A trecut ceva timp de când am scris ultimul articol despre aventura mea cu școala de șoferi. Asta pentru că n-am mai avut mare lucru de spus. Eram ocupată cu orele de condus și cam în jurul meu se învârtea aventura cu școala de șoferi.

M-am gândit, la un moment dat, cam când eram pe la începutul orelor de condus, să scriu o impresie de început. Apoi m-am răzgândit și mi-am zis că cel mai bine e să povestesc despre ele după ce le termin. Și, cum le-am terminat de săptămâna trecută, iar azi am luat și sala cu 24 din 26 de puncte (Felicitări mie!), dar despre asta am să scriu altă dată, am zis că e timpul ca astăzi să vin pe blog cu un articol despre orele de condus. Cum mi s-au părut, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a plăcut, ce părere am despre toată experiența acumulată după fiecare oră de condus și așa mai departe.

scoala de soferi orele de condus

Cum mi s-au părut orele de condus

Mi-a plăcut să conduc încă de la prima oră. Mi-au plăcut mașinile de mică. Încă de pe când eram o mogâldeață să-mi petreceam copilăria printre mașinile din service-ul lu taică-miu, printre scule și alte din astea. Mi-au plăcut mașinile încă de când abia mergeam în picioare, dar mă luau ai mei cu ei pe la raliuri. Și abia am așteptat să fac școala de șoferi și să am parte de orele de condus.

La prima oră de condus, instructorul m-a dus într-o parcare mare, aproape goală, unde să învăț să pornesc de pe loc, să iau viraje, să pun frână, să schimb vitezele și așa mai departe. Și cred că m-am prins destul de repede de ele, din moment ce imediat după m-a și băgat prin oraș. Am avut parte de primul giratoriu, primele treceri de pietoni, primele schimbări de benzi și așa mai departe.

Mă simt bine în mașină, la volan. Îmi place să conduc. Și, când sunt lăsată efectiv în pace, să stau liniștită și să mă concentrez pe ceea ce fac, nu prea apar greșeli. Dar și când greșesc câte ceva, continui din greșeală în greșeală că mna, nu e ca și când aș avea experiență de-o viață (și ăia fac greșeli) și aș știi cum să gestionez efectiv fiecare caz în parte care îmi răsare în față în timp ce conduc. Și nu mă mai pot concentra absolut deloc când instructorul auto îmi înșiră absolut toate greșelile. Pentru că încerc să mă concentrez la ceea ce spune și nu mă mai pot concentra la volan, pedale, semnalizări și așa mai departe. Nu știu încă să gestionez atenția distributivă la volan.

La fel cum nu prea mă mai pot concentra nici dacă se pornește muzica prea tare. Îmi place în surdină, dar nu să mă disturbe, ca să zic așa.

Nu mi se pare greu să conduci. Nici complicat. Mi se pare interesant. Și frumos. E însă greu să te obișnuiești cu toate într-un timp destul de scurt. Și e greu să le corelezi pe toate. La început, desigur. Apoi îți dai ușor ușor drumul.

Per ansamblu, abia aștept să-mi iau permisul! Îmi place să fac asta!

Ce am detestat în cadrul orelor de condus

Sunt și lucruri care nu mi-au plăcut la orele de condus, din postura de om cu volanul în mână pe șoselele din oraș.

Am detestat prostia pietonilor. Pe mine maică-mea, încă de când eram mică, m-a învățat să nu mă arunc pe trecere. M-a învățat să stau pe trotuar (nu în stradă, nu pe bordură, nu gata să pun piciorul jos), să mă uit în stânga și în dreapta și să mă asigur că mașinile sunt suficient de departe astfel încât să nu le stânjenesc circulația și să nu-i forțez să pună frână ca să nu mă calce pe mine din prostia mea că nu sunt în stare să aștept. Apoi m-a mai învățat că ăia consumă benzină, eu nu consum nimic, pot să aștept să treacă o mașină și să trec eu. Sau să-l las pe el să-mi acorde prioritate în siguranță, nicidecum forțat de prostia mea să frâneze.

Dar nu. Pietonii pe care i-am întâlnit eu nu știu să facă asta. Ei consideră trecerea de pietoni un fel de prelungire a trotuarului pe care se aruncă efectiv ca niște animăluțe din alea tâmpe. Fără să se uite în stânga și în dreapta. Fără să aibă cea mai mică intenție de a se opri și de a se gândi: bă, poate șoferul ăsta nu are timp să mai frâneze, sau poate nu mă poate observa în ultima clipă, sau poate îl stânjenesc, sau poate îmi pun în pericol propria viață. Hai să stau frumos la trecere și să aștept să oprească el în siguranță. Nu. Ei sar pe trecere, ies de printre blocuri și hop pe trecere. Merg pe trotuar înainte și brusc fac stânga/dreapta și hop pe trecere. Așa dintr-o dată.

Mi se pare normal ca eu, ca șofer, să-i dau prioritate pietonului. Dar în condițiile în care el nu mă bruschează pe mine să frânez, că-mi sare în față, ci în condițiile în care el stă frumos la trecere și așteaptă. Și eu, ca pieton, urăsc când văd șoferii că trec și niciunul nu acordă prioritate, deși mă văd că stau acolo, la trecere și aștept să trec. Totuși, nu mă arunc în fața nimănui. Aștept să văd că-i foarte departe o mașină, sau că unul care are bun-simț și se oprește. Dar se oprește pentru că mă vede că aștept. Abia atunci trec.

Am detestat șoferii idioți. Șoferii ăia care nu pricep că tu nu ai voie să mergi cu mai mult de 30 km/h. Că n-ai voie. Și că nu stăpânești mașina. Și că da, trebuie să apari și prin oraș. Si prin aglomerație. Și prin mai multe locuri, ca să te obișnuiești cu ele. Să știi să conduci și în aglomerație. Să știi să conduci și prin oraș și așa mai departe. Ai nevoie să înveți să conduci în intersecții, pe străduțe înguste și așa mai departe. Nu să te trezești că ai stat toate orele pe drum drept în afara orașului și ești kamikază prin oraș.

Am detestat șoferii idioți care n-au răbdare și se bagă efectiv pe tine, care ești într-o mașină de școală. Îți taie calea. Nu așteaptă să treci, deși ai prioritate. Te depășesc pe dreapta, că mna, n-au citit legislația că depășirea se face pe stânga. Și da, obligația mea e să stau pe banda dreaptă. Dar mi se pare absurd să fac slalom de pe o bandă pe altă pentru că sunt mașini parcate pe banda dreaptă, cu spații relativ mici între ele. Când vedeam banda 1 liberă, pe o distanță mare, logic că mă băgam pe banda 1. Dar când era o distanță de 20 de m între ele, nu vedeam rostul. În fine.

Am detestat faptul că în majoritatea cazurilor, șoferii nu respectă legislația și nu se comportă civilizat în trafic. Și dacă într-un oraș mic cum este Târgu-Jiu se întâmplă asta, ce pretenții să mai am de la jungla din București, nu?

Mi se pare că e așa, o ipocrizie foarte mare. Adică eu învăț să dau prioritate, învăț să mă încadrez corect pe benzi, învăț să semnalizez corect și mă ceartă cineva în dreapta de fiecare dată când, pentru că mai uit de ele, nu corelez mereu toate comenzile pentru că sunt la început, în timp ce în jurul meu văd mașini care fac la stânga de pe banda 1, oameni care nu dau prioritate, oameni care îți taie calea și așa mai departe. Iar eu, dacă-i fac lu nenea polițistu câteva greșeli, mă pică. Mi se pare așa o ipocrizie. Gen: mă prefac în fața unui polițai că respect legislația și, apoi, după ce am carnetul, uit tot și nu mai fac nimic. Păi e fain așa? De ce nu se duce el la ăia care mă depășesc pe mine pe dreapta, că n-au răbdare și nu respectă legislația, să-i sancționeze și să nu mă pice pe mine pentru chestia asta, spre exemplu? De ce nu se duce el să sancționeze pietonul ăla care sare pe trecere de parcă a venit cu ea de acasă? Gata. Mi-am spus și oful ăsta.

Ce mi-a plăcut la instructorul auto la orele de condus

Atunci când m-am înscris la școala de șoferi, am avut o pretenție mare. Să mi se dea un instructor care să știe să îmi explice atunci când greșesc. Ce greșesc. Și cum trebuie să îndrept asta și așa mai departe. Mi-am dorit un instructor care să înțeleagă că e normal să greșești, când n-ai experiență, când nu știi cu ce se mănâncă toată treaba aia. Mi-am dorit un instructor calm. Și a fost, parțial. Că mna, fiecare om le mai are și pe ale lui.

Mi-a plăcut că a încercat mereu să-mi dea exemple cât mai concrete legate de greșelile pe care le fac, astfel încât să le îndrept și să nu le mai repet. Era mereu inspirat în a da exemple din astea care să mă facă pe mine să înțeleg la un moment dat ce am greșit și cum să nu mai greșesc.

Mi-a plăcut că la orele de condus mi-a explicat mereu pe înțelesul meu cum trebuie să fac lucrurile ca să-mi fie mie ușor. Ca să învăț să conduc corect. Și ca să învăț să mă feresc de greșelile celor din jurul meu. Și dacă m-am descurcat din prima și am învățat repede, dincolo de greșelile care-mi mai scapă, greșeli care le scapă și unora care conduc și de 30 de ani, e și meritul faptului că am avut un instructor auto bun la orele de condus. Felicitări! Acum sper să iau și examenul cu polițaiul din prima, așa cum am luat sala.

Click pe mașinuță pentru alte articole despre școala de șoferi

scoala de soferi orele de condus

Facebook Comments
https://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2017/07/scoala-de-soferi-670x335.pnghttps://danielabojinca.ro/wp-content/uploads/2017/07/scoala-de-soferi-150x150.pngDaniela Bojincă - PishkyȘcoala de Șoferiexamen auto,examen sala,instructor,instructor auto,ore condus,ore de condus,orele de condus,scoala de soferiA trecut ceva timp de când am scris ultimul articol despre aventura mea cu școala de șoferi. Asta pentru că n-am mai avut mare lucru de spus. Eram ocupată cu orele de condus și cam în jurul meu se învârtea aventura cu școala de șoferi.M-am gândit, la un moment...