Boston e un oraș mare. Și foarte călduros pe timp de vară, spre deosebire de locul în care stau eu (aproape, dar am multă pădure). Clădirile alea imense și betoanele emană și ele căldură. Simți că te sufoci într-o zi călduroasă în Boston. Cam la fel ca în București. Din punctul ăsta de vedere mă bucur să nu sunt într-un oraș mare, ci undeva la margine, unde am 10-20 de grade. Uneori chiar 5. Maxim 25.
Poți să vizitezi multe, ce-i drept. E un oraș mare și frumos în care poți să vezi o multitudine de locuri și de obiective. Cu siguranță nu mi-ar ajunge o săptămână să mă plimb peste tot, dar o zi. Însă am să vă povestesc ce am văzut eu într-o zi, miercurea trecută.
Freedom Trail în Boston
Freedom Trail, sau Cărarea Libertății pe limba noastră, are vreo 2.5 mile (4 km) și trece prin 16 puncte de interes istorice (obiective turistice) din Boston și am văzut și noi câteva. Mi-a plăcut tare mult faptul că era efectiv o cărare care străbătea trotuare și străzi, formată din două rânduri de cărămizi roșii, încadrate lateral de niște cărămizi gri. N-ai cu să te pierzi pe Freedom Trail. Urmărești cărămizile roșii și ajungi pe la toate cele 16 obiective istorice.
Bunker Hill Monument
Noi am început de la capătul ei, cum ar veni. Bunker Hill a fost ridicat ca să comemoreze The Batle of Bunker Hill, care a fost una dintre primele bătălii majore dintre britanici și americani în timpul Războiului Revoluționar American. Are vreo 67 de m și 294 de trepte interioare (pe care le-am urcat cu brio), ce te duc spre o priveliște de neuitat asupra Bostonului.
USS Constitution
Am continuat apoi spre USS Constitution, un muzeu de nave, foarte interactiv, pe care l-am adorat. În interior, pe lângă machete, aveai și tot felul de povestioare, cum se îmbrăcau marinarii și căpitanii și tot felul de jocuri interactive. Ai fi stat cu orele în el, să te bucuri de fiecare joc în parte și de fiecare poveste despre nave și traiul marinarilor în larg. După mine, e unul dintre cele mai frumoase muzee văzute vreodată, din punct de vedere al interactivității și al provocărilor pe care le adresează vizitatorilor. Mi-a plăcut la nebunie și aș vrea, sincer, să-l mai revăd.
Copp`s Hill Burying Ground
Este un cimitir istoric, fiind al doilea cimitir din Boston (1659), după King`s Chapel Burying Ground (am să revin asupra lui, că e pe traseu).
Old North Church
Old North Church mai poartă denumirea și de Christ Church in the City of Boston, contruită în locul în care s-a dat ordinul „One if by land, and two if by sea” de către Paul Revere în timpul Revoluției Americane. Este de asemenea prima biserică construită în Boston în 1723. Mi-a plăcut tare mult în interior. E albă, cu orgă și tare cochetă, cu separeuri de rugăciune pentru fiecare familie în parte. Este o biserică intimă în care a intrat cândva (12 Decembrie 1912) și Theodore Roosvelt.
Paul Revere House and Statue
N-am văzut decât statuia și cu simpaticul lui cal. Am mers cu un domn, din partea sponsorului, care ne-a plimbat pe Freedom Trail, să avem timp să vedem cât mai multe lucruri. Iar de Paul Revere House nu ne-a mai zis. Iar noi am utiat să ne uităm pe hartă, ca să-i zicem de ea. În schimb ne-a zis de statuia din spatele bisericii Old North Church. Sunt sigură că e super faină și merită vizitată.
Ciocolaterie
Nu-i pe hartă. Nici măcar nu știam de ea. E în spatele bisericii, între statuie și biserică. Cum cobori treptele din spatele bisericii, prima ușă din dreapta, pe o alee. Nu știu cum am ajuns acolo, da am văzut că scria ciocolată pe ușă și am intrat. Am dat de o tipă îmbrăcată în stilul anilor 1800 și care ne-a arătat cum se făcea ciocolata pe atunci direct din boabe de cacao. Și am băut și eu ciocolată caldă. Pe gratis. Și ba chiar m-a lăsat să fac și eu ciocolată și să pun ingrediente. A fost o experiență tare interesantă.
Faneuill Hall
A fost cândva o piață și sală de întâlniri pentru discursuri de încurajare a independenței față de Marea Britanie încă din 1743. N-am văzut-o nici pe asta, dar plănuiesc să refac cărarea libertății și să o văd. Tipul nu ne-a dus nici aici.
Site of Boston Masacre
Aici ne-a lăsat cu mașina, după ce am plecat de la Statuia lui Paul Revere. E o clădire tare faină, înconjurată de zgârie nori. N-am putut intra să o vizitez, din păcate, dar am făcut poza asta acolo.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1198308726887436&set=a.281799508538367.77944.100001249598596&type=3
Se numește Site of Boston Masacre pentru că este locul în care armata britanică a omorât cinci civili și a rănit alți șase.
Old State House
Vechea primărie a Bostonului, în curtea căreia găsești măgarul libertății (adică măgarul e simbolul libertății), cu care toată lumea își face poze. E o clădire impresionantă, frumoasă din punct de vedere arhitectural și foarte bine întreținută în care am văzut că încă mai este activitate și nu este transformată într-un muzeu.
Old South Meeting House
Pe care iar n-am văzut-o, la naiba. Este o biserică istorică, construită în 1729 (a doua din Boston), fiind locul în care s-a pus la cale Boston Tea Party pe 16 decembrie 1773.
Old Corner Bookstore
Nope. N-am văzut-o. O să o văd. Pe cuvântul meu că data viitoare merg la pas 4 km și nu mă mai las dusă de nimeni cu mașina prin locurile pe care ei le cred importante. Vreau să văd fiecare obiectiv în parte. Din câte știu, este o clădire istorică comercială din Boston.
Benjamin Franklin Statue
Statuie? Mă pot lăuda că am văzut într-un cimitir un mausoleu sub care se aflau îngropați părinții lui? Ei bine da, pe ăla l-am văzut. Statuia asta n-am întâlnit-o.
King`s Chapel Burying Ground
Este primul cimitir din Boston, locul în care se află mormântul părinților lui Benjamin Franklin și o mulțime de alte morminte cu pietre comemorative foarte vechi și șterse de vânt și de timp. Locul, în sine, nu pot spune că e drăguț. Ar fi puțin macabru. Dar pot spune că e interesant de văzut.
King’s Chapel
Construită în 1754, este considerată ca una dintre cele mai frumoase clădiri din Boston din vremea respectivă, din punct de vedere arhitectural. Și este. Am trecut pe lângă ea în drumul meu spre capătul Cărării Libertății. În interior este asemeni bisericii Old Norh Church.
Old Granary Burial Ground
Un alt cimitir, căci Freedom Trail este presărată și cu astfel de cimitire vechi, considerate istorice și de o importanță majoră în istoria Bostonului și chiar a Americii. E la fel ca toate celelalte, cu pietre comemorative vechi și șterse. Trebuie să menționez faptul că, în cimitirele lor, îmi place simplitatea. Nu au cruci împopoțonate ca la noi, cu morminte ridicate. E ceva simplu. E ca un parc plin de nume ce-au apus.
Park Street Church
Construit în 1809, este una dintre bisericile în care se adună duminică de duminică în jur de 1000 de oameni să asculte slujba și lecturile catolice.
The Massachusetts State House
Sediul Guvernului statului Massachusetts. A fost terminată în 1798, find considerată o operă de artă a arhitecturii federale. Cupola este din aur și marea majoritate se duce să facă poză cu cupola, nu cu clădirea în sine. Ce-i drept, e interesant să vezi o clădire cu o cupolă întreagă din aur, pe care încă nu a furat-o nimeni.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1199444813422276&set=a.1198810000152424.1073741835.100000703071349&type=3
Boston Common
Este parcul public central. Acolo am luat prânzul și am făcut poze la rățuște. Cred că am stat după o rățușcă minute bune să mă lase să mă apropii de ea. Mi-a plăcut în parc. E liniștit și tare drăgălaș. Cu un la imens pe care te poți plimba cu barca. Cred că mi-ar plăcea să mai merg acolo și să mai mănânc pe iarbă. Să fac poze și să mă plimb.
Când o să revin în Boston, vreau musai să urc în Prudential Tower și să văd Bostonul de sus, noaptea.
Următoarele două nu mai fac parte din Freedom Trail.
Harvard
Am ajuns și la Harvard. Ne-am plimbat prin campus, mai bine spus prin parcul de printre clădirile campusului. Era un parc imens, cu multe scăunele pe care stăteau studenții. Și aveai net peste tot. La Harvard poți să vezi primul calculator din lume. Și să te plimbi. Și să te relaxezi. Te duci de drag la facultate.
MIT
MIT-ul are un campus imens. Am mers vreo 10 minute de-a lungul lui. Și mi-a plăcut că peste tot aveai internet. Apoi, clădirile alea sunt impresionante, de-a lungul râului Charles. Ne-am plimbat prin campus cred că mai bine de o oră, fără să ne plictisim.
Și mi-a plăcut că au o grămadă de veverițe. Peste tot.