Home Blogging Te bagi la un blind date?

Te bagi la un blind date?

by Daniela Bojincă
blind date

Ia zi, cititorule, la un blind date te bagi? Nu sta prea mult pe gânduri. Răspunde-ţi imediat. Lasă-ţi instinctul să primeze. El nu te înşală niciodată. Instinctul tău îţi va dicta mereu ce va fi mai bine pentru tine. Lasă-l şi de data asta să aleagă. Aşa că hai, răspunde-mi, te bagi la un blind date? Te asigur că, dacă răspunsul va fi să fie unul pozitiv, nu vei regreta!

Nu este orice fel de blind date. Este un blind date aparte dar care, în cazul în care nu eşti deja îndrăgostit sau îndrăgostită, îţi va aduce marea ta dragoste. Şi nu glumesc deloc. Vorbesc chiar foarte serios. Citeşte până la capăt şi ai să înţelegi.

Nu te invit la orice fel de blind date, ci la unul cu o carte, aşa,  de Sfântul Valentin (ziua îndrăgostiţilor). Nu-i aşa că ţi-ar plăcea să primeşti drept cadou, de la Cupidon, un blind date cu o carte. Mie una mi-ar plăcea. Tocmai de aceea m-am şi băgat în proiectul Lucianei şi al Alexandrei, Blind date cu o carte de Sfântul Valentin.

Dacă vrei să participi şi tu la întâlnire, nu trebuie decât să laşi un comentariu la articolul Lucianei, Blind date cu o carte, în care să-i laşi nişte detalii lui Cupdion despre scriitorul preferat, cartea sau cărţile preferate, genul preferat şi, de ce nu, despre hobby-urile tale. Asta pentru a putea Cupidon să-ţi aleagă o carte pe gusturile tale, pentru blind date. Se vrea a fi un blind date cât mai reuşit, astfel încât să te îndrăgosteşti iremediabil şi irevocabil.

Înscrierile se fac până pe 29 ianuarie, până pe 31 se vor face listele (adică se va stabili cine va fi Cupidon şi cui). Şi, ca să nu se supere nimeni, fiecare va fi în acelaşi timp şi Cupidon şi amorez. Adică tu vei primi carte de la un Cupidon al tău, iar tu vei fi Cupidon pentru cineva anume şi îi vei alege o carte în funcţie de detaliile lăsate în comentariu. Apoi, între 1 şi 9 februarie se vor trimite cărţile alese, în funcţie de ce crede fiecare că i s-ar potrivi celuilalt. Dar ATENŢIE!!!, cartea să nu facă parte dintr-o serie/trilogie.

Cărţile nu trebuie să fie musai noi, poate fi şi o carte din bibliotecă, dacă vrei. Sau de la anticariat. Sau de unde vrei tu. Iar dacă vrei să cumperi o carte, să nu fie mai scumpă de 30 de lei + transportul prin Poşta Română (e cel mai ieftin).

Ce zici, te-am convins? Te bagi la un blind date cu o carte? Merită! Fii sigur că merită şi nu vei regreta! N-ai de ce să o faci. O carte este mereu un nou prilej de evadare şi de învăţare, de acumulare de cunoştinţe, întâmplări şi situaţii noi. Mereu ai ce învăţat dintr-o carte. 

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

You may also like

2 comments

Narcisa - Maria ianuarie 10, 2015 - 12:33

Mă bag! Mă bag! 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky ianuarie 11, 2015 - 10:44

Super! Foarte bine faci! Cu siguranta o sa fie foarte tare!

Reply

Leave a Comment