UPDATE: !!!Am un concurs cu bilete pentru festival!!!
N-am mai scris de ceva timp despre un festival de muzică. Asta pentru că nu mi s-a mai ivit ocazia să ajung la unul. Dar e timpul să rectific asta, așa că vin azi aici și scriu despre HeyDay Music Festival care se anunță a fi foarte tare.
Ce este HeyDay Music Festival?
HeyDay Music Festival este cel mai mare festival internațional de tribute care a avut loc vreodată în România, aflându-se la prima ediție, organizat de către cei de la Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (creart).
În jur de vreo 30 de trupe din S.U.A., Marea Britanie, Germania, Italia și România vor urca pe cele 3 scene din Parcul Izvor din București și vor cânta melodii din repertoriul Led Zeppelin, Beatles, Metallica, Guns N’ Roses, Michael Jackson, Nirvana, U2, dar și melodii ale unor cântăreți din noul val, precum Rihanna, Amy Winehouse, Adele și mulți alții, căci HeyDay Music Festival se vrea a fi parte dintre festivalurile care reinventează și reinterpretează niște hituri care au creat istorie de-a lungul timpului, ale unor trupe care au revoluționat muzica vremii.
Prin festivalul HeyDay ne propunem să prezentăm publicului un concept de eveniment care se bucură de un real succes în străinătate, atât datorită funcției de entertainment, cât și potențialului de a creiona o incursiune muzicală ce are ca scop final (re)descoperirea muzicii marilor trupe internaționale. Ne dorim, astfel, să includem Bucureștiul pe lista orașelor de renume din Europa care organizează unele dintre cele mai mari festivaluri de tribute din lume”, a declarat Claudia Popa, Director al Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București (creart).
Când are loc HeyDay Music Festival?
HeyDay Music Festival ține 3 zile, pe 27, 28 și 29 mai, în Parcul Izvor. O să fie 3 zile de voie bună și multă distracție pe melodii faine, legendare, consacrate.
Cât costă distracția la HeyDay Music Festival?
În viața asta, lucrurile faine, pentru care merită să pierzi timpul cu ele, nu sunt gratis. Și de data aceasta nici foarte scumpe așa cum probabil te-ai fi așteptat când am adus vorba de asta.
Prețul unui bilet, pe o zi de festival, este de 15 lei/zi. Iar dacă vrei să participi toate cele 3 zile, îți poți face un abonament de 30 lei. Nu-i avantajos? Practic, dacă stai să te gândești, ieși cu 15 lei mai puțin cu abonament. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete aflată în sediul creart (Piața Alexandru Lahovaru nr. 7), sau online, de pe Eventim.ro.
De ce să vii și tu la HeyDay Music Festival?
Asta e simplu. Ca să te bucuri de muzică bună și ca să descoperi noi artiști, poate chiar noi staruri internaționale care vor revoluționa muzica contemporană. Și cei consacrați, tot cam de pe aici au pornit. Acum e rândul altora să le ia locul.
***Mai multe informaţii despre HeyDay Music Festival (cum ar fi trupele care vor cânta și melodiile căror trupe le vor interpreta) poţi afla de pe pagina de Facebook sau de pe Site.
3 comments
As vrea sa stiu daca ploua. Ca nu mai vreau sa racesc. Pretul este foarte atractiv pentru niste trupe de cover, macar asculti live ceva muzica.
Asta nu pot să-ți spun. Vremea e schimbătoare 😀
[…] câteva zile îți spuneam despre festivalul de muzică tribute HeyDay Music Festival, ce o să se întâmple pe acolo și de ce ar fi fain să ajungi și tu […]