Am văzut acum câteva zile filmul Miracol în celula 7 de pe Netflix. Sau Miracle in cell No. 7 îi mai spune (asta dacă ai Netflix în engleză).
Am auzit că este unul dintre cele mai comentate filme din perioada asta. Și are și de ce. Povestea este una senzațională, plină de emoție și care te prinde în fața ecranului cu suspine și lacrimi șiroindu-ți pe obraji.
Așa că, dacă tot stau acasă de o lună de zile, am zis să includ în programul meu și timp pentru filme.
Dacă ai tendința să-l judeci pentru că e un film turcesc, ei bine să știi că se îndepărtează de filmele clasice turcești. E mult mai mult decât un film de tip telenovelă turcească.
Miracol în celula 7 este un film plin de emoție, care surprinde una dintre cele mai frumoase povești de iubire dintre un tată și o fiică. O legătură puternică care nu poate fi ruptă nici de distanță, nici de problemele de sănătate, nici de legislația autoritară din perioada respectivă din Turcia, nici de nimic. E o iubire de tată-fiică care rupe toate barierele societății.
Miracol în celula 7 îți umple obrajii de lacrimi și sufletul de suspine
Știți sintagma aia cu am plâns de m-am umflat? Ei bine nu am plâns de m-am umflat. Dar am plâns aproape din primele minute ale filmului, până la sfârșit, de m-a luat cu dureri de cap. E un film care doare. Doare pentru că iți atinge toate corzile sensibile din corp. Îți răscolește fiecare emoție. Și plângi de fericire. Și plângi de tristețe. Și te cucerește cu toate astea.
Filmul Miracol în celula 7 spune povestea lui Memo și a fiicei sale, Ova. Memo este un tată care suferă de dizabilități intelectuale, însă asta nu-l împiedică cu nimic să-i poarte fiicei lui o iubire aparte și să creeze o relație specială între ei doi. Viața lor era fericită împreună. Însă fericirea lor e destrămată cu o lovitură de ciocan în momentul în care Memo este condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o.
Însă frumusețea relației dintre tată și fiică, Memo și Ova, se intensifică. Și-ți umple obrajii de lacrimi și sufletul de suspine.
Mie mi-a plăcut. Cred că e unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut, cu o poveste plină de emoție și cadre absolut minunate. Totul m-a cucerit. De la tehnica de filmare, până la lumini și montaj.
Îl recomand cu tot dragul. Îl găsești pe Netflix. Poți să-ți faci cont aici.
12 comments
Da, chiar foarte fain filmul! Eu n-am plans, ca na, sunt mai insensibil de fel. Dar merita vizionat!
Deci ți-a plăcut și ție. Pe lângă povestea în sine, care e tristă și frumoasă în același timp, cadrele alea și peisajele mi s-au părut super, super faine.
Nu e rau, dar nu inteleg de ce plange lumea atat de mult la el. Orice peisaj e ok atat timp cat stai in casa de-o luna!
Pentru că e emoționantă povestea. E emoționat cât de mult poate iubi un părinte, un copil. E și mai emoționantă puterea cu care copilul îi răspunde. Te duce deja în extrema emoției problema mintală a tatălui și cum asta creează o legătură și mai specială în relația dintre ei doi. De asta plânge lumea.
Dupa lungi insistente din partea unor persoaane, l-am vazut si eu? E prea frumos filmul!❤❤ Si eu am plans de am rupt ? N-ai cum sa nu plangi, iti rupe inima? Mi-a placut mult si cum au jucat ei, mai ales actorul, foarte bun!
Mă bucur că ți-a plăcut!
Și mie mi-a plăcut super mult actorul, dar și fetița care a interpretat-o pe Ova.
Actorul respectiv a jucat și în serialul turcesc fenomen – Suleyman Magnificul. ?
Exista doua tipuri de persoane care s-au uitat la acest film: cele care au plans si cele care nu recunosc 🙂 Eu am plans.
Si baietii plang cateodata?
Da, Marius, da. Chiar dacă nu recunosc.
Ha, ha, ha :))). Bună asta!
Sunt tata de fata si cu asta am spus tot. Emotionant filmul.
Da, înțeleg sentimentul. Atinge toate corzile sensibile.