate face mai multe decât ne putem noi imagina în doar câteva zile. Și poate chiar să grăbească lucrurile: trebuia ca pictura să fie ștearsă pe 11 mai. Dar, ca să fie sigură că nimeni nu mai poate da înapoi, au șters-o azi.

Nici măcar în Rusia, unde te aștepți să fie eliminat orice sau oricine este împotriva regimului, nu se întâmplă asta. Spre exemplu uitați desenele de mai jos, de pe niște clădiri din Moscova, unde mesajul este unul mai mult decât subtil. Mult mai mult.

Oamenii își dau viața pentru libera exprimare. Pentru estomparea cenzurii. Oamenii luptă să fie liberi. Iar statul îi „susține”.

Nu înțeleg cum poate biserica să decidă ce și cum. Să decidă unde trebuie să se manifeste arta (între patru pereți, văzută de cine vrea să o vadă, nu de toată lumea). Da de ce nu trag ei clopotele în beci, să se ducă să le audă doar cine vrea să le audă, dacă tot e pe-așa?

Nu înțeleg cum se poate întâmpla asta, când marea majoritate era împotriva acestei cenzuri? Fraților, e propriul vostru mesaj. Sau ați făcut facultatea de teologie degeaba?

Uneori, zici că suntem un popor idiot. Ne lăsăm conduși de niște cerșetori la cutia milei și de niște hoți care, în loc să dea bani pentru renovarea spitalelor și școlilor, ei construiesc catedrale. Vor să concureze cu catedrala arabilor. Doar că arabii, spre deosebire de noi, și-au permis-o.

Păcat de cei care încearcă să schimbe ceva. Se luptă. Mor. Și o fac degeaba. Păcat.

mai 9, 2015 26 comments

Blogging

Bootcamp 2 in 1: teatru și dezvoltare personală

by Daniela Bojincă mai 7, 2015

written by Daniela Bojincă

Mai țineți voi minte că vă povesteam despre Școala de Teatru Qfeel, cursurile lor de improvizație, actorie, dezvoltare personală, dicție și vorbit în public, în articolul de aici, invitându-vă atunci cu dragă inimă să le treceți pragul într-o zi, că oamenii sunt foarte tari?

Acum vreau să vă vorbesc din nou despre Școala de Teatru Qfeel și despre unul dintre proiectele ei. Cu ce se ocupă oamenii de acolo în cadrul Școlii de Teatru Qfeel, ce poți învăța tu și cum poți pune toate cele în aplicare astfel încât să te dezvolți personal, afli în articolul mai sus menționat.

Azi îmi dedic timpul și cuvintele pentru a vă spune câte ceva despre Bootcampul de dezvoltare personală 4D, prin teatru, desigur, ce va avea loc în perioada 28-31 Mai 2015, la pensiunea Coroana Reginei, Bran-Predeluț, județul Brașov.

Ce vei face în cadrul acestui bootcamp de dezvoltare personală? Ei bine te vei bucura workshop-uri de improvizație, board&puzzle games, treasure hunt și nu în ultimul rând, te vei putea bucura de seri cu foc de tabără și petreceri. Nu sună fain programul?

Bootcampul de dezvoltare personală prin teatru, pe lângă faptul că își propune să te ajute să te dezvolți pe plan personal, se dorește a fi o altă modalitate de a te scoate din casă și să încerci lucruri noi, să te autodepășești.Îți oferă posibilitatea de a te relaxa, de a ieși din rutina zilnică și în același timp de a ieși din propria ta zonă de confort căci, pentru a-ți putea depăși limitele, să te autodepășești, ai nevoie să ieși din zona ta de confort. Iar puțin ajutor din partea unor oameni faini, cred că-i binevenit.

Provocările din cadrul workshop-urilor de improvizație, board&puzzle games-urilor și treasur hunt-urilor sunt dintre cele mai îndrăznețe și interesante, astfel încât la sfârșitul celor patru zile să-ți dai seama că poți face mai multe decât ți-ai imaginat, cu ajutorul improvizației și al creativității tale de care, cu siguranță, NU DUCI LIPSĂ. Trebuie doar să ieși din zona aia de confort (ceea ce uneori chiar și eu trebuie să fac).

Acum, ce-ar mai trebui să știi și este esențial să știi, este prețul pentru cele trei nopți de cazare la pensiunea Coroana Reginei, transport, masă (trei pe zi), costurile activităților menționate și implicit remunerația celor care-și rup din timpul lor să și-l petreacă cu tine și cu ceilalți (e normal să dai ceva în schimb și să primești ceva în schimb):

ei îți dau din timpul și cunoștințele lor ție, primind bani;
tu le dai bani și primești informații noi, distracție și te mai dezvolți puțin pe plan personal.

Prețul este 950 de lei. Dar stai. Nu te speria (știu că ți se pare mult). Pentru că le sunt simpatică (hi, hi, hi) au zis că cititorilor mei (care spun la înscriere că vin din partea mea atunci când se înscriu) le oferă o reducere de 250 de lei, prețul fiind de 700 de lei. (ofertă valabilă până pe data de 22 Mai 2015)

Te poți înscrie AICI!

La o primă privire, prețul, știu, pare mare. Dar când m-am gândit că numai drumul pe care al trebui să-l fac până la Bran-Predeluț mă costă peste 100 și ceva de lei, apoi cele trei mese pe zi încă câteva sute, plus workshopurile, mi-am dat seama că-i justificabil.

Și, ca să te conving cât de tare va fi, îți las și un program mai jos, din care vei afla aproximativ cam tot ce se va întâmpla. Ce și cum, exact, va fi o surpriză. Asta așa, ca să fie și mai interesant.

bootcamp dezvoltare personala

mai 7, 2015 2 comments

Blogging Filme

Weekendul ăsta are loc în București unul dintre cele mai faine evenimente din Europa de Est

by Daniela Bojincă mai 6, 2015

written by Daniela Bojincă

Ce faci de Vineri (când începe neoficial weekendul), 8 mai 2015, până Duminică, 10 mai 2015?

Dacă ești în capitală și ai planuri (diferite de ceea ce vreau eu să-ți spun), amână-le! Desigur, asta dacă ești pasionat de filme, seriale, jocuri video, benzi desenate și vrei să-ți întâlnești vedetele preferate din seriale, filme, pe cei care au dublat vocile unor personaje din desenele animate care ți-au marcat copilăria (gen Louie, dublat în limba română de către Alin Panc), ori poate vrei să-ți întâlnești vloggerii preferați, sau bloggerii preferați, sau habar n-am… pe oricare altă celebritate din lista asta, ei bine mergi la East European Comic Con între 8 și 10 mai 2015, la Romexpo. Cu siguranță o să-ți placă.

East European Comic Con

Dacă astrele s-ar fi aliniat și pentru mine, așa cum trebuie, astfel încât să pot merge și eu între 8 și 10 mai 2015 la East European Comic Con, aș fi vrut să mă întâlnesc cu omul care a reșit, cred, să bată recordul pentru o singură replică avută pe tot parcursul unui serial și anume propriul nume:

– Hodor! Hodor! Hodor! (Kristian Nairn – Hodor, Game of Thrones)

Oh, și aș mai merge ca să stau pe Tronul de Fier din Game of Thrones! Să mă autointitulez regină peste cele 7 regate, oricare ar fi ele din lumea noastră reală!

Însă cel mai mult mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc pe Kristian Nairn. Personajul lui, deși banal la prima vedere, n-are decât o replică mare și tare – de rostit propriul nume -, este totuși un personaj destul de complex. Nu prin replici, ci prin înfățișare, atitudine și interpretarea personajului. În plus de asta, Hodor este unul dintre cele mai nobile personaje, slujindu-și stăpânii fără interese și cu o foarte mare dedicație. Mi-a plăcut la nebunie personajul lui bun, pierdut printre atâta rău și atâta sânge. E ceva în el care-i dă un fel aparte de a fi.

Pe lângă Kristian Nairn, mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe Mitu. Cosmin Mitu de la ROmercial. Omul ăsta e prea tare! Îl urmăesc cam de când a apărut, constant și-mi cam place aproape tot conținutul de pe YouTube pe care-l generează. Și, ca să înțelegeți mai bine despre ce este vorba, am să vă las și vouă un episod din ROmercial, cu parodii după niște reclame mai mult sau mai puțin stupide.

Sursă Youtube (user ROMERCIAL)

Tu cu cine ai vrea să te întâlnești la East European Comic Con?

mai 6, 2015 0 comment

Personal

Am avut păduchi când eram mică

by Daniela Bojincă mai 5, 2015

written by Daniela Bojincă

Nu. N-am avut. Dar n-am știut cum să vă captez atenția asupra problemei, așa că am ales titlul acesta care tocmai v-a făcut să dați click și să vă amuzați puțin pe seama mea.

Sinceră să fiu, nu eram prea sigură dacă am avut păduchi când eram mică. Multe amintiri din copilăria mea au fost șterse. Așa că m-am dus să mă informez la serviciile secrete ale copilăriei mele: M.A.M.A.

– Mamă, am avut păduchi când eram mică?
– Nu, mami, n-ai avut. Am avut grijă de tine și te-am ferit să nu ai parte de așa ceva (adică mă tundea bunica la zero, din motive de igienă, pe furiș de maică-mea, că ea nu suporta să mă vadă așa și mă spălau cu tot felul de chestii – pe scurt, copilărie traumatizantă).
– Păcat, măi mamă! Păcat! Dacă i-aș fi avut atunci, m-ar fi ajutat acum să scriu un articol!

Bine, ce-i drept, n-am avut o copilărie traumatizantă (nu de alta, dar maică-mea este cel mai fidel cititor al meu), dar jur că mă enerva să fiu dusă la coafor, forțată să stau pe scaun și tunsă la zero. Iar apoi să port batice pe cap, TOATĂ VARA, pe căldurile alea infernale, că altfel nu voiam să ies din casă. Asta până într-o zi. Când, dusă la tuns, m-am enervat atât de tare, dar atât de tare, încât m-am împiedicat în curtea coafezei (care era în lucru – curtea, nu coafeza) și mi-am julit toate membrele, cât și fețișoara mea de îngeraș. Dar asta-i partea frumoasă. Apoi a urmat partea aia în care am început să folosesc toate cuvintele pe care le auzisem pe stradă și pe care consideram eu că oamenii trebuie să le spună la nervi (da, am înjurat atât de tare și de urât încât m-au auzit și vecinii de la două străzi distanță).

Ei bine, spre norocul meu, aia a fost ultima dată când bunica m-a mai luat de mânuță și m-a dus la tuns. De atunci pleata mea e lungă și fericită în bătaia vântului. Pam Pam.

Și, deși medicina a evoluat împreună cu tot felul de tratamente privind treaba asta (păduchii), pe lângă faptul că mulți oameni (27,4% respondeții participanți la sondajul Omnibus) habar nu au în secolul XXI cum se transmit păduchii (sunt foarte jucăuși de fel și sar de pe un cap pe altul, dacă ai norocul să fii pe lângă cineva care tocmai i-a luat de la altcineva și ai cărui păduchi s-au cam plictisit de capul și de pleata lui), cei care știu cum se transmit (55,7% dintre respondeții participanți la sondajul Omnibus), încă mai aleg să le dea la copii pe cap cu gaz, ori să-i tundă la 0, în detrimentul unor tratamente din farmacii ce sunt special create astfel încât copiii să scape de păduchi și, desigur, să nu fie stânjeniți în fața colegilor, ori a prietenilor.

Să nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt împotriva tratamentelor naturiste. De cele mai multe ori au și ele beneficiul lor. Dar, gaz? Încă mai folosim gaz pentru treaba asta? N-am mai evoluat și noi? Dacă tu, adult, spui că ai fost traumatizat că erai dat cu gaz pe cap și tuns la 0 (cu sau fără păduchi – în cazul meu), de ce îți supui copilul aceleiași traume?

Mai jos aveți niște grafice din care am luat și eu valorile despre care vorbeam în paragraful anterior. Am zis să vi le las și vouă, ca să înțelegeți mai bine cum stă treaba cu oamenii care nu știu cum se ia păduchii și alte cele. Treaba nu aș spune că stă tocmai bine.

Păduchii, ca să completez graficul, căci vorba aia pe blogul meu fac ce vrea mușchiu meu gânditor, păduchii se pot lua de oriunde: școală, grădiniță, prieteni, rude care vin în vizită, excursii, până la nenea lângă care stai în piață când cumperi cartofi. Pe scurt, păduchii îi poți lua de oriunde și de la oricine îi are. Iar dacă ești persoana aia ghinionistă care iei păduchi de la omul pe lângă care treci pe stradă, nu te da cu gaz în cap să nu mai ieși o săptămână din casă, ci folosește Paranix: în formă de șampon și spray. Iar dacă vrei să previi apariția păduchilor, pentru că ai avut ghinionul să afli că ai stat pe lângă cineva cu păduchi și îți este frică să nu-i fi luat și tu, dă doar cu spray – vezi, sunt un viitor medic care ține la viața ta socială (adică nu te las să-ți dai cu gaz în cap și să nu mai ieși din casă – merit o ciocolată!).

Însă parcă nu păduchii sunt marea problemă, în cazul de față. De păduchi scapi ușor. Marea problemă în cazul de față, în secolul XXI, este faptul că toată treaba asta este considerată ca fiind una rușinoasă, iar subiectul este unul tabu. Cred că ar trebui să se renunțe la subiectele tabu și să fie tratate deschis. Numai prin deschidere față de subiect, informare și educare cred că putem scăpa de problema păduchilor, cât și de procentajul de 27% – oameni care nu știu cum se transmit păduchii. Problemele trebuie înfruntate deschis, nu ca subiecte tabu.

Sursă Youtube (user Paranix Romania)

mai 5, 2015 12 comments

Newer Posts

Older Posts