Am mers ieri, 14 februarie, la 50 Shades of Grey, așa, ca orice persoană care este într-un cuplu și se respectă de Ziua Îndrăgostiților. N-am citit cărțile, dar tipele din lista mea de Facebook care le-au citit, erau tare isterizate. Și am vrut și eu să văd, prin prisma filmului 50 Shades of Grey, de ce sunt majoritatea tipelor din lista mea de Facebook isterizate și-l adoră pe Christian Grey. Adică adorat la modul ăla de vor un Christian Grey (Jamie Dornan) în bucătărie, în pat, la ieșirile în familie ori cu prietenii. Am vrut să-l cunosc și eu pe acest Christian Grey și farmecele lui fatale.

Când am intrat în sală, era aproape plină. De la fete de clasa a VIII-a până la femei în toată firea. Și toate erau nerăbdătoare să-l cunoască pe bărbatul visurilor. Chiar și eu eram nerăbdătoare să le cunosc bărbatul visurilor. Și chiar și prietenul meu voia să vadă pentru cine draci suspină acum majoritatea femeilor.

După ce am urmărit trailer-ul, aveam mari așteptări de la film. Chiar credeam că o să fie o dramă reușită în combinație cu romantismul. Și, când colo, s-a dovedit a fi o comedie porno, din moment ce la mai mult de 3 sferturi din film s-a râs haotic. S-a râs când a picat ea în nas atunci când și-a cunoscut marea iubire, s-a râs la flirturile lor și s-a râs chiar și la scenele de sex. Iar eu care trăiam cu impresia că sexul are legătură cu plăcerile fizice și nicidecum cu comedia.

Filmul 50 Shades of Grey, după cum scrie pe IMDB, se presupune a face parte din categoria dramei și a romantismului. Cum au ajuns însă la o comedie la care s-a râs atât de mult? Și pe bune, erau scene chiar comice. Adică erau atât de proaste încât erau comice. Poate și de aici vine nota asta mică de 3.9 pe IMDB.

Apoi mi s-a părut prost pentru scenele forțate din partea actriței Dakota Johnoson. Se forța să fie uimită, se forța să fie veselă, se forța să-i placă și se forța să facă aproape orice. Practic ea interpreta toate stările cam la fel. În plus, nu am înțeles ce femeie normală acceptă să fie pedepsită, bătută cu o curea peste fund, de 6 ori, ca să reușească să-i înțeleagă nebuniile lui Grey, doar mimând durerea, iar apoi să vrea să iasă definitiv din viața lui. Pe bune că n-am înțeles partea asta din 50 Shades of Grey.

În schimb, aș fi nesimțită dacă v-aș spune că nu mi-a plăcut absolut nimic la filmul 50 Shades of Grey. Mi-au plăcut două scene: aia în care s-au plimbat cu elicopterul deasupra orașului și aia în care s-au plimbat cu un avion de mici dimensiuni. Peisajele chiar erau superbe și au reușit să surprindă niște cadre foarte bine pentru film.

Sincer, nu pot să critic felul în care personajul principal masculin din 50 Shades of Grey, Chirstian Grey, se comportă. Iar asta nu pentru că aș fi picat și eu în mrejele lui, ci pentru că-i înțeleg comportamentul. Comportamentul lui este cel al unui om abuzat în copilărie. Ceea ce nu pot înțelege este cum se pot îndrăgosti cititoarele de personaj, căci în 50 Shades of Grey, Christian este doar un personaj. Unul bogat, care își permite să se plimbe când are chef cu avioane și elicoptere, să facă cadouri o mașină și un apartament de te lasă fără respirație. Cred că ar fi mai bine să fiți mulțumite de ceea ce aveți și să nu le dați de înțeles partenerilor voștri că vreți să fiți biciuite și legate cu sfori, când tocmai voi sunteți împotriva violenței de orice fel (și ăsta este un tip de violență) și cereți drepturi egale între bărbați și femei, nu contracte între dominant și dominată.

50 Shades of Grey este filmul pe care, sincer, nu merită să dai bani. N-ai ce să vezi în afară de niște personaje jucate forțat și de scene la care să râzi încontinuu, când filmul ar trebui să fie o dramă.