Home Cultură București vrea să fie Capitală Culturală Europeană în 2021

București vrea să fie Capitală Culturală Europeană în 2021

by Daniela Bojincă
bucuresti

Nu sunt foarte mulți cei care știu că București candidează pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, alături de Cluj-Napoca, Craiova, Iași etc. Când am fost săptămâna trecută la Cluj-Napoca, cu Untoldul, am vorbit cu câțiva amici și despre chestia asta, iar verdictul lor pentru București a fost unul nimicitor: „E deja capitala României, e deja vizitat de enșpe mii de turiști, de ce ar fi tot el Capitală Culturală Europeană și nu un alt oraș, astfel încât România să aibă parte de și mai mulți turiști, în mai multe locuri, nu doar în unul singur? Eu zic că n-are șansă tocmai din cauza asta.”. Sau cam așa ceva m-a întrebat. Cert e că, fix la întrebarea asta, n-am avut un răspuns.

https://instagram.com/p/5oJhIZHvMl/?taken-by=danielabojinca

Fiecare oraș, din punct de vedere cultural merită, într-un fel sau altul, să fie Capitală Culturală Europeană căci, de-a lungul secolelor, fiecare și-a dobândit și și-a consacrat cultura.

Când vine vorba de susținerea unuia dintre orașe, nu pot fi obiectivă și să analizez situația din toate punctele de vedere, așa cum ar fi și normal. Nu pot pentru că Bucureștiul este orașul meu de suflet și, în cazul ăsta, devin pur subiectivă. Iubesc Bucureștiul mai mult decât iubesc orașul în care m-am născut și în care am trăit 20 de ani. N-aș putea să vă spun de ce, pentru că sentimentele, de cele mai multe ori, nu pot fi explicate.

https://instagram.com/p/5q4IbLHvIm/?taken-by=danielabojinca

Însă nu subiectivismul meu este cel care contează, ci derularea numărului mare de proiecte și impactul lor asupra societății ca întreg, nu doar asupra unei societăți culturale. Practic, prin astfel de proiecte se cere culturalizarea unui număr cât mai mare din populație și implicarea lor în cadrul proiectelor viitoare.

Iar Bucureștiul, slavă oamenilor care se implică și susțin orașul București să devină Capitală Culturală Europeană în 2021, nu duce lipsă de proiecte. Spre exemplu, numai între 7 și 9 august au loc o serie de evenimente (12 la număr – Summer Well, Plimbare prin Domeniul Știrbei, Festivalul Strada Armeneasca, Cinema în aer liber în parcul Titan, Copacul cu cărți din Cișmigiu și multe, multe altele), în București, cu scopul de a-l promova drept Capitală Culturală Europeană în 2021.

Cred că asta este, de fapt, cheia spre izbândă a orașului București, din punct de vedere cultural: proiectele culturale, implicarea oamenilor și impactul acestora asupra societății ca întreg.

Doar că, cum poate avea impact și cum pot ele să ajungă la oameni, dacă nu tot prin oameni? Așa că, dacă vrei să ajuți, să susții orașul București să devină Capitală Culturală Europeană, poți deveni voluntar în cadrul proiectului, sau îl poți susține urcând fotografii din București și scriind mesaje cu hashtagul #bucuresti2021.

https://instagram.com/p/zSCr7nnvE4/?taken-by=danielabojinca

Hai să susținem împreună orașul ăsta frumos, să ajungă acolo sus. Indiferent de resursele bogate pe care le are din punct de vedere cultural, cum ar fi cel mai mare Centru Istoric din țară, nu poate reuși singur. Lucrurile frumoase despre el, lucrurile pozitive, cât și alea mai puțin pozitive, căci altfel nu se poate, n-ar exista o armonie, trebuie să iasă cumva în față. Iar asta nu se poate întâmpla decât prin implicarea oamenilor.

You may also like

4 comments

Loredana august 7, 2015 - 12:49

Importante sunt criteriile dupa care un oras sau altul e declarat Capitala Europeana. Astfel am putea „maximiza” prin vizibilitate sansele orasului nostru de suflet. 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 7, 2015 - 23:24

Da, adevărat! Bine, cam asta spuneam și eu :D.

Reply
Alex Ureche august 7, 2015 - 20:59

Cel mai important e sa se faca reclama buna Romaniei, iar in Romania avem multe orase frumoase ce merita vazute. Pana la urma nu conteaza ce oras devine capitala europeana, important e sa fim noi vazuti bine in asa fel incat sa vina cati mai multi turisti!

Reply
Daniela Bojincă - Pishky august 7, 2015 - 23:25

Eh, da, și asta e adevărat, doar că pentru locuitorii orașului respectiv contează și orașul care iese.

Reply

Dă-i un răspuns lui Loredana Cancel Reply