alita battle angel film science fiction imax cgi cinema city recenzie daniela bojinca blog

Filmul Alita Battle Angel mi-a dat toată lumea peste cap

by Daniela Bojincă februarie 15, 2019

written by Daniela Bojincă

Am văzut zilele trecute filmul Alita Battle Angel, la IMAX în Cinema City, în Afi Cotroceni. Și vreau să-ți spun că m-a ținut cu sufletul la gură, iar la sfârșit mi-a dat toată lumea peste cap. Ce toată lumea, întregul Univers. Bine, pe scurt, mie mi-a plăcut foarte tare. Îmbinarea CGI-ului cu personajele reale și trecerea de la unele la altele-i chiar foarte tare.

Alita Battle Angel este ecranizarea unei serii Manga cu același nume și, din câte am înțeles de la cei care au citit seria, sau au citit despre seria Manga respectivă, filmul Alita Battle Angel respectă seria Manga de benzi desenate. Ceea ce mi se pare și mai fain. În general mie îmi plac ecranizările care respectă firul poveștii originale, În special pentru cienva care a citit fie cărți, fie benzi desenate, fie orice poveste originală, e destul de important să nu-i fie stricată imaginiea aia cu care a rămas și să nu se denatureze firul poveștii.

Pe scurt, Alita este un personaj din viitor, dintr-o lume de după un alt mare război, un război care s-a lăsat cu o lume distrusă în proporție de aproape 99%. Un singur oraș a rămas întreg, împreună cu a sa „zonă industrială” ca să-i zicem așa. Iar Alita nu este orice personaj. Ci este un cyborg. Un cyborg pe cât de inteligent, abil în tehnici de luptă complexe, pe atât de sensibil și chiar uman. Alita te face, practic, să o iubești. Să speri și să visezi alături de ea.

Povestea o prezintă pe Alita (Rosa Salazar) salvată și reconstruită de către medicul Ido (Christoph Waltz), în încercarea de a-și afla propriul trecut și propria poveste. Filmul prezintă două planuri. Unul în care Ido încearcă să o protejeze de trecut și altul în care noul ei prieten, Hugo (Keean Johnson), încearcă să o ajute să-și descopere trecutul. Două situații în antiteză dar care, în același timp, se completează perfect una pe cealaltă.

Mi-a plăcut faptul că Alita este atât un personaj tare drăgălaș, simpatic și sensibil, dar și un personaj dur și care știe niște tehnici de luptă ca nimeni altcineva. Un personaj complex prin caracteristicile sale umane, cât și de cyborg. Mie mi s-a părut a fi un personaj tare interesant.

Apoi, mi-au plăcut efectele din IMAX. Îmbinarea CGI-ului cu realitatea. Trecerea rapidă de la una la alta. Suprapunerea lor. Părea totul aproape real, iar tu parte din poveste.

Atât de tare m-am îndrăgostit de Alita, dar și de Hugo, încât am trăit acolo cu ei fiecare scenă. Iar sufletul meu le împărtășea aproape fiecare trăire. Mai mai că-mi venea să trec prin ecran să pun și eu osul la treabă. Mă rugam, așa, în gând, să se întâmpe fie una, fie alta. Iar la sfârșit, ei bine, la sfârșit mi-a distrus tot Universul. Pentru că eu mă așteptam să se termine într-un anume fel și stăteam acolo cu sufletul la gură și-mi spuneam în gând: hai, Alita, hai că poți! Știu că poți! O să reușești! Hai că mai e încă puțin!. Și ce crezi? Fix atunci s-a terminat. În coadă de pește. Am rămas năucită de-a dreptul și mă întrebam: păi ce-ai făcut băi, nene, băi? Asta-i final?. Mi-a dat tot Universul peste cap. Am ieșit de la film năucită și nu-mi venea să cred. Încă eram în transa aia de: hai, Alita! Hai că poți! Go and win and kill him now!!!!

Bine, finalul respectiv are și el un anumit scopt. Lasă loc de o a doua parte a filmului. Pe care AAAAABIA O AȘTEPT!!!!!

Filmul a intrat în cinematografe din 14 februarie și este distribuit de Odeon Cineplex. E proaspăt ca pâinea caldă și te așteaptă în IMAX cu niște efecte tare faine, să-l vizionezi și să-ți pui și tu sufletul în poveste.

Sursă YouTube (user 20th Century Fox)

februarie 15, 2019 1 comment

papillon-vertical-entertainment-movie-true-story-daniela-bojinca-blog

Filme

Papillon – un film despre crimă, furt și empatie

by Daniela Bojincă ianuarie 23, 2019

written by Daniela Bojincă

Vineri seara am văzut filmul Papillon, a doua ecranizare a cărții cu același nume a lui Henri Charrière, carte pe care filmul acesta m-a făcut să o pun în topul listei cărților pe care vreau să le citesc în viitor. Practic e cam prima dată când mi se întâmplă asta. De obicei, după ce am văzut ecranizarea unei cărți (fără să fi citit cartea înainte), nu-mi arde să o citesc. Știu deja povestea. Și prefer să descopăr o alta.

Prima ecranizare a cărții Papillon a fost în anul 1973 și am înțeles că a fost de-a dreptul excepțională. Cum nu o știu pe prima, am să vorbesc doar despre a doua ecranizare a cărții Papillon, pe care am văzut-o vineri seara la Movieplex din Plaza România.

Desigur, dacă nu ai văzut filmul din 1973 și nu ai citit încă cartea, îți recomand să fac asta, înainte să te duci la orice vizionare. Să citești cartea, iar apoi să descoperi povestea vizual, pe marile ecrane ale cinematografelor.

Papillon (fluture) era porecla de hoț a lui Henri Charrière în anii ’30 în Paris. Pseudonim sub care rămâne în istorie prin romanul în care își povestește o mare parte din viață. Papillon a fost condamnat pe nedrept pentru o crimă pe care nu a comis-o (a proxenetului Roland Legrand), la închisoare pe viață într-una dintre cele mai rele închisori ale vremii.

Filmul relatează exact acastă perioadă din viața lui Papillon și anume condamnarea, trimiterea în închisoarea din Guiana Franceză, anii petrecuți în temnițe, fără lumină și cu foarte puțină mâncarea, tentativele de evadare exilarea pe Insula Diavolului și, într-un final, marea evadare.

Filmul care spune povestea lui Papillon (jucat de către Charlie Hunnam) e unul tare emoționant. Am plâns de la început și până la sfârșit. La un moment dat cu lacrimi din alea de crocodil. Plângeam așa, pentru cât de nedreaptă poate să fie viața uneori. Pentru câtă suferință au trebuit să îndure unii oameni pe nedrept. Și totuși, omul a fost un hoț. Și unul chiar foarte priceput.

Prietenul său din închisoare, Louis Dega (jucat de către Rami Malek care e de-a dreptul senzațional – inimioară, inimioară, inimioară), fusese condamnat pe viață pentru îșelăciune. Tot un fel de hoț, dar într-un alt domeniu. Karma ar spune că și-ar merita locul. Totuși, un proces echitabil pentru furturile comise, probabil l-ar fi trimis într-o altă închisoare și nu pe viață. Sau poate că nu. Dar așa e când superi pe cine nu trebuie, când nu trebuie.

Charile Hunnam si Rami Malek fac o pereche excepțională în film. Creează o conexiune și transmit dincolo de marile și micile ecrane emoție. O emoție pe care, sincer, nu prea poți să o descrii în cuvinte. O simți. Și, oricât de greșit sau de corect ar fi, empatizezi cu ea. Și ajungi să meditezi asupra lucrurilor. Asupra a ceea ce e bine și ce e rău. Etic. Moral. Corect. Greșit.

Trebuie să recunosc că filmul m-a lăsat cu multe întrebări. În special în partea de final. Întrebări al căror răspunsuri sper să le găsesc în carte. Și dacă le voi găsi acolo, o să-mi exprim deja părerea că e păcat că nu le-au strecurat în ecranizare. Ar fi fost, cel mai probabil, un plus de emoție asupra evadării lui.

Papillon mi-a plăcut tare mult. Bine, în general îmi plac filmele care spun o poveste reală. În plus, are niște cadre care-ți rup lacrimi și te fac să te minunezi cum pot exista lucruri atât de oribile în locuri atât de frumoase.

Filmul e de văzut. La fel cum și cartea e de citit. Mulți prieteni mi-au spus că au citit cartea și abia așteaptă și filmul acesta. Poate și asta m-a făcut să-l privesc cu mai multă încredere. Însă părerile lor mi-au ridicat și așteptările care, de obicei, se ridică prea sus. Și tare m-am bucurat când filmul nu doar că nu m-a dezamăgit, dar a trezit în mine dorința de a citit cartea (ceea ce în 99.99% din cazuri nu s-a întâmplat).

Dacă vrei să vezi și tu filmul, să știi că a intrat deja în cinematografe din data de 18 ianuarie 2019, distribuit de Veritcal Entertainment.

Sursă YouTube (user Bleecker Street)

ianuarie 23, 2019 1 comment

cartea din autobuz jurnalul aurorei serafim sidonia drgagusanu roman daniela bojinca blog

Cartea din Autobuz: Jurnalul Aurorei Serafim – Sidonia Drăgușanu

by Daniela Bojincă decembrie 22, 2018

written by Daniela Bojincă

Despre cartea din Autobuz: De obicei mergeam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi. Apoi, când a venit vara lui 2018 și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz.

Mi-a picat în mână, de curând, romanul jurnalistei Sidonia Drăgușanu, care a trăit între 1908 – 1971 și a fost redactor la revista „Femeia și căminul”, „Femeia”, ziarul „România liberă”, și apoi redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, iar în cele din urmă, de prin 1956 a colaborat cu TVR, unde a susținut rubrica „Curierul inimii”. De asemenea a avut colabărări și cu „Cuvântul liber”, „Dimineața”, „Adevărul”, „Dimineața copiilor”, revista „Teatrul”.

Primul roman, cel de debut, a fost publicat în 1934 – Într-o gară mică, urmat de Una din noi e de prisos – sub pseudonimul Catrinel – în 1947 și Jurnalul Aurorei Serafim în anul 1957 care a și fost ecranizat în 1987 prin filmul Să-ți vorbesc despre mine pe care abia aștept să-l văd și eu (e pe YouTube), pentru ca tare mi-a mai plăcut romanul.

Jurnalul Aurorei Serafim, scris de Sidonia Drăgușanu, întruchipează anii 50, societatea anilor 50, obiceiurile, judecățile și suferințele societății de la vremea respectivă. Și mi s-a părut interesant să văd toate astea în povestea de viață a unei educatoare, prin ochii scriitoarei care a trăit vremea respectivă și a încercat să relateze o societate șchioapă, cenușie și plină de tristeți și probleme.

Aurora Serfim, personajul principal din romanul scris de Sidonia Drăgușanu, întruchipează o educatoare a unui cămin de zi, un bun cadru didactic care are tot felul de tehnici si tactici pe care oamenii de parenting din ziua de azi chiar le-ar invidia simplitatea si totuși eficiența pe care o dovedesc rezultatele. În același timp, mai există și un plan personal al poveștii, al vieții sentimentale al Aurorei Serafim. Un plan despre viața de zi cu zi, prietenii, drame și anostul cotidian din anii unui comunism dureros.

Aurora Serafim, din rolul de educatoare, mi-a adus aminte de bunica mea din partea tatălui, bunica Valentina care, din păcate, nu mai este printre noi. Bunica a fost cadru didactic prin anii 60, până-n anii 2000. Și-mi amintesc cu drag de blândețea ei față de copii, de sfaturile despre cum ar trebui să înfrunți viața, de poveștile de viață, despre cum ar trebui să arate un profesor și cum să-și iubească elevii ca să-i poată îndruma și educa, așa cum de altfel le este menirea. Bunica mea a iubit să fie cadru didactic. Să influențeze vieți. Și cumva Aurora Serafim îmi părea că vede lucrurile cam din aceeași perspectivă ca bunica mea, în ceea ce privește educația.

Mi-a plăcut să descopăr, printre rânduri, o parte din bunica. Am parcurs romanul cu așa o mare bucurie, că nici nu știu cum să-ți zic mai clar ca să mă fac înțeleasă.

Apoi, mie mi-a plăcut tare mult finalul scris de Sidonia Drăgușanu. Am tot citit cronici, inclusiv părerile actorilor care au jucat în film și care nu erau neapărat de acord cu sfârșitul și că nu se așteptau la asta. În timp ce eu, tot citind și citind, mă așteptam ca fix aia să fie alegerea Aurorei. Și mi-a plăcut finalul. Poate și pentru că mă așteptam la el și mi-l doream.

Jurnalul Aurorei Serafim scris de Sidonia Drăgușanu este un roman pe care ți-l recomand cu mare drag. Descoperi în el o lume interesantă, o lume pe care s-ar putea să ai tendința să o compari și asociezi cu prezentul, din anumite puncte de vedere. E o societate sufocată, dar care totuși reușește să respire și să-și ducă veacul de o zi pe alta și să crească generații după generații.

Cartea o poți cumpăra de aici, la doar 15 lei:

Iar aici îți las filmul. Dar îți recomand să citești mai întâi cartea.

https://www.youtube.com/watch?v=dMDJnvqrxsY

Sursă YouTube (user Ady Mat)

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

decembrie 22, 2018 0 comment

periuta electrica oral b pro 2 2000 s eriaj dentar aparat dentar daniela bojinca blog

Personal

Cât de bună este de fapt o periuță electrică?

by Daniela Bojincă decembrie 19, 2018

written by Daniela Bojincă

După ce mi-am pus aparat dentar (prin septembrie), doctorul stomatolog mi-a recomandat că ar fi bine ca de acum înainte să folosesc o periuță electrică.

Ceea ce m-a motivat și mai mult să iau în considerare aciziționarea unei periuțe electrice. Tot voiam să o fac și tot amânam momentul pentru că eu voiam o periuță electrică Oral-B 6000 (acum pe 23 martie 2020 costă vreo 528 de LEI, aici – redusă de la 678 de LEI) sau o periuță electrică Oral-B GENIUS 9000 (acum 23 martie 2020 costă vreo 776 LEI, aici – redusă de la 1370 LEI). Și nu prea aveam buget de ele la vremea respectivă.

Înainte mă spălam cu o periuță normală, ultra sensitive, de la Curaprox, recomandată tot de doctorii stomatologi de la Crystal Dental Clinic (povesteam eu în alt articol că sunt mai mulți doctori, iar fiecare se ocupă de o specialitate stomatologică anume – practic asta mi-a și plăcut cel mai mult la ei + profesionalismul).

Apoi, după ce mi-am pus aparatul dentar, până să intru în posesia unei periuțe electrice, tot la recomandarea stomatologului, m-am spălat cu o periuță ultra sensitive tot de la Curaprox, dar care pe mijloc are un șanț astfel încât să intre aparatul dentar acolo și să-l speli cumva mai bine. Doar că, sinceră să fiu, mie mi se părea că mă spăl mai bine cu periuța cealaltă, normală, fără șanț, decât cu astălaltă. Șantul ăla tocmai că mi se părea că nu înlătură cum trebuie depunerile de după masă de pe aparatul dentar și dintre bracheți.

periuta de dinti curaprox ultra sensitiva 5460 daniela bojinca blog

Cum ziceam, voiam să-mi cumpăr o periuță electrică Oral-B 6000 (acum pe 23 martie 2020 costă vreo 528 de LEI, aici – redusă de la 678 de LEI) sau o periuță electrică Oral-B GENIUS 9000 (acum 23 martie 2020 costă vreo 776 LEI, aici – redusă de la 1370 LEI). Au o grămadă de funcții interesante și par foarte faine periuțele astea electrice. Însă stomatologul meu mi-a explicat că nu am nevoie de ele pentru că, cu aparatul meu, pentru că am dinții sensibili, nu o să pot folosi multe funcții. Iar periajul o să dureze mai mult decât îmi recomandă aplicația. Și că mai bine îmi cumpăr o periuță electrică mai simplă, dar foarte eficientă. Pentru că nu mă pot bucura așa cum trebuie de celelalte și, implicit, nu-și merită banii. Iar până dau eu aparatul jos, o să apară unele și mai și, astfel că ar trebui să mă gândesc atunci la o periuță electrică mai sofisticată.

Așa am luat decizia, împreună cu stomatologul, să-mi achiziționez o periuță electrică Oral-B PRO 2 2000S, care e SensiUltra Thin. Pe care însă nu-l pot folosi cu aparatul dentar. Pentru aparatul dentar sunt alte două capete speciale pe care eu le-a găsit numai la eMAG (care costă 30 de LEI, aici – reduse de la 47 de LEI).
Acum nu am mai găsit pe niciunde 2000S-ul, ci doar 2000-ul (nu e SensiUltra Thin și este ceva mai slabă ca 2000S). Periuța de dinți electrică Oral-B 2000 costă 213 de LEI, aici – redusă de la 389 de LEI.

Voiam să cumpăr periuța electrică la sfârșitul lui Octombrie. Doar că n-am mai apucat să o cumpăr pentru că am primit-o cadou de ziua mea, pe 13 Octombrie. Cu tot cu capetele speciale pentru aparatul dentar (astea sunt). Ce înseamnă să fie lumea din jur atentă la plângerile tale. Dar mai multe despre capetele pentru periuța electrică de la Oral-B, găsești în videoul de mai jos, de unde am aflat și eu că sunt capete speciale pentru aparatul dentar și pentru ce e bun fiecare:

Sursă YouTube (user Electric Teeth)

Cum e periuța electrică Oral-B PRO 2 2000S?

O folosesc deja de 2 luni, zi de zi. Și sunt extrem de mulțumită de ea. Ține încărcată cam o săptămână și jumătate și curăța suprafețele excelent – în sensul că nu mai rămâne pic de depunere pe dinte sau între bracheți, ceea ce e foarte important pentru sănătatea orală. În mod normal ar trebui să țină 2 săptămâni întregi, folosită la o spălare pe zi de un ciclu de 2 minute. Doar că eu stau vreo 8-10 minute. Vreo 4-5 cu capătul pentru bracheți și vreo 4-5 cu capătul interdentar (că na, nu prea mai merge ața dentară cu bracheții). Eu zic că are o durată de viață excelentă.

La încărcat o țin cam 15 ore. De seara până după-masa, a doua zi. Iar când se descarcă, licărește cu o lumină roșie semnul de baterie, de jos.

La început, mai ales dacă ai aparat dentar, o să simți periajul ca fiind deranjant. Chiar simți că dor dinții puțin. Asta chiar și pe nivelul 2, cel sensibil, care folosește mai puține rotații. Dar sensibilitatea asta trece după primele 2-3 zile. Apoi eu am folosit numai nivelul 1 atât pentru periajul normal, cât și pentru cel interdentar.

E fain însă că are la spate un senzor de presiune. Iar dacă apeși cumva prea tare, se aprinde senzorul cu culoarea roșie, ca să te avertizeze să reduci din presiune.

La fiecare 30 de secunde se oprește cam jumătate de secundă (ca să te anunțe ca au trecut 30 de secunde și că ar trebui să schimbi arcada pe care o speli), iar după două minute, când ar trebui să termini, se oprește de 3 ori câte jumătate de secundă.

Cât de bună este de fapt o periuță electrică?

Cum ziceam și mai sus, spală mult mai bune decât o periuță normal ultra sensitive. Iar capătul interdentar mie mi se pare parcă la fel de eficient ca ața dentară. Cel puțin la dinții și măselele de jos, unde pot folosi ața dentară, de fiecare dată când am verificat cu ața dentară după ce am folosit capătul interdentar, nu mai rămăsese mâncare (care e foarte greu de îndepărtat cu orice tip de periuță, tocmai de aceea se și recomandă ața dentară).

Îmi place că ține încărcată destul de mult timp și că are senzorul ăla de presiune care m-a învățat să nu mai aplec atâta presiune pe dantură, când mă spăl.

Chiar recomand periuța asta electrică. Chiar și dacă nu ai aparat dentar și vrei să-ți iei una mai sofisticată, cred că e bine să vezi dacă ți se pare ție că merită banii tipul ăsta de periuță electrică. Sigur n-ai să regreți.

Dacă ai și tu o periuță electrică, chiar sunt curioasă de care și de ce o recomanzi.

decembrie 19, 2018 0 comment

black friday reduceri haine geaca lunga hanorac lee cooper daniela bojinca blog

Personal

Cât de reale au fost reducerile de Black Friday?

by Daniela Bojincă decembrie 11, 2018

written by Daniela Bojincă

După ce m-am lăudat pe Facebook pe 16 noiembrie, de Black Friday, că nu mi-am luat niciodată nimic de Black Friday, luni, când am ajuns la muncă, colega mea de birou, Alina, mi-a arătat un site unde aveau geci lungi super faine, reduse, la super mega ofertă. Și tot caut de prin septembrie-octombrie o geacă lungă, călduroasă și ușoară, la un preț ok. Și-am zis că asta-i perfectă, după cum am văzut-o eu din poze. Mai e și de la Lee Cooper și redusă de la 1069 de LEI. La 110 LEI, lungă, îmblănită, cu glugă îmblănită și ușoară, am considerat-o pomană, nu alta.

Nu mai am reducerea de atunci, că nu-mi apare la detaliile comenzii e la cât am cumpărat geaca, dar era undeva. reducere de 90% și ceva. Fapt pentru care, de la 110 LEI, prețul era undeva la 1000 LEI.

Practic nu mi-am luat chiar de Black Friday, ci după. Și nu pentru că erau reduceri, ci pentru că aveam nevoie de produsul respectiv. Practic nu se pune, nu? Iar statusul ăsta rămâne valabil, da?

https://www.facebook.com/danielabojinca/posts/2206345812750384

Apoi am mai găsit și un hanorac super fain, tot de la Lee Cooper. Și chiar aveam nevoie de unul, cu fermoar, că pe toate pe care le am sunt fără fermoar și e incomod să le dai jos de pe tine undeva. Era redus de la 485 LEI la 59 LEI. Și ăsta am zis că-i tot pomană, că-i tare fain și călduros. Și am zis să-l iau.

black friday reduceri hanorac daniela bojinca blog lee cooper

Și uite cum eram eu super fericită că pe o comandă de 1554 LEI am dat doar 169 LEI. Mi s-a părut o adevărată afacere și eram super mega fericită. Și chiar mă ofticam când făceau ai mei mișto de mine că mi-au umflat prețurile ăia de Black Friday ca să poată ei să pună mega reducerea vieții.

Apoi, după vreo 2 săptămâni și jumătate, mi-a ajuns și comanda. Și heeei, ce să vezi. Britanicii sunt oameni faini și le-au trimis cu tot cu prețul întreg pe etichetă.

Iar geaca mea minunată, redusă de la 1069 LEI la 110 LEI, costa de fapt 80 de lire (asta înseamnă 415 LEI).

black friday reduceri cumparaturi geaca lunga imblanita ieftina daniela bojinca blog lee cooper

reduceri ieftine geci black friday daniela bojinca blog. lee cooperpng — Am văzut că încă mai au oferta, dar cu 79% reducere, ceea ce înseamnă undeva la 524 de lei preț întreg (tot mai mult decât prețul real de pe etichetă, dar măcar e mai ok). Asta deși geaca nu mai e disponibilă că s-a epuizat stocul rapid.

O reducere care încă mai e validă e la geaca asta în variantă scurtă. Care sigur nu are prețul ăla de 862 LEI, ci undeva pe la jumătate. Oricum, da… și la 400 LEI dacă ar fi fost tot e ok la 194 LEI. Geaca e chiar super faină și da, e cam pomană la banii ăștia ce-i drept.

Black friday geaca scurta imblanita reduceri haine daniela bojinca blog

În timp ce hanoracul redus de la 485 LEI la 59 LEI, costa de fapt 35 de lire (asta înseamnă 182 LEI).

Bine, practic tot pot considera că le-am luat la reducere. N-am dat 415 LEI și respectiv 182 LEI, ci 110 LEI și respectiv 59 LEI. Însă, ce vreau eu să subliniez e că trolii ăia de pe net, când fac mișto de reduceri care au de fapt prețuri întregi umflate, nu-s chiar troli. Ci or fi pățit și oamenii ceva asemănător și vorbesc cumva în cunoștință de cauză.

Practic, chiar dacă am luat două haine faine la preț super bun, pe mine chiar m-a dezamăgit să văd că prețul întreg nu era chiar ăla, ci unul la jumătate de preț. Adică da, înțeleg că poate îți pui comision sau ceva, dar chiar la dublu? Plus că în afilieri de genul comisioanele se cam ia și de prin alte părți, prin faptul că poate au cotă parte din cantitatea vândută prin intermediul lor.

Sunt dezamăgită, așa, de umflarea prețurilor excesiv ca să pară că cine știe ce reducere mega wow faci tu. Că na, nu e tot una de la 1000 de lei la 100, cu de la 400 de lei la 100. În prima variantă e uluitoare reducere. În a doua e doar meh. E bine că e. Asta comparativ vorbind pentru că da, 300 de lei în a doua variantă pentru unii oameni nu-s chiar de ici de colo. Contează enorm.

Deci da. Reducerile de Black Friday nu-s chiar mega super oferte. Plus, ei am văzut că au și acum oferta respectivă la hanorac. La geacă s-a epuizat imediat.

decembrie 11, 2018 4 comments

decathlon obor veranda mall daniela bojinca blog

Personal

Decathlon – magazinul meu preferat – acum și în Obor

by Daniela Bojincă noiembrie 30, 2018

written by Daniela Bojincă

Decathlon e magazinul meu preferat în ceea ce privește echipamentul sportiv. Când am nevoie de ceva, acolo e primul loc în care mă duc și din care nu plec cu mâna goală. Au un raport de calitate-preț excelent.

De la ei am, spre exemplu, o pereche de ghete de munte impermeabile de la Quechua de vreo 6 ani. Arată impecabil și încă par să mă mai țină mult și bine. De ghetele alea sunt extrem de încântată. Apoi, am echipament de schi: geci, pantaloni, bluze, mănuși, rucsaci și o grămadă de alte chestii. Iar în vară mi-am achiziționat de la Decathlon o pereche de pantaloni de munte, pentru drumeții – care sunt foarte, foarte, foarte faini.

Până acum mă duceam la cel de la Anghel Saligny, pentru că aveam metrou direct. Însă de pe 29 noiembrie s-a deschis un nou magazin la Obor în Veranda Mall, la etajul 1, care e mai aproape de mine. Ceea ce mă bucură foarte tare, că mi se părea o tortură distanța până la Anghel Saligny. Chit că o făceam cu metroul.

Magazinul Decathlon din Obor – Varanda Mall este un magazin reprezentativ pentru diecția de omnichannel, prin faptul că cei de la Decathlon au implementat un nou serviciu care se numește Borna Plus. Pin intermediul serviciului Borna Plus, cei care vizitează magazinul din Obor au posibilitatea de a comanda online, din mai multe puncte ale Decathlon, și alte produse decât cele disponibile în magazinul din Obor – Veranda Mall. Iar partea faină este că acestea sunt livrate gratuit, la domiciliu, în maxim 24 de ore (iar în timp vor chiar să scadă intervalul de 24 de ore, ca livrarea să fie cât mai rapidă – asta dacă le permite traficul infernal din București, desigur). Prin intermediul acestui serviciu, compania poate avea un control mai bun al stocurilor, control ce este susținut și de primul centrul logostic din Sud-Estul Europei, deschis anul trecut în România.

Borna Plus este foarte ușor de folosit. Eu m-am jucat în magazin puțin cu ea. Poți să vezi și unde se află produsul, de unde ți-l aduc și așa mai departe.

Un alt lucru care mi-a plăcut și care probabil o să ne placă tuturor, mai alex să suntem copleșiți de toată perioada asta a Centenarului, ziua națională și așa mai departe, este faptul că au foarte multe produse fabricate în procent de peste 60% din lor în România. Mie una îmi place ideea de susținere din ce în ce mai mult a economiei locale și a producătorilor locali.

Ce cred că este important de menționat, pentru clienți, este faptul că al 23-lea magazin Decathlon din România (și al 5-lea din București), magazinul Decathlon din Obor, nu este la fel de mare ca celelalte. Acesta are doar 1800 de m², peste 5000 de articole și echipamente pentru peste 60 de sporturi. Iar din primăvară o să aibă și un teren de test, de 600 de m², cu acces gratuit (în zona în care se află patinoarul). Dar suprafața acestuia nu este o inconveniență pentru că tocmai de aceea există Borna Plus. În cazul în care nu găsești ceva anume, dai comandă de pe bornă.

noiembrie 30, 2018 0 comment

scoala de bani bcr educatie financiara economii cheltuirea banilor daniela bojinca blog

Personal

Cât de utile sunt sfaturile celor de la Școala de bani a celor de la BCR?

by Daniela Bojincă noiembrie 26, 2018

written by Daniela Bojincă

Majoritatea celor care mă cunosc, fie că-mi sunt buni prieteni sau doar cunoștințe care au schimbat câteva vorbe cu mine în viața asta, au dat verdictul că sunt o persoană foarte economă și cumpătată atunci când vine vorba despre bani și cheltuirea banilor. Și nu, nu e zgârcenie. E mult mai complicat decât atât. Este vorba despre prioritizare și disciplină (ceea ce confirmă și specialiștii, nu doar experiența mea personală).

Eu reușesc să nu cheltui foarte mulți bani aiurea. Acum, în ultima perioadă, pot spune că am fost motivată de cheltuielile pe care le aveam la stomatolog, care au fost destul de mari. Însă, dacă stau să mă gândesc, niciodată nu am aruncat cu banii în stânga și în dreapța, pe diverse promoții și lucruri care doar îmi plăceau, dar de care nu aș fi avut neapărată nevoie. Eu când merg la cumpărături, de exemplu, iau fix ce-mi trebuie. Și da, se poate.

Iar când eram mică, cumva înțelegeam mereu că nu am nevoie neapărată de un lucru pe care eu mi-l doream, iar ai mei încercau să-mi explice că nu mi-l pot lua. Ca orice copil, voiam cam tot ce mă atrăgea prin vitrine. Și nu știu cum reușea maică-mea, dar eu n-am făcut niciodată crize, cum am văzut la alți copii fie pe vremea mea, fie acum. Am înțeles că nu se poate cumpăra un lucru și că, de banii ăia, mai bine îmi cumpără altceva. Da, probabil contează mult și modul în care îi explici unui copil și în care îl faci să înțeleagă, fără să-i tai craca de sub picioare.

Și nici n-am fost copilul care voia chestii pe care alții le aveau. Nu m-au influențat niciodată masele sau anturajele din care am făcut parte. Sau din care fac. Voiam doar chestiile care mie îmi plăceau, dar nu pentru că le aveau alții. Însă, cu timpul, am învățat să nu-mi mai doresc chiar tot ce-mi place, ci chestii de care chiar am nevoie.

Știu că de mică eram foarte strângătoare. Aveam alocație de 5-10 lei pe zi să-mi cumpăr ce vreau eu de la magazinul școlii. Bani pe care eu îi puneam foarte des în pușculiță. Preferam să mănânc dimineața și la prânz, acasă, fără să-mi iau ceva de la magazin. Uneori, când chiar mi se făcea foame, sau când chiar aveam poftă de un corn sau un sandviș cum numai la magazinul școlii se găsea, cheltuiam vreo 5 lei. Dar o mare parte din bani îi strângeam și apoi mă duceam la maică-mea și-i ziceam:

-Hei, mami! Vreau și eu să-mi iau X chestie.
-E prea scump!
-Am eu Y sumă. Nu mai am nevoie decât de restul.
-De unde ai tu banii ăia?
– Mai știi banii ăia pentru pachet? Ei bine i-am economisit.
-…

Apoi a început să-mi facă pachet, că i se părea că eu chiar am nevoie să mănânc în pauza mare și că fac foamea la școală. Și primeam, desigur, chiar și bani de buzunar. Pe care-i puneam la pușculiță. Double win.

Cum economisesc eu banii eficient?

Îmi fac o listă cu cele necesare, fie că plec la cumpărături, fie că doar trec acolo lucruri de care am nevoie și pe care le pot lua când ies următoarea dată din casă, ca să fac cumpărături. Am un carnețel cu magnet pe frigider și de fiecare dată când îmi mai amintesc că mai am nevoie de câte ceva, mă duc și-l notez acolo. Încearcă să treci chestiile de care chiar ai nevoie.Spre exemplu, eu nu-mi iau șampon doar pentru că este la ofertă, dacă acasă mai am jumătate. Sau orice la ofertă, dacă eu n-am pe listă lucrul respectiv. Bine, pe mine nu mă încântă ofertele. Dacă chiar am nevoie de un produs și e la ofertă, foarte bine. Dacă doar e la ofertă și n-am nevoie de el acum, să fie sănătos.
Îmi împart banii. Fix cum făceau bunicii pe vremuri, cu împărțitul banilor în plicuri, sau în săculeți ori ciorapi: săculeț pentru curent și gaze, săculeț pentru mâncare, pentru animale, pentru oamenii de la muncă de peste vară etc. Alocă-ți o sumă pe lună pentru mâncare și chestii pentru casă și încearcă să nu o depășești decât dacă-i musai necesar. Asta după ce, desigur, ai dat deja deoparte banii pentru chirie și întreținere. După ce vezi cu cât rămâi, încearcă să aloci sume nevoilor tare.
Eu, spre exemplu, bonurile de masă le folosesc exclusiv pentru mâncare și a cumpăra chestii necesare în casă (poți folosi bonurile și pentru altele decât alimente). Nici în ruptul capului nu cumpăr alimente de pe cardul bancar. Bine, mint. O fac doar dacă locul respecti nu acceptă bonuri de masă. Dar încerc să merg în locurile în care cardul de bonuri de masă e acceptat.
Aloc și o sumă, niciodată egală, pe lună, pentru diverse mofturi, distracții, excursii, astfel încât atunci când mă hotărăsc să-mi cumpăr ceva, să nu dau din colț în colț că nu am de unde.
Aloc bani și pentru nevoi personale. De exemplu pentru sănătate, pe care i-am folosit la stomatolog. Lunar, o mare parte din bani rămâneau neatinși pentru a putea strânge pentru intervenții, aparat dentar și cheltuielile cu controalele. Spre exemplu, banii din SUA din Work and Travel i-am folosit exclusiv pentru stomatolog. Iar când s-au terminat, am intrat în banii strânși de când am venit în țară. Asta m-a ajutat să nu simt un disconfort financiar, că rămân fără bani și că nu mai pot face alte lucruri (să plătesc chiria, intreținerea sau facturile, de exemplu).
Practic la asta te ajută să pui bani deoparte, să-i împarți pe categorii de nevoi și să fii organizat. Să nu simți, în caz că ai o problemă de sănătate sau vrei să pleci în vacanță, niciun disconfort financiar și să te gândești că ahhh, nu pot face asta, pentru că nu-mi rămân bani de mâncare și chirie.
Vezi cât de utile sunt anumite lucruri. Spre exemplu, cafeaua de fiecare dimineață. Nu mai bine cumperi tu o pungă mare de cafeala 20-30 de lei și-ți faci o cafea zilnic, decât să dai 5-10 lei pe ea zilnic? Probabil punga aia te ține o lună de zile. Iar banii pe care i-ai da zilnic pe cafea, poți să-i pui într-o pușculiță și apoi să-i aloci unei nevoie (sănătate, excursii, plata facturilor, distracții, habar n-am).
Eu strâng restul de la magazin: 1 ban, 5 bani, 10 bani și 50 de bani. Îi pun pe toți, într-o pușculiță. Am strâns vreo 200 de lei într-un an și ceva. Sunt bani pe care, altfel, i-aș fi pierdut.
La un moment dat, puneam într-o pușculiță zilnic, câte 1 leu, câte 5, câte zilnic, în funcție de cât îmi permiteam. La sfârșit de lună mi-am luat niște cărți pe care mi le doream tare mult și pentru care de fiecare dată îmi părea rău să dau atâția bani pe ele.

De ce e important să pui bani deoparte?

Spune-i cum vrei. Fie că pui bani deoparte, fie că îi împarți, așa cum spuneam și la punctul 4 de mai sus, atunci când ai o nevoie, nu simți niciun disconfort financiar. Chiar dacă acum, nu plănuiești să mergi într-o vacanță, sau să-ți faci vreun moft, nu contează. Tu pune bani pentru categoria respectivă de nevoie, deoparte. Tare bine o să-ți prindă când te hotărști că vrei să-ți cumperi ceva, sau să pleci în vacanță, că ai o sumă de bani deja alocată și nu trebuie să rămâi fără tot salariul pe luna asta, ca să cumperi ce vrei să cumperi. Știu că am mai zis, dar am simțit nevoie de a sublinia asta

Cum împarți banii? Cum îi pui deoparte?

Eu îi am oricum împărțiți din prima în două: banii de pe cardul bancar și banii de pe cardul de bonuri de masă.

Iar apoi, cum cheltui banii de pe cardul bancar, ei bine efectiv în funcție de nevoi. Luna asta poate dau 300 de lei la curent, iar luniile viitoare îmi vine pe minus factura și pot să distribui banii respectivi în altă parte. Eu am niște formule tare dubioase pe care le pun în aplicare și îmi iese.

Însă, conform celor de la Școala de bani a celor de la BCR, poți să împarți banii în procente din veniturile tale. Ei recomandă 20/50/30 din care 20% din venituri să-i aloci pentru fondul de economii (rambursarea datoriilor, creditelor, fond de pensii, alte economii), 50% pentru satisfacerea nevoilor (casă, utilități, datorii, mâncare, transport) și 30% pentru satisfacerea dorințelor (mese la restaurant, vacanțe, îmbrăcăminte, sporturi, gadgeturi, pasiuni).

Eu ți-am zis deja că împart banii pe nevoi după ce elimin din peisaj chiria, întreținerea și utilitățile. Nu-i împart în procentajele de mai sus, dar sunt cam undeva pe acolo. Spre exemplu, eu nu am un fond de economii separat de cele obligatorii, credite, datorii sau conturi de economii. Astfel banii mei sunt distribuiți cu totul altfel. Dar, spre exemplu, plănuiesc să-mi deschid anul viitor un cont de economii, sau un depozit. Sunt în căutarea celei mai bune variante.

Practic, ce cred eu, trebuie să-ți găsești propria formulă de împărțire veniturilor în funcție de nevoie. Avem nevoi diferite, fapt pentru care banii se distribuie diferit de la caz la caz. Trebuie doar să-ți prioritizezi lucrurile și să fii disciplinat.

Desigur, știu că sunt oameni care își au deja calculate și prioritizate cheltuielile. Am în bula mea și oameni cu credite, cu copii, cu cheltuieri mult mai mari decât mine și care-mi spun mereu că salariul lor se duce pe cheltuieli prioritare precum: utilități, chirii, educația copiilor, diverse credite. Nu sunt inutile și nici nu pot oamenii să le împartă după formula celor de la Școala de bani a celor de la BCR. Tocmai de aceea am zis că trebuie să ai propria ta formulă, în funcție de propriile tale cheltuieli.

Însă, dacă-ți rămân și 100 de lei, sau chiar 10 lei la sfârșit, după ce am plătit toate cele necesare, de la mâncare până la credit, pune-i deoparte și nu-i arunca pe prostii. La un moment dat s-ar putea să-ți dai seama că se adună și contează.

Cât de utile sunt sfaturile celor de la Școala de bani a celor de la BCR?

Tot ce am zis eu mai sus sunt lucruri pe care eu le practic. Și care m-au ajutat cu niște cheltuieli mari pe la stomatolog pe care nu le-am simțit. În sensul în care nu mi-am pus niciodată problema: aoleu, cu ce plătesc chiria? Mi le-am permis pe toate cele necesare, deși cheltuielile stomatologice au picat ca din cer și nu erau plănuite. Dar ajunsesem cu niște infecții nasoale rău și trebuie să prioritizez asta. Și tocmai faptul că am pus bani deoparte și i-am strâns, m-a ajutat să mă pot ocupa de ele. Altfel n-aș fi putut niciodată să achit cheltuielile la stomatolog. Că nu aș fi avut de unde. Așa, cu niște bani deja existenți și puși deoparte, lucrurile au stat cu totul altfel.

Sfaturile celor de la Școala de bani a celor de la BCR sunt, din câte am observat pe propria pile,e o explicație mult mai bună și pe înțelesul tuturor a tot ceea ce am spus mai sus. A tot ceea ce eu practicam deja și îmi ieșea într-un fel sau altul. În plus, cei de la BCR vin și cu sfaturi de natură financiară în care explică ce este un cont de economii, ce este un credit și ce este un depozit, fără să facă vreo secundă referire la propriile servicii. Ci efectiv le explică din punct de vedere financiar.

Cei de la Școala de bani a celor de la BCR vin și cu explicații și exemple pentru cum să economisești în funcțe de propriile nevoi, plus o serie de materiale care să te ajute să-ți faci un buget și să vezi mai bine pe ce se duc banii, când se duc și pe câte chestii inutile îi putem da, fără să ne dăm seama.

Mie mi-a plăcut să merg la un curs de-al lor și să aflu ce și cum. Iar dacă vrei și tu să-i asculți într-o oră de educație financiară, poți să-i contactezi aici. Sau poți să urmărești acest video. Video cu care chiar au intrat în cartea recordurilor pentru cea mai mare lecție de educație financiară. Dar e diferit să poți să vorbești față în față cu oamenii și să-ți explice niște lucruri.

Astfel: cât de utile sunt sfaturile celor de la Școala de bani a celor de la BCR? Ei bine, foarte utile. E unul dintre proiectele de care chiar aveam nevoie și de care sper să se țină și să îl implementeze în cât mai multe locuri, ca să ajute și să educe cât mai mulți oameni.

Sursă YouTube (user Banca Comericala Romana)

noiembrie 26, 2018 0 comment

Cartea din autobuz

Cartea din Autobuz: Amintiri din casa morților – Feodor Dostoievski

by Daniela Bojincă noiembrie 20, 2018

written by Daniela Bojincă

Despre cartea din Autobuz: De obicei mergeam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi. Apoi, când a venit vara și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz.

Aveam Amintiri din casa morților a lui Dostoievski în biblioteca de mult timp. Și tot ziceam că vreau să o citesc. Că vreau să citesc ceva de Dostoievski. Până acum, n-am citit nimic de Dostoievski. Și cred că, într-un fel, a fost mai bine. E un autor greoi, dificil de citit și de înțeles.

După cum ziceam, n-am citit nimic de Dostoievski până la Amintiri din casa morților. Iar cartea asta tot dădeam să o iau din bibliotecă și tot sfârșeam să iau altceva. Până la un moment dat, când mi-am zis: ce poate să fie atât de rău la casa asta a morților?

Sinceră să fiu, mă așteptam la orice altceva, numai la subiectul cărții nu. Nu citisem nicio recenzie a cărții. Habar n-aveam despre ce ar putea fi. Și m-a surprins cumva într-un mod plăcut, dar trist – dacă are în vreun fel sens combinația asta de plăcut și trist.

Amintiri din casa morților e doar o metaforă în spatele căreia stă o închisoare din Siberia, unde erau deportați pe la 1800 și ceva cei care comiteau diverse crime în Rusia și teritoriile de sub ocupația acesteia. Iar metafora e perfectă pentru a descrie locul respectiv și sufletele care erau închise pe drept sau pe nedrept în închisoarea siberiană.

Acțiunea, conform notelor cărții, se petrece undeva în zona Kuznețk din Siberia, o zonă vizitată de către Dostoievski prin 1857. Practic ea reprezintă relatarea unor părți din jurnalul unui deținut, în forma lui Dostoievski – extrem de descriptivă și, dacă îți pierzi puțin concentrarea, aia a fost, te-ai pierdut. Ceea ce te face să-ți imaginezi cum arată până și ultimul colțișor din ultima cameră. Doar că trebuie să fii cu mintea cât mai limpede, acolo printre rânduri și cuvinte.

Cartea Amintiri din casa morților în are în prim plan pe Alexandr Petrovici și perioada de detenție a acestuia din interiorul închisorii din Siberia. După ce a ieșit din închisoare, Alexandr Petrovici a rămas în localitate, în chirie. Și s-a apucat să-și scrie toate amintirile pe niște caiete care au ajuns să fie cartea despre care scriu acum.

Povestea e una impresionantă, despre viața din închisorile siberiene, despre Siberia, despre localnici, despre deținuți și despre paznici. Toate sunt un amalgam de trăiri și sentimente. E o carte despre trăiri sufletești, despresii, boli și oameni cu tot cu bune și cu rele.

Mi-a plăcut cum, personajul principal, Alexandr Petrovici, reușea să portretizeze restul personajelor în totalitatea caracterului lor, cu părți bune și rele, cu depresii și momente de extaz. E interesant de văzut și psihologic cum reacționează oamenii privați de liberatate în funcție de anumiți stimuli și cum lumea li se dă cu totul peste cap când ies dintr-o anumită rutină, sau când sunt nevoiți să intre la loc în ea.

Amintiri din casa morților este o carte la care am râs și am plâns de la o secundă la alta. Am trecut de la o stare la alta așa cum treci de la un rând la altul când citești o carte. Am empatizat cu fiecare personaj în parte și am încercat să văd dincolo de deținutul din închisoare, așa cum încerca și Alexandr Petrovici să-l prezinte. Dostoievski nuanțează trăirile într-un mod foarte intens, ceea ce te face să trăiești la propriu acțiunea odată cu personajele pe care le detești sau le îndrăgești.

E o carte pe care merită să o citești și să te cufunzi cu totul în ea. Ți-o recomand. Însă trebuie să-ți subliniez din nou că este o carte care necesită atenție pentru a fi înțeleasă și trăită întru totul.

O poți cumpăra de pe emag, de aici, unde la data de 20.11.2018 mai sunt doar 3 cărți în stoc.

Sau o poți cumpăra de pe Cartepedia, de aici, unde pare că stocul e ok.

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

noiembrie 20, 2018 0 comment

Filme

Fantastic Beasts: Crimes of Grindelwald – cu pro și contra

by Daniela Bojincă noiembrie 14, 2018

written by Daniela Bojincă

Tocmai m-am întors acasă de la vizionarea filmului Fantastic Beasts – The Crimes of Grindelwald. Bine, asta s-a întâmplat în momentul în care scriu articolul. În momentul în care tu citești, sincer, nu știu ce fac, pentru că încă n-am primit scrisoarea aia de la Hogwarts ca să învăț cum stă treaba cu vrăjitoria, cititul gândurilor, levitația și prezicerea viitorului. Dar e ok. Încă aștept. N-au trecut decât vreo 17 ani de atunci.

Cred că Fantastic Beast și tot Universul Harry Potter, care este reînviat de către acest prequel, este mai mult pentru cei care și-au trăit copilăria împreună cu Harry Potter și gașca lui. E un film care îți derulează toată copilăria prin fața ochilor. Sau adolescența. Fantastic Beasts te face să retrăiești momentele alea în care ți se tăia răsuflarea și trăiai fiecare scenă alături de Harry Potter, fie printre rânduri, citind cărțile, fie printre scene, vizionând filmele.

Iar dacă vrei să vezi Fantastic Beasts, musai să vezi și Harry Potter. Merg împreună. Practic, fără Harry Potter n-ar fi existat azi Fantastic Beasts.

Fantastic Beasts – bun sau nu?

Primul Fantastic Beast (Fantastic Beasts and where to find them), despre Newt și animalele lui fantastice (animale care apar și în Harry Potter, la cursurile unde este profesor Hagrid), mi-a plăcut la nebunie. I-am adorat fiecare secvență și fiecare efect special 3D IMAX. Mi-a plăcut scenariul. Mi-a plăcut construcția personajelor. Și m-am îndrăgostit iremediabil ne Newt, noul personaj principal al Wizard World. Am scris despre el, aici.

Al doilea film din serie, Fantastic Beasts: Crimes of Grindelwald, nu pot spune că mi-a plăcut la fel de mult. Am avut așteptări mai mari de la el. Desigur, efectele 3D IMAX sunt senzaționale. Cel puțin mie mi-au plăcut tare mult. E o poveste creată efectiv pentru genul acesta de proiecție. Însă mă așteptam la mai mult din partea construcției personajelor. Mai bine conturate. Mai puternice. Remarcabile și mult mai bine definite.

Mi s-a părut așa că ceva lipsește și că, deși îmi place filmul, nu-l egalează pe primul. Cel puțin nu în sufletul meu, care a crescut cu lumea magică a lui Harry Potter. Bine, acum poate că e și doar un film de pregătire și întroducere în povestea care urmează. Aștept să văd cum o să decurgă lucrurile mai departe.

Bine, nu pot spune că fac parte nici din tabăra celor care critică vehement acest film, dar nici din tabăra celor plăcut impresionați. Eu sunt undeva la mijloc.

Ce mi-a plăcut la Fantastic Beasts: Crimes of Grindelwald

Dacă mai sus am fost puțin răutăcioasă și dezamăgită, am zis să las aici și lucrurile care mi-au plăcut. Că na, cum îți spuneam, nu pot să zic pe depin că nu mi-a plăcut filmul.

Deși aveam mai mari aștepări de la personajul lui Newt, al lui Dumbledore și cel al lui Grindelwald, mie mi-a plăcut totuși trio-ul asta de Eddie Redmayne, Jude Law și Johnny Deep. Johnny Deep și felul lui de a fi mi se pare potrivit pentru Grindelwald. Îi dă un aer aparte personajului. Jude Law la fel, mi s pare perfect în personajul lui Dumbledore tânăr. Iar Eddie Redmayne, ei bine am zis deja că m-am îndrăgostit de Newt.

Mi-au plăcut efectele de 3D IMAX. Sunt senzație. Ridică filmul la un alt nivel. Iar unele dintre ele chiar m-au băgat în scaun și m-am înfipt în el bine de tot.

Apare Nagini. Aceeași Nagini (sau același, că na, se transformă) din Harry Potter și Pocalul de Foc. Îmi place că au punctat povestea din spatele șarpelui Nagini pe care îl cunoaștem deja din filmele cu Harry Potter.

O altă legătură cu lumea Harry Potter este însăși Oglinda lui Erised, oglinda care îți proiectează cea mai mare dorință a ta (dacă mai ții minte momentul în care Harry se vede în oglindă împreună cu părinții săi și apare un moment emoționant de tâlc între el și Dumbledore).

Practic suflețelului meu i-au plăcut toate aceste inserții care au avut o încărcătură emoțională în Universul lui Harry Potter. Și faptul că, într-un fel, ți se explică multe întâmplări care atunci erau sporadice.

Și-apoi, mi-a mai plăcut și finalul. Creează din nou așteptări pentru următorul film, cu Credence în prim plan, împreună cu scopul lui Grindelwald (de care mie îmi place; mă scuzați, știu că-i personajul negativ dar… Johnny Deep…)

Hai și tu la film!

Fantastic Beasts: Crimes of Grindelwald intră în cinema din 16 noiembrie 2018 și îți recomand să mergi să-l vezi în IMAX la Cinema City, dacă tot te duci. Ți-aș recomanda și 4DX de la Cinema City, că eu sinceră sunt curioasă cum e și acolo, dar s-ar putea ca efectele să fie mult mai faine la IMAX. Filmul este distribuit în România de Vertical Entertainment.

Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)

noiembrie 14, 2018 0 comment

work and travel vizitat maramures daniela bojinca blog cover vizitat

Calatorii

Work and Travel în Maramureș – ce am vizitat și pe unde ne-am distrat

by Daniela Bojincă noiembrie 12, 2018

written by Daniela Bojincă

Pe 18 septembrie scriam articolul în care cuprindeam prima parte a aventurii noastre în Maramureș. Unde am stat și ce am muncit pentru că, așa cum scrie și în titlu, noi am mers pe principiul Work and Travel. Am ajutat oamenii la care am fost cazați cu ce am putut, în schimbul cazării și mâncării. Iar în timpii morți ne-am bucurat de împrejurimile unde am fost cazate și de peisajele minunate ale Maramureșului. Așa că dacă vrei să citești despre prima parte a aventurii noastre, te invit să începi cu primul articol. Tot acolo am povestit și cum ne-a venit ideea asta trăsnită. Iar acum a venit rândul obiectivelor pe care le-am vizitat în Maramureș.

Dacă ai citit deja primul articol, știi că am stat câteva zile în Bârsana, la vreo 20 și ceva de kilometri de Sighetul Marmației. Și în Ocna Șugatag, la vreo 13 kilometri de Bârsana.

În Bârsana ne-am bucurat de un peisaj absolut mirific, cu o vedere panoramică asupra regiunii, dintr-un vârf de deal. M-am îndrăgostit de locul acela extraordinar. Am pus o poză în primul articol, cu peisajul acela superb.

Dar să trecem la locurile minunate pe care le-am vizitat în Maramureș.

Cât am stat în Bârsana, am vizitat următoarele:

Am vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânța

Într-o zi de vineri dimineața am coborât de pe deal în sat, în Bârsana și am luat o ocazie până în Săpânța. Inițial era vorba să luăm până în Sighet, doar că am avut noroc și ne-a dus până în Săpânța și înapoi în Sighet.

Cimitirul Vesel era musai pe lista noastră. Mai ales că eram și destul de aproape de el. Și ca în orice alt cimitir ne-am plimbat printre cruci care mai de care cu texte mai amuzante sau mai puțin amuzante, dar cu foarte mult tâlc.

Asta mi-a plăcut cel mai mult acolo. Faptul că dincolo de decorurile crucilor și de amuzamentul textelor, în spatele lor se ascundea câte o povață. O filosofie de viață și o morală. Și e tare interesat să descoperi viețile unor oameni prin doar câteva cuvinte. Cu tristeți și bucurii.

E un loc în care, dacă ai ocazia, chiar îți recomand să te duci. Să te duci și să te plimbi printre cruci. Dar nu doar atât. Îți recomand să-ți aloci ceva timp ca să poți să citești măcar câteva dintre texte și să le înțelegi în profunzimea în care au fost ele scrise.

Am vizitat cea mai înaltă biserică din lemn din lume

Da. Cea mai înaltă biserică din lemn, din lume, se află chiar la noi în România, în Maramureș. Și este la doar câțiva kilometri de Cimitirul Vesel de la Săpânța. Locul se numește Mănăstirea Săpânța – Peri și este tare fain acolo. Iar biserica este extraordinar de frumoasă, cu motive tradiționale sculptate în lemn și totodată foarte simplă.

Întoarse la Sighet, am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței

Doar eu. Andreea a preferat să nu intre în depresie.

Vizitând Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, citind mărturiile celor care au fost torturați și au apucat să vorbească despre asta, mi-am dat seama din nou cât de norocoasă sunt că trăiesc în societatea de acum. Chiar dacă, știm bine cu toții, nu e tocmai cea mai roză. Însă este de cel puțin 100 de ori mai bună ca a oamenilor condamnați în închisori pe motive politice.

Deși nu ai ghid, muzeul este plin de informații pe care poți să le citești în liniște și să le digeri. Pentru că, într-un fel sau altul, îți pică greu. Am sta vreo 2 ore, dacă nu mă înșel. La un moment dat știu că m-a sunat Andreea să mă întrebe dacă mai am mult, iar eu abia eram pe la jumătate. Bineînțeles că i-am spus că nu, nu mai am mult, sunt aproape să ies. Iar eu mai aveam de vizitat un etaj plus curtea interioară. Ambele pline de texte, mărturii și foarte multe informații.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este un loc pe care îl recomand tuturor celor care vor să cunoască mai în amănunt atrocitățile care au avut loc și pe teritoriul României, nu doar în Polonia, la Auschwitz, sau în Germania. Tuturor care văd doar partea minunată a comunismului în care, într-adevăr, nu prea duceai grija zilei de mâine dacă erai un om obișnuit, care își vedea de treaba și de familia lui, în ordine și pace.

Mai exact, o să citești cum au fost torturați oamenii, o să ți se prezinte istoria cu bune și cu rele, monarhia versus comunismul, cum trăiau oamenii în închisorile comuniste și o să vezi celula în care a murit Iuliu Maniu.

Apoi am vizitat Casa Elie Wisel din Sighetul Marmației

Elie Wisel, în caz că nu știi cine e, a fost născut în România într-o familie de evrei, în Sighetul Marmației și a fost un supraviețuitor al Holocaustului și al lagărului de concentrare de la Auschwitz. A primit Premiului Nobel pentru Pace și a fost un mare activist și susținător al drepturilor omului. A scris o multitudine de cărți și a lăsat în urma sa o poveste pe care ți-o recomand să o descoperi. E un exemplu de om care, deși a trecut prin suferințe greu de imaginat (unii dintre noi ne plângem de cele mai nesemnificative lucruri, cum ar fi: ce grea e viața când plouă), văzându-și trimise la gazare mama și sora și, într-un final, tatăl.

În Casa Elie Wisel mă așteptam la mai multe lucruri despre Elie Wiesel. O incursiune pe larg în istorie. Din câteva camere câte are casa, foarte frumoase de altfel, cu mobilier și frumos aranjate, doar una singură era, într-adevăr, despre Elie Wiesel. Însă m-am bucurat efectiv de casă din punct de vedere al obiectelor din interior. Frumoasă. Cochetă. Cu bun gust.

În ultima zi în Bârsana, am vizitat Mănăstirea Bârsana

Duminică am vrut să mergem la mănăstire. Și cum am avut norocul să nimerim chiar în satul în care se afla una dintre mănăstirile de patrimoniu din Maramureș, am zis că musai trebuie să o vizităm. Și ce moment să fie mai bun dacă nu ziua de duminică, când e slujba și când apoi să vezi obiceiurile maramureșene și cum decurge o slujbă.

Eu nu prea merg la biserică. Doar de sărbători și, mai nou, nici atunci. Pentru că nu suport predicile imbecile ale popii că nu a plătit nu știu ce bătrână nu știu ce pomelnic. Mi s-a întâmplat odată să ascult asta, în loc de slujba de Paști. Și de atunci am zis: nu, mersi! Credința e la mine în suflet. E suficient.

Însă îmi place să merg în lucruri noi și să văd cum e pe la alții. Și m-a impresionat plăcut să văd că, acolo, în Maramureș, lumea se bucură cu adevărat de slujbă. Nimeni nu șușotește cu nimeni. E cu adevărat o plăcere, în colțul acela parcă rupt din Rai, să asculți liniștit slujba.

Și a fost super fain că ne-am îmbrăcat și în costum tradițional, cu opinci și toate cele. Majoritatea localnicilor erau îmbrăcați așa. Și e atât de plăcut vizual.

Apoi am plecat de la Bârsana la Ocna Șugatag. Unde nu am vizitat foarte multe locuri și nici peisaj nu am avut.

La Ocna Șugatag am vizitat mai întâi stațiunea

Am făcut o plimbare, la pas, prin stațiune, până la lac. Vreo 15-20 de minute față de locul unde eram cazate (despre care poți să citești în primul articol – am lăsat un link în primul paragraf). Am făcut niște poze. Ne-am odihnit privind apusul și cam aia a fost. Ne-am întors la pensiune că aveam de ajutat la prepararea cinei.

Apoi am vizitat satul Breb

Care este un sat absolut minunat. Ai o priveliște minunată, când cobori în sat. E situat la poale de munte și e vestit pentru frumusețea lui peisagistică.

Acolo am vizitat cea mai veche biserica de lemn din România. Un loc care cred că ar trebui să fie ceva mai bine îngrijit și conservat. E prea frumos ca să nu.

De acolo am plecat să vedem casele Prințului Charles care, de fapt, nu mai erau ale lui că le-a vândut pe cele din Maramureș. Și oricum nu am ajuns la ele. Am ajuns la The Village Hotel, tot ale unui englez. Englez care, ulterior, după ce am ajuns în București, am aflat că este faimosul paparazzo Duncan Ridgley, cel care o vâna peste tot pe Prințesa Diana. Mai jos am să-ți las și un mini documentar despre el. E tare interesant de ce a ales România și cum a ajuns să fie vecin tocmai cu Prințul Charles.

The Village Hotel este absolut extraordinar. Am făcut o grămadă de poze și ne-am îndrăgostit efectiv de locul acela minunat, cu căsuțe bătrânești, renovate și foarte bine întreținute. Tare mi-ar plăcea să mă întorc în Maramureș și să stau vreo 2-3 zile pe acolo. E un loc în care îți încarci cu siguranță toate bateriile.

Și uite și mini documentarul despre care îți vorbeam:

Sursă YouTube (user Ionuț Jifcu)

noiembrie 12, 2018 0 comment

Newer Posts

Older Posts