Acum vreo săptămână, dacă nu mă înșel, am povestit aici pe blog prima mea aventură cu o spălătorie. Și deoarece colegei mele de cameră care doarme în patul de dedesubt i-a plăcut tare mult povestea, a făcut în așa fel încât să mai avem parte de una pentru că Mădălina mea consideră că sunt cam inactivă pe blog. Drept urmare a zis să fie ea fată bună și să-mi dea material.

În timp ce eram la muncă, marți, am discutat toate trei să mergem după-masa să băgăm la spălat, la aceeași spălătorie ca data trecută. Și cum spălătoria nu-i lângă noi, trebuie să facem vreo trei drumuri: să băgăm hainele la spălat, peste 45 de minute să mergem să le băgăm la uscat și peste 70 de minute să mergem să le luăm acasă. Și-am zis să facem noi niște combinări de personal, astfel încât să mergem de două ori fiecare: Mădă cu Iza bagă la spălat, eu cu Mădă mergem și la băgăm la uscat, iar eu cu Iza mergem și le luăm acasă. Toate bune.

spalatorie-2

Primul drum la spălătorie

Merg Mădă și Iza. Bagă hainele la spălat. Se întorc acasă. Toate bune.

Al doilea drum la spălătorie

Merg eu cu Mădă. Ajungem la spălătorie. Mașina încă mergea. Băgaseră hainele într-o mașină medie, nu în cea mare (suficiente haine pentru spălat încât să ne coste mai ieftin). Asta nu mai avea afișaj electronic, dar știam că la ei spălatul nu durează mai mult de 45-50 de minute. Așa că am mai așteptat 10 minute. Și încă 10. Și încă 10. Și încă 10. Și mașina aia tot nu și-a mai terminat programul.

Între timp, cu ochii mei de vultur, am observat că hainele alea păreau la fel de uscate ca atunci când le-am pus în plase. Și i-am spus Mădălinei:

– Mădălina, hainele astea nu primesc apă. Și nici nu cred că au primit în timpul spălări. Uite, hanoracul meu albastru e tot albastru deschis, ca și când nu a primit apă.
– Eh, le-o fi și uscând asta. Poate de aia. Hai să mai așteptăm puțin. (zice ea încercând să salveze situația și văzând că m-am enervat foarte tare după ce stătusem acolo mai bine de 40 de minute în plus, să aștept să-și termine programul)
– Mădălina, mașina asta nu primește apă. Hainele nu sunt spălate. Oh, uite niște șosete care se învârt. Sunt murdare pe talpă.
– Bă și după ce le-am băgat la spălat i-am și zis Izabelei că nu bagă apă, dar mi-a zis că: „Eh, lasă că bagă mai târziu”. Și am venit acasă.

Mi se părea amuzant, dar în sinea mea eram foarte nervoasă pentru că nu înțelegeam de ce n-au băgat în mașina care sigur știau că merge, pentru că am mai spălat în ea și pentru că asta de acum fusese stricată săptămâna trecută. Știam că e un număr de telefon pe acolo. L-am memorat. Ne-am întors acasă. Am mers la benzinărie și am sunat.

Primul telefon

– Bună seara. Am băgat niște haine într-una din mașinile de spălat, acum vreo două ore și jumătate. După 40 de minute ne-am întors să le scoatem. Doar că mașina încă mergea. Și-am mai așteptat încă 40 de minute. Și mașina tot mergea. Și am descoperit că nu bagă apă și că, implicit, nu spală nici hainele. Și am vrea să știm cum ne putem scoate hainele din mașina de spălat și cum le putem spăla din nou, căci banii i-am plătit.
– Ăăă, da. Puteți să săriți pe mașina de spălat și apoi în spatele ei să o scoateți din priză și să încercați să deschideți apoi ușa. O să trimit și pe cineva acolo.

Al treilea drum la spălătorie și al doilea telefon

Ajungem toate trei la spălătorie de data aceasta. Și, la spălătorie nici țipenie de om. Mergem la un market. Cerem telefonul și sunăm iar. Nu răspunde. Încercăm de pe unul dintre numerele noastre de România și răspunde. Îi explicăm că nu-i nimeni acolo și că vrem hainele alea din mașină, care, ghici ce, încă mergea.

– Dar a coborât cineva jos și mașina mergea. E totul ok.
– DA, FEMEIE! Fix asta e problema. Că mașina tot merge de vreo 3 ore, fără să bage apă și toate cele. Vrem să ne scoatem hainele din mașina pe care, apropo, am scos-o din priză, am lăsat-o două minute și ușa asta tot nu se deschide.
– Da, da, înțeleg. O să coboare din nou cineva.

Și a coborât o tanti de 2 pe 2, într-un halat pufos și roz, cu ochelari din ăia de somn pe frunte, cu o falcă în cer și una în pământ, alături de soțul ei piele și os care ținea o țigară în gură.

– Am coborât acum ceva timp și mașina mergea.

Mi-am reluat discursul de mai devreme cu: „fix asta e problema, femeie!”. Părea că a priceput. Doar că rezultatul final a fost cu totul altul.

Bărba-su, fire atletică, a sărit peste mașinile de spălat. A băgat-o în priză din nou (mașina a pornit și și-a reintrat în program). A făcut două trei rotații. A scos-o din priză și s-a oprit iar. A așteptat două minute și a încercat să deschidă ușa. Cu toți mușchii ținuți la borcanul din debaraua de sus, s-a chinuit de două trei ori să deschidă și el ușa. A văzut că nu merge și a abandonat frontul de luptă.

Nevastă-sa, „foarte dornică să ne ajute”, a sunat proprietara, i-a explicat situația și ne-a zis sec:

– Ăla care trebuie să repare mașinile nu răspunde. Nu avem ce să facem. Le scoateți mâine.
Mno, măcar eram sigure că sunt la loc sigur, blocate ca într-un „seif” pe care nu-l poate deschide nimeni.
– Dar noi ne vrem hainele spălate mâine. Eventual și uscate.
– Da, da, sigur că da. Am să mă ocup. Dimineață le băgăm la spălat, le uscăm și le aducem vis-a-vis de pompieri, acolo la benzinărie. Noapte bună!

Ne întoarcem înjurând acasă, făcându-ne un catralion de filme despre cum a doua zi nu o să mai găsim hainele și așa mai departe și eventual despre cum să facem o plângere (apropo, ei nu au ca noi lipiți pe toți pereții un număr unde să suni la protecția consumatorului sau orice altceva).

Ziua doi

Mergem la muncă. Și ne gândim noi pe drum să trecem pe la spălătorie să ne asigurăm că hainele sunt încă acolo. Dar ne răzgândim pe motiv că n-avem timp.

Când ne întoarcem de la muncă, avem iar o tentativă de a trece pe la spălătorie. Dar zicem că nu, că sigur ne-au dus hainele la benzinărie și nu avem de ce să mergem până acolo. Așa că mergem direct la benzinărie.

– Bună ziua! Știți, ar fi trebuit să avem niște plase cu haine, de la spălătorie, căci bla bla bla, asta-i povestea.
– Nu. Nu-i nicio plasă cu haine. Nimic. N-au venit.
– Bine. Putem suna din nou?
– Sigur.

Al treilea telefon

– Bună ziua! Tot fata cu problema de aseară. Știți, doamna de aseară ne-a spus că o să avem hainele spălate și uscate, azi, aici unde stăm. Și n-au ajuns.
– Ăă, nu știu. Nu mi-a zis. Dacă-mi zicea, le spălam chiar eu de dimineață când le-am scos din mașină. Ele sunt scoase din mașină acum.
– Da, dar nu sunt spălate. Pentru că mașina nu a băgat apă. Doar le-a învârtit.

Face conferință cu tipa de aseară. Îi zice și ea că nu băga apă, dar zice că n-a zis că ni le aduce, ci doar dacă are Ricki asta cu spălătoria timp. Doar că Ricki nu știa nimic. În fine.

– Nu știam că n-a băgat apă și nu le-a spălat. Credeam că doar le vreți scoase. Credeam că e mai important să le aveți, decât să fie spălate (față de popândău).
– Nu mă interesează. Îmi vreau hainele spălate. Și uscate. Am plătit. Și am consumat și detergent.
– Da, da. Bine. Acum le băgăm la spălat. Puteți veni în 40 de minute după ele.

Al patrulea drum la spălătorie

Și tâgâdâm tâgâdâm tâgâdâm, mergem la spălătorie. Când ajungem, hainele noastre erau deja în uscător. Mai aveau 10 minute (ăla era cu afișaj electronic). Așteptăm. Mădă mă plimbă cu căruciorul prin spălătorie. Ne prostim. Apoi ne mai prostim puțin. Le scoatem și observăm că da, sunt spălate – măcar atât.
Și tâgâdâm tâgâdâm tâgâdâm, ne întoarcem acasă. Cu hainele spălate. Uscate. Și cu încă o aventură din programul work and travel de povestit copiilor, nepoților și strănepoților dacă o să mai apucăm. Toate bune și frumoase.

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2016/09/spălătorie-2-670x377.jpghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2016/09/spălătorie-2-150x150.jpgDaniela Bojincă - PishkyWork and Travelamericani,spalatorie,sua,work and travelAcum vreo săptămână, dacă nu mă înșel, am povestit aici pe blog prima mea aventură cu o spălătorie. Și deoarece colegei mele de cameră care doarme în patul de dedesubt i-a plăcut tare mult povestea, a făcut în așa fel încât să mai avem parte de una pentru că...