Câteva cuvinte despre cartea lui Klaus Iohannis

M-am apucat să citesc cartea lui Klaus I0hannis, Pas cu Pas. Și, după cum bine vedeți și în partea dreaptă, v-o recomand și vouă. Am tot vrut, de când a apărut, să o comand de pe net. Și m-am răzgândit de fiecare dată când am văzut că dădeam pe transport aproape cât dădeam pe carte. Într-o zi, însă, am intrat în Diverta. Și-am dat tocmai peste cartea asta pe care, desigur, am cumpărat-o cu 15 lei.

M-am apucat să citesc cartea lui Klaus Iohannis cu mult entuziasm. Și, atât cât am apucat să citesc din ea, entuziasmul meu nu a dispărut deloc. Ba chiar s-a multiplicat.  Cartea lui, deși este una biografică, ne prezintă dorința noului președinte de a schimba ceva, cât și câteva dintre planurile lui de viitor. Proiecte la care a visat încă de când era tânăr și nu avea nicio tangență cu lumea politică.

Îmi doresc doar ca acele cuvinte să nu fie minciuni. Îmi doresc ca, noul președinte, Klaus Iohannis, să schimbe ceva. Nu acum. Nu imediat. O schimbare bună nu se poate face imediat. O schimbare bună este aceea în care roadele ei le obții în timp, peste câțiva ani. La fel cum nu poți planta un pom și să te aștepți să primești roadele a doua zi, ori peste un an, ci abia peste vreo 2-3.

În carte, în special în primul capitol în care Klaus Iohannis își prezintă anii de formare, vorbește foarte mult despre educație. Despre cum a ajuns să fie dascăl, despre cum a îndrăgit să le predea elevilor și despre cât a iubit să învețe, să acumuleze noi cunoștințe. Iar un paragraf mi-a atras în mod special atenția și am să vă spun în rândurile de mai jos de ce:

„Spun toate aceste lucruri după ani buni de predare din pasiune și interes pentru elevi, pentru ceea ce așteaptă și pentru modul în care reacționează ei la actul predării. Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu adolescenții. Nu mi s-au părut niciodată nici dificili, nici greu de stăpânit. Nu ei sunt dificili. Societatea în care trebuie să se integreze este dificilă. Cred că elevii au ceva foarte prețios și anume curiozitatea naturală, care se diminuează de la an la an, până când își termină studiile, moment în care curiozitatea naturală dispare. Din nefericire, așa este construit sistemul nostru de educație.” – Klaus Iohannis

Când eram eu în liceu, 80-90% dintre profesorii mei dădeau vina pe noi, pe elevi, pe generație. Pentru ei totul în jur era bun. Cu excepția noastră, desigur. Noi eram proști. Noi eram ăia care nu luam BAC-ul. Noi eram ăia cu note mici și scârbiți efectiv de a mai învăța ceva. Scârbiți de note. Și scârbiți și de ei, de aceia care veneau în fața noastră doar ca să-și facă norma de ore lucrate. Am avut în schimb doi trei profesori buni. Dornici să ne predea. Dornici să ne învețe. Și dornici să ne trezească interesul spre cunoaștere. Numărul lor este prea mic. Mult prea mic. Toți ar trebui să fie așa.

Mi-aș dori ca, într-o zi, să prind schimbarea. Prin prisma copiilor, ori a nepoților mei. Mi-aș dori ca sistemul să fie reformat. Mi-aș dori ca lor să le trezească dascălii dorința de cunoaștere. Și da, aștept ca el să pornească reforma. Aștept să dovedească, la sfârșitul mandatului, că a fost președinte care ne-a promis că o să fie. Aștept să i se adeverească și sloganul lui cu „România lucrului bine făcut”. Și sper ca așteptarea mea să nu fie în zadar. 

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze: