Daniela Bojincă/ februarie 9, 2018/ Personal/ 0 comments

Am zis să dau și pentru weekendul acesta o recomandare de activitate drăguță în București. Iar dacă weekendul trecut îți recomandam o ieșire la Museum of Senses, weekendul acesta îți recomand o ieșire la cățărat. Sigur o să-ți placă. Plus că nu e chiar așa oricum, ci puțin ieșită din tipar. 

Încă de când a apărut conceptul la noi, mi-am tot zis că vreau să merg, pentru că îmi era dor de activitatea asta atât de dragă mie. Și tot nu apucam și îmi era atât de ciudă, că doar e la doi pași de mine, În Afi Cotroceni din București. Un parc de aventură indoor și din câte am înțeles e chiar unic în rândul centrelor comerciale din Europa.

Ajung săptămânal în Afi Cotroceni. Și săptămânal îmi spuneam că, undeva pe săptămâna viitoare, mă duc la cățărat în Afi. De obicei făceam asta la mine în Gorj, pe munți. Dar cum n-am mai ajuns și n-am mai avut timp, speram la o cățărare în Afi, pe pânza de păianjen.

Desigur, săptămânile au tot trecut, iar eu am ajuns să mă cațăr abia înainte de Crăciun. Cam la o săptămână după ce am fost la Museum of Senses, tot în București și tot în Afi Cotroceni. Și a fost FOARTE TARE!

Bine, mai puțin partea de început unde îmi era cam frică și speram să nu se rupă cordelina, sau să nu iasă de pe cablu. Niște temeri destul de prostești pentru cineva care se cațără pe munți de când e copil. Dar eu le-am avut. Și nu înțeleg de ce. Practic a fost prima dat în viața mea când mi-a fost frică de cățărare. Până acum nu am mai avut niciodată problema asta. Și, probabil, dacă ar afla taică-miu că mi-a fost frică, m-ar dezmoșteni sau ceva.

Dar apoi a fost totul foarte ok. M-am relaxat. Mi-am tot repetat în gând că nu e prima dată când fac asta și că n-are de ce să-mi fie frică, așa că m-am liniștit. În plus, sistemul lor de prindere (cordelina pe cablu), e dublu și bun. N-are ce să ți se întâmple atâta timp cât ești prins de la început bine. Iar oamenii de acolo se vor asigura că ești prins bine pe cablu, crede-mă.

În plus, o să ai mereu pe cineva cu tine, în spatele tău, care se va asigura că ești ok, că dubla prindere ți-o muți corect dintr-o parte în alta și așa mai departe. E acolo ca să aibă cumva grijă de tine și să te supravegheze. Ceea ce e ok.

Cum sunt traseele?

Au două trasee de la jumătate încolo. Unul pe sus și unul pe jos. Și ambele sunt la fel de faine. Bine, nu se compară deloc cu cățăratul pe munte. Nu trebuie să-ți faci iluzii. Dar, în lipsă de cățărat pe munte, merge și în Afi Cotroceni din București.

Traseele, mie, mi s-au părut ușoare, ca să zic așa. Uneori spre mediu, dar doar uneori. Și e bine, că înseamnă că nu implică dificultate mare pentru cei care nu au mai făcut asta chiar niciodată.

Cât m-a costat?

Cățăratul e undeva la 50 de lei. Iar tiroliana, să-mi fie cu iertare, dar nu mai știu. Și nici nu m-am dat. Mi se pare mult mai frumos să te cațări. Poate ți se pare multicel și că e mic, dar să știi că e destul de complex fiecare traseu. Merită banii ăștia să-i dai într-o zi, că doar nu te duci acolo zilnic.

Unde îi găsești?

În Afi Cotroceni, lângă Animax, în zona de food court, la parter. Sigur nimerești. Dacă nu cunoști mall-ul ăsta din București, poți întreba la informații.

Așa că nu sta pe gând și ieși weekendul ăsta din casă la o activitate chiar sănătoasă.

Îmi pare rău că nu am poze de acolo, dar m-am bucurat prea tare de moment și n-am mai făcut poze după.

Facebook Comments

Tu ce ai de împărtășit cu mine pe tema asta?