Daniela Bojincă/ ianuarie 17, 2018/ Personal/ 0 comments

30 noiembrie a fost ultima zi în care am mai scris pe blog în 2017. 17 ianuarie prima din 2018. Fără să-mi propun asta. Pur și simplu s-a întâmplat fără să-mi doresc. Am tot încercat ca „azi” să scriu un articol. Dar a trecut fiecare zi de „azi” pe lângă mine fără să pot încropi măcar câteva fraze. Asta din lispă de timp și din lipsă de de inspirație din cauza lipsei de timp. A fost așa un fel de cerc vicios creat în jurul a două variabile.

2017 pentru mine a început frumos, cu o excursie la schi în Franța, cu vizite prin Italia și a Slovenia. A început în anul 2 de facultate, fără prea multe griji și cu o groază de timp liber și s-a încheiat în anul 3 de facultate, cu o licență pe cap și un job full-time. Dar și cu o vizită în Polonia, care mi-a prins tare bine și despre care am reușit să scriu un articol.

Da dacă tot mi-am încheiat anul cu licența pe cap, măcar am început 2017 învățând să fac brazi.

17 ianuarie articol daniela bojinca blog

Da. Mi s-a năzărit în anul 3 să mă angajez. Full-time, de marți până vineri, cu lune aprezentă de dimineața până seara la facultate. Deci 2017 a venit și cu o oportunitate de job, într-o agenție de publicitate unde, ce să vezi și ce să crezi, lucrez cu bloggerii, le trimit briefuri și realizăm împreună campanii drăgălașe și frumoase. Îmi place că fac ceea ce-mi place și învăț, practic, cum e cu campaniile cu bloggeri și din perspectiva unui om dintr-o agenție. Ceea ce e foarte interesant, iar din octombrie până acum am învățat o groază de lucruri.

2017 a venit și cu permisul de șoferi. Și tare mă bucur că, vara ce tocmai a trecut, m-am mobilizat să fac școala de șoferi despre care am scris o serie de articole. Probabil că, acum, fiind și angajată, mi-ar fi fost din ce în ce mai greu să o fac. Pentru că ai nevoie de maximă flexibilitate. Tocmai de aceea recomand tuturor să o facă la timp, când  nu ești prins într-o mulțime de angajamente.

2017 a fost un an plin pentru mine. Cu două realizări importante: primul meu job și permisul auto. A fost un an frumos, iar 2018 sper să-l întreacă. N-am rezoluții pentru 2018, dar doar sper să-l întreacă pe 2017.

Acum, probabil că te întrebi ce treabă are titlul ăsta cu „17 ianuarie”. În primul rând, 17 ianuarie e ziua în care m-am mobilizat să scriu un articol după aproape două luni de zile de pauză. Și ziua în care mi-am promis că nu o să mai renunț la blog niciodată atât de mult. Asta pentru că data de 17 ianuarie reprezintă fix motivul pentru care mi-am făcut un blog. Mai exact, 17 ianuarie 2006. O zi în care se decidea dacă eu aveam să mai fac umbră acestui pământ, ori ba. O zi care, peste câteva luni mai târziu, m-a determinat să-mi deschid un loc virtual în care să-mi spun ofurile și tristețile mele de copil de 11 ani jumate. Căci eram un copil care nu înțelegea de ce nu poate fi ca ceilalți, de ce are atâtea interdecții doar ca să trăiască. A fost locul în care m-am descărcat când n-am vrut să vorbesc cu nimeni altcineva despre problemele astea. Și m-a ajutat. Blogul m-a ajutat să fiu un copil normal. Mi-a dat un scop. Și tocmai de aceea am să încerc să nu mai renunț la el, la lucrul care m-a ajutat, cumva, să fiu ceea ce sunt azi.

Drept urmare, îmi promit mie să revin curând cu articole, căci am așa o listă cu lucruri despre care aș vrea să vorbesc. Ca să mai afle de alții și să se bucure și ei de activitățile sau lucrurile respective. Nu se știe niciodată când, experiența ta, poate fi de folos cuiva.

Facebook Comments

Tu ce ai de împărtășit cu mine pe tema asta?