… să nu rămân cu visurile. Și nici cu visele.

Visul tău care este?

Am multe visuri. Speranțe. Lucruri pe care vreau să le îndeplinesc în viața asta. 

Visez în primul rând să trăiesc, ca visurile mele să poată fi îndeplinite într-un număr cât mai mare.

Însă pe lângă visurile astea mari de a nu rămâne cu visurile și de a trăi un număr considerabil de ani încât să mi le îndeplinesc, se numără și înconjurul lumii. Nu neapărat în 80 de zile, dar să-l fac.

Acum mulți ani, când erau desenele alea animate cu Înconjurul lumii în 80 de zile, după ce am citit și cartea, mi-am pus și eu pe-o listă pe care am lipit-o pe ușă, că vreau să fac într-o zi înconjurul lumii. Însă nu așa, oricum, ci să trec prin fiecare țară posibilă, să-i cunosc cultura și să-i vizitez obiectivele turistice reprezentative. Într-o zi am să reușesc cu siguranță. Și am să scriu impresiile tot pe blogul ăsta, așa că stați pe-aproape… încă câțiva zeci de ani.

Însă până atunci vreau să vă spun câteva cuvinte despre Înconjurul lumii al celor de la Vunk, un turneu acustic în care cele mai bune piese ale trupei Vunk sunt reorchestrate, cu alt sound și alte ritmuri, alături de un cvartet de coarde, un trompetist, un pianist și un percuționist, în deschidere cântând Alexandra Ușurelu.

Vunk-Turneu-Inconjurul-lumii

Înconjurul lumii al celor de la Vunk aș putea spune că, pentru ei, cât și pentru noi cei cărora ne place muzica lor, este o colecție de visuri. Una mare, mare de tot, căci fiecare întâmplare are o poveste. Poveste ce poate fi încadrată cu ușurință în colecția de visuri a celor de la Vunk, aceasta fiind prezentată ulterior, la sfârșitul concertului, în cadrul unui e-book ce va putea fi descărcat de pe site-ul oficial al trupei.

Să faci parte din povestea celor de la Vunk, să mergi la concertele lor, ori să le asculți pur și simplu muzica, fie că o asculți în mașină, fie că o asculți pe YouTube, este ca un tratament pentru suflet. Te relaxează și îți dă oarecum o stare de bine.

Tocmai de aceea sunt curioasă cum sună melodiile lor în varianta acustică și îmi doresc să fiu prezentă la închiderea turneului Înconjurul lumii, pe 25 mai, în Sala Filarmonicii Oltenia, de la ora 19:00, din Craiova. Iar dacă vrei și tu asta, să știi că poți cumpăra biletele din rețeaua magazinelor Germanos, Diverta, Orange și Vodafone, la terminalele Zebra Pay din întreaga țară, dar și online pe www.iabilet.ro. Puteți afla și mai multe urmărind activitatea lor de pe Facebook.

Și ca să vedeți ce proiect frumos este Înconjurul lumii al celor de la Vunk, am să vă las câteva cuvinte din partea lui Cornel Ilie:

Din experiențele celor 18 orase din turneu am învățat foarte multe despre publicul nostru și despre locurile în care am fost. În toate orașele în care am ajuns până acum mai cântasem, dar niciodată nu am avut timp să le descoperim așa cum am făcut-o în acest turneu. Este un mare pas făcut înspre publicul nostru, așa că am decis să prelungim turneul cu alte 6 orașe pe care vrem să le cunoastem mai bine, prin ochii celor de-acolo. Cu această ocazia o să-mi măresc colecția de visuri, ajunsă deja la peste 8500, toate strânse în urma turneului. Mă bucur și că ultimul concert, cel din Craiova, este de ziua mea, așa că o să mă sărbatoresc împreună cu echipa și cu publicul de-acolo. După cele 18 reprezentații, fie că am cântat în Moldova, Transilvania, Banat sau Basarabia, îmi susțin ideea că România este o lume, nu doar o țară, iar publicul nostru trăiește, cântă și respiră românește

Hai și tu la concert, că sigur o să-ți placă. Până atunci, uite care-i melodia mea preferată de la ei.

Nu uita să-mi spui și care este visul tău.

Sursă YouTube (user VUNKOfficialFanClub)

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/05/dreams.jpghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/05/dreams-150x150.jpgDaniela Bojincă - PishkyCulturăconcert vunk,inconjurul lumii,sperante,turneu acustic,visul meu,visuri,vunk... să nu rămân cu visurile. Și nici cu visele.Visul tău care este?Am multe visuri. Speranțe. Lucruri pe care vreau să le îndeplinesc în viața asta. Visez în primul rând să trăiesc, ca visurile mele să poată fi îndeplinite într-un număr cât mai mare.Însă pe lângă visurile astea mari...