Dacă mi-ar fi spus cineva că CFR mă va sabota să nu ajung la un concert, probabil aș fi râs și l-aș fi crezut puțin mai mult nebun. Însă, acum, treaba asta-i chiar reală. CFR chiar m-a sabotată să nu ajung la un concert.
Să vă povestesc cam cum stă treaba, pe scurt.
Am primit o invitație dublă, ieri, la concertul Vunk de azi de la Craiova. Asta după ce eram atât de tristă că, inițial, în Craiova nu era planificat să ajungă turneul Înconjurul lumii.
Când am primit invitația, nu am fost fericită, am fost extrem de fericită. Adică n-aș prea putea descrie asta în cuvinte. Cei de la Vunk îmi plac tare mult. Îmi plac de când eram eu mai mică și îi asculta mama. Practic, am cam crescut cu ei și cu muzica lor. Inițial cu Vank, iar mai apoi cu Vunk.
Totuși, din motive care n-au ținut de mine, n-am putut ajunge. Și a trebuie să dau invitația cuiva care se pute bucura de concertul ăsta. Și asta pentru că CFR m-a sabotat. Și da, știu că am zis-o deja de multe ori, doar că ăsta-i adevărul. Și simt că trebuie să mă descarc cumva, spunându-vă vouă de enșpe mii de ori cum m-a sabotat pe mine CFR.
Am început să caut trenuri care să plece la ore convenabile. Adică să pot ajunge înainte de concert, dar nu foarte de vreme, iar apoi să văd la ce oră plec. Prima parte, plecarea spre Craiova, a fost verificată cu succes și se potrivea întocmai orarului. Ajungeam când trebuie, chiar dacă ar fi abut trenul și o oră întârziere.
Partea proastă, sabotarea și cum n-am mai ajuns eu la concert, abia acum urmează. N-aveam cu ce pleca decât pe la 3 dimineața. Ceea ce, practic, mi-era imposibil. De la 20 nu mai era niciun tren, până la 3 dimineața. Iar la 20 nu puteam pleca, din moment ce concertul ținea până la 22, iar ulterior până la 23, că au fost și defecțiuni tehnice (muhahahaha – blestemele mele, recunosc).
Iar dacă vă întrebați de ce nu puteam pleca la 3 dimineața, ei bine pentru că ajungeam la 5. Iar asta Însemna să nu dorm toată noaptea. Adică o săptămână dată peste cap. Ceea ce, fix în perioada asta, nu-mi prea permit.
Deci CFR m-a sabotat, prin fatul că în intervalul 20:00 – 03:00 nu există trenuri între Craiova și Târgu-Jiu. CFR, ai face bine să bagi unul și pe la jumătatea intervalului, gen 23:00 – 00:00, nu crezi? Eu cred!
Și, ca să fie treaba treabă, i-am cam blestemat pe toți ăia care au ajuns la concert. Și, drept urmare, concertul a început cu o oră și zece minute mai târziu, din cauza unor defecțiuni tehnice (muhahahahahaha – again). S-au aliniat planetele astfel încât să nu-mi fie chiar așa tare ciudă.
Bine, măcar trăiesc cu bucuria că am fost acum doi ani, în 2013, la un concert Vunk de care m-am bucurat la maximum. Măcar atât. Deși, sinceră să fiu, m-aș fi bucurat ca CFR să nu mă saboteze în așa hal azi.
24 comments
Daca rezolva problema ta ,spune-le,te rog sa bage un tren direct Sibiu-Dr.Turnu-Severin .As fi foarte recunoscatoare 🙂
Da, da, le transmit. Dar nu cred că or să rezolve ceva :)).
😀 ehe, a fost odata un proiect si acesta! Dar acum cresc bojii pe el! Detalii aici> http://ro.wikipedia.org/wiki/Calea_ferat%C4%83_B%C4%83beni_-_Alunu
Știi tu, fuse fuse și se duse :)).
Pe mine m-a sabotat sa alerg prin Bucuresti sa ajung la un concert Iron Maiden dupa ce am facut 7 ore din constanta pana in bucuresti…in mijlocul verii….eu spun ca situatia ta e mult mai rezonabila:))
Bine… admit :)). E mult mai rezonabilă sitația mea. Dar.. 7 ore Constanța București pe tren? WTF?! :)))
Nu te abtii. Ce oameni, ce caractere. Data viitoare intreaba de cazare pe la Craiova. Mai ales ca stiai ca tata a plecat si asa se elibera un loc si pentru tine 😛
Să te….. PUP DULCE! Data viitoare să te oferi mai pe față :)). Dumnezeule, cum a sunat asta :)).
Iisuse, ce oameni. Ce caractere. Data viitoare iti zic direct. Indragosteala asta cu Dani cu tot. Te face neatenta 😛
Îmi asum tot ce spui tu aici. Altceva? :))
nu trebuie sa te superi asa tare. cfr-ul are capacitatea sa te saboteze si maine. 🙂
Sună promițător. :))
Mulțumesc tare mult pentru susținere și încurajare. :)) Parcă mă simt mai bine acum.
Uite, chiar e un mijloc civilizat de transport: (copy/paste de pe site-ul lor)
Vă informăm că CFR Călători respectă şi aplică dispoziţiile şi reglementările impuse la nivel european pentru serviciile de transport de călători şi în cazul întârzierilor la destinaţie societatea noastră acordă clienţilor despăgubiri pentru întârziere. Aceste despăgubiri se acordă în prezent numai pentru serviciile internaţionale de transport, pentru întârziere la destinaţie de minim 60 de minute, în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1371/2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar.
Serviciile naţionale de transport feroviar de călători sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor din Regulamentul 1371/2007 pentru o perioadă de 5 ani. Exceptarea a fost aprobată prin H.G. nr. 1476/2009
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate de întârziere şi vă mulţumim pentru înţelegere.
Adica daca ajungi in situatia sa te trezesti concediata pentru ca ai facut naveta cu cfr-ul si ai intarziat zilnic macar o ora, e ok. Ai scuzele lor!
Păi nu fac scuzele parte din sfera bunătății? Nu e bunătatea hrana sufletului? Vezi, scuzele sunt suficiente :)).
Cei de la CFR sunt cu ambele picioare in groapa, ce sa mai suplimenteze ?? In curand o sa ne intoarcem la baloanele cu aer ca sa ajungem unde vrem. :)))
Băi, mie, sincer, cred căî mi-ar plăcea. Măcar așa, să încerc, nu săî se ajungă la transportul cu balonul, de la 1900 toamna :)).
Uite așa ceva mi-aș dori eu să existe: https://www.youtube.com/watch?v=szg1dj6lzxM
Puteai să vii să dormi la noi, știi bine că nu era asta o problemă și nu trebuia să pleci cu 3-ul de dimineața ci cu 8:20 cred și ajungeai la 11 acasă. Eu nu am știut că din cauza asta nu mai poți ajunge, pentru că dacă știam, ți-aș fi zis că poți rămâne peste noapte!
Mulțumesc, Damian! Doar că nu puteam face asta :(. Adică nu puteam, din motive personale ca să zic așa, să ajung azi de dimineață. Asta e, de fapt, problema :(.
Ah și eu care credeam că nu ți-a plăcut ce a gătit Cristina 🙁
La naiba. M-ai prins. 🙁
Ia să pui mâna să o înveți să gătească! :)) :))
Un mic hint: vezi că pe Facebook sunt tot felul de comunități care te pot ajuta cu transportul (unele chiar for free), așa eviți ”mafia” CFR-ului și poate data viitoare vei ajunge 😀
Meh, bine că aflua sta abia acum, după concert :))! Data viitoare am să mă plâng din timp! :))
[…] pentru care a trebuit să asteptăm 70 de minute pentru rezolvarea problemelor tehnice. Daniela Bojincă, supărată pe CFR pentru faptul că nu se aliniază planetele pentru a veni la […]
[…] motivul pentru care a trebuit să asteptăm 70 de minute pentru rezolvarea problemelor tehnice. Daniela Bojincă, supărată pe CFR pentru faptul că nu se aliniază planetele pentru a veni la concert, ne-a […]