Am mers ieri, cu încă patru oameni, la Peștera Muierilor. Am vrut să mergem pe Transalpina și, înainte, să vizităm Peștera Muierilor. A fost, chiar și pentru mine, prima dată când am intrat în ea. Eram tare bucuroasă. mereu auzeam cum că-i una dintre cele mai frumoase peșteri din țară, iar eu, din Gorj fiind, nu o vizitasem în veci. Așa că, acum, am fost tare bucuroasă să fac asta.
Până când am ajuns acolo și, un ghid arogant și escroc mi-a stricat toată bucuria și liniștea mea. Păcat, nene, păcat că ai făcut asta. Acum o să ai un articol dedicat ție (aici, pe blog), primăriei și escrocheriilor voastre (sau doar a ta, că poate primăria habar nu are de escrocheria pe care tu o faci), cât și unul în ziar. Și nu, asta nu e calomnie. E fix așa cum e ghidul respectiv.
Menționez, încă de la început că, ghidul despre care vorbesc este un domn înalt, cu pielea gălbuie, blondin, care bate undeva spre 50 de ani – cu plus sau cu minus, dar undeva pe acolo. Vorbește clar, rar și apăsat. Probabil o să-l recunoașteți dacă mergeți pe acolo.
Am ajuns la Peștera Muierilor la 18:10. La ora 19:00 era următoarea intrare și ultima pe ziua respectivă. Pe afișe, peste tot, scria că la ora 18:45 se deschide casa de bilete. Nu s-a deschis atunci, dar nu ar fi asta neapărat o problemă. Să zicem că, ghidul, cel care trebuia să vândă și biletele, a întârziat puțin în peșteră din diferite motive: a alunecat cineva, s-au pus prea multe întrebări. N-a chestiile astea se întâmplă. A venit cineva la 18:55 și ne-a spus să așteptăm puțin că va veni un coleg care va deschide casa de bilete și ne va da bilete pentru intrare.
La ora 19:05 a venit domnul blondin și înalt. A început să facă glume proaste cu un copilaș de vreo 7-8 anișori despre femei și, fără să ne vândă vreun bilet la casa de bilete, ne-a băgat în peșteră.
Peștera Muierilor, ei bine, este de-a dreptul superbă. Este de o frumusețe a naturii extraordinară. Doar oamenii sunt escroci.
Înainte să intrăm, pe noi, cei care eram acolo, două studente, două eleve și un adult (practic doar el nu era student), ne-a frapat ce puteți vedea în imaginea de mai jos: nu scria niciunde de reduceri pentru elevi și studenți dar, în sinea noastră, ne-am zis că eh, cine știe, poate doar nu scrie.
Însă, la ieșire, am descoperit că, imaginea asta, spune crudul adevăr: nu oferă reduceri elevilor peste 18 ani, indiferent că sunt a-12-a ori a 11-a (în caz că au fost dați mai târziu la școală și îi împlinesc mai repede), și nici studenților.
Domnul, la ieșire, s-a așezat în fund pe o piatră și, cu mâna întinsă, fără să dea bilet, ori bon fiscal, cerșea bani. Una din fetele cu care eram, i-a spus că e elevă. Domnul, a întrebat-o în ce clasă iar ea, politicoasă i-a spus că a 12-a. Atunci, domnul, a zis că are deja 18 ani și că nu contează că mai e elevă. Dacă are 18 ani împliniți nu mai beneficiază de reducere pentru elev.
Când m-am dus și eu să-i plătesc, înainte să-i dau banii, i-am explicat că există Legea Educației nr. 1/2011 cu cele două articole care vizează elevii și studenții și care spun următoarele:
Art. 84 alineatul (4): Elevii beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de INSTITUȚII PUBLICE.
Art. 205 alineatul (3): Studenții beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, la alte manifestări culturale și sportive organizate de INSTITUȚII PUBLICE. (sursă: http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_educatiei_nationale_lege_1_2011.php)
Domnul, foarte, dar foarte arogant, dându-și ochii peste cap, mi-a spus că nu există lege pentru așa ceva. Că nu se acordă nicio reducere la muzeu (căci Peștera Muierilor este un muzeu care aparține unei instituții publice a statului și anume Primăria Baia de Fier) pentru elevii și studenții care au peste 18 ani. Și cred că mi-a repetat de vreo trei ori că nu există o astfel de lege și că statul nu acordă nicio reducere pentru elevii și studenții care au peste 18 ani, așa că el de ce ar face asta?
Apoi mi-a luat banii și se făcea că nu mai știe să dea rest la cei 50 de lei. Îmi dăduse cu 10 lei mai puțin și a trebuit să îi repet de vreo două ori că mai are să-mi dea 10 lei și că 50-10 fac 40, nu 30 cum a calculat.
Dacă ajunge articolul ăsta la acest domn, ceea ce m-aș și bucura să se întâmple, sper să afle și el că există o lege a educației și că Peștera Muierilor nu-i a lui și n-a descoperit-o el ca să facă ce are chef și cum are chef pe acolo.
Iar dacă vă întrebați de ce mama naibii i-am plătit dacă nu mi-a dat bon, ori bilet, ei bine de fraieră. Dacă nu mi-a dat bon era tot dreptul meu, legal, să nu-i plătesc. Însă mi-am dat seama abia după ce am ajuns la mașină, nervoasă fiind, că trebuia să nu-i dau niciun ban. Greșeala mea pe care mi-o asum. Data viitoare n-am să o mai repet.
Totuși, am scris articolul ăsta care sper să ajungă cât mai departe!
Later edit: Gabriela zice mai jos într-un comentariu că, același domn despre care vorbesc eu, ei i-a dat reducere șicu legitimația de transport! Deci, practic, domnul, la tura noastră, a vrut doar să profite de niște bani în plus pe care i-a făcut la negru! Bravo, nene, bravo!
8 comments
Numai la noi se poate intampla un rahat asa scarbos. Mi-e groaza cum s-o fi purtat cu turistii, aratarea asta umana. Cum i-o fi scuturat bine de bani.
Sper sa se sesizeze careva si sa-i „faca un bine” omuletului.
Da, și eu sper să se sesizeze cineva. Chiar sper. Urât din partea lui. După cum se vede în comentariul Gabrielei, el doar a vrut să profite de ultima intrare în ultima zi căci, de fapt, se acordă reduceri :)).
Bună! Am fost și eu săptămâna trecută (vineri) la Peștera Muierilor. Am ajuns în jurul orei 13, cu puțin înainte să între următorul grup, la casa de bilete era altcineva, nu ghidul (același domn puțin arogant), și țin să subliniez faptul că eu am beneficiat de reducere pentru studenți pe baza legitimației de transport 🙂
Aaaaa, deci ce mi-a spus mie e minciună! Ahahaha! Mulțumesc frumos pentru informație, Gabriela! Chiar îți mulțumesc! Deci se acordă reduceri studenților și elevilor doar că, atunci, fiind ultima intrare, a vrut să profite și să facă câțiva bani pentru el :)). Foarte frumos! Mulțumesc mult!
Am fost acolo in urma cu o luna si ceva. Nu am intalnit escrocul. Ma si mir ca te-ai lasat pacalita
Da, nici eu nu-mi dau seama cum naiba m-a fraierit :)). Nu trebuia să-i dau banii că nu mi-a dat bon și bilet. Mna, data viitoare așa fac :))).
Oameni nașpa, a fost cel mai frumos cadou de ziua mea, sa fiu nedreptățită si sa mi se spuna ca dansul e bugetar si asa isi castiga pâine cu atat de multa nonșalantă!
Urât! Foarte urât! A profitat! De obicei, cică, nu se întâmplă așa: vezi comentariul Gabrielei. A fost ghinionul nostru că am ajuns la ultima tură și l-am prins pe el. Voia să se facă de niște bani. Sunt sigură că nici nu a băgat bonuri pe casă ulterior.