Tag:

sf

alita battle angel film science fiction imax cgi cinema city recenzie daniela bojinca blog

Filmul Alita Battle Angel mi-a dat toată lumea peste cap

by Daniela Bojincă februarie 15, 2019

written by Daniela Bojincă

Am văzut zilele trecute filmul Alita Battle Angel, la IMAX în Cinema City, în Afi Cotroceni. Și vreau să-ți spun că m-a ținut cu sufletul la gură, iar la sfârșit mi-a dat toată lumea peste cap. Ce toată lumea, întregul Univers. Bine, pe scurt, mie mi-a plăcut foarte tare. Îmbinarea CGI-ului cu personajele reale și trecerea de la unele la altele-i chiar foarte tare.

Alita Battle Angel este ecranizarea unei serii Manga cu același nume și, din câte am înțeles de la cei care au citit seria, sau au citit despre seria Manga respectivă, filmul Alita Battle Angel respectă seria Manga de benzi desenate. Ceea ce mi se pare și mai fain. În general mie îmi plac ecranizările care respectă firul poveștii originale, În special pentru cienva care a citit fie cărți, fie benzi desenate, fie orice poveste originală, e destul de important să nu-i fie stricată imaginiea aia cu care a rămas și să nu se denatureze firul poveștii.

Pe scurt, Alita este un personaj din viitor, dintr-o lume de după un alt mare război, un război care s-a lăsat cu o lume distrusă în proporție de aproape 99%. Un singur oraș a rămas întreg, împreună cu a sa „zonă industrială” ca să-i zicem așa. Iar Alita nu este orice personaj. Ci este un cyborg. Un cyborg pe cât de inteligent, abil în tehnici de luptă complexe, pe atât de sensibil și chiar uman. Alita te face, practic, să o iubești. Să speri și să visezi alături de ea.

Povestea o prezintă pe Alita (Rosa Salazar) salvată și reconstruită de către medicul Ido (Christoph Waltz), în încercarea de a-și afla propriul trecut și propria poveste. Filmul prezintă două planuri. Unul în care Ido încearcă să o protejeze de trecut și altul în care noul ei prieten, Hugo (Keean Johnson), încearcă să o ajute să-și descopere trecutul. Două situații în antiteză dar care, în același timp, se completează perfect una pe cealaltă.

Mi-a plăcut faptul că Alita este atât un personaj tare drăgălaș, simpatic și sensibil, dar și un personaj dur și care știe niște tehnici de luptă ca nimeni altcineva. Un personaj complex prin caracteristicile sale umane, cât și de cyborg. Mie mi s-a părut a fi un personaj tare interesant.

Apoi, mi-au plăcut efectele din IMAX. Îmbinarea CGI-ului cu realitatea. Trecerea rapidă de la una la alta. Suprapunerea lor. Părea totul aproape real, iar tu parte din poveste.

Atât de tare m-am îndrăgostit de Alita, dar și de Hugo, încât am trăit acolo cu ei fiecare scenă. Iar sufletul meu le împărtășea aproape fiecare trăire. Mai mai că-mi venea să trec prin ecran să pun și eu osul la treabă. Mă rugam, așa, în gând, să se întâmpe fie una, fie alta. Iar la sfârșit, ei bine, la sfârșit mi-a distrus tot Universul. Pentru că eu mă așteptam să se termine într-un anume fel și stăteam acolo cu sufletul la gură și-mi spuneam în gând: hai, Alita, hai că poți! Știu că poți! O să reușești! Hai că mai e încă puțin!. Și ce crezi? Fix atunci s-a terminat. În coadă de pește. Am rămas năucită de-a dreptul și mă întrebam: păi ce-ai făcut băi, nene, băi? Asta-i final?. Mi-a dat tot Universul peste cap. Am ieșit de la film năucită și nu-mi venea să cred. Încă eram în transa aia de: hai, Alita! Hai că poți! Go and win and kill him now!!!!

Bine, finalul respectiv are și el un anumit scopt. Lasă loc de o a doua parte a filmului. Pe care AAAAABIA O AȘTEPT!!!!!

Filmul a intrat în cinematografe din 14 februarie și este distribuit de Odeon Cineplex. E proaspăt ca pâinea caldă și te așteaptă în IMAX cu niște efecte tare faine, să-l vizionezi și să-ți pui și tu sufletul în poveste.

Sursă YouTube (user 20th Century Fox)

februarie 15, 2019 1 comment

omul care a cucerit timpul elan mastai carte sf recenzie

Cartea din autobuz

Cartea din Autobuz: Omul care a cucerit timpul – Elan Mastai

by Daniela Bojincă septembrie 25, 2018

written by Daniela Bojincă

Despre cartea din Autobuz: De obicei veneam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi. Apoi, când a venit vara și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile, am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz.

Mi-a recomandat cartea asta HR-ul de la muncă. Am intrat la ea în birou și, cum avea o carte pe masă, am întrebat-o ce citește și mi-am băgat rapid nasul. I-am furat cartea la mine în birou ca să o răsfoiesc puțin, am văzut în mare care este idee, mi-a plăcut și hop am dat și eu comandă de ea. E cartea despre care îți povesteam că nu a ajuns la timp și m-am apucat de distanța dintre noi a lui Kasie West pe care am recenzat-o anterior și pe care o poți comanda de aici.

Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai (carte pe care o poți cumpăra de aici, apropo) este o carte despre faimosul și vestitul subiect al călătoriilor în timp. Însă nu așa cum este el discutat până acum, din perspectiva beneficiilor și utilității de a schimba, eventual, anumite lucruri, ci din perspectiva tuturor lucrurilor care ar putea merge prost în urma unei călătorii în timp și a schimbărilor pe care le-am putea face și care ar putea duce la dispariția realității așa cum o cunoaștem și la crearea unei realități total diferite și poate mult mai rea.

În cartea Omul care a cucerit timpul a lui Elan Mastai, personajul principal este Tom Barren. Tom Barren trăiește într-un 2016 dintr-o altă realitate, nu cea pe care o cunoaștem noi. În realitatea lui Tom Barren nu mai existau conflicte politice, Pământul funcționa în baza energiei Pământului regenerată la infinit, tehnologia era demnă de cele mai SF filme, nu existau oameni săraci, iar toate problemele omenirii erau rezolvate.

Tom este fiul unuia dintre cei mai inteligenți oameni ai realității sale din 2016, Victor Barren, care tocmai se pregătea să fie al doilea cel mai important om din istorie, pentru inventarea mașinii timpului. Tom însă nu era cu nimic special, în afara numelui de familie. Însă era angajat la firma tatălui său și ajuta la construirea mașinii timpului.

În ziua în care prima călătorie în timp ar fi trebuit să aibă loc conform planului, totul se năruie. Iar Tom decide să călătorească de unul singur în timp. Însă lucrurile nu funcționează conform simulărilor, pentru că geniul din tatăl său nu era chiar atât de geniu și omisese niște lucruri esențiale călătoriei în timp. Iar Tom se trezește într-o realitate total diferită de a lui. Realitatea noastră din 2016, cu o tehnologie inferioară și rudimentară. O realitate din care nu știe cum să scape și în care face tot posibilul să repare greșeala călătoriei în timp și alegrile făcute. Astfel, Tom devine primul om care a călătorit în timp – Omul care a cucerit timpul.

Îmi place ideea pe care merge autorul și anume că alegerile luate în trecut ne-au adus în locul în care suntem azi. Toate la un loc formează omul de azi. Și ar trebui să fim mulțumiți cu ce avem azi. Să nu ne dorim să schimbăm nimic pentru că, într-o altă realitate, formată din cu totul alte alegeri, poate mai bune, poate chiar mai proaste dar care par mai bune, lucrurile s-ar putea să stea cu totul altfel. Și să nu ne placă. S-ar putea să aterizăm într-o realitate sumbră și plină de durere și suferință. Practic, îmi place că autorul merge pe ideea de a fi mulțumit cu ceea ce ești și ce ai făcut. Ocupă-te doar de prezent, pentru viitor. Pentru asta și recomand această carte, Omul care a cucerit timpul.

Cartea este interesantă și datorită noțiunilor de fizică. Ce-i drept, asta o face și puțin greoaie. Pentru că stai să analizezi dacă ce spune are sens, din punct de vedere al teoriilor vizicii, ori ba. Sau te întrebi ce naiba o fi aia și ailaltă. Dar asta o face să fie și mai interesantă, pe lângă noțiunile SF și alea filosofice.

Îmi plac și cum se termină cartea. Cum alege Tom să-și termine povestea. Realitatea pe care o alege. Lucrurile pe care le învață. Lecția pe care i-o dau alegerile sale. Chiar mi s-a părut a fi mai mult decât o carte SF.

Dacă ți se pare și ție interesantă cartea Omul care a cucerit timpul a lui Elan Mastai, o poți cumpăra de aici.

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

septembrie 25, 2018 0 comment

ready player one film sf daniela bojinca blog

Filme

Ready Player One – realitatea e doar în jurul nostru

by Daniela Bojincă aprilie 2, 2018

written by Daniela Bojincă

Ready Player One este un film cu multe tipe smart. Sau cel puțin așa spune Andreea, colega mea de birou, care o să îți și povestească câte ceva despre film din perspectiva ei.

Ce fac eu? Ei bine eu sunt aici pe post de grefier. Scriu ce-mi zice ea. Așa i-am promis.

Daaaaar, înainte să o las pe Andreea să-și facă de cap pe blogul meu, zic să mai spun și eu câte ceva pe aici. Iar primul lucru pe care aș vrea să ți-l spun este faptul că filmul Ready Player One, în regia lui Steven Spielberg, este ecranizarea cărții cu același nume, scrisă de Ernest Cline. Și, cum eu sunt o împătimită a cititului cărților înainte de a vedea filmul, am să-ți recomand, evident, să citești cartea și apoi să te duci să vezi filmul. În IMAX 3D, ca să ai parte de o experiență cât mai WOW ,WOW, WOW!

Ready Player One – în viziunea Andreei

Cităm și cu ghilimele, că așa am învățat că se face când nu sunt ideile tale.

„Pe scurt, filmul fu mișto.

Suntem în anul 2045, unde realitatea se bate cu lumea virtuală, iar cea din urmă câștigă cu brio. Personajul principal, cu numele lui real de Wade, intră într-un joc virtual sub pseudonimul Parzival (Tye Sheridan).

Fascinat de cel care făcuse jocul și întreaga comunitate sub numle de OASIS, intră în joc pentru a câștiga premiul final: și anume să fie succesorul acestui nene – Halliday (Mark Rylance). Înainte să moară, Halliday își face câteva reguli pentru joc și prezintă 3 etape de trecere ale acestuia, fiecare etapă oferind o cheie diferită.

E interesant de văzut că Wade își petrece întreaga existență prins în lumea virtuală, cu prieteni virtuali și inamici virtuali. Doar că aici întâlnește o tipă (Arte3mis – Olivia Cooke) și de aici îmi place cu adevărat filmul – Wade se îndrăgostește ca fraierul. Cei doi ajung să se întâlnească și în lumea reală, pentru că tipa e super smart (cum suntem noi toate, de altfel).

Cea mai tare idee din film mi s-a părut următoarea

Halliday își făcuse întreaga comunitate și lume virtuală pentru că îi era teamă de lumea reală și nu reușise să-și facă prieteni și ratase și șansa de a se îndrăgosti în tinerețe de o femeie (tot de frică). Iar probele făcute de el erau o probă pentru Parzival să nu-i repete greșelile. Realitatea e palpabilă și asta e tot ceea ce contează. Limita realității este propria ta imaginație. Iar dragostea e singurul sentiment care te face să ai regrete, când trece pe lângă tine.

Mi-a plăcut mult că au fost multe personaje feminine smart (Daniela, să menționezi neapărat asta – tipe super smart – subliniezi și scrii cu bold!!!).

Aș mai avea de menționat faptul că filmul are efecte foarte faine. Iar pentru un film SF mi s-a părut destul de relaxant și deloc încărcat. Un film lejer de văzut, după muncă.”

Să recapitulăm, zic:

Filmul Ready Player One este un film despre importanța realității. Realitatea aia de care tot fugim și ne refugiem în telefoane și PC-uri cu jocuri. Uităm că ceea ce contează e chiar în jurul nostru. Sunt oamenii de lângă noi și relațiile pe care le avem unii cu alții. Relațiile alea de care ne speriem și fugim unde vedem cu ochii. Ca să rămânem singuri cu o realitate virtuală. Singuri și triști, într-o lume a noastră.

E un avertisment. Un apel de trezire la realitate a unei populații sărace și a unei lumi suprapopulate, cu resurse limitate și acaparată de tehnologie. O lume care tinde spre izolare.

Filmul e despre curaj. Căci mi se pare că trebuie să fii destul de curajos să-ți învingi frica de a da curs relațiilor cu oamenii din jurul tău, fie că e vorba despre un iubit, o iubită, sau simple relații de prietenie.

Dar zic să te duci să-l vezi și tu în cinema

Ready Player One a intrat deja în cinematografe din data de 30 martie 2018, fiind distribuit de Vertical Entertainment. E în 3D, 4DX și IMAX 3D. Iar eu ți l-aș recomanda în IMAX 3D sau 4DX. Asta ca să ai parte de niște senzații tari, așa cum au și ei în joc.

Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)

aprilie 2, 2018 0 comment

Filme

Ghost in the shell – inteligența artificială la un alt nivel

by Daniela Bojincă aprilie 1, 2017

written by Daniela Bojincă

Salutare! Aici Daniela, cea care a văzut acest film, Ghost in the shell, știind că este făcut după un anime japonez, dar fără să vadă acest anime în schimb. De asemenea, aceeași Daniela, după ce a văzut o grămadă de filme cu și despre inteligența artificială, îl găsește chiar diferit față de majoritatea oamenilor care-l consideră un clișeu (acuma, fiind vorba între noi, despre orice film din orice domeniu am putea spune că e clișeic, pentru că a mai fost cel puțin unul înaintea lui pe aceeași temă). Ce cred eu că ar conta cu adevărat este cum s-a expus de fapt o altă poveste din lumea asta a inteligenței artificiale. Și mie mi s-a părut că ar fi fost expusă deloc clișeic și chiar într-un mod foarte captivant.

Povestea filmului Ghost in the shell

La fel ca în anime (ăla pe care nu l-am văzut și pe care nici nu l-aș vedea, că nu-s anime-urile genul meu, nu-s în target după cum zic unii), într-o Japonie în care omenirea ajunge la o tehnologie atât de avansată încât oamenii au creiere cibernetice și în aproape orice există un cod în spate, Major (Scarlett Johansson) este un hibrid unic de om-cyber, experimentul unei companii cibernetice, Hanka robotics. Ea este arma companiei în lupta împotriva hackerilor și a atacurilor cibernetice, o armă care ajunge să fie folosită chiar împotriva celor care au creat-o, din cauza minciunilor care stau la baza existenței lui Major.

Povestea filmului Ghost in the shell se complică atunci când Major află un adevăr cumplit, pe care poate să-l perceapă la un nivel cât se poate de uman, cât și cu ieșirea la suprafață a unui personaj misterios care punea bețe în roate firmei Hanka robotics.

Ce mi-a plăcut în filmul Ghost in the shell

Mi-a plăcut enorm de mult povestea. Nu mi s-a părut neapărat clișeică. Mi s-a părut chiar că îmbină perfect știința existenței noastre (creată de, habar n-am, Univers) și știința existenței roboticilor, a ciberneticii și a tehnologiei în general (creată de omenirea asta super inventivă). E un film care, dacă ar fi să o dăm în partea ai serioasă, chiar foarte serioasă, la modul cum evoluează în ziua de azi tehnologia, ar trebui să ne ridicăm niște semne de întrebare în privința direcției în care ne îndreptăm. Poate că nu-ți vine să crezi că am ajunge acolo, dar nici Ștefan cel Mare n-ar fi crezut că noi o să zburăm vreodată cu avioane în 12 ore de pe un continent pe altul, ori că o să ajungem să comunicăm instant prin niște cutii cu oameni aflați la mii de kilometri.

Mi-au plăcut mult și efectele. Și pentru efecte chiar îți recomand să te duci să vezi filmul în IMAX. O să dea un mare plus filmului tot spectacolul ăla de efecte. Uneori efectele au fost cele care m-au făcut să fiu cu sufletul la gură și nu povestea. Nu toate, dar unele au fost chiar foarte bune.

Mi-au plăcut și așa numitele clișee. Mie nu mi s-au părut ca fiind ca nuca în perete ci, ba din contră, completând povestea cibernetică, în care alți roboți creează un robot umanizat, cu un creier uman încorporat într-o celulă. Clișeele alea erau o doză de umanitate într-un film cu metale și oameni răi.

De ce să mergi și tu la film?

Dacă ești pasionat de inteligența artificială, de cibernetică, roboți, oameni combinați cu roboți, tot ce ține de coduri informatice și așa mai departe, eu cred că filmul Ghost in the shell este pentru tine. O să-ți placă într-un fel sau altul, depinde și de așteptările tale, dar nu cred că o să-ți displacă. Așa că dacă n-ai ce să faci în weekend-ul ăsta, sau într-o seară după muncă, zic să te duci să-l vezi.

Și zic să te duci să-l vezi și dacă nu ești pasionat de roboți. Poate că și pe tine te frământă întrebarea despre unde naiba ne îndreptăm cu toată tehnologia asta.

Ghost in the shell a intrat în cinematografe din data de 31 martie 2017 și este distribuit de RO Image.

Sursă YouTube (user Movieclips Trailers)

aprilie 1, 2017 0 comment

Filme

Kong: Insula Craniilor – sau povestea unui adevărat conducător

by Daniela Bojincă martie 7, 2017

written by Daniela Bojincă

Am văzut filmul Kong: Insula Craniilor și mi s-a părut interesant. Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul ăsta a fost mesajul transmis. Dar o să vorbesc mai pe larg despre asta în secțiunea aia cu lucrurile care mi-au plăcut (cu care cred că deja ești familiarizat dacă intri pe aici și mai citești câte ceva din când în când).

De obicei, după cum deja cred că ai observat dacă mi-ai mai citit și alte articole despre filme, nu prea zic ce nu mi-a plăcut pentru că sunt nesemnificative chestiile care, uneori, nu-mi plac iar apoi, dacă stau și mă gândesc mai bine, îmi dau seama că nu-i chiar așa de urâtă treaba pe cât o văzusem eu inițial.

De data asta nu o să fie la fel. Astăzi, o bună parte din zi am stat și am tot citit pe net despre treaba asta, să mă asigur că așa stă treaba cu ce mă irită pe mine în privința filmului Kong: Insula Craniilor. Geografic și științific mă irită, ca să zic așa. Iar dacă e să greșesc că poate n-am căutat suficient de bine, vă rog să mă corectați.

Povestea filmului Kong: Insula Craniilor

Acțiunea începe, practic, undeva la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial sare fix în mijlocul Războiului Rece, în momentul retragerii trupelor americane din Vietnam. Dar cele două se leagă foarte bine și o să înțelegi asta când o să vezi filmul.

Câțiva soldați, o fotografă de război și un colonel trebuie să-și schimbe direcția Vietnam-America cu direcția Vietnam-o insulă necunoscută până în prezent de undeva de prin Sudul Pacificului. Un loc din care s-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată (scapi de Vietnam, dar de natură pare-se că nu).

Pe insulă ajung în urma nebuniei unui om de știință, Bill Randa (John Goodman) și a teoriilor sale bizare despre insula nou descoperită, cum că ar fi ceva acolo despre care ei, americanii, ar trebui să afle primii și nu rușii (și e interesantă legătura asta din film cu americanii și rușii care se luptă să afle sau să găsească unii dintre ei primii anumite lucruri sau informații). Problema e că, pentru anumite descoperiri, se folosesc de bombe detonate la nivelul solului. Ceea ce se dovedește a nu fi tocmai o idee foarte înțeleaptă.

Doar că acolo nu doar că se confirmă anumite teorii ale cercetătorului Randa, dar se descoperă și multe alte lucruri. Precum maimuța asta super drăgălașă de care m-am îndrăgostit de când sunt mică, Kong, cât și alte minunății, dar și oribilități pe care le ascunde frumusețea aia de insulă.

Acum, cum se descurcă ei cu descoperirile, rămâne să vezi din film. E interesantă abordarea.

Ce mi-a plăcut la filmul Kong: Insula Craniilor

Mi-a plăcut mult rolul lui John Goodman. E un personaj cheie în filmul Kong și are niște replici foarte interesante. Cum ar fi aia cu:„Domnule Senator, dacă nu vreți să găsească rușii primii ce ascunde acea insulă, sponsorizați-mă acum”. Adică e interesantă paralela asta dintre americani și ruși. Din nou. Și din nou. Și din nou. Pe mine mă fascinează chestiile astea așa, subtile.

Apoi, mi-a plăcut Samuel L. Jackson care joacă rolul colonelului. Are o relație specială cu Kong. Și, într-un fel, se găsesc foarte multe similarități între cei doi. Cum ar fi dorința asta de a-și apăra ce-i al lor sau ceea ce au în grijă.

Un alt personaj care din punctul meu de vedere face mare parte din film este Hank Marlow (John C. Reilly). Are un umor aparte și, desigur, este unul dintre personajele cheie ale filmului. Știe multe. Face multe. Și se dovedește a fi un om chinuit foarte util.

Tom Hiddleston în rolul lui James Conrad (căutător) pare să fie piesa aia de puzzle care îl întregește și îi dă forma finală. Știu. Sună poetic, dar așa mi se pare mie. Chiar dacă are un rol așa, clișeic, nu pot să spun că nu mi-a plăcut. Practic, era tipul care întotdeauna avea dreptate.

Și închei cu ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul Kong: Insula Craniilor – povestea. Povestea despre lupta asta pentru ceea ce-ți aparține. Pentru conservarea lucrurilor de care ești responsabil și pentru lupta asta cu toate forțele în momentul în care cineva vine la tine acasă și începe să arunce cu bombe. Kong pare să fie un adevărat conducător. Ține la ce i-a fost lăsat în grijă drept moștenire și-și apără vietățile și insula cu toate forțele sale.

Ohh.. cum era să uit de coloana sonoră? Foarte bună coloana sonoră. Da, da, da! Plus și pentru coloana sonoră. Și pentru peisaje.

Ce nu mi-a plăcut la filmul Kong: Insula Craniilor

Îmi cer scuze, dar am avut o problemă cu o scenă din film. Și anume scena aia când apar aurorele australe, în mijlocul Oceanului Pacific, ca și când ai fi fost la pol. Atât de intense se vedeau. Într-adevăr, ele apar și pe restul globului, uneori, când sunt explozii solare foarte puternice. Dar, în general, apar la poli, că de aia se numesc polare. Apoi, după că au apărut ca și când ar fi o frumusețe naturală a locului respectiv, așa cum întâlnim la poli, au mai apărut și o singură noapte din trei. Adică: au venit și au dispărut la fel de repede, fără o continuitate în peisajul nocturn, ca să zic așa. Da, e un film SF, dar să fie SF și geografic până la capăt.

În timp ce eu mă plâng de treaba asta prietenul meu râde cu gura până la urechi și-l citez: „Aaaa, tu nu ai o problemă că au apărut animale fantastice mai multe ca-n Fantastic Beasts și de dimensiuni colosale și inexistente, dar ai o problemă cu au adus niște aurore câteva grade mai la nord într-o noapte.”

Dar ca să înțelegi ce zic. Am să las poza asta mai jos.

Se vede diferența? Adică da, ele apar pe tot globul uneori, dar la o altă intensitate. Problema mea nu e că apar neapărat. Ci că apar ca și când, geografic vorbind, s-ar afla într-o cu totul altă parte față de cea în care am fost plasați la începutul filmului. Cred că mi-ar fi plăcut și mai mult filmul dacă și-ar fi asumat aurorele australe pe tot parcursul său, în fiecare noapte de pe insulă.

Și mai e o chestie care nu că nu mi-a plăcut neapărat, dar e amuzantă și, cred eu, aduce un plus filmului treaba asta. Adică nu știu dacă nu mi-a plăcut sau doar mi s-a părut amuzant, dar am să vă povestesc. Ziceam despre o tipă care făcea fotografii în război. Mno, tipa asta e prea tare. Indiferent de cât de nasoală e situația și ca mai are puțin și moare acolo, ea face poze. Chit că e posibil să nu le mai vadă nimeni, niciodată.

Și cam atât cu ce nu mi-a plăcut mie. Nu ține neapărat de povestea filmului pentru care chiar vă invit să mergeți să-l vizionați. Nu influențează în vreun fel povestea. Dar am avut eu un ghimpe frustrant pentru că ador aurorele și am observat acest mic detaliu poate chiar nesemnificant și pe car, probabil, alții nici nu l-ar fi băgat de seamă.

Hai și tu la filmul Kong: Insula Craniilor

Nu cred că mai trebuie să-ți spun de ce să vezi filmul Kong. Am zis deja. Povestea merită. Apoi, merită și efectele 3D care chiar mi-au plăcut și m-au făcut să tresar de câteva ori încât am impresia că l-am făcut pe Malaezu să se uite la două filme, nu la unu: cel de pe marele ecran și comedia cu mine care tresăream la fiecare chestie și mă speria fiecare efect 3D mai vizibil și mai real. Eu mai aveam puțin și făceam un infarct pe scaun din cauza sperieturilor, iar el mai avea puțin și făcea un infarct pe scaun de râs de mine.

Filmul apare în cinematografe din 10 martie 2017 și este distribuit de Freeman Entertainment.

Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)

martie 7, 2017 0 comment

Filme

Film: Allegiant

by Daniela Bojincă martie 10, 2016

written by Daniela Bojincă

Aseară am văzut în premieră filmul Allegiant, la IMAX Cinema City din AFI Cotroceni. Apropo, știați că suntem primii care îl vedem? Așa că hai să scriu și despre asta, nu?

Primele două filme din Seria Divergent, Divergent și Insurgent, mi-au plăcut. Și menționez faptul că n-am citit cărțile. De obicei, defectul meu, când vine vorba de a viziona un film după ce am citit deja cartea, este să fiu extrem de critică și să găsesc orice mică chichiță care mi se pare mie că nu-i la locul ei și nu se potrivește cu ceea ce eu am citit și mi-am imaginat.

Nu știu exact ce se întâmplă în cărți. Deci nu pot compara acțiunea din filme cu acțiunea din cărți. Și nu e vorba de faptul că acțiunea nu a fost suficient de palpitantă pentru un film SF, sau că SF-ul nu a fost destul de SF. Nici vorbă. Doar că mie, Allegiant, mi-a lăsat niște lacune în înțelegerea acțiunii filmului. Anumite scene, ca să zic așa, mi-au părut incomplete și neexplicate celui din fața marelui ecran.

Și, dacă am început cu un lucru negativ despre film, zic să continui cu ce mi-a plăcut, că sunt o grămadă de lucruri care îmi plac, în general, în filmele astea SF, lucruri care nu lipsesc nici din Allegiant.

Eu sunt o mare fană a filmelor SF dintr-un simplu motiv: duc tehnologia la un alt nivel. În plus, în general, filmele SF, deși ni se pare oarecum aberant, ne prezic într-un fel sau altul viitorul. La fel cum o făceau și filmele alea de prin anii 80. Filmele astea sunt o plăsmuire a minții umane. Iar tehnologia a apărut tocmai ca să satisfacă aceste plăsmuiri și dorințe umane. Tehnologia și evoluția ei sunt cele care aduc poveștile la realitate, ca să zic așa. Eu cred că multe chestii pe care le vedem în filme acum și ni se par de domeniul SF-ului, o să fie posibile, cândva, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Allegiant, desigur, nu face excepție de la regulă. Vine cu o acțiune care are loc tocmai prin prisma evoluției tehnologiei și a efectelor acesteia asupra omenirii. Cine a văzut primele două filme, ori a citit cărțile, știe deja că omenirea fusese aproape 95% distrusă, singurii supraviețuitori fiind cei din orașul Chicago, care fuseseră împărțiți pe Facțiuni. Facțiunile însă, dispar în Insurgent și un nou mesaj revelator pentru omenirea este scos la iveală: dincolo de ziduri se află salvarea și speranța. Așa că Tris și Four pleacă în căutarea unei lumi perfecte care, însă, le distruge așteptările și speranțele spre o lume cu adevărat bună.

Apoi, mie mi-au plăcut tare mult și de data aceasta Tris și Four. Cred că sunt ceea ce trebuie pentru filmul ăsta. Din punctul meu de vedere, își intră foarte bine în rol. Mai că te fac să o vezi mai mult ca pe o realitate, decât ca pe un film.

Ce și cum se întâmplă mai exact, puteți vedea din 11 martie 2016, în cinematografe. Filmul este distribuit de Freeman Entertainment.

https://www.youtube.com/watch?v=0G0C-vMHcQY

Sursă YouTube (user The Divergent Series)

martie 10, 2016 6 comments

Filme

The last witch hunter – Ultimul vânător de vrăjitoare

by Daniela Bojincă octombrie 24, 2015

written by Daniela Bojincă

The last witch hunter – Ultimul vânător de vrăjitoare, mă așteptam să fie un film prost. Sau, cel puțin, să-mi displacă mie. Sincer, nu-l vedeam absolut deloc pe Vin Diesel într-un astfel de rol. N-aș putea explica de ce. Mi se părea mie, după ce am văzut trailer-ul, că nu i se potrivește rolul și că-l joacă destul de forțat.

Însă, așa cum pățesc în ultimul timp cu filmele pe care ajung să le văd în avanpremieră, se dovedesc a fi de vreo 10 ori mai faine decât le prezintă trailer-ul. Sau cel puțin mie mi se întâmplă asta.

Povestea filmului aș putea spune că e una clasică: vrăjitoare foarte rele care trebuie să dispară de pe fața pământului și vrăjitori buni care trăiesc printre noi și în zilele de astăzi.

Totuși, acțiunea filmului nu este una clasică. Iar asta li se datorează lui Kaulder (Vin Diesel) și Chloe (Rose Leslie aka iubita roșcată și simpatică a lui Jhon Snow din Game of Thrones). În plus, lucrurile nu sunt chiar previzibile. Cel puțin acțiunile cheie, nu sunt. iar asta-l face și mai interesant.

Vin Diesel are un farmec aparte în rolul de vânător de vrăjitoare și, drept urmare, își joacă foarte bine rolul ăsta. Știe să-l săreze astfel încât experiența spectatorilor să fie una cât mai plăcută.

Cât despre Rose Leslie, ei bine ea ne-a obișnuit cu umorul ei din serialul Game of Thrones. Se pare că e ceva al ei, să fie așa și să-și dea din umor fiecărui personaj pe care îl joacă. Ea are ceva aparte, pe lângă accent, care o face plăcută.

Apoi, dacă vă așteptați ca filmul să fie unul de groază, să știți că nu-i. Desigur, are scene cu personaje „urâte”, dar nu-i de groază. E cât se poate de acceptabil din punctul ăsta de vedere. Ba chiar e plăcut.

Desigur, eu sunt cât se poate de subiectivă. În general, când văd ceva care îmi place, nu pot să fiu obiectivă. Prezint lucrurile din punctul meu de vedere. Iar de pe scaunul meu, filmul s-a văzut cât se poate de ok. Și, deși băgam mâna în foc că nu-i așa, Vin Diesel a fost un mare plus pentru filmul The last witch hunter, alături de partenera sa – Rose Leslie.

Dacă nu mă credeți pe cuvânt, să știți că filmul The last witch hunter, distribuit de RO Image, a intrat din 23 octombrie în cinematografe. Așa că vă puteți convinge singuri de prestația lui Vin Diesel și de film în sine.

octombrie 24, 2015 0 comment