Concurs: #tfb10 – Povestea muntelui meu

Vă spuneam în articolul de aici despre tabăra de fotografie #tfb10 și cum, dacă ai un cont de Instagram, unul de Facebook, un blog, un pașaport valabil și pasiunea pentru fotografie, poți pleca cu alți 7 oameni faini în tabăra de fotografie #tfb10 din Dubai. Tare, nu?

Cum eu am, după cum spuneam și în articol, un cont de Instagram, unul de Facebook, blogul ăsta, un pașaport valabil încă mult timp de acum încolo și-mi place să fac fotografii atunci când îmi sare în ochi câte un cadru care-mi place la nebunie, m-am hotărât să particip la concursul celor de la Foto Union și să-mi încerc norocul de a fi a 8-a persoană care pleacă alături de 7 tipi în Dubai.

7 tipi și-o tipă. Probabil ar crede arabii că-n Europa se poartă haremul la femei. 😀

Drept urmare voi răspunde provocării lor și voi spune povestea unui loc atât prin cuvinte, cât și prin poze. Multe poze de pe Instagram.

Povestea mea este despre munte. Și anume iubirea mea pentru munte. Nu știu dacă mai este vreun alt loc de pe pământul ăsta, în afară de mare și ocean, pe care să-l iubesc mai mult și mai tare.

http://instagram.com/p/x6rRyenvCZ/

M-am îndrăgostit de munte și de legendele lui încă de la o vârstă destul de fragedă. De când stătea mama cu mine acasă și-mi povestea legendele copilăriei ei, fie ca să adorm, fie ca să mă facă să casc gura și să-mi bage în ea, aproape cu forța, ceva de mâncare. Asta ca să pot trăi și eu de pe o zi pe alta.

Țin minte fiecare legendă în parte pe care mi-o povestea mama de la bătrânii satului ei. Iar una care mi-a rămas cu adevărat în minte și mă frământă aproape zilnic, este legată de baza militară din interiorul muntelui și cum de, în Al Doilea Război Mondial, sătenii de la poalele muntelui vedeau tot felul de avioane de luptă că ies din munte.

Mă întreb mereu dacă muntele pe care pășesc eu e gol pe interior. Uneori calc apăsat, alteori sar și încerc să-mi dau seama dacă se simte că e gol, în special în zona unității militare. Și mă gândesc, în caz că e cineva acolo, dacă se întreabă ce nebună n-are ce face de le pică lor praf în cap. 

Mă întreb dacă sub mine se află catacombe pline cu armament. Galerii întregi căci, după cum spun legendele, acolo era unul dintre punctele strategice în care se făcea armament pentru război. Când eram mică și îmi povestea mama toate astea, îmi doream să ajung explorator și să descopăr tot ce spunea ea. Să mă întorc acasă, să o iau de mână și să-i arăt tot ceea ce am descoperit. Să-i demonstrez că nu sunt doar legende, ci secvențe importante din istorie (documente vechi, declarații și diferite pasaje din scrieri istorice atestă legendele astea).

http://instagram.com/p/ydAAWDnvDt/

Am avut norocul și privilegiul de a mă naște, la fel ca mama și tatăl meu, într-o regiune istorică, la poale de munte. Târgu-Jiu, Gorj. În județul ăla care l-a dat pe Brâncuși, pe Vladimirescu, pe Teodoroiu și pe Arghezi. În județul ăla din care, acum o sută și ceva de ani, a pornit o revoluție. Într-un oraș din care privești muntele de pe malul Jiului și te minunezi.

Istoria muntelui meu iubit datează încă din perioade străvechi, de pe vremea dacilor și a romanilor. Pe vremea lor se spune că s-a format Transalpina, când legiunile romane se războiau cu dacii. Iar o legendă spune că apoi, între secolele XVIII și XIX, fiecare familie de localnici a participat cum a putut la construirea unei porțiuni din drum, fiind ulterior pietruit cum se cuvine de către germani în Primul Război Mondial și folosit apoi de Carol al II-lea ca drum strategic între Oltenia (Valahia) și Transilvania.

http://instagram.com/p/xpKxCxHvMk/

Nu iubesc însă muntele doar pentru legendele lui și pentru istoria ce-l încarcă, ci și pentru frumusețea pe care acesta ne-o oferă. Pentru fiecare peisaj în parte, dincolo de construcțiile haotice care răsar ca ciupercile după ploaie.

http://instagram.com/p/wrduR0nvDD/

Iubesc muntele pentru fiecare apus de soare. Pentru fiecare joc de culoare al razelor pe cer. Printre nori și crengile de brad.

http://instagram.com/p/xHTbmgnvHQ/

Iubesc muntele pentru misterul ce-l creează în jurul fiecărui pisc, în jurul fiecărui brad și de-a lungul fiecărui drum. Iar atunci mă întreb oare câți rătăciți or fi trecut prin aceleași locuri ca mine, ori câți rătăciți ori fi privit aceleași locuri. Oare privirile prezentului se intersectează cu cele ale trecutului?

http://instagram.com/p/yNadwYnvIW/

Ohhh. Și uitasem chiar ceea ce era poate cel mai important. Pe lângă toate cele de mai sus, iubesc muntele și poveștile lui pentru că mă inspiră. Mă inspiră să evoluez. Să mă dezvolt ca persoană atât din punct de vedere emoțional, cât și intelectual. Iar atunci când sunt poate cu moralul la pământ și vreau să mă motivez, merg la munte și privesc imensitatea fiecărui brad în parte. Măreția. Și tind să o ating.

http://instagram.com/p/xqeSX7HvOe/

P.S.: În caz că vă întrebați unde sunt făcute pozele mai exact, să știți că ele sunt făcute în Rânca, Gorj, la 60 de km de Târgu-Jiu (majoritatea). Iar una în Straja, Hunedoara (cea cu clădirile). Grupa de munți este aceeași: Parâng.

P.P.S.: Dacă aveți un cont de Instagram, puteți găsi toate pozele mele făcute la munte cu hashtagul #muntedb.

P.P.P.S.: Acest text este înscris în concursul TFB10 – #tenDubai – un eveniment organizat de Foto Union powered by Prestige Tours, cu sprijinul Canon și Calif.