• Home
Daniela's Blog
keep your memories alive
orez cu legume vas tupperware daniela bojinca blog
Bucătărie

Am intrat în trend. Am gătit cu Tupperware

by Daniela Bojincă aprilie 3, 2018
written by Daniela Bojincă

Da. Am gătit cu Tupperware. Și a fost chiar interesant.

Nu gătesc des. În primul rând pentru că maică-mea încă îmi trimite pachet pe principiul: lasă, mamă, că o să ai tu toată viața înainte să gătești și să te saturi de asta când o să ai și tu familie și copii (ceea ce nu pot contrazice). Și în al doilea rând pentru că nu prea am timp și sunt mai mult în vizită în propria casă decât locatar.

Există două momente când gătesc:

  1. Când rămân fără mâncare de la maică-mea și sunt nevoită să-mi gătesc ceva.
  2. Când, deși am mâncare de la maică-mea, mi se face poftă de ceva anume și vreau neapărat să-mi gătesc acel ceva. Pentru că sunt o persoană tare pofticioasă uneori.

Cum am ajuns să gătesc cu Tupperware

Eram în situația cu numărul 1. Venise weekend-ul iar eu nu mersesem acasă și rămăsesem fără mâncare. Așa că, de nevoie, a trebuit să-mi fac ceva într-o seară.

Și aici a intervenit Tupperware. Aveam un vas special pentru orez/mămăligă la cuptorul cu microunde pe care l-am primit de la Elena acum ceva timp, când a venit cu soțul ei să-mi dea două găuri într-un perete ca să montez un suport pentru cuptorul cu microunde:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1798030680248568&set=a.424025627649087.105830.100001249598596&type=3

Îmi tot zisesem că-l testez să văd dacă chiar își face treaba cum trebuie, ori ba. Așa că, dacă tot am rămas atunci fără mâncare, i-a venit și lui timpul.

Am gătit cu Tupperware un orez cu legume – delicios

Am ales să fac rețeta de pilaf românesc pe care mi-a dat-o Elena. Și am pus o cană de orez (cam mult, în opinia mea, dar paote am eu cănile prea mari – ar fi mers undeva la jumătate de cană, pentru că apoi m-am chinuit să pun legumele și alte mirodenii, că orezul s-a umflat destul de mult), cam o cană și jumătate de apă și l-am pus la cuptor pentru 15 minute.

Din 5 în 5 minute deschideam ușa cuptorului cu microunde și mai amestecam în orez.

După ce se face orezul și absoarbe efectiv toată apa, am adăugat puțin unt (merge și ulei, cică), un praf de sare (cam o linguriță) și condimente (cum mie îmi plac mult condimentele, am pus de toate – busuioc, pătrunjel, mărar, mentă mărunâită, tarhon, piper, curry și cred că și oregano). Tot atunci am adăugat și o jumătate de cană de legume pe care le decongelasem puțin mai înainte și am mai băgat vasul la cuptor încă 5 minute.

Mi-a plăcut că a ieșit neașteptat de gustos orezul cu legume, unt și condimente. Și foarte repede. Mi-a luat vreo 30 de minute, cu totul. Ceea ce e perfect atunci când, efectiv, n-ai nici timp și nici chef. Ori când ești mort de foame și vrei să-ți faci ceva cât de repede posibil, dar care să fie și sănătos.

orez cu legume vas tupperware daniela bojinca blog

Ce mai poți să faci cu vasul de la Tupperware?

Am înțeles că în acest vas poți face la fel de bine și mămăligă. Pui o cană de mălai (recomand jumătate, la fel ca la orez) și o cană și jumătate de apă. Apoi bagi vasul la cuptorul cu microunde la 800 W pentru 15 minute, amestecâng la fiecare 5 minute. Iar la final pui puțină sare și gata mămăliga. Am zis că într-o dimineață într-un weekend, o să-mi fac o mămăliguță cu smântână. Să văd cum se prezintă vasul de la Tupperware și de data aceasta.

Mai multe despre Tupperware găsești pe pagina lor de Facebook și pe site. Au o multitudine de vase care s-ar putea să-ți facă cu ochiul și pe care să vrei să le folosești. Uite câteva produse aici, pe care ți le recomand, și s-ar putea să-ți și fie de folos de la Tupperware.

aprilie 3, 2018 2 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
ready player one film sf daniela bojinca blog
Filme

Ready Player One – realitatea e doar în jurul nostru

by Daniela Bojincă aprilie 2, 2018
written by Daniela Bojincă

Ready Player One este un film cu multe tipe smart. Sau cel puțin așa spune Andreea, colega mea de birou, care o să îți și povestească câte ceva despre film din perspectiva ei.

Ce fac eu? Ei bine eu sunt aici pe post de grefier. Scriu ce-mi zice ea. Așa i-am promis.

Daaaaar, înainte să o las pe Andreea să-și facă de cap pe blogul meu, zic să mai spun și eu câte ceva pe aici. Iar primul lucru pe care aș vrea să ți-l spun este faptul că filmul Ready Player One, în regia lui Steven Spielberg, este ecranizarea cărții cu același nume, scrisă de Ernest Cline. Și, cum eu sunt o împătimită a cititului cărților înainte de a vedea filmul, am să-ți recomand, evident, să citești cartea și apoi să te duci să vezi filmul. În IMAX 3D, ca să ai parte de o experiență cât mai WOW ,WOW, WOW!

Ready Player One – în viziunea Andreei

Cităm și cu ghilimele, că așa am învățat că se face când nu sunt ideile tale.

„Pe scurt, filmul fu mișto.

Suntem în anul 2045, unde realitatea se bate cu lumea virtuală, iar cea din urmă câștigă cu brio. Personajul principal, cu numele lui real de Wade, intră într-un joc virtual sub pseudonimul Parzival (Tye Sheridan).

Fascinat de cel care făcuse jocul și întreaga comunitate sub numle de OASIS, intră în joc pentru a câștiga premiul final: și anume să fie succesorul acestui nene – Halliday (Mark Rylance). Înainte să moară, Halliday își face câteva reguli pentru joc și prezintă 3 etape de trecere ale acestuia, fiecare etapă oferind o cheie diferită.

E interesant de văzut că Wade își petrece întreaga existență prins în lumea virtuală, cu prieteni virtuali și inamici virtuali. Doar că aici întâlnește o tipă (Arte3mis – Olivia Cooke) și de aici îmi place cu adevărat filmul – Wade se îndrăgostește ca fraierul. Cei doi ajung să se întâlnească și în lumea reală, pentru că tipa e super smart (cum suntem noi toate, de altfel).ready player one joc film sf daniela bojinca blog

Cea mai tare idee din film mi s-a părut următoarea

Halliday își făcuse întreaga comunitate și lume virtuală pentru că îi era teamă de lumea reală și nu reușise să-și facă prieteni și ratase și șansa de a se îndrăgosti în tinerețe de o femeie (tot de frică). Iar probele făcute de el erau o probă pentru Parzival să nu-i repete greșelile. Realitatea e palpabilă și asta e tot ceea ce contează. Limita realității este propria ta imaginație. Iar dragostea e singurul sentiment care te face să ai regrete, când trece pe lângă tine.

Mi-a plăcut mult că au fost multe personaje feminine smart (Daniela, să menționezi neapărat asta – tipe super smart – subliniezi și scrii cu bold!!!).

Aș mai avea de menționat faptul că filmul are efecte foarte faine. Iar pentru un film SF mi s-a părut destul de relaxant și deloc încărcat. Un film lejer de văzut, după muncă.”

 

Să recapitulăm, zic:

Filmul Ready Player One este un film despre importanța realității. Realitatea aia de care tot fugim și ne refugiem în telefoane și PC-uri cu jocuri. Uităm că ceea ce contează e chiar în jurul nostru. Sunt oamenii de lângă noi și relațiile pe care le avem unii cu alții. Relațiile alea de care ne speriem și fugim unde vedem cu ochii. Ca să rămânem singuri cu o realitate virtuală. Singuri și triști, într-o lume a noastră.

E un avertisment. Un apel de trezire la realitate a unei populații sărace și a unei lumi suprapopulate, cu resurse limitate și acaparată de tehnologie. O lume care tinde spre izolare.

Filmul e despre curaj. Căci mi se pare că trebuie să fii destul de curajos să-ți învingi frica de a da curs relațiilor cu oamenii din jurul tău, fie că e vorba despre un iubit, o iubită, sau simple relații de prietenie.

Dar zic să te duci să-l vezi și tu în cinema

Ready Player One a intrat deja în cinematografe din data de 30 martie 2018, fiind distribuit de Vertical Entertainment. E în 3D, 4DX și IMAX 3D. Iar eu ți l-aș recomanda în IMAX 3D sau 4DX. Asta ca să ai parte de niște senzații tari, așa cum au și ei în joc. 

Sursă YouTube (user Warner Bros. Pictures)

aprilie 2, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
priveliște bosfor istanbul daniela bojinca blog
Calatorii

Istanbul – orașul de care mă reîndrăgostesc iar și iar

by Daniela Bojincă martie 30, 2018
written by Daniela Bojincă

Acum vreo doi ani pășeam pentru prima dată în Turcia, în Istanbul. Am ajuns în Istanbul cu autocarul, ca să prind avionul către partea de est a Turciei, tocmai în Van, aproape de granița cu Siria, unde am văzut cum e să mergi pe stradă și pe lângă tine să treacă un tanc, sau cum e să vezi oameni înarmați la tot pasul. A fost o experiență destul de traumatizantă, dar interesantă.

Apoi, a doua interacțiune cu Istanbulul a fost la întoarcerea din Van. A doua zi dimineața aveam avion înapoi, spre România. N-am apucat decât să mă plimb la întâmplare pe străduțele din apropierea Bosforului, să văd Piața Taksim, să admir vapoarele și să mă plimb cu funicularul.

Să mă plimb cu funicularul a fost unul dintre principalele lucruri pe care am vrut să le fac, fiind în Istanbul. M-a fascinat citind o carte a cărei acțiuni se petrecea în istanbul: Oracolul din Stambul, de Michael David Lukas. Multe lucruri legate de Istanbul m-au fascinat citind cartea respectivă și tare mult mi-a plăcut să mă plimb apoi prin locuri despre care citisem și le vizualizasem, cumva, în mintea mea. Am luat străduțele la pas, noaptea.

Îmi părea tare rău că aveam să plec a doua zi de dimineață și nu apucam să vizitez nimic-nimic-nimic.

Și, cumva, printr-o minune aș putea spune acum, am pierdut avionul, mi-au dat un alt bilet cei de la compania aeriană și am mai rămas o zi prin Istanbul. Zi în care m-am plimbat din nou prin Piața Taksim, aiurea pe străduțe, descoperind tot felul de locuri frumoase și simțind cumva pulsul orașului, am vizitat palatul Dolmabahce și mi-am permis să testez la rând cofetăriile, până am rămas fără bani în buzunar. Dar măcar am făcut poza asta:

poza in fata vitrinei cu prajituri in istanbul daniela bojinca blog

Palatul Dolmabahce din Istanbul

Așa că, acum doi ani, niște plimbări pe străduțe, până noaptea târziu, o plimbare pe Bosfor și să vizitez Palatul Dolmabahce mi-au fost de ajuns. Nici acum nu-mi vine să cred cum am reușit să mă plimb atât de mult într-o zi și jumătate.

Am ajuns la Palatul Dolmabahce aproape de ora de închidere. Am intrat aproape cu ultimul grup (dacă îmi mai amintesc bine, mi se pare că a mai fost un singur grup după noi). M-am plimbat prin grădini și mi-am luat turul cu ghid.

Am avut un ghid tare simpatic, care pe lângă multitudinea de informații și curiozități pe care ni le împărtășea, știa și câteva cuvinte în română.

Palatul Dolmabahce este construit pe partea europeană a Istanbulului, chiar pe malul Bosforului și oferă una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut vreodată dintr-un palat, ori din grădina acestuia. Anume asta de mai jos:

piveliste palatul dolmabahce istanbul daniela bojinca blog

A fost construit între 1843 și 1856 (oamenii ăia construiau un palat în 13 ani, noi nici măcar să le întreținem nu suntem capabili) dat fiind faptul că Palatul Topkapi, care are un stil medieval, era lipsit de de luxul contemporan și de stil, în comparație cu reședințele monarhilor din Europa. Acesta a servit drept centru administrativ al Imperiului Otoman între 1856 – 1887 și 1909 – 1922.

Palatul m-a fascinat prin faptul că este o combinație între stilul otoman și cel european. O îmbinare aproape perfectă a celor două stiluri, din punct de vedere arhitectural. În plus, are o priveliște care îți taie respirația. Bine, și Topkapi are. Dar Dolmabahce e mai ceva.

Dacă ajungi prin Istanbul, zic să nu-l ratezi. Merită toți banii (în jur de 60 de lire, cu tot cu ghid – ceea ce înseamnă undeva la 60 de lei).

Apoi a trebuit să mă îndrept spre aeroport, unde aveam să-mi petrec noaptea, pe o canapea, alături de grup, până la momentul îmbarcării în avion. N-am mai plecat să ne cazăm pe undeva, că ne-a fost frică să nu-l pierdem iar.

După doi ani, am ajuns din nou în Istanbul – spre fericirea mea

Chiar pe 8 martie 2018, după jumatate de zi petrecută la birou, mi-am luat zborul către Istanbul, orașul meu preferat (cel puțin deocamdată). Sau orașul de care am descoperit că mă reîndrăgostesc iar și iar.

zbor catre istanbul daniela bojinca blog

Abia am așteptat să-mi iau din nou zborul către Istanbul. Să mă bucur de briza Bosforului, de străduțele mici și înghesuite ale orașului, de cultura și de oamenii lui.

Am aterizat în Istanbul în jur de ora 19. Apoi a trebuit să așteptăm permisiunea de a coborî din avion și să așteptăm la coadă la pașapoarte o oră. Astfel încât, când am ajuns să ne luăm bagajele, nema bagaje. Între timp veniseră alte zboruri și le dăduseră jos de pe bandă. Și stai și caută bagajul, la 14 linii, printre zecile de bagaje date jos. A fost foarte distractiv. Not.

Prima zi în Istanbul

Am mers vreo 15 km pe jos + cu autobuzul (autobuz în care, apropo, plătești de fiecare dată când urci, musai – și se urcă numai prin față, pe unde trebuie să dai și cu cardul de altfel, iar o călătorie este în jur de 2.6 lei).

Bazarul e musai de explorat când ajungi în Istanbul

bazar istanbul daniela bojinca blog

În prima zi în Istanbul am ajuns pe la prânz în bazar, un bazar imens, pe malul Bosforului, aproape de Turnul Galata din Taksim. Bazar din care mi-am luat o gentuță cu 55 de lei (negociată de la 80), care în magazinul de suveniruri de la Topkapi era nici mai mult nici mai puțin de 200 și ceva de lei (același model, aceeași culoare, aceeași dimensiune).

magazin dulciuri bazar istanbul daniela bojinca blog

 

Să te plimbi prin bazar e o adevărată plăcere. Vezi o mulțime de oameni, care mai de care mai simpatici și gata să te convingă să cumperi ceva, sau pur și simplu alți turiști ca tine, ori simpli localnici ce cască și ei gura pe la tarabe. Iar dacă vrei să-ți iei ceva din Istanbul, ieftin și fain, bazarul e locul ideal. Altfel le găsești mult mai scumpe.

culoar bazar istanbul daniela bojinca blog

Încearcă să mergi cât de mult pe jos și să decoperi orașul

Bine, asta dacă obiectivele pe care vrei să le vezi sunt cât de cât aproape între ele și nu în cealaltă parte a orașului. Altfel, îți recomand să folosești mijloacele de transport în comun care sunt chiar ieftine proporțional cu distanțele pe care le parcurgi (mna, oraș cu 23 de milioane de locuitori – e imens).

strada istanbul daniela bojinca blog 1

De la bazarul de pe malul Bosforului, am mers pe jos până la Moscheea Albastră, Hagia Sophia (biserică creștin-ortodoxă grecească și ulterior moshee – printre primele biserici, din câte am înțeles), care este de-a dreptul superbă și apoi către Palatul Topkapi. Sunt foarte aproape unele de altele.

hagia sophia istanbul daniela bojinca blog

Hagia Sophia

Din păcate, nu am putut vizita Moscheea Albastră (în afară de curtea interioară) pentru că era în renovare. Era accesibilă doar pentru slujbe și nu am avut nicio șansă să intru fără baticul lor specific pe cap. Dar nu-i nimic, ăsta este un alt motiv să mă întorc în Istanbul. Să văd Moscheea Albastră.

interior moscheea albastra istanbul daniela bojinca blog

Curte interioară Mosheea Albastră

În prima zi am apucat să văd doar grădinile Palatului Topkapi, nu și muzeul (era trecut de ora 16:00, iar acolo se închid muzeele pe la ora asta pentru că funcționează încă pe programul de iarnă).

A doua zi în Istanbul

Dar am revenit cu forțe proaspete a doua zi. Mi-am luat bilete pentru palat și harem (65 de lei împreună) și mi-am petrecut jumătate de zi la palat, vizitând camere imperiale, sala tronului, grădina aia frumoasă de apare prin Suleymn Magnificul, faimoasă pentru faptul că era unul dintre locurile preferate ale lui Suleyman și unde cele mai mari și importante decizii au fost luate.

poarta palatul topkapi istanbul daniela bojinca blog

Poartă Palatul Topkapi

Din păcate au fost închise câteva secțiuni precum colecția de bijuterii și obiecte valoroase și biblioteca. Dar poate mai ajung eu în viața asta pe acolo. Am un motiv în plus să vizitez din nou palatul să le văd și pe acestea. Ar fi păcat să nu. Apoi, încă nu m-am săturat de Istanbul. Încă mai am multe locuri de descoperit.

interior palatul topkapi istanbul daniela bojinca blog

Interior Palatul Topkapi – camera sultanului

Comparativ cu Dolmabahce, Palatul Topkapi nu este la fel de impresionant. Adică da, este și el la rândul său impresionant prin cultura și istoria sa. Însă, Dolmabahce fiind mai aproape de zilele noastre ca să zic așa, este mult mai sofisticat și mai plăcut ochiului. Practic nici n-ar trebui să le compari, căci sunt din epoci total diferite și nu prea au cum să semene ca stil. Totuși, am simțit nevoia să subliniez asta, ca să nu ai vreo dezamăgire sau ceva.

culoar palatul topkapi istanbul daniela bojinca blog

Coridor Palatul Topkapi

Așa, ca o scurtă impresie: mi-a plăcut. Am avut ghid audio și am petrecut jumătate de zi stând să ascult tot ce mi se spunea în căști. Merită să te duci să-l vizitezi. E o bucată din istorie și din cultura otomană.

Apoi am luat-o la pas până în piața Taksim

Și nu e chiar puțin de mers. S-au minunat turcii când au auzit că am mers pe jos de la palat până în Piața Taksim. Dar a fost atât de plăcut. Îmi place să mă plimb pe străduțe, să descopăr oameni, zâmbete și locuri noi.

Spre exemplu, cum mergeam eu așa spre Piața Taksim, am trecut o parte din Bosfor peste un pod. Un pod normal, cu trotuare, cu mașini și toate cele. Totuși, atipic. Era pe două etaje. La „parter” era plin de restaurante și pe stânga și pe mijloc și pe dreapta, iar la „etaj” circulau mașinile. Iar când m-am uitat înainte pe Google Maps, chiar mă minunam că apăreau restaurante pe pod. Că eu știam podul, dar doar partea lui superioară.

priveliște bosfor istanbul daniela bojinca blog

N-am pozat restaurantele, dar măcar m-am pozat pe mine.

Am și mâncat acolo, la unul dintre restaurante, pe pod, privind Bosforul și vapoarele, o supă de linte cum numai turcii știu să o facă. Iar dacă ajungi în Turcia, supa de linte e musai de încercat. Și cea de iaurt (pe care am învățat și eu să o fac – asta ca să mă laud).

Piața Taksim este unul dintre cele mai vii locuri din Istanbul

E plină de oameni. De turiști și de localnici. De magazine faimoase și de ale locului. De restaurante care mai de care mai sofisticate și de cofetării pe care n-ai vrea să le ratezi, crede-mă pe cuvânt.

Iar pe mijloc circulă un tramvai, din când în când, de pe timpuri.

piata taksim daniela bojinca blog

Piața Taksim

Eu, de data asta, am mers în Piața Taksim numai ca să ajung la o cofetărie unde am mâncat un kataif și acum 2 ani de zile. Atât de mult mi-a plăcut. Desigur, n-aș fi ratat niciuna. Aș fi intrat în fiecare și aș fi mâncat câte o prăjiturică. Asta mai ales că prețurile sunt foarte accesibile în ceea ce privește mâncarea, în Turcia.

kataif cofetaria taksim sutis istanbul daniela bojinca blog

A treia și a patra zi în Istanbul

În a treia și a patra zi nu am făcut lucruri prea diferite, așa că mă gândesc să le cuplez.

bosfor istanbul daniela bojinca blog

Am avut parte de o plimbare pe malul Bosforului, pe stânci (păcat că era ceață, căci altfel se vede superb partea asiatică a Istanbulului, de pe celălalt mal) și m-am bucurat de toate pisicile maidaneze (Istanbul este plin de pisici, cum e la noi plin de câini la tot pasul). Sunt tare prietenoase și drăgălașe.

pisica istanbul daniela bojinca blog

Apoi am vizitat locul în care venea și-și scria cărțile scriitorul Pierre Loti și m-am bucurat de un ceai cu o priveliște deasupra Bosforului, de unde puteai privi, așa, în zare, aproape peste tot Istanbulul.

restaurant pierre loti istanbul daniela bojinca blog

Restaurant Pierre Loti

Tot în zonă, am fost și am văzut și Moscheea Eyup Sultan, una dintre cele mai vechi moschei din Istanbul și, cică, conform ghidului meu turc din ziua respectivă, locul în care se adună musulmanii înainte să plece spre Mecca.

mosheea eyup sultan istanbul daniela bojinca blog

Am fost tare fericită că, de data aceasta, am putut intra în moschee și să mă bucur de liniștea aia pe care, sinceră să fiu, doar prin moschei am întâlnit-o. Acolo toată lumea chiar se roagă. Nimeni nu bârfește pe nimeni. Ești tu cu tine. Desculț. Pe un covor.

Și m-a impresionat faptul că majoritatea oamenilor veneau și dădeau câte ceva celor prezenți: în general mâncare și prăjiturici. Cum e pe la noi la parastas, dar mult mai frumos și mai civilizat, ca să zic așa.

Iar dacă vrei să vezi unul dintre cele mai vechi cimitire din Istanbul, deloc haotic, foarte mare și frumos aranjat, tot în cartierul Eyup îl găsești, foarte aproape de casa lui Pierre Loti.

Și gata. Am plecat acasă. Din păcate

Desigur, de fiecare dată îmi pare rău când mă întorc spre casă. Mă atașez foarte repede de locuri. Și de oameni. Iar Istanbul, cumva, e orașul meu de suflet. M-aș muta acolo, într-o zi. E un oraș atât de divers și, deși cu 23 de milioane de locuitori (cât toată România), nu mi se pare deloc haotic, ci din contră, pare chiar aerisit.

strada istanbul daniela bojinca blog 3

Am simțit așa, un gol în stomac, când m-am urcat în avion și când am decolat. Dar mi-am pus în plan să revin. Încă mai am locuri de descoperit. Cum ar fi restul muzeelor din Istanbul. Și e fain că au o ofertă – ca să vezi cele mai importante nu știu câte muzee (am uitat numărul), plătești un bilet pe 5 zile cu 125 de lire și le vezi pe toate. Ceea ce mi se pare o afacere super profitabilă, că eu numai pe Topkapi am plătit 65 de lire (aproximativ tot atât în lei).

Alte câteva lucruri pe care cred că ar trebui să le știi

  • mâncarea în Istanbul este foarte ieftină, foarte bună și foarte gustoasă;
  • plus că la turci se mănâncă mult și bine;
  • găsești restaurante și cofetării la tot pasul – practic cam la fiecare 5 magazine e câte un restaurant și/sau cofetărie;
  • transportul în comun este foarte ieftin (2.6 lire călătoria și poți călători cu tramvai, autobuz sau metrou – încarci un card pe care îl folosești peste tot);
  • turcii sunt super simpatici și drăgălași;
  • muzeele sunt destul de ieftine, cu ghid toate (fie în persoană, fie audio);
  • o plimbare pe Bosfor e musai să o faci, cu vaporașul, e super ieftină (câteva lire);
  • în bazar musai trebuie să negociezi, altfel turcii chiar se simt jigniți (eu mi-am negociat o geantă de la 80 de lire, la 55); iar aceeași geantă, la magazinul de suveniruri din Topkapi costa 200 de lire) – dar am mai zis asta și mai sus;
  • străduțele din Istanbul sunt toate pline de oameni și foarte cochete, iar dacă vrei să descoperi cu adevărat orașul, îți recomand să le iei la pas înainte de orice muzeu ai vrea tu să vizitezi;
  • dacă mi-oi mai aminti și altele, o să comentez aici;
martie 30, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
the post film daniela bojinca blog
Filme

The Post – un film despre încăpățânare și curaj

by Daniela Bojincă februarie 27, 2018
written by Daniela Bojincă

N-am mai ieșit la un film de o groază de timp. Nici nu mai știu exact de când, atât de mult timp a trecut. Nu știu cum am ajuns la The Post, sinceră să fiu.

Și, pentru că mereu am câte un motiv pentru orice mi se întâmplă, am și acum. Ba am chiar două. Se numesc job și licență cu facultate. Cu accentul pus pe licență, desigur.

Și, în cheful meu de a nu mai avea chef de nimic, la un moment dat, primesc o invitație la film. Și, habar n-am cum, dar am acceptat-o. Iar într-o seară, după ce am ieșit de la muncă, pe ninsoare, m-am dus la film.

Bine, trebuie să recunosc că m-a fascinat subiectul. Încep să îmi placă din ce în ce mai mult filmele care sunt făcute după un fapt real. Așa că n-am prea stat pe gânduri când a fost să confirm prezența la un film care îmbină domeniul securității naționale cu libertatea de exprimare a presei, căci despre asta este filmul pe care vreau să ți-l recomand săptămâna asta.

The Post – un film despre încăpățânare și curaj

Dacă ar fi să caracterizez filmul acesta în două cuvinte, aș zice că e un film despre încăpățânare și curaj. 

Nu știu dacă știi contextul istoric dar, la un moment dat, în istoria mondială, a avut loc un război în Vietnam. Război despre care administrațiile prezidențiale, până a Nixon inclusiv, nu spuneau mare lucru. Sau încercau să-și păcălească cetățenii cu marile lor reușite din Vietnam când, de fapt, lucrurile nu erau deloc așa cum erau expuse publicului larg.

La un moment dat Secretarul de Stat cere să se efectueze un raport despre războiul din Vietnam – United States – Vietnam Relations, 1945–1967: A Study Prepared by the Department of Defense (The Pentagon Files) – pentu că nu era de acord să-și trimită oamenii să moară acolo (n-a rezolvat nimic, nu l-a băgat nimeni în seamă nici pe el și nici raportul lui). Raport din care, în 1971 The New York Times publică anumite pagini de care făcuse rost. Întreaga clasă politică a SUA o ia razna, cu Nixon în frunte. Astfel, se deschide un proces împotriva The Times cum că nu au voie să divulge informații clasificate, din arhivele securității naționale.

Iar acum intervine The Post (The Washington Post), un ziar local la vremea aceea, o simplă afacere de familie care încerca să supraviețuiască sub conducerea lui Kay Graham (Meryl Streep), o femeie care nu muncise niciodată în viața ei și nu prea știa cum să conducă afacerea de familie după sinuciderea soțului ei.

The Post era mereu în umbră și în concurență cu The Times. Și cum se făcea, cum nu se făcea, mereu aveau subiecte mai interesante decât cele ale ziarului Th Post. Așa că editorul șef al ziaului The Post – Ben Bradlee (Tom Hanks) -, decide să intre într-o cursă contra-timp împotriva celor de la The Timse și să facă rost de tot raportul pe care să-l publice integral în ziar. Bine, nu chiar, că erau sute de pagini. Dar, oricum, informații mult mai picante decât cele din The Times.

the post film daniela bojinca blog

Kay Graham – doamna de fier a epocii Nixon

Eu așa am perceput-o. Ca o doamnă de fier, plină de curaj și de încăpățânare. Era o femeie singură într-o lume de bărbați. O femeie pe care toți o percepeau drept o răsfățată care n-a muncit o zi în viața ei și care habar nu avea să conducă o afacere. Dar care se străduia din răsputeri, căci povara susțineri unei familii întregi, cu copii și nepoți, căzuse pe umerii ei.

Decizia ei de a pubica raportul, pe care nu a fost foarte greu să-l obțină, avea două posibilități de consecință: să distrugă The Post, sau să devină faimoși pentru susținerea The Times în proces și curajul de a se opune mincinilor adiministrației prezidențiale Nixon. Iar să te opui lui Nixon era mare lucru.

Mi-a plăcut mult interpretarea actriței. A dat contur unei femei nesigure și, totuși, ambițioasă. E interesant să privești povestea asta și din punctul ăsta de vedere.

Mi s-a părut interesant motivul de la care a plecat toată povestea

Știi, te gândești că pentru a atenta la securitatea unui stat și a publica un dosar clasificat, e nevoie de motive serioase și grave (bine, nu putem spune că n-ar fi, dar totuși). Însă, mi s-a părut că, din nou, fix cele mai nesimnificative lucruri, cărora nu le-ai da niciodată importanță, sunt cele care, de fapt, pot răsturna un întreg sistem. Fix cum e vorba aia: buturuga mică răstoarnă carul mare.

Fix așa a fost și în cazul de față. O simplă dezamăgire în sufletul unui om a dus la furtul dosarului de la RAND Corporation de către Daniel Ellsberg și la publicarea unui întreg dosar clasificat și la bombardarea administrației prezidențiale Nixon și nu numai. Și predecesorii lui erau la fel de vinovați pentru mușamalizarea adevărului despre războiul din Vietnam. Practic, Nixon nu făcea decât să continue cu minciunile predecesorilor săi.

Dacă vrei să vezi ecranizarea unei mici părți dintr-o istorie tumultoasă…

… să știi că filmul a intrat în cinematografe din 23 februarie 2018, sub distribuția celor de la Vertical Entertainment. Sunt aproape 2 ore de istorie care sigur o să-ți placă.

Sursă YouTube (user 20th Century Fox)

februarie 27, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
ranca transalpina pensiune pgm spa daniela bojinca blog
Calatorii

Uite o activitate drăguță pe care poți să o faci cu prietenii în Rânca

by Daniela Bojincă februarie 21, 2018
written by Daniela Bojincă

Iubesc muntele. Iar Rânca rămâne stațiunea mea de suflet. Asta se datorează 100% părinților mei care, încă de când eram de-o șchioapă, mă cărau cu ei pe munte, prin zăpezi infernale, la cățărări, la raliuri, la schi și mai știu eu pe unde. Iar una dintre amintirile memorabile pe care le am cu muntele este reprezentată de momentul în care tata a vrut să mă învețe să schiez, iar eu strigam ca disperata pe pârtie: Ajutoooor! Criminaliii! Mă omoară! Asta pentru că îmi era frică de viteză.

N-am învățat chiar atunci să schiez, ci ceva mai târziu. Iar de atunci acesta a rămas sportul meu preferat pe timp de iarnă. Iar vara este alpinismul, desigur.

Dar știi, atunci când îți petreci aproape toate vacanțele la munte, uneori ajungi să te plictisești să mai schiezi, sau să faci alpinism. Ori drumeții. Și ajungi să stai în cabană și să nu faci nimic productiv cu viața ta, din păcate. Sau poate plouă și nu poți să ieși din cabană. Sau poate e ceață. Ori viscol.

Așa că cineva s-a gândit să ofere o facilitate în plus celor cărora se duc la munte și, poate, într-o zi n-au chef să iasă din cabană, ori vremea nu-i foarte prietenoasă cu ei. Și a făcut omul un SPA. Dar nu-i orice SPA, că-i integrat frumos în peisajul de munte. Personal, m-a fascinat. Pentru că eu mai am momente când n-aș mai sta toată ziua pe schiuri, sau să fac drumeții. Și aș face și altceva, relaxant, care să nu necesite vreun efort, dar care, în același timp, să nu fie ceva banal.

ranca transalpina pensiune pgm spa daniela bojinca blog

Cum este la SPA în Rânca?

După cum îți ziceam, e integrat în peisaj. În primul rând pentru că este în formă de peșteră și în al doilea rând că îți oferă o vedere splendidă asupra peisajului muntos.

ranca transalpina pensiune pgm spa lounge daniela bojinca blog

Pentru mine cel puțin e foarte important ca, la munte, să se păstreze starea aia de munte, dacă mă înțelegi ce zic. Așa, modernități și blocuri de sticlă ai și la oraș. Nu-i nimic special la ele. Dar dacă te duci la munte, păi zic să te simți ca acolo.

ranca transalpina pensiune pgm spa piscina daniela bojinca blog

Cum intri în SPA ai o piscină pe stânga, iar în față o saună umedă și una uscată. Iar peisajul din sauna uscată mi se pare excepțional. E cu adevărat o plăcere să stai să te relaxezi acolo și să privești așa, printre crengile copacilor, munții. Iar la apus te asigur că o să-ți scalzi ochii într-un peisaj de poveste. Eu mereu am fost fascinată de apusul soarelui din Rânca, peste crestele munților. Și dacă există Raiul, așa mi-ar plăcea să arate.

Unde este situat acest SPA?

Îl găsești la vreo 60 de km de Târgu-Jiu, în stațiunea montană Rânca, pe Transalpina, în interiorul cabanei PGM SPA & Lounge de pe Transalpina. Pensiunea de pe Transalpina se află fix în centrul stațiunii (vis-a-vis de cabana armatei), ceea ce înseamnă că e foarte ușor să ajungi acolo.

Și ce e fain e că e singurul SPA din zona respectivă. Așa că dacă te duci să vizitezi împrejurimile noastre frumoase din jurul stațiunii Rânca, zic că merită să te relaxezi o oră la SPA, mai târziu, în timp ce privești apusul. Nu?

Cât costă?

Ca să închiriezi SPA-ul costă 350 de lei pe oră pentru 10 persoane. Mie mi se pare o sumă modică pentru o oră de relaxare (35 de lei de persoană).

Desigur, poți inchiria și cabana la un preț de 700 lei/noapte în timpul săptămânii (pentru 10 persoane, ceea ce însemană un 70 de lei/persoană/noapte) sau 950 de lei/noapte în weekend (95 lei/persoană/noapte de vineri până duminică inclusiv). Iar cabana e făcută cu mult bun gust. E micuță și foarte bine comparimentată în 4 camere (3 duble și una cu 4 locuri – pentru o familie cu 2 copii spre exemplu) cu un design interior plăcut și relexant, o mică sufragerie, băi, o bucătărie și SPA-ul. E gândită ca un loc în care să te simți bine, ca să zic așa.

Pentru Rânca e un preț bun. Chiar foarte bun pentru facilitățile pe care le oferă. Crede-mă pe cuvânt. E practic locul în care am crescut.

ranca transalpina pensiune pgm lounge daniela bojinca blog

Ce mi-a plăcut cel mai mult?

SPA-ul, evident. Dar, pe lângă asta, mai este un aspect care mi-a plăcut. Faptul că bucătăria este cumva în exteriorul cabanei. Desigur, poți ajunge acolo și prin cabană, cât și pe afară.

Când te duci la munte mai stai nopțile la povești. Iar pentru cei care au camerele deasupra bucătăriei și vor să doarmă, crede-mă, e infernal. Așa că, faptul că e separată împacă pe absolut toată lumea: cei care vor să stea la povești și să se distreze toată noaptea pot să facă asta fără vreo teamă că-i deranjează pe cei care dorm. Iar cei care dorm să pot odihni în liniște.

ranca transalpina pensiune pgm daniela bojinca blog

Eu am fost acolo și mi-a plăcut tare mult. Cel mai mult, recunosc, m-a impresionat faptul că este SPA-ul în formă de peșteră. Iar apoi priveliștea pe care o ai din sauna uscată. Mi s-a părut senzațional. Iar ca să fiu sinceră, nici nu aș știi ce m-a impresionat mai mult dintre cele două. Așa că am să pun un semn de egalitate între ele, că-s combinația perfectă.

Dacă ai drum pe acolo, îți recomand cu toată căldura cabana. E iefină, plăcută și cu o facilitate pe care nimeni altcineva nu o mai are. Ah… și este extrem de aproape de pârtie! Iarăși un aspect important dacă îți placă să schiezi sau să te dai cu placa.

Iar mai jos am să-ți las un video cu întreaga cabană, ca să-ți conturez și mai bine ideea de ansamblu.

Sursă YouTube (user Pensiunea PGM)

februarie 21, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
Personal

„Alpinism” în București

by Daniela Bojincă februarie 9, 2018
written by Daniela Bojincă

Am zis să dau și pentru weekendul acesta o recomandare de activitate drăguță în București. Iar dacă weekendul trecut îți recomandam o ieșire la Museum of Senses, weekendul acesta îți recomand o ieșire la cățărat. Sigur o să-ți placă. Plus că nu e chiar așa oricum, ci puțin ieșită din tipar. 

Încă de când a apărut conceptul la noi, mi-am tot zis că vreau să merg, pentru că îmi era dor de activitatea asta atât de dragă mie. Și tot nu apucam și îmi era atât de ciudă, că doar e la doi pași de mine, În Afi Cotroceni din București. Un parc de aventură indoor și din câte am înțeles e chiar unic în rândul centrelor comerciale din Europa.

Ajung săptămânal în Afi Cotroceni. Și săptămânal îmi spuneam că, undeva pe săptămâna viitoare, mă duc la cățărat în Afi. De obicei făceam asta la mine în Gorj, pe munți. Dar cum n-am mai ajuns și n-am mai avut timp, speram la o cățărare în Afi, pe pânza de păianjen.

Desigur, săptămânile au tot trecut, iar eu am ajuns să mă cațăr abia înainte de Crăciun. Cam la o săptămână după ce am fost la Museum of Senses, tot în București și tot în Afi Cotroceni. Și a fost FOARTE TARE!

Bine, mai puțin partea de început unde îmi era cam frică și speram să nu se rupă cordelina, sau să nu iasă de pe cablu. Niște temeri destul de prostești pentru cineva care se cațără pe munți de când e copil. Dar eu le-am avut. Și nu înțeleg de ce. Practic a fost prima dat în viața mea când mi-a fost frică de cățărare. Până acum nu am mai avut niciodată problema asta. Și, probabil, dacă ar afla taică-miu că mi-a fost frică, m-ar dezmoșteni sau ceva.

Dar apoi a fost totul foarte ok. M-am relaxat. Mi-am tot repetat în gând că nu e prima dată când fac asta și că n-are de ce să-mi fie frică, așa că m-am liniștit. În plus, sistemul lor de prindere (cordelina pe cablu), e dublu și bun. N-are ce să ți se întâmple atâta timp cât ești prins de la început bine. Iar oamenii de acolo se vor asigura că ești prins bine pe cablu, crede-mă.

În plus, o să ai mereu pe cineva cu tine, în spatele tău, care se va asigura că ești ok, că dubla prindere ți-o muți corect dintr-o parte în alta și așa mai departe. E acolo ca să aibă cumva grijă de tine și să te supravegheze. Ceea ce e ok.

Cum sunt traseele?

Au două trasee de la jumătate încolo. Unul pe sus și unul pe jos. Și ambele sunt la fel de faine. Bine, nu se compară deloc cu cățăratul pe munte. Nu trebuie să-ți faci iluzii. Dar, în lipsă de cățărat pe munte, merge și în Afi Cotroceni din București.

Traseele, mie, mi s-au părut ușoare, ca să zic așa. Uneori spre mediu, dar doar uneori. Și e bine, că înseamnă că nu implică dificultate mare pentru cei care nu au mai făcut asta chiar niciodată.

Cât m-a costat?

Cățăratul e undeva la 50 de lei. Iar tiroliana, să-mi fie cu iertare, dar nu mai știu. Și nici nu m-am dat. Mi se pare mult mai frumos să te cațări. Poate ți se pare multicel și că e mic, dar să știi că e destul de complex fiecare traseu. Merită banii ăștia să-i dai într-o zi, că doar nu te duci acolo zilnic.

Unde îi găsești?

În Afi Cotroceni, lângă Animax, în zona de food court, la parter. Sigur nimerești. Dacă nu cunoști mall-ul ăsta din București, poți întreba la informații.

Așa că nu sta pe gând și ieși weekendul ăsta din casă la o activitate chiar sănătoasă.

Îmi pare rău că nu am poze de acolo, dar m-am bucurat prea tare de moment și n-am mai făcut poze după.

februarie 9, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
altered carbon netflix daniela bojinca blog
Filme

Mi-am încălcat promisiunea. M-am apucat de Altered Carbon de la Netflix

by Daniela Bojincă februarie 6, 2018
written by Daniela Bojincă

Cu fiecare zi ce trece, licența se apropie și mai tare de mine. Iar eu mi-am propus anul ăsta să nu mă apuc de niciun serial și să nu citesc nicio carte care nu are legătură cu licența. Asta ca să am timp să citesc cărți pentru licență, desigur. Dar n-am reușit, că am căzut în păcat cu Altered Carbon.

Și m-a ținut treaba asta. Singurul serial pe care-l urmăream era Lucifer, câte un episod pe săptămână, în fiecare luni sau marți seara, când apărea.

Cel mai nasol era la muncă, la masa de prânz, când lumea se apuca să vorbească despre ce seriale noi au mai apărut. Ce a mai văzut fiecare. Cât de tari sunt serialele alea și de ce le recomandă. 

Și de fiecare dată când recomandau câte un serial, le spuneam simplu: îmi pare rău, am o licență de dat, nu mă apuc perioada asta de absolut niciun serial. Recuperez eu din iulie încolo.

Acum, nu știu cum naiba s-a făcut că, luni seara, cum stăteam eu așa la calculator și mai dădeam câte un scroll pe Facebook, am nimerit iar peste o reclamă din aia de la Netflix cu Altered Carbon și am cedat. Și am intrat să-l văd.

Îmi tot apăruseră, iar eu le tot ignorasem. Văzusem trailerul, citisem niște articole despre el, plus recomandări de la oameni care au apucat să se uite la el de vineri. Subiectul e pe gustul meu. Mă pasionează. Îmi plac mult filmele și serialele de genul care, mi se pare mie, te fac puțin să te gândești cum ar exista un viitor ca ăsta, pentru că-i foarte probabil ca tehnologia și inteligența artificială să ne ducă într-acolo peste niște ani. 

M-a prins rău de tot serialul. Dar mi-am propus că nu fac maraton din episoadele lui, ci să mă uit la câte unul pe seară. Așa, ca ca relaxare înainte de culcare. Și dacă m-a prins pe mine chiar de la primul episod, am zis să ți-l recomand și ție. E chiar super fain și are acțiunile dozate fix atât cât trebuie.

Cred că Netflix a dat lovitura și da data aceasta cu un serial super bun.

Despre ce e vorba în Altered Carbon?

altered carbon netflix daniela bojinca blog

Acțiunea serialului se petrece în viitor. Unde inteligența artificială este atât de dezvoltată încât oamenii nu mai mor niciodată. Bine, mor, dar după învie. Asta pentru că au un cip implantat cumva în măduvă, în gât, iar atunci când mor, cipul este scos și băgat într-un alt trup, sau într-o clonă a propriului trup (asta dacă sunt foarte bogați și-și permit clone).

Unul dintre dintre cei mai bogați oameni ai Protectoratului, Bancroft (James Purefoy), un matusalem, este omorât. Cu tot cu cipul distrus (în cazul ăsta ești mort pe veci). Doar că el era atât de bogat, încât informația din cipul lui se stoca o dată la 48 de ore pe un satelit, în spațiu. Însă a fost omorât imediat după ce se făcuse stocarea pe ziua respectivă. Iar când a fost readus la viață într-o clonă, nu și-a mai amintit nimic.

Astfel, apare în cadru Kovacs (Joel Kinnaman). Un prizonier care a fost înghețat pentru ispășirea crimelor timp de 250 de ani. Kovacs a fost readus la viață într-un nou trup de către Bancroft pentru a-i afla criminalul și a-și câștiga, prim urmare, propria libertate.

E interesantă acțiunea. Cum polițiea este neîndemânatică și nu reușește, într-o eră atât de dezvoltată a inteligenței artificiale, nici măcar să afle niște piste, ce să mai vorbim de prinderea unui criminal. M-a prins și modalitatea de investigare a lui Kovacs. Cât și Kovacs în sine ca personaj. Mi se pare foarte bine conturat personajul lui. Iar de actor nu mai zic. Este absolut demențial.

Și sunt tare curioasă cum o să continue investigația lui Kovacs și care o să fie finalul sezonului.

Și pentru că pe mine mă fascinează atât de mult subiectul, cât și scenariul serialului Altered Carbon, zic să-ți faci timp să te uiți și tu la el. Sunt vreo 10 episoade. Unul mai fain ca altul. Pe cuvânt!

https://www.youtube.com/watch?v=dhFM8akm9a4

Sursă YouTube (user Netflix)

februarie 6, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
museum of senses intrare daniela bojinca blog weekend
Personal

Uite o activitate drăguță pe care o poți face în weekend

by Daniela Bojincă februarie 1, 2018
written by Daniela Bojincă

E joi. Iar de weekend ne desparte doar ziua de vineri. Așa că m-am gândit să-ți recomand o activitate drăguță pentru acest weekend și nu numai, dacă ești din sau prin București. Desigur, nu e doar pentru weekend. Activitatea asta merge și în timpul săptămânii, după muncă, ca să te mai relaxezi și să petreci timp cu cei dragi ție.

Înainte de Crăciun, drept cadou, am fost într-un loc foarte tare din București. Ce-i drept, eu nu am fost în weekend, ci după ce am ieșit de la muncă. M-am dus fără prea mari așteptări și am ieșit fericită precum un copil mic care primește cadoul mult dorit.

Este vorba despre Museum of Senses, care se află în incinta mall-ului Afi Cotroceni, deasupra de magazinul Auchan.

Biletul e 35 de lei pentru adulți și, după ce am ieșit de acolo, mi-am dat seama că a meritat toți banii (la început, sinceră să fiu, mi se părea cam scumpicel). Au niște chestii care te dau efectiv pe spate. Cum e un tunel în care simți că te învârți cu totul peste cap, dar tu stai pe loc, iar dacă încerci să mergi, îți pierzi echilibrul.

Apoi au niște camere foarte faine cu niște iluzii optice care mie mi s-au părut bestiale. Spre exemplu asta, în care în sfârșit eu sunt foarte înaltă:

museum of senses iluzie daniela bojinca blog weekend

Sau cea în care poți să stai pe o bancă suspendată. Care nu, nu e prinsă în perete. E foarte tare faza.

Apoi, spre final, au niște joculețe foarte faine atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Tot de iluzii optice. Niște iluzii din alea optice de te dau peste cap la propriu și te întrebi cum naiba e posibil așa ceva, că nu pare deloc așa. Iar treaba asta ne demonstrează din nou cât de înșelătoare este lumea din jurul nostru și cum ne poate fi înșelată percepția foarte ușor. Pe mine cel puțin mă fascinează treaba asta cu: pare că-i așa, dar lucrurile stau de fapt cu totul altfel față de ceea ce vezi tu.

Acum, sincer să fiu, camera mea preferată, după cea cu tunelul despre care am menționat mai sus, este asta:

museum of senses camera upside down daniela bojinca blog weekend

Mi se pare pare genială. Iar aici foarte important este cine și cum îți face poza ca să pară cât mai reală.

Apoi, pe lângă camere, mi-a plăcut maxim personalul de acolo. Sunt tineri și foarte drăguți. mereu prin preajma ta să-ți povestească despre iluzii, să te ajute să-ți dai mintea peste cap sau să vină cu idei despre cum să faci niște poze reușite, ori să ți le facă chiar ei, ca tu să te bucuri din plin de moment și nu să stai să te chinui să-ți faci poze. Mi-a plăcut mult că sunt foarte implicați acolo, prezenți alături de tine, și nu deloc niște oameni acri, cum vezi de obicei angajații sictiriți de job după multe ore de muncă. Bravo lor! Merită niște bonusuri la salariu din partea mea :D.

Ah, și că era să uit, mi-a plăcut mult și camera asta. E super dubioasă și amuzantă în același timp. Am râs copios când am văzut poza.

museum of senses iluzie dubla daniela bojinca blog weekend

Cât costă toată distracția?

  • adulți – 35 de lei
  • copii – (5 – 15 ani) – 25 de lei
  • familii – 90 de lei

Când poți merge în timpul săptămânii și în weekend?

  • de Duminică până Joi de la 10 la 22 
  • iar Vineri și Sâmbătă de la 10 la 23

Mai multe detalii poți găsi și la ei pe site. Plus poze super faine. Da zic că merită să le faci o vizită într-un weekend, sau într-o după-masă, după ce ieși de la muncă/ facultate/liceu sau orice altceva mai faci tu.

februarie 1, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
ciorba de iaurt turceasca daniela bojinca blog
Bucătărie

Examene la facultate? Hai să gătim o ciorbă de iaurt turcească

by Daniela Bojincă ianuarie 31, 2018
written by Daniela Bojincă

Era o zi luni. O zi de luni dintr-o altă sesiune. Așa că, între un examen și o programare la stomatolog să scoți o măsea, încerci să te relaxezi cu ceva. Să-ți faci de lucru și să ieși din bucla aia infinită, de zi cu zi.

Se spune că în sesiune, oamenii sunt cei mai productivi. Și nu doar cred că se spune, ci pur și simplu chiar așa se întâmplă. Și nici măcar nu e nevoie de vreo cercetare a britanicilor care să ateste treaba asta. 

Atunci când ai sesiune te apuci și dai cu aspiratorul. Ștergi praful. Aranjezi hainele în dulap. Duci gunoiul și orice altceva, numa ca să-ți iei gândul de la învățat. Ei bine, eu m-am pus să gătesc. După ce am luat toate cele enumerate anterior, la rând, desigur. Păi cum altfel?

Aveam poftă de ceva vreme de o ciorbă de iaurt. M-am îndrăgostit de ea când am fost prima dată în Turcia, acum vreo doi ani. Nu mai mâncasem niciodată așa ceva. Singurele mâncăruri turcești familiare îmi erau dulciurile făcute de maică-mea acasă. 

Când plec într-o altă țară, îmi place la nebunie să le testez mâncărurile tradiționale. Mâncarea tradițională e o parte din cultura fiecărei țări în parte. Și mi se pare important ca atunci când mergi prin alte locuri, să încerci să testezi cam tot ce nu ai pe la tine pe acasă. 

Așa am făcut cu ciorba de iaurt. Am întrebat la restaurant ce au tradițional. Mi-au recomandat ciorba asta și m-am îndrăgostit pe loc de ea. Iar când am auzit și cât de simplu se face, imediat m-am pus pe notat rețeta și cum m-am întors în țară am și pus de o ciorbă de iaurt turcească.

De atunci n-am m-a gătit-o decât de vreo două ori, iar acum, că tot sunt în sesiune, mi-am zis că e timpul să o fac din nou. Și dacă tot am făcut-o, am zis să las rețeta și pe blog, poate îi va fi utilă cuiva, cândva, în viața asta.

Rețetă ciorbă de iaurt turcească

Ingrediente*:

  • 5 căni cu apă
  • 2 căni cu iaurt
  • 1/2 cană cu orez
  • 1 ou
  • 2 linguri cu făină
  • 2 cuburi medii de unt
  • 2 lingurițe de sare
  • 2 lingurițe de tarhon măcinat
  • 2 lingurițe de mentă măcinată

*măsor în căni, pentru că mi se pare mai simplu decât să stau să cântăresc gramaje; plus, așa mi s-a dat rețeta.
ingrediente ciorba de iaurt turceasca daniela bojinca blog

Mod de preparare:

  • se pune la fiert orezul într-o oală în care se toarnă cele 5 căni cu apă + cele două lingurițe de sare;
  • între timp, într-un bol, se bate oul cu cele 2 linguri cu făină; peste se adaugă cele 2 căni cu iaurt și se amestecă până se obține o compoziție omogenă; pentru a obține o compoziție omogenă, se adaugă și 1-2 linguri cu apă;
  • compoziția se pune pe foc mic (ca să nu se coaguleze iaurtul), timp de 15 minute; este foarte important să amesteci la intervale scurte și regulate de timp, ca să nu se prindă;
  • după ce au trecut cele 15 minute și apa cu orezul au început și ele să fiarbă, iei cu câte o lingură din apa din oala cu orezul și diluezi compoziția cu iaurt; pasul ăsta este important ca să aduci compoziția la o temperatură cât mai apropiată de apa din oală, ca atunci când pui compoziția peste apa fiartă cu orez, să nu se coaguleze;
  • după ce ai obținut o compoziție destul de lichidă, o pui peste orez și o mai lași la foc mediu vreo 10 minute;
  • între timp, într-o tigaie, la foc mic, pui cuburile de unt cu tarhonul și menta și le lași pe foc până când untul se topește (cam 20-30 de secunde); apoi pui untul cu tarhonul în ciorbă.

Și gata, asta e tot ce trebuie să faci. Apoi nu mai aș de așteptat decât să se răcească ciorba de iaurt și să te bucuri de ea. Mie îmi place super mult la gust și mi se pare una dintre cele mai ușoare ciorbe pe care le-am gătit vreodată.

ciorba de iaurt turceasca daniela bojinca blog

Bonus:

Am gătit ciorba de iaurt și când am fost în SUA. Asta după ce m-am săturat să mănânc numa mâncăruri semi-preparate. Și, pentru că munceam destul de mult acolo (vreo 12 ore pe zi), nu-mi ținea de foame doar niște apă cu ou, făină și iaurt, așa că am aplicat gândirea aia românească de a mai adăuga ceva. 

Fapt pentru care am cumpărat o caserolă cu piept de pui, pe care l-am tăiat cubulețe și l-am pus la fiert într-o oală cu lapte cât aveam și compoziția din iaurt pe foc. Apoi, în ultimele 10 minute cât am mai lăsat oala cu ciorbă pe foc, cu tot cu compoziția de iaurt, am strecurat puiul fiert în lapte și l-am pus și  pe el în oală.

Pe lângă pieptul de pui, tot în ultimele 10 minute am pus și un ardei roșu și unul verde, tăiați cubulețe. 

A ieșit o ciorbă de iaurt cu pui și ardei gras turceasco-românească de fetele din casă au mâncat câte două farfurii. Fapt pentru care am considerat bună invenția asta a mea. Așa că, dacă ți se pare interesantă, poți să încerci și varianta asta.

ianuarie 31, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
17 ianuarie articol daniela bojinca blog
Personal

17 ianuarie – revenire

by Daniela Bojincă ianuarie 17, 2018
written by Daniela Bojincă

30 noiembrie a fost ultima zi în care am mai scris pe blog în 2017. 17 ianuarie prima din 2018. Fără să-mi propun asta. Pur și simplu s-a întâmplat fără să-mi doresc. Am tot încercat ca „azi” să scriu un articol. Dar a trecut fiecare zi de „azi” pe lângă mine fără să pot încropi măcar câteva fraze. Asta din lispă de timp și din lipsă de de inspirație din cauza lipsei de timp. A fost așa un fel de cerc vicios creat în jurul a două variabile.

2017 pentru mine a început frumos, cu o excursie la schi în Franța, cu vizite prin Italia și a Slovenia. A început în anul 2 de facultate, fără prea multe griji și cu o groază de timp liber și s-a încheiat în anul 3 de facultate, cu o licență pe cap și un job full-time. Dar și cu o vizită în Polonia, care mi-a prins tare bine și despre care am reușit să scriu un articol.

Da dacă tot mi-am încheiat anul cu licența pe cap, măcar am început 2017 învățând să fac brazi.

17 ianuarie articol daniela bojinca blog

Da. Mi s-a năzărit în anul 3 să mă angajez. Full-time, de marți până vineri, cu lune aprezentă de dimineața până seara la facultate. Deci 2017 a venit și cu o oportunitate de job, într-o agenție de publicitate unde, ce să vezi și ce să crezi, lucrez cu bloggerii, le trimit briefuri și realizăm împreună campanii drăgălașe și frumoase. Îmi place că fac ceea ce-mi place și învăț, practic, cum e cu campaniile cu bloggeri și din perspectiva unui om dintr-o agenție. Ceea ce e foarte interesant, iar din octombrie până acum am învățat o groază de lucruri.

2017 a venit și cu permisul de șoferi. Și tare mă bucur că, vara ce tocmai a trecut, m-am mobilizat să fac școala de șoferi despre care am scris o serie de articole. Probabil că, acum, fiind și angajată, mi-ar fi fost din ce în ce mai greu să o fac. Pentru că ai nevoie de maximă flexibilitate. Tocmai de aceea recomand tuturor să o facă la timp, când  nu ești prins într-o mulțime de angajamente.

2017 a fost un an plin pentru mine. Cu două realizări importante: primul meu job și permisul auto. A fost un an frumos, iar 2018 sper să-l întreacă. N-am rezoluții pentru 2018, dar doar sper să-l întreacă pe 2017.

Acum, probabil că te întrebi ce treabă are titlul ăsta cu „17 ianuarie”. În primul rând, 17 ianuarie e ziua în care m-am mobilizat să scriu un articol după aproape două luni de zile de pauză. Și ziua în care mi-am promis că nu o să mai renunț la blog niciodată atât de mult. Asta pentru că data de 17 ianuarie reprezintă fix motivul pentru care mi-am făcut un blog. Mai exact, 17 ianuarie 2006. O zi în care se decidea dacă eu aveam să mai fac umbră acestui pământ, ori ba. O zi care, peste câteva luni mai târziu, m-a determinat să-mi deschid un loc virtual în care să-mi spun ofurile și tristețile mele de copil de 11 ani jumate. Căci eram un copil care nu înțelegea de ce nu poate fi ca ceilalți, de ce are atâtea interdecții doar ca să trăiască. A fost locul în care m-am descărcat când n-am vrut să vorbesc cu nimeni altcineva despre problemele astea. Și m-a ajutat. Blogul m-a ajutat să fiu un copil normal. Mi-a dat un scop. Și tocmai de aceea am să încerc să nu mai renunț la el, la lucrul care m-a ajutat, cumva, să fiu ceea ce sunt azi.

Drept urmare, îmi promit mie să revin curând cu articole, căci am așa o listă cu lucruri despre care aș vrea să vorbesc. Ca să mai afle de alții și să se bucure și ei de activitățile sau lucrurile respective. Nu se știe niciodată când, experiența ta, poate fi de folos cuiva.

ianuarie 17, 2018 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
Newer Posts
Older Posts
  • Facebook
  • Twitter

@2021 - All Right Reserved. Designed and Developed by PenciDesign


Back To Top
Daniela's Blog
  • Home