Daniela Bojincă/ iulie 5, 2019/ Cărți/ 2 comments

Am fost aseară la o lansare de carte. O carte de poezii. Cartea lui Cristian Ștefănescu, Zdrențe, unul dintre primii mei prieteni din facultate. Și printre puținii care, de altfel, au mai rămas.

O lansare la care au fost prezenți în proporție de 99% numai tineri. Ceea ce e o bucurie pentru poeții din zilele noastre, având în vederea că poezia nu e ceva ce se consumă la fel de mult precum beletristica sau orice altceva în zilele noastre.

Însă ce mi s-a părut și mai interesant a fost chiar faptul că nu a fost o lansare conservatoare, doar cu recitări și multe aplauze. Ci a fost o lansare cu recitări, un concurs de recitări ale altor poeți, transpuneri de poezii pe ritmuri de rap, glumițe, aplauze, zâmbete, prăjiturele, speachuri spontane ale fiecărui invitat la provocarea lui Cristian și multă voie bună.

Câteva cuvinte despre Cristian Ștefănescu

lansare bucuresti volum de poezii zdrente cristian emanuel stefanescu libris

Dar să vă zic și câteva cuvinte despre Cristian. Pe Cristian îl cunosc din primele zile de facultate. Și ne-am mai pricopsit unul cu altul și la master. Practic ne mâncăm zilele unul altuia de patru ani. Cristian, deși cu destule defecte, ca noi toți de altfel, e touși unul dintre cei mai frumoși oameni pe care îi cunosc. Și aș îndrăzni să spun că e frățiorul meu mai mic dar mult mai înalt pe care nu l-am avut niciodată. Dar ce bine că a apărut Cristian în viața mea și am putut să-mi exercit rolul de soră mai mare și să-l torturez. Și în același timp să-i dau sfaturi din vasta mea experiență de 2 ani avans în fața lui în viața asta. Și pe care să nu le asculte niciodată, ca orice frate mai mic.

La modul mai serios, Cristian a terminat Studii de securitate la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității București (la fel ca mine), iar acum studiază împreună cu mine același domeniu de Studii de Securitate la Sociologie, tot la Universitatea București.

Puțin cam aparte spune lumea în general. Scuritatea și poezia se bat cam cap în cap. Un domeniu plin de seriozitate și poate chiar rigiditate, dominat de partea cerebrală și un altul plin de sentimente, trăiri și emoții, dominat de suflet și de inimă. Doar că Cristian știe să îmbine foarte bine cele două domenii și să se regăsească în fiecare dintre ele.  Apoi, nici nu știți voi bă băieți bă ce sentimentali suntem noi ăștia cu studiile noastre de securitate. Cât de minunați, de treabă, emotivi și extraordinari suntem. Blink, blink, blink.

Și vorba lui Cristian, până și Stalin scria poezii. Și era Stalin.

Câteva cuvinte despre volumul Zdrențe

zdrente volum poezii cristian emanuel stefanescu libris

Probabil când auzi acest cuvânt și vezi și coperta, te gândești inevitabil la acel tip de Zdrențe. Toată lumea a făcut asta, având în vedere și anumite considerente. Și toată lumea a fost curioasă ce au reprezentat de fapt aceste Zdrențe pentru Cristian. Ei bine, atât coperta cât și titlul sugerează zdrențele din care suntem făcuți fiecare. Amalgamul de trăiri, de sentimente și de experiențe care alcătuiesc un om. Fix cum niște zdrențe peticite fac o haină. Și mi se pare tare faină simbolistica titlului și a volumului de poezii în sine. 

Mie mi-a plăcut abordarea asta. Iar toate poeziile sunt despre simțirile și trăirile lui de la un moment dat. Abstracte și alambicate. Dar foarte frumoase și pline de simbolism aș spune eu. Iar mie mereu mi-au plăcut poeziile cu un dram de simbolism.

Prima dată când i-am citit poeziile, recunosc, mi-a fost puțin dificil. Îmi place să citesc poezii. Însă eram mult înclinată spre poeziile clasice, conservatoare, cu care ne-am obișnuit din timpul școlii. Iar poezia lui Cristian este cât se poate de modernistă, fără rimă, fără punctuație, dar cu foarte multă substanță. E posibil să ți se pară dificilă și chiar foarte greoaie la început, că te pierzi chiar printre cuvinte și nu înțelegi ce-a vrut să spună autorul, însă merită fiecare vers.

Cartea lui Cristian Ștefănescu, Zdrențe, o poți găsi pe Libris, aici.

Poezia mea preferată din volumul Zdrențe

Zdrențuime

zdrențuimea
e-o condiție
a spectrului colorat
prin toate câte trăiește un om
în mintea sa în inima și-n lumea din jur în fiece zi
dar e și-o stare umilă
în care-și recunoaște defectele
ce-l compun ca ființă
consumată de senzații
consumând senzații
într-o viață trecătoare
spre bine sau spre rău
sub impact divin

Facebook Comments
Share this Post

2 Comments

  1. Deci la prima impresie, in poza pe telefon am crezut ca de tu esti in fotografia cu cartea, se vedea sa mica de nu-ti adi seama exact de trasaturi 😀 … m-am uitat de 2-3 ori sa ma conving :))

    1. HaHaHa :))
      Asta a fost si ideea pozei, ca asa mica nu prea se obvserva :)).
      Deci e bine ca ne-a iesit ideea asta :)).

Lasă-mi un gând!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.