Din când în când, atunci când mai am timp să o fac și pe asta, îmi place să citesc. Iar după ce termin o carte, e musai să vă spun și vouă despre ea, aici, pe blog. Nu se știe niciodată când, poate, cuiva chiar îi va fi de folos în cazul în care se află în impas și habar nu are ce să citească. Adică așa cum sunt eu de cele mai multe ori. Am o sumedenie de cărți, dar habar nu am de care să mă apuc. Așa că încep să citesc tot felul de recenzii pe bloguri și, care mă convinge mai mult că merită să o citesc, de aia mă apuc.

În cazul cărții Zidul de Jean Paul Sartre, lucrurile nu stau tocmai chiar așa. Cartea asta am ajuns să o cumpăr și să o citesc datotorită unei angajate din Diverta Craiova care chiar știe să facă vânzare (am scris mai multe despre asta aici). Și nu regret că am cumpărat-o, căci tare mi-a făcut plăcere să o citesc. E o carte care chiar merită citită, greoaie așa cum e ea.

Zidul de Jean Paul Sartre (1939), este considerată ca fiind una dintre cele mai importante creații existențialiste ale autorului, fiind o colecție de cinci nuvele oarecum reprezentative pentru scrierile sale ulterioare.

Prima nuvelă, Zidul, cea care îi dă și titlul acestui volum, ni-l plasează pe Jean Paul Sartre, ca voluntar, în mijlocul Războiului Civil din Spania, relatându-ne ultimele clipe de viață ale unor prizonieri condamnați la moarte, fiind cu toții închiși în aceeași celulă. Povestea fiecăruia, privită prin ochii lui Sartre, este terifiantă și îți lasă o urmă adâncă în gânduri și în suflet. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat.

Cea de-a două nuvelă, Camera, plasează un cuplu atipic într-o singură cameră, învăluit de o iubire nebună, împreună cu grijile părinților asupra sănătății lor mintale. Felul cum Sartre prezintă șirul întâmplărilor, aproape bolnave, este de-a dreptul interesant și parcă face ca șirul poveștii să fie mai interesant.

În cea de-a treia nuvelă, Erostrat, Sartre ne prezintă un psihopat. Sau cel puțin prin ochii mei este un psihopat. Aici parcă n-aș putea să vă mai dau niciun alt detaliu, căci mi se pare că stric tot farmecul acestei nuvele. Dar vă mai spun doar atât: psihopat așa cum este personajul, are capacitatea de-a te transforma și pe tine și a te face să-ți pui aceleași întrebări în legătură cu viața și cu moartea.

Nuvela cu numărul patru, Intimitate, este despre iubiri. Iubiri nu neapărat bolnave, dar diferite și care pot părea chiar interesante pentru anumiți cititori. Povestea este una captivantă și care te ține cu sufletul la gură. Mi-a plăcut nespus de mult că nu-ți lăsa vreun drum de scurtătură prin care să poți anticipa finalul.

Și, nuvela cu numărul cinci, ultima, Copilaria unui stăpân, mi s-a părut de-a dreptul cea mai faină din colecția asta de cinci nuvele. Nu știu cum să vă explic mai exact că este, pentru că îți sucește efectiv mintea și se joacă cu ea. Exact atunci când tu credeai ceva, lucrurile se întâmplă exact invers. Copilăria unui stăpân relatează întocmai copilăria plină de frustrări și de neclarități, a unui copil ce avea să ajungă stăpân peste fabrica tatălui său. Sau cel puțin credea asta. Care este mai exact parcursul lui prin viață, care-i sunt dramele și cum se confruntă cu ele fără ca familia să știe despre existența lor, nu puteți afla decât dacă veți citi volumul acesta.

În volumul Zidul,  Jean Paul Sartre încearcă să concentreze, prin prisma întâmplărilor prin care trec personajele sale, întreaga absurditate a naturii umane, lupta pentru supraviețuire și pentru păstrarea libertății și demnității individuale. Și cred că asta o face să fie cu adevărat o carte interesantă, dincolo de profundul dezgust pe care ți l-ar putea provoca întâmplările și acțiunile personajelor.

Volumul Zidul de Jean Paul Sartre face parte din colecția RAO Clasic a editurii RAO.

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/04/zidul-jean-paul-sartre.jpghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2015/04/zidul-jean-paul-sartre-150x150.jpgDaniela Bojincă - PishkyCărțicolectie nuvele,diverta,editura rao,jean paul sartre,nuvele,rao clasic,sartre,zidulDin când în când, atunci când mai am timp să o fac și pe asta, îmi place să citesc. Iar după ce termin o carte, e musai să vă spun și vouă despre ea, aici, pe blog. Nu se știe niciodată când, poate, cuiva chiar îi va fi de...