Otto Witte m-a făcut să mă îndrăgostesc la prima vedere!
Cine este Otto Witte, am să spun puțin mai încolo. Până atunci însă, vă reamintesc că am primit de la Editura All cele două cărți ale lui Andrew Nicoll: „Dacă citești asta înseamnă că am murit” și „A fost odată ca niciodată”. Neștiind însă pe care să mă apuc să o citesc prima dată, am cerut ajutorul prietenilor mei de pe Facebook și, în urma voturilor acestora, am început să citesc „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Și nici nu știți cât de tare m-am bucurat.
N-am să mă apuc să vă spun povestea, ori să vă introduc în acțiune. Dar am să încerc să vă sporesc interesul pentru scriitor, cât și pentru această carte. Iar detalii, detalii am să vă dau doar câteva, atât cât să vă stârnesc cu adevărat.
Sinceră să fiu, nu prea știu exact ce gen de tip de cărți vă plac. Mie spre exemplu îmi place să citesc orice, căci așa îmi pot lărgi orizonturile într-un mod mai alert, dar am o slăbiciune pentru ficțiune și SF. Ador să citesc astfel de cărți. Îmi place să mă tolănesc în pat, pe șezlong, sau pe unde apuc… și să mă cufund în lectură. Iar cartea asta, „Dacă citești asta înseamnă că am murit”, m-a făcut să devin captivă printre cuvintele ei, împreună cu dragul de Otto Witte, desigur.
Spuneam mai sus că nu știu exact ce cărți vă plac vouă: comedie, SF, acțiunea, dramă. Însă de data asta nici nu trebuie căci, acrobatul de circ, Otto Witte, are talentul de a îmbina perfect câte ceva din fiecare gen în parte. Dai la tot pasul peste comic, dramatic, acțiune, toate astea fiind încastrate într-un Univers al ficțiunii, pe o stradă anume, Strada Ficțiunii.
Otto Witte, așa cum v-am spus și în rândurile de mai sus, este un fost acrobat de circ și fost rege al Albaniei, ajuns la vârsta bătrâneții, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, printre raidurile aeriene, stând în rulota sa și lăsându-și printre cuvinte povestea vieții sale. Otto Witte nu vrea să fie un simplu muritor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El vrea să fie un muritor despre care să se vorbească: „Uite ce viață palpitantă!”, „Uite ce istorisiri și întâmplări grozave!” și alte d-astea printre generațiile care-i vor urma.
Povestea lui Otto Witte se vrea a fi despre minunățiile aventurii călătoriei către cucerirea tronului Albaniei. Inevitabil însă, Otto Witte surprinde și alte povestiri din viața sa. Năstrușnice întâmplări. Amuzante. Dramatice. Și, fiecare dintre acestea, te face să te îndrăgostești de personaj, să-l îndrăgești.
Andrew Nicoll, cel care se ascunde de fapt în spatele lui Otto Witte, reușește să te strecoare printre cuvinte, oricât de mare ai fi, direct în mijlocul acțiunii. Dar nu te face un personaj fantomă care urmărește ceea ce se întâmplă pe scenă din spatele ei, ci este mult mai bun de atât. Andrew Nicoll reușește să te strecoare printre cuvinte direct în mintea fiecărui personaj în parte. Treci de la unul la altul, atunci când fac schimb de replici și vezi totul în jur prin ochii lor. Le auzi parcă vocea. Te simți ca și când ai fi ei, fiecare în parte. E un sentiment tare ciudat, dar frumos și sper că m-am făcut înțeleasă în privința stării provocate de rândurile acestei cărți. E foarte bine scrisă. Are acel ceva uimitor dar, din păcate, nu știu să vă explic exact ce este. Oricum, sincer vă spun, este singurul autor care a reușit să-mi inducă o astfel de stare printre rândurile sale. Iar pentru asta, cu toată stima și considerația, mă înclin, sincer vă spun, în fața autorului Andrew Nicoll, care l-a creionat atât de frumos pe Otto Witte, restul personajelor, cât și întreaga poveste.
În plus, vreau să-mi exprim aprecierile către cel care a făcut design-ul coperții. Este una dintre acele coperți despre care v-am mai povestit eu că te face să-ți dorești cartea aia. Și nu doar atât. Coperta asta ilustrează perfect conținutul din spatele ei. De acest lucru îți vei da însă seama abia după ce vei citi și tu cartea.
Acum, după ce am încheiat cu rândurile acestei cărți, sper doar ca și cealaltă carte a lui Andrew Nicoll, „A fost odată ca niciodată”, să-și păstreze același stil fascinant și să-mi ofere aceeași stare despre care tocmai v-am vorbit mai sus.
Dacă după ce ai citit această recenzie ți se pare interesantă cartea, te invit să o comanzi de aici. În plus, ceea ce citesc în momentul de față vei găsi mereu în coloana din partea dreaptă a blogului, loc de unde poți să îți și comanzi cartea respectivă, dacă dai click, desigur.
Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:
2 comments
Thank you! I love the cover too.
Thanks for reading! I-m very happy :).