Ce îmi place în SUA – II

Am mai scriu un articol despre asta, în care vorbeam despre ce îmi place la angajatorii mei din SUA. Și am promis atunci că voi veni cu un articol despre lucrurile mai puțin frumoase de pe aici pentru că, de ce să ne ascundem după deget, orice pădure are și uscăturile ei, nu? Însă am zis să mai aștept puțin și să mai scriu, până atunci, despre alte lucruri faine care îmi plac pe aici. Să continuăm cu frumosul, zic.

La job

Nu v-am spus asta data trecută dar, atunci când intru în tura mea, am un cod pe legitimație pe care-l bag într-un aparat și-mi pun amprentele. Așa îmi încep tura. Și tot așa o și închid. Practic, aia e un fel de condică virtuală după care ei știu exact cât ai lucrat (la minut și la secundă). Ceea ce e foarte tare.

Ai pauze fixe și o sală cu jocuri și net în care să-ți iei pauzele și să mănânci.

La bancă

Aici, primim salariile sub formă de cecuri. Și cu cecurile alea ne ducem la bancă și le băgăm în ATM. Iar banca ne bagă automat suma de pe cec, în cont. Apoi, ATM-ul ăla, dacă vrei să bagi bani în cont, acceptă până la patru bancnote diferite. Adică dacă vrei să bagi 100 de dolari, poți băga două de 10, una de 20, una de 50 și două de 5.

Mi-a plăcut faptul că în 10 minute mi-am deschis un cont bancar. Am semnat o hârtie pe față și pe spate și mi-a dat și cardul pe loc. Asta cu tot cu explicațiile de rigoare și cu introdusul datelor în calculator. Totul se întâmplă foarte repede aici. 

Și îmi mai place și sistemul lor de homebanking. E cam ca ăla de la ING, doar că mult mai simplu.

Unde stau în SUA

Paragraful ăsta nu era plănuit în structura articolului meu. Doar că, în timp ce m-am pus să scriu articolul ăsta, au venit doi tipi cu o camionetă. Proprietarii nu-s acasă. Ei și-au scos uneltele și au început să tundă iarba și să facă curat. Cam așa-i de mare nivelul de încredere la ei.

În plus, eu stau cu ușa deschisă mai mereu. Și ceilalți vecini ai mei la fel. Oamenii sunt foarte deschiși aici. Și foarte încrezători unii în alții. Mult prea, aș spune eu. Desigur, dacă plec de acasă, închid ușa. Dar dacă sunt pe aici, părin vecini, sau în camera de recreere, nu.

Și îmi mai place la nebunie faptul că e foarte multă pădure aici. Practic, eu stau într-o pădure. Peste tot vezi numai copaci.

Magazinele din SUA

Îmi place în SUA, când te duci la magazin, că îți dau pungi gratis. Și că îți și pun ei cumpărăturile în pungi. Tu doar plătești. Și e interesant faptul că ei importă aproape orice (legume, brânzeturi, dulciuri, cosmetice, obiecte de igienă personală și așa mai departe – ceea ce le face să fie destul de scumpicele comparativ cu prețurile din România, dar foarte accesibile conform salariilor de aici). Asta nu e neapărat ceva ce-mi place, dacă e să compar cu România.

Orașele mici din SUA

Stau într-un orășel de pe lângă Boston, Saco, care e despărțit de Biddeford, un alt orășel mic, de un singur pod peste râul Saco. M-am plimbat prin ambele orășele, ieri. Și mi-a plăcut faptul că sunt foarte aerisite, cu clădiri micuțe și cochete, din cărămidă sau din lemn. Spre exemplu, unde stau eu, totul e din lemn. Clădirile astea mai importante, gen instituțiile și magazinele, sunt din cărămidă.

Oh, și toate casele lor din lemn sunt pe piloni și n-au fundație. Asta mă sperie și nu vreau să trăiesc o vijelie la malul oceanului, că-s tare aproape de el.

Și m-a lăsat mască faptul că ei au mașini de mașini, dar case super mici, gen garsonieră: cameră cu tot cu bucătărie și o baie. Și cam atât. Desigur, sunt și case mai mari, cu mai multe dormitoare, dar și alea tot micuțe și cochete sunt. E interesant. Ei nu investesc în locuințe și din astea, ci în plimbări și distracții.

Instituțiile din SUA

Am fost să-mi iau social security number, un card cu un număr pentru muncă (gen carte de muncă în România). Și m-am dus eu în instituția respectivă care, apropo, este o fostă fabrică industrială actualmente transformată în birouri pentru instituțiile publice. Am băgat datele într-un aparat, am primit un tichet cu un număr și cam în 10 minute m-au chemat la ghișeu să-mi ia datele și să-mi dea o hârtie care să dovedească că am fost la ei, în caz că există vreo problemă în astea 10 zile până când îmi ajunge la angajator cardul ăla.

Mi s-a părut interesant faptul că ei, deși nu mai au industrie pe aici în clădirea respectivă, nu au lăsat-o în paragină, ci i-au găsit o utilitate astfel încât ea să fie întreținută. Îmi place conceptul ăsta al lor de menținere al lucrurilor și nu de distrugere al lor, cum se întâmplă la noi.