• Home
Daniela's Blog
keep your memories alive
cernobîl serial hbo go dezastru nuclear reactor uraniu
Filme

Serialul Cernobîl de pe HBO GO este SENZAȚIONAL

by Daniela Bojincă iunie 4, 2019
written by Daniela Bojincă

Mi-a tot povestit o prietenă despre serialul Cernobîl de pe HBO GO. Și până săptămâna trecută, când m-am apucat de el, mă tot ținea ceva să nu o fac. E una dintre cele mi mari nenorociri la nivel global. Au murit o mulțime de oameni. Unii au murit din propria lor prostie, alții din prostia altora și alții cu bună știință ca să salveze milioane de alte vieți. Iar ceva în sufletul meu îmi spunea că nu sunt pregătită psihic să văd un serial pe tema asta. Am tot citit pe subiect, mi-au povestit părinții mei și îmi păreau suficient de tragice toate informațiile alea pe care le știam deja încât să mai și văd o reconstituire aproximativă.

Însă, la insistențele ei și ale încă unei prietene pe care a convins-o să se uite, m-am apucat și eu de mini seria despre Cernobîl și dezastrul de la centrala nucleară. Trebuie să recunosc că, la început, serialul mi s-a părut tare greoi. Cred că am văzut la primul episod o zi întreagă.

Apoi însă, cumva, m-a prins. Și am văzut restul episoadelor pe nerăsuflate. Am făcut binging într-o sâmbătă noaptea. Și am rămas cu impresia că serialul Cernobîl de pe HBO GO este de-a dreptul senzațional. De la descrierea evenimentelor, până la cadre și actori, totul este excepțional.

Pe mine una mă sensibilizează oricum subiectele de genul. În plus, am început să devin din ce în ce mai interesată de seriale și filme făcute după anumite evenimente din istorie care au marcat atât trecutul și marchează încă și prezentul.

cernobîl serial hbo go dezastru nuclear reactor uraniu

Serialul Cernobîl de pe HBO GO pune accent atât pe evenimentul dezastruos în sine și anume explozia reactorului și distrugerea în totalitate a miezului acestuia (ceea ce practic a provocat dezastrul cu radioactivitatea) în ziua de 26 aprilie 1986, cât și despre cum Uniunea Sovietică a tratat cazul – de la toată secretomania de a ieși chiar și din afara orașului Prîpyat informația despre dezastrul nuclear, frica de a afla oamenii adevărul, până la frica proprie la nivel înalt de a accepta adevărul celor întâmplate, tratând subiectul ca și când nu ar fi fost chiar atât de grav pe cât încercau oamenii de știință să facă să pară. Și poate că efectele ulterioare ar fi fost mai puțin dezastruoase dacă ar fi acceptat gravitatea situației și ar fi acționat în consecință, cerând și acceptând ajutorul altor state.

Spre exemplu, referitor la secretomanie și neacceptarea adevărului și ulterior chiar cenzurarea acestuia în fața celor care s-au oferit să ajute, Germania a trimis niște roboți care s-au defectat imediat ce au intrat în zona mare de radioactivitate. Pentru ca Uniunea Sovietică a dat valori de radioactivitate mult mai mici decât erau de fapt, iar roboții respectivi nu au funcționat. Valoarea radioactivității dezastrului nuclear era mult peste limita acceptată de roboții respectivi ca să funcționeze. Și, uite așa, treaba nu a fost făcută cum trebuie de la început.

Apoi, mai sunt descrise, în ultimul episod, multe dintre greșelile comise înainte de explozie. Niște întâmplări și orgolii care, dacă nu ar fi avut loc, dezastrul nuclear nu s-ar mai fi întâmplat, poate, niciodată.

Interpretarea rolurilor personajelor mi se pare extraordinară, după cum ziceam și mai sus. Cred că și asta, pe lângă execuția în sine a serialului, îl face să fie senzațional. Nu degeaba are 9.7/10 pe IMDB.

Legat tot de personaje, eu sunt fascinată și de asemănarea dintre actori și personajele reale. De fiecare dată când mă uit la un serial istoric, ori film istoric, îmi place să caut imagini cu personajele reale și să le compar cu actorii. Iar asemănările dintre adevăratul Diatlov și actorul (Paul Ritter), adevăratul Akimov și actorul (Sam Throughton), ori adevăratul Legasov și actorul (Jared Harris)care îi interpretează rolul sunt izbitoare. Iar pe mine mă fascinează treaba asta, la un serial/film istoric.

Un singur lucru nu mi-a plăcut însă și chiar mă deranjează, deși pot înțelege ideea din spate. Nu are legătură cu exagerările, sau micile distorsionări ale realității pentru a crea un impact mai mare din punct de vedere emoțional în rândul urmăritorilor. Ci are legătură cu limba și cu scrisul. Peste tot scrie în rusă. Absolut peste tot. Titlurile magazinelor, materialele publicitare, instrucțiunile și rapoartele fizicienilor etc. Băi dar ei vorbesc în engleză :)). Mie mi s-a părut puțin amuzant când, la un moment dat, unul citea moto-ul unui lanț de magazine. Scria în rusă, dar el îl spunea în engleză. Sau, atunci când Legasov citea din raportul în care scria în rusă, dar vorbea direct în engleză. Ori când la proces avea niște plăcuțe pe care scria în rusă și le explica judecătorilor cum funcționează reactorul, dar el citea în engleză ce scrie pe plăcuțele alea. Sau, bomboana de pe colivă, anunțul de evacuare era făcut în rusă (pentru că au dat anunțul oficial de la vremea respectivă) și nu exista nicio traducere să înțelegi ce spunea tovarășa în difuzoare. Adică, ori era scris și vorbit totul în engleză și rămânea limba engleză ca să înțeleagă tot omul (că practic ăsta-i motivul vorbirii în engleză – să fie înțeles mai ușor – poate în rusă n-ar fi prins la fel de bine, sau poate da…), ori era un serial făcut cu actori ruși care vorbeau și citeau în rusă și oricum exista traducerea. Mi s-a părut puțin dubios și amuzant în același timp să citești în rusă dar să vorbești în engleză, ori anunțurile din difuzoare în timpul evacuării să fie în rusă și fără traducere.

În rest este SENZAȚIONAL de-a dreptul.

Pe scurt, deși nu este un documentar, serialul Cernobîl merită vizionat. E o pată din istorie. Și sunt sigură că, indiferent de cât de „crud” este serialul ca poveste, o să-ți placă ceea ce a ieșit. Te prinde. Și nu-ți dă drumul până la ultima secundă din ultimul episod.

Sursă YouTube (user HBO)

iunie 4, 2019 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
observator independent alegeri 26 mai europarlamentare fiecare vot conteaza
Uncategorized

3 motive pentru care am devenit observator independent la alegerile europarlamentare

by Daniela Bojincă mai 15, 2019
written by Daniela Bojincă

M-am înscris la alegerile europarlamentare duminica ce tocmai a trecut. Am tot oscilat, mai ales în ultima perioadă, între a mă înscrie și a nu mă înscrie ca observator independent. Și, până la urmă, duminică, pe 12 mai, mi-am pus cap la cap toate motivele pentru care merită să fiu observator independent la alegerile europarlamentare și m-am înscris. Iar luni am și primit un răspuns pozitiv – sunt Observator Independent la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Motivele pentru care am făcut asta sunt cât se poate de simple. Și am zis să le detaliez mai jos, că poate mai conving pe cineva până pe 19 mai să facă asta. 19 mai este data limită până la care te poți înscrie ca observator independent. Poți face asta pe fiecarevot.ro. În plus, tot acolo ai toate detaliile despre ce înseamnă să fii observator independent și o grămadă de alte lucruri utile despre alegeri care să te ajute să înâelegi și mai bine ceea ce o să se întâmple pe 26 mai, cât și de ce este nevoie de ajutorul a cât mai multora dintre noi să ne implicăm.observator independent alegeri 26 mai europarlamentare fiecare vot conteaza

Dar hai să-ți povestesc motivele pentru care am devenit eu observator independent.

1. Cred că e important să te implici în societate

Ăsta este unul dintre cele mai importante motive pentru care am ales să mă înscriu ca observator independent. Cred că e important să ne implicăm în societate și în mersul ei. Trăim aici. Probabil unii dintre noi își cresc copiii aici. Simplele revolte nu sunt suficiente. E adevărat că o revoltă poate schimba un sistem, dar ce ar fi dacă am depune un minim de efort să nu ajungem acolo? Un minim de efort să încercăm să facem ceva astfel încât să ne decidem viitorul bine încă de la început? Cum ar fi dacă am fi cetățeni ceva mai responsabili atunci când ne decidem viitorul și ne implicăm astfel încât lucrul ăsta se se întâmple așa cum trebuie. Iar eu am vrut să mă implic mai mult decât ca un votant la alegerile europarlamentare din 26 mai.

2. Experiența dobândită în urma implicării ca observator independent

Sigur ai votat cel puțin o singură dată până acum. Astfel, ai avut tangențe cu o secție de votare, însă e interesant să vezi ce se întâmplă în spate și să te asiguri de buna desfășurare a lucrurilor, începând cu deschiderea și votarea, până la închidere, numărarea voturilor, raportearea rezultatelor și toate procedurile care au loc în cadrul unor alegeri. Ca observator independent ai parte de toată experiența.

Desigur, responsabilitarea care cade pe umerii tăi e una foarte mare. Însă responsabilitatea viitorului nostru, al tuturor, este și mai mare. Și, cred eu, o astfel de activitate în viața ta nu are decât să-ți facă numai bine. Pe lângă responsablitate – de care ar trebui să dea dovadă fiecare cetățean în parte -, înțelegi și mai bine cum stă toată treaba asta cu alegerile.

Dar uite aici mai multe despre ce face un observator independent și experiența pe care o dobândește prin prisma alegerilor europarlamentare din 26 mai.

 

Sursă YouTube (user Fiecare Vot)

3. Dacă Dl. Mihai Șora se poate implica, noi de ce n-am face-o?

Domnul Mihai Șora este primul observator al alegerilor europarlamentare din 26 mai. Are 102 ani și face tot ce-i stă dânsului în putință ca să fie mai bine pentru România. Ca să contribuie la o Românie așa cum ne-o dorim cu toții. Și dacă dânsul încă mai are suficientă speranță că se poate schimba ceva, că putem fi scânteia care aprinde focul schimbării, noi ceilalți nu cred că nu mai avem niciun alt motiv să nu o facem și să nu încercăm să fim parte din schimbare și dintr-o societate care urmărește ca lucrurile să se desfășoare corect. Ca democrația și viitorul său să fie unul prosper. 

Sursă YouTube (user Fiecare Vot)

…și, nu în ultimul rând, Fiecare Vot CONTEAZĂ!

Una dintre cele mai mari responsabilități e să ieși la vot. Să te informezi și să votezi cu cine crezi tu că merită să te și să ne reprezinte mai departe la nivel european. Viitorul meu, al tău și al nostru al tuturor depinde de asta. Votul, indiferent care este el, e modalitatea prin care ne manifestăm dorința asupra a cum vrem să arate viitorul nostru. Eu, tu, noi toți. Nu-i lăsa pe alții să aleagă pentru tine. Exprimă-ți tu dorința, oricare este ea. Dar fă-o la vot. Democrația nu e doar un drept, ci este și o obligație cetățenească. Iar ea să manifestă prin votul fiecăruia.

Fiind în joc și viitorul tău, e important să ai un cuvânt de spus și tu, nu crezi?

Apropo, e important să știi că dacă nu ești din localitatea în care te afli în momentul alegerilor, poți să te duci la oricare secție și să votezi pe listele suplimentare. Deci n-ai nicio scuză să nu o faci.

mai 15, 2019 1 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
zbor deasupra unui cuib de cuci ken kesey cartea din autobuz recenzie editura polirom top 10 daniela bojinca blog
Cartea din autobuzCărți

Cartea din Autobuz: Zbor deasupra unui cuib de cuci – Ken Kesey

by Daniela Bojincă mai 1, 2019
written by Daniela Bojincă

Despre cartea din Autobuz: De obicei mergeam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi.  Apoi, când a venit vara lui 2018 și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile, am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și prind și loc pe scaun. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz.

Am primit cartea Zbor deasupra unui cuib de cuci a lui Ken Kesey (pe care o poți cumpăra de aici la numai 25 de lei), tot de la Secret Santa, împreună cu cartea Un băiat pe lista lui Schindler  a lui Leon Leyson despre care am scris ultima dată pe blog. Cum ziceam și data trecută, am avut un Secret Santa tare inspirat și care m-a nimerit la fix cu cadoul.

Dacă Un băiat pe lista lui Schindler  a lui Leon Leyson, deși plină de emoție și greoaie prin prisma datelor istorice, am citit-o pe nerăsuflate, ei bine cartea Zbor deasupra unui cuib de cuci a lui Ken Kesey am citit-o extrem de greu. În cele 30-40 de minute, pe care le fac doar dus, mi se părea că abia citesc câteva pagini și nu avansez deloc. Cartea Zbor deasupra unui cuib de cuci  este destul de greoaie atât prin prisma descrierilor foarte lungi, dar care reușesc să te transpună în mijlocul poveștii, cât și prin prisma subiectului în sine.

zbor deasupra unui cuib de cuci ken kesey cartea din autobuz recenzie editura polirom top 10 daniela bojinca blog

Cartea Zbor deasupra unui cuib de cuci (pe care o poți cumpăra de aici la numai 25 de lei) spune povestea zdruncinătoare a pacienților unui ospiciu condus de o asistentă șefă adeptă a unor metode de tratament barbare precum electrosocurile și lobotomia pentru aceia care îi ieșeau din cuvânt sau îndrăzneau să aibă opinii oarecum diferite de alea sale. Astfel, pacienții se obișnuiseră să-i facă hatârul, să ia pastilele care-i transformau în niște legume și să nu-i iasă din cuvânt. Orice, ca să evite tratamentele de tortură ale domnișoarei Ratched. Asta până când, într-o zi, în secție vine un nou pacient: un condamnat la muncă silnică, domnul Randle Patrick McMurphy, care se opune cu toate forțele sale tiraniei sorei șefe a secției. Acesta încearcă să se revolte indiferent de consecințe și practic asta este înteaga acțiune a cărții – revoltele sale constante împotriva domnișoarei Ratched și influențarea celorlalți pacienți să-i urmeze exemplul.

Cartea este însă povestită de către un alt pacient, care relatează totul văzut din prorpia sa perspectivă, domnul Bromden, un indian surdo-mut care păcălise întreaga echipă medicală ani de zile, el nefiind absolut deloc surdo-mut.

Cum ziceam și mai sus, cartea este destul de greoaie din cauza descrierilor foarte lungi, cât și din cauza subiectului în sine. De asemenea, dialogurile sunt destul de puține și sunt urmate de descrieri stufoase ale personajului Bromden, cel care ne relatează toată acțiunea și încearcă să ne descrie cât mai bine fiecare cadru în parte.

Trebuie să menționez că Zbor deasupra unui cuib de cuci a lui Ken Kesey m-a făcut să plâng în autobuz de câteva ori. Este o carte dură a cărei acțiune nu are cum să nu miște lucruri în interiorul sufletului tău. Tratamentele domnișoarei Ratched, cât și felul în care pacientul Bromden le povestește și le dă viață în rândurile sale sunt devastatoare de-a dreptul. Te răvășesc.

Zbor deasupra unui cuib de cuci a lui Ken Kesey face parte din colecția Top 10+ a celor de la editura Polirom, fiind probabil una dintre cărțile marcante ale literaturii contemporane. Este o carte pe care ți-o recomand cu drag și pe care cred că merită să o citești. Poți să o cumperi online de aici, la numai 25 de lei.

Există și un film, cu același nume, pe care abia aștept să-l văd. Cel mai probabil o să revin cu o recenzie și pentru el. Chair sunt curioasă cum au transpus cartea în film și dacă am priceput același lucru. Din poveștile celor care au văzut filmul și au citit și cartea am înțeles ca merg foarte bine împreună. Înțelegi mai bine toată povestea. Așa că abia aștept să-l văd.

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

mai 1, 2019 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
avengers endgame imax recenzie cinema city afi cotroceni daniela bojinca blog
Filme

5 motive pentru care merită să vezi Avengers Endgame

by Daniela Bojincă aprilie 26, 2019
written by Daniela Bojincă

Am fost să văd noua capodoperă a celor de la Marvel, Avangers Endgame, la IMAX, la Cinema City din Afi Cotroceni. Și dacă tot am fost, am zis să scriu 5 motive, personale și subiective desigur, pentru care merită să vezi Avengers Endgame.

Motivul 1 – Efecte IMAX

Avengers Endgame îți oferă niște efecte IMAX de-a dreptul spectaculoase. Nu toate, însă acelea câteva care sunt fac experiența filmului să fie cu adevărat specială.

Pe mine puține filme m-au dat pe spate în privința efectelor speciale. În afară de introul IMAX, nu mă mai dădea pe spate nimic. Aș putea număra chiar pe degetele de la o mână filmele pe care le-am văzut în IMAX și m-au dat pe spate cu efectele lor. Primul știu sigur că a fost Doctor Strange (în 2016), despre care am și scris cât de impresionată am fost în sfârșit că am văzut și eu niste efecte IMAX care să mă dea pe spate.

Avengers Endgame se regăsește în topul filmelor văzute la IMAX care m-au impresionat. Am avut impresia că eram în spațiu, că mai aveam puțin și mă feream din vizorul celor de pe câmpul de luptă și așa mai departe. Din punct de vedere al efectelor IMAX, experiența nu lasă de dorit absolut deloc și cred că cu cât ești un fan mai înrăit al Universului Marvel, cu atât o să-ți și placă mai tare.

Motivul 2 – Întorsăturile de situație ale poveștii

În Avengers Endgame totul pare linear, până când la un moment dat nu mai e. Și-ți întoarce toată povestea și universul cu susul în jos. Și ce e și mai și, e că se întâmplă asta chiar de două ori.

Practic, povestea se schimbă cu totul. Și deschide noi posibilități de creare a unor noi personaje, unor noi povești și, probabil, unei noi ere de super eroi. Practic, întorsăturile de situație din Avengers Endgame nu doar că fac însăși filmul mai interesat, dar dau posibilitatea extinderii Universului Marvel. Și abia aștept să văd cum se va continua povestea.

avengers endgame imax recenzie cinema city afi cotroceni daniela bojinca blog

Motivul 3 – Personajele din Avengers Endgame

Cred că un sfert din sală a plâns pentru anumite personaje din Avengers Endgame, iar celelalte trei sferturi au fost cel mai probabil emoționate. Asta pentru că fiecare se confruntă cu o situație mai aparte ca să zic așa și ca să încerc să mă feresc de orice spoiler.

E ceva cu totul special care aduce un strop de emoție în inima acțiunii din Avengers Endgame. Fiecare personaj are dramul lui de emoție.

Motivul 4 – Acțiunea din Avengers Endgame

Cu câteva excepții, acțiunea din Avengers Endgame mi s-a părut lineară. Apoi au venit întorsăturile alea de situație care îți dau peste cap orice posibil sfârșit pe care ți l-ai fi putut imagina tu și orice posibilă continuare a seriei Avengers. Însă toate astea te pregătesc pentru marele final. Un final care este cu adevărat epic și care îți pune pe tavă toate emoțiile și trăirile posibile. Acțiunea din final este un carrousel de emoții, ca să zic așa. Te trece prin toată stările posibile.

Per ansamblu, acțiune adin Avengers Endgame, deși mie mi s-a părut puți cam plictisitoare la început, nu lasă de dorit. Pe parcursul filmului ai parte de tot felul de trăiri și întâmplări care dau cu tine de pământ.

Și, tot ca un plus al acțiunii, sinceră să fiu nici n-am simțit că au trecut 3 ore, ci cam vreo oră și ceva. Atât de faină e cu totul.

Motivul 5 – Lupta din final, un adevărat Avengers Endgame

Finalul, cum ziceam și mai sus, este epic. Este un carrousel de emoții. Efectele IMAX sunt senzaționale, iar lupta este cu totul spectaculoasă de la început și până la sfârșit. Iar de reuniunea dintre super eroi, nici nu mai vorbesc. Este dincolo de orice limite. Este de-a dreptul fantastică. Ceea ce face și lupta în sine să fie de-a dreptul fantastică și să te țină cu sufletul la gură.

Din punctul meu de vedere, și cred că așa și trebuia să fie, lupta din final este efectiv bomboana de pe colivă. Este spectaculoasă cu totul, începând cu efectele speciale, până la acțiune și povestea în sine din spatele ei.

Ca o încheiere, să știi că Avengers Endgame merită văzut în cinema, la IMAX. Sinceră să fiu, nu cred că e la fel de spectaculos în 3D. Experiența nu o să fie deloc aceeași. E un film pe care trebuie să-l trăiești cu totul și să fii parte din el.

Sursă YouTube (user Marvel Entertainment)

aprilie 26, 2019 1 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
fairy profi fapta buna spaland vase daniela bojinca blog
Personal

Cum poți să faci o faptă bună spălând vasele cu Fairy?

by Daniela Bojincă aprilie 12, 2019
written by Daniela Bojincă

Mie îmi place și nu-mi place în același timp să spăl vasele. Momentan încerc să stabilesc în ce parte se înclină balanța, deși tind mereu să evit spălatul vaselor. Desigur, 5 minute mai târziu sunt în fața chiuvetei, cu buretele în mână și pusă pe treabă.

De cele mai multe ori, când am ocazia, pasez această activitate. Iar când mi se spune: lasă farfuria în chiuvetă că o spăl eu, pffffai, cea mai fericită sunt. Bine, asta nu se întâmpă prea des. Dar și când se întâmplă… apăi bucurie mare.

Însă există momente când îmi place să spăl vasele. Puține, ce-i drept. Dar ele există. Uneori, când spăl vasele, îmi pare că-mi acord și mie un moment de respiro și de liniște în care pot să-mi las gândurile să zboare unde vor ele. Ceea ce nu pot face în restul zilei, când sunt prinsă cu tot felul de activități unde am nevoie să fiu concentrată acolo, pe problemă. Deci da, pentru momentele de liniște clar îmi place să spăl vasele.

Recent însă am mai descoperit un motiv pentru care de duminică seara încoace spăl vasele cu drag și de drag. Am aflat că pentru fiecare sticlă de Fairy cumpărată din orice magazin Profi din țară, cei de la Fairy, cu ajutorul Asociației O masă caldă și Organizația World Vision România, donează mese calde persoanelor aflate în situații vulnerabile din Maramureș, Bucovina, Banat – Crișana, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. În București, spre exemplu, mesele calde se duc la copiii din Școala Generală 136 din Ferentari.
Pe lângă cele menționate anterior, s-a alăturat acestei mișcări faine și Fundația Emanuel, care va oferi mese calde copiiilor din Centrul de Plasament Universul Copiilor, din Rădăuți.

fairy profi fapta buna spaland vase

Așa că duminică m-am dus până la Profi cel din colț și, deși aveam acasă un Fairy Sensitive mare, mi-am mai luat unul mic cu rodie. Ca să donez și eu o masă caldă copiilor de la Școala Generală 136 din Ferentari.

Iar de câteva zile, de duminică încoace, spăl și eu vasele cu mare drag gândindu-mă că am oferit prin achiziția mea ceva cuiva care poate are o situație mult mai puțin fericită decât a mea. Iar asta mă face să mă simt extraordinar de bine. În special pentru că este vorba de copii, care cred că merită cel mai mult ajutorul nostru, al tuturor, ca să poată să se dezvolte cât mai frumos și să ajungă într-o zi oameni mari cu puterea de a schimba societăți și mentalități.
Mai jos pot fi văzută chiar în acțiune (mama, dacă vezi asta: da, e cât se poate de real… spăl vase).

fairy profi fapta buna spaland vase daniela bojinca blog

Fairy e preferatul meu, ca să fiu sinceră. E singurul care nu-mi provoacă nicio alergie și nu-mi usucă mâinile. Cum zic eu de multe ori oamenilor, eu am luat tot ce au avut părinții mei mai nașpa. De la mama, spre exemplu, am luat sensibilitatea pielii. Și ea face alergie la aproape orice tip de detergent.
Iar dintre toate tipurile de Fairy, eu sunt fană celui cu rodie. Îmi place maxim mirosul. Tot încerc să-mi creez ambientul perfect ca să-mi fie drag să spăl vasele. Iar rodia aia ajută.

Așa că dacă vrei să ajuți și tu pe cineva cu o masă caldă, dă repede o fugă până la cel mai apropiat Profi de lângă tine și cumpără o sticlă de Fairy. Am văzut că e și la promoție de la 6 lei la 4 lei.vizual fairy profi fapta buna spaland vase

aprilie 12, 2019 4 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
turul virtual daniela bojinca blog roma italia coloseum tur virtual google street view
Personal

Turul virtual mi se pare una dintre cele mai frumoase invenții

by Daniela Bojincă martie 28, 2019
written by Daniela Bojincă

Cred că trăim într-o eră minunată. Putem fi unii mai aproape de alții de la kilometri distanță. Ne putem vedea și auzi. Putem vizita locuri oriunde în lume, prin tururi virtuale. Și o mulțime de alte lucruri pe care le mai facem noi cu ajutorul internetului și a tehnologiei.

De exemplu, Google Street View mi se pare una dintre cele mai faine invenții. Pot să ajung aproape oriunde (unde au ajuns și oamenii ăia, practic) în lume. Și să mă plimb. Să zăbovesc pe străzi. Să mă bucur de locuri. Virtual. Desigur, asta până când o să mă fac eu mare și o să-mi permit să ajung prin toate locurile respective chiar în persoană. Pentru că una este să vezi locul, alta să-l și simți. Emoțiile și stările sunt incomparabile.

Chiar recent m-am plimbat prin Roma. Tot îmi doresc să ajung acolo și tot nu mi se aliniază astrele. Practic, dacă Daniela nu poate ajunge la Roma, ajunge Roma la Daniela. Bine și așa, decât deloc.

turul virtual daniela bojinca blog roma italia coloseum tur virtual google street view

Și așa cum îmi place să mă plimb pe meleaguri străine mie, fie de pe meleagurile mioritice, fie de prin afara granițelor românești, mi-ar plăcea să vizitez și muzee cu ajutorul unor tururi virtuale 3D. Mi s-ar părea chiar foarte tare chestia asta. Să mă plimb, de la mine de acasă, de lângă buricul Bucureștiului, prin Palatul Culturii din Iași, sau Peleș și multe altele. Muzeul Cotroceni are tururi virtuale, pe site, pentru fiecare zonă din muzeu. Și mi s-ar părea absolut genial să aibă asta toate muzeele.

Și nu, argumentul că: Da, măi Daniela, dar dacă există tururi virtuale, atunci nu o să se mai ducă lumea să dea banii pe intrare la muzeu. Ce rost mai are? Deja au făcut turul virtual. Mai bați drumul până acolo? Nu-l mai bați.

Pur și simplu nu cred în acest argument. Deși am văzut turul virtual de la Cotroceni, nu m-a oprit nimic să mă duc să-i calc și pragul muzeului. M-am dus. Și aș face asta cu toate muzeele, indiferent de câte ori le-am făcut și turul virtual.

Pe același principiu, cel cu muzeele, mi s-ar părea genial să existe tururi virtuale 3D pentru garsoniere/apartamente/case în caz că vrei să cumperi sau să închiriezi. Ca să-ți faci o idee și să vezi dacă-ți place, ar fi util să faci un tur virtual 3D, înainte. Și abia apoi să te duci și la fața locului, dacă ți-a picat cu tronc sau vrei să vezi efectiv cu ochii tăi detaliile. E mai eficient așa, din punctul meu de vedere. Economisești timp.

Desigur, ca să faci asta îți trebuie aparatură. Și oameni care să se priceapă să-ți scoată un produs final de calitate. Și nici nu cred că-i chiar atât de simplu. Sau o fi, doar că mie nu mi se pare. În fine, pentru chestii serioase, ai nevoie de oameni serioși ca să ai și calitate.

Așa a apărut Drobu. Un concept care fix asta oferă. Creează tururi virtuale pentru diverse spații fie că sunt apartamente, spații comerciale, culturale și mai știu eu în ce alte spații cu 4 pereți poți face tururi virtuale.

Practic scanează în 3D încăperile pe care le vrei tu scanate și creează un tur virtual al tuturor. Ulterior le procesează și le urcă pe aceeași platformă anterior menționată ca oricine are link-ul respectiv să poată vizualiza turul virtual și să-și facă o idee despre locația respectivă.turul virtual 3d iasi daniela bojinca blog

 

Pentru că mie mi se pare foarte tare conceptul de tururi virtuale, am și vorbit puțin cu cei de la Drobu care mi-au povestit că, deocamdată cel puțin, se axează doar pe zona din Iași. Asta până mai cresc și ei puțin mai mari, desigur. Tot ei mi-au povestit despre proces, care pentru ei este unul foarte simplu. În primul rând se asigură că ai o lumină bună și uniformă, ca să ai imagini 3D de calitate. Iar cu ajutorul unui aparat special, pe care îl poziționează din loc în loc (din 1.5-2m în 1.5-2m), aproape 360 de grade, scanează încăperea.

Ce mi s-a părut interesant este că poate vedea aproape instant pe aparat cum a ieșit o imagine și, în cazul în care nu e mulțumit și nu a ieșit cum trebuie să știe să o și refacă (poate nu a ieșit bine alinierea, înălțimea scanării nu este uniformă, etc.).

Apoi, în 24 de ore poți să faci turul virtual și poți să ai și taguri pe suprafețe ca să oferi mai multe detalii și eventual cu planuri detaliate extrase, pentru a putea face măsurători.

Șiiiiii, că tot am zis eu că-mi place Google Street View, Drobu poate integra turul virtual al spațiului respectiv și acolo. Sau să-ți ofere opțiunea de a face turul virtual cu ochelari 3D în stilul Google Cardbox. Asta că tot e la modă VR-ul.

Mi se pare fain că există oameni care fac asta. Și poate chiar o să ne dezvoltăm mai bine la capitolul de tururi virtuale prin diverse locuri de interes. Ori chiar în imobiliare. Cum ziceam, mie mi s-ar părea util să pot să fac un tur virtual al unui apartament pe care urmează să-l închiriez. Și, dacă-mi place, să merg să-l și văd la fața locului. La ei pe site există turul virtual al unei case, ca mostră. Iar pe Facebook au niște poze 360 de grade. Să vezi ce și cum. Și mi se pare interesantă ideea.

P.S. Poate o să faceți un tur virtual la Palatul Culturii din Iași. Doamne de când îmi doresc să-l vizitez și tot nu ajung la Iași… numa zic.

martie 28, 2019 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
xiaomi mi band 3 parcul moghioros review daniela bojinca blog
Personal

2 luni cu brățara Xiaomi Mi Band 3

by Daniela Bojincă martie 24, 2019
written by Daniela Bojincă

Pe 18 Ianuarie primeam brățara asta, Xiaomi Mi Band 3, pe care mi-am dorit-o foarte tare și de care am fost încântată încă din primele zile. Și care mi se pare perfectă pentru ce fac eu cu ea. Adică să-mi monitorizez somnul, pulsul și pașii. Cam astea-s principalele lucruri pe care le fac cu brățara mea Xiaomi Mi Band 3. Apoi, îmi e utilă pentru notificări și alarmele de toate zilele. Găsești brățara asta, aici. Are un preț super bun.

xiaomi mi band 3 review detaliu daniela bojinca blog

De ce nu o altă brățară?

De când o am, m-au întrebat diverși oameni de ce nu un smartwatch? Un Garmin? Un altceva.

Ei bine, Xiaomi Mi Band 3 mai face o groază de chestii pe lângă astea uzuale pentru care o folosesc eu. O mulțime de alte chestii. De exemplu atunci când faci exerciții fizice, ori alergi. Îți măsoară o grămadă de lucruri precum cadența pașilor (mie asta mi s-a părut interesant, că m-am jucat odată cu ea să văd tot ce știe să facă) și multe altele precum stride-ul, diferențele de altitudine, tipurile de efort (aerobic, anaerobic, intensiv, light, VO2) și altele. Îți arată o statistică destul de elaborată, din punctul meu de vedere. Iar eu nu o folosesc pentru asta. În plus, sunt mult mai scumpe. Iar eu îmi doream ceva care să fie ok dpdv preț – performanțe. Nu văd de ce aș da mai mulți bani pe ceva ce oricum nu folosesc, doar ca să fie acolo. De aceea și recomand această brățară, dacă o folosești la fel ca mine, la nivel de bază.

Un Garmin, sau orice altceva mult mai scump, are statistici și mai elaborate. Pentru că e destinat oamenilor care-l folosesc când fac sport și au diverse scopuri. Eu n-am. Fapt pentru care și brățara asta mi se pare prea mult pentru ce o folosesc eu. Totuși, emai precisă decât aplicațiile alea de pe telefon care îți numără pașii și îți iau pulsul și așa mai departe.

Prin urmare nu cred că merită să investești niște bani în ceva ce nu folesești pe deplin. Sau în ceva ce știi că cel căruia îi faci un cadou, nu-i folosește. Brățara asta-și face banii.

xiaomi mi band 3 parcul moghioros review daniela bojinca blog

Pentu ce folosesc Xiaomi Mi Band 3?

Cum ziceam și mai devreme, eu folosesc Xiaomi Mi Band 3 pentru chestii uzuale și banale. Pe mine mă ajută să-mi monitorizez somnul și chiar să mă odihnesc mai bine. Apoi, mă ajută să fac un minim de pași pe zi de 2000. Încerc să ating zilnic obiectivul ăsta, măcar. Și apoi, îmi ia pulsul la fiecare minut și îmi arată un grafic (poate nu pare cine știe ce, dar pentru oamenii cu probleme cardiace îi super utilă). Și, desigur, o folosesc ca să mă trezească dimineața.

Monitorizarea somnului cu Xiaomi Mi Band 3

Mie asta mi se pare cel mai interesant lucru. Monitorizarea somnului. În astea 2 luni m-a ajutat mult să știu care este durata de deep sleep și care este durata de light sleep. Și, desigur, să văd cum variază ele în funcție de orele la care adorm și mă trezesc. Asta te ajută să-ți dai seama pe la ce oră trebuie tu să te culci, ca să ai un somn odihnitor și să fii în forță a doua zi, pentru activitățile tale obișnuite.

Mie, și cred că tuturor, mi se întâmplă să mă trezesc mult mai obosită decât am adormit. Deși poate m-am culcat mai devreme decât de obicei. Dar na, câte persoane, atâtea ciudățenii. Suntem diferiți și organismele noastre se comportă diferit. Dacă te culci devreme, nu înseamnă neapărat că te tezești mai fresh decât dacă te-ai fi culcat 30 de minute mai târziu. Și asta am descoperit eu în astea 2 luni de când folosesc brățara.

Dacă mă pun la somn pe la 22.30 – 23.00, mă trezesc mai obosită și am o durată mai mică de deep sleep decât atunci când mă pun la somn la 23.30 – 00.00. În a doua variantă dorm mult mai bine și mă trezesc mult mai odihnită. 

Apoi, în aplicație poți să mai vezi niște statistici interesante despre cum adormi de obicei, cât dormi de obicei, etc. Niște statistici interesante care se bazează și pe monitorizarea pulsului.

somn xiaomi mi band 3 grafic daniela bojinca blogsomn overview xiaomi mi band 3 daniela bojinca blogsomn comparat xiaomi mi band 3 daniela bojinca blogoverview somn xiaomi mi band 3 daniela bojinca blog

Monitorizarea pașilor cu Xiaomi Mi Band 3

Un alt lucru care-mi mai place e monitorizarea pașilor. Cum ziceam și mai sus, eu mi-am pus un obiectiv de 2000 de pași pe zi. Iar uneori mă chinui să-l ating și pe ăsta, pentru că nu merg prea mult pe jos. Am stațiile de autobuz sunt aproape și de casă și de birou. Iar în zilele în care nu ies din casă (cum a fost săptămâna asta cu răceala de am stat în carantină între patru pereți), ei bine atunci chiar e complicat. Totuși, media e undeva în jur de 4000, pe zi.

Dar ce-mi place mie la partea asta, e că îmi arată niște grafice cu niște statistici precum combustibilul economisit, numărul total de kilometri, media de pași pe zi, media de kilometri, caloriile etc. Pe mine asta mă motivează să merg din ce în ce mai mult pe zi.

Și mai are o chestie faină, atunci când înregistrează pași, îți arată și intensitatea cu care mergi, în aplicație. E chiar foarte interesantă. Și probabil că o mai fac și altele, habar n-am. Nu folosesc și n-am folosit altceva. Dar la banii ăștia, mi se pare super fain ce face Xiaomi Mi Band 3. Pentru mine e suficient.

pasi xiaomi mi band 3 daniela bojinca blogactivitate pasi xiaomi mi band 3 daniela bojinca blogoverview pasi xiaomi mi band 3 daniela bojinca blogoverview pasi xiaomi mi band 3 daniela bojinca blog

Monitorizarea pulsului cu Xiaomi Mi Band 3

Aici am întâlnit păreri pro și contra legate de faptul că brățara nu-ți înregistrează constant pulsul, ci la un interval regulat de timp. Dar pe mine nu mă deranjează asta. Mie chiar îmi e util să-mi arate un grafic la minut, sau la 5 minute. Am momente când pulsul meu o ia razna rău de tot și nu-și revine prea ușor. Și mă ajută să știu cât e în momentele alea, efectiv. Și nu umbli cu tensiometrul după tine. Fapt pentru care iar mi-s mulțumită de Xiaomi.

heart rate xiaomi mi band 3 daniela bojina blogheart rate overview daniela bojinca blog xiaomi mi band 3

Xiaomi Mi Band 3 pe post de alarmă

Sinceră să fiu, eu urăsc să mă trezească dimineața niște sunete. Fie că umblă cineva prin cameră, fie că-mi sună telefonul, fie că orice. Orice, dar NU SUNETE. Iar aici îi găsesc brățării Xiaomi Mi Band 3 cea mai mare utilitate în viața mea. Nu mai folosesc alarma de la telefon să mă trezesc la 8 dimineața, ci mi-am pus brățara să vibreze ușor, la 8, de luni până vineri. Și doamne, ce bine mă trezesc. 

Atunci când suna alarma de la telefon, mă trezeam nervoasă. Și eram irascibilă. Și nu aveam chef de nimic. Și tot speram să-mi iau o brățară care să vibreze, că-mi tot povesteau oamenii despre minunățiile astea. Et voila. Habemus brățară care vibrează, iar viața mea e mai frumoasă. Iar creierul meu e mai fericit să nu fie trezit de sunete.

Poți să-ți pui și notificări pe Xiaomi

La fel ca și pe un smartwatch și probabil alte brățări fitness, poți să-ți activezi notificările din aplicațiile de pe telefon. Eu mi-am activat pt Messenger, Whatsapp, SMS-uri și apeluri. Nu prea țin mereu telefonul pe lângă mine și este tot timpul pe silențios (pentru că, cum am zis mai sus, nu suport sunetele și efectiv mă zgârie pe creier sunetul ăla de notificări, apeluri și sms-uri, așa că-l țin pe silențios). Tata face mereu mișto de mine că am telefon fix, că niciodată nu-s prin preajmă când mă sună sua îmi dă câte un SMS ori mesaj pe Whatsapp. Așa că acum nu mai am cum să le ratez, că brățara o am mereu la mână și-mi apar notificările pe ea și știu să mă duc la telefon să răspund cui mă sună sau cui îmi dă mesaje.

De asemenea e super util că poți să și respingi un apel, sau doar să dai brățara și telefonul pe silențios (în cazul în care telefonul are volumul activat, nu ca la mine). La mine e util să resping un apel, ca să știe omul că nu pot vorbi atunci, ori să opresc vibrațiile brățării.

O singură problemă are. Nu arată diacriticele. Și le arată cu tot felul de semne sau caractere. Dar m-am obișnuit să le descrifrez rapid. Și, apoi, uneori doar văd că am primit o notificare și mă uit eu apoi pe telefon să văd ce-a vrut X să zică. Deși da, ar fi util să facă ceva cu diacriticele alea.

notificari xiaomi mi band 3 daniela bojinca blog

Alte utilăți ale lui Xiaomi Mi Band 3

Poți să știi ce fac prietenii tăi

În aplicație poți să-ți adaugi prietenii și poți să le vezi și activitatea. Cât au mers pe jos, cât au dormit, când s-au pus la somn și așa mai departe. Nu-i utilă când ai părinți cu aceeași brățară ca și tine. 

Cronometru

În caz că ai nevoie rapid și n-ai nimic a îndemână, poți cronomoetra ceva cu ajutorul brățării

Find my phone

Asta-i foarte utilă când nu știi pe unde îți lași telefonul (cum fac eu de obicei) și mai este și pe silențios. Dai pe find my phone de pe brățară și o să sune telefonul chiar dacă-i pe silențios. 

Ce e nașpa e că nu funcționează mereu. Trebuie să ai și aplicația Mi Fit pornită, pe telefon (sau să-ți funcționeze în background – iar la iPhone dacă ieși din aplicație de tot, nu rămâne în background).

Vremea

Poți să vezi și cum e vremea afară, pe 3 zile – azi, mâine și poimâine. Ca să o actualizezi, din când în când mai trebuie să sincronizezi brățara cu telefonul. Și îți arată și care este temperatura în momentul de față, pe brățară + maximul și minimul din ziua respectivă și din următoarele două.

xiaomi mi band 3 vremea daniela bojinca blog

Cât mă ține bateria la Xiaomi Mi Band 3

Pe mine, care am activată setarea aia în care îmi ia pulsul mereu, mă ține fix 12 zile. Însă, dacă nu ai activată acea opțiune (care de altfel te ajută și într-o mai bună analiză a somnului), te ține vreo 20-21 de zile. Din câte am înțeles, unele brățări mai scumpe, dar care, desigur, fac și mai multe chestii eventual, țin vreo 5 zile. Eu zic că-i bine 12 zile cu cu Xiaomi, folosind-o pentur o analiză amănunțită a somnului și monitorizarea pulsului în mod constant.

Mie-mi place foarte mult brățara. Îmi e utilă. M-a ajutat să am un somn mai bun și mă ajută zilnic să-mi monitorizez oarecum și starea de sănătate. Să merg mai mult. Și să văd câți kilometri am mai făcut în total, ori câte calorii am ars (deși nu prea am nevoie să ard calorii, ci să pun pe mine, dar asta-i altă poveste). Găsești brățara asta, aici. Are un preț super bun. O recomand. Își face treaba.

martie 24, 2019 0 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
licenta de nota 10 studii de securitate stiinte politice universitatea bucuresti daniela bojinca blog
Personal

În cât timp poți scrie o licență de 10?

by Daniela Bojincă martie 13, 2019
written by Daniela Bojincă

Salut! Sunt Daniela și am reușit să scriu singură o licență, pe un subiect care m-a pasionat și încă mă pasionează, pentru care am fost notată cu 10. N-am scris-o în chiar cel mai util timp, așa că m-am gândit să dau din casă despre cum poți scrie o licență într-un timp scurt, de 10. Pentru că da, se poate. Deși nu-i neapărat recomandat.

E martie. Jumătatea lui martie, deja. Și probabil că ai început să te panichezi că se apropie perioada în care ar trebui să predai draftul de licență cap-coadă profesorului, iar tu ai tot tărăgănat-o de pe o zi pe alta și n-ai citit nici măcar un rând din bibliografia pe care se presupune că o ai, ce să mai vorbim de a avea scrise primele rânduri din introducere. Și ce vorbesc eu de predat licența în format final profesorului, se apropie chiar perioada când trebuie să o perdai la secretariat și să o susții. Tic Tac, Tic Tac, știi ce zic?

Și te înțeleg perfect. Bine, nu e neapărat ceva ce eu am făcut, dar e pe-aproape. Și eu m-am panicat, pe undeva pe la jumătatea lui aprilie și mai ales în luna mai când mi-am dat seama că am un haos în lucrarea mea de licență, dar o să vorbesc despre asta ceva mai jos. Important este cum am trecut peste.

O să o iau cu începutul. 

De ce să-ți scrii singur licența?

Pentru că, altfel, sincer, nu meriți să termini o facultate. Dacă nu ești în stare să faci o cercetare, să emiți o ipoteză, să aduci argumente, să le dezvolți și să ajungi la o concluzie, ai trecut prin facultatea aia ca gâsca prin apă. Bine, e grav că ai ajuns și până în anul în care ar trebui să-ți dai licența, din punctul meu de vedere.

Ca să demonstrezi că ai măcar puțin habar de domeniul ăla, în cazul în care o să și ajungi să lucrezi în el. Bine, mai nou ajung toți proștii să lucreze pe tot felul de poziții. Dar în fine. Ne abatem prea mult de la subiect.

E importat să-ți scrii singur licența. E moral să o scrii singur. Dacă vrei să schimbi ceva în țara asta și oriunde în lume, fii corect și fă lucrurile pe barba ta cum s-ar spune.

Iar asta, sincer, e și o frustrare de-a mea pentru că se întâmplă ca mulți să-și cumpere licențele sau să le plagieze. Dar hei, trăim în țara tuturor posibilităților negative. 

Care a fost licența mea?

Licența mea a fost în domeniul securității, cumva și pe parte militară și de recrutare pentru organizații precum ISIS și așa mai departe. E o combinație, dar domeniul este cel al securității, pentru că eu am terminat Studii de Securitate în cadrul Facultății de Științe Politice a Universității București.

Iar titlul lucrării mele a fost: Metode de recrutare ale jihadiștilor în mediul online, autoradicalizarea și influența acestora asupra securității statului.

licenta de nota 10 studii de securitate stiinte politice universitatea bucuresti daniela bojinca blog

Când m-am apucat eu de licență?

Ei bine, eu m-am apucat chiar din vacanța de vară dintre anul 2 și anul 3. Dar stai așa, nu te ambala.  Știu că ți-am zis că am scris o licență într-un timp foarte scurt și-am mai luat și 10 pe ea. Pentru că chiar așa e.

În vară, de fapt, am pus mâna pe o carte care se numește În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare a Annei Erelle. Nu aveam un subiect de licență. Nici profesor coordonator, deși unii colegi trimiseseră deja și structura licenței și se apucau deja să scrie primul capitol. Eu, în schimb, citeam tot ce-mi pica în mână și nu aveam niciun gând pentru licență. 

Dar, după ce am terminat cartea asta, mi-am zis: heeeey, ăsta ar fi un subiect bun. Ia să mă apuc eu să studiez tema asta, în profunzime. Și să-mi găsesc profesor căruia să i se pară la fel de interesantă și care să poată să mă ajute pe partea asta. 

Și, de atunci, am tot citit chestii pe subiect. Fie articole, fie cărți, am reluat cartea Annei Erelle și mi-am subliniat cu creionul tot ce mi s-a părut important pentru licență.

Deci da, e important oarecum să te apuci din timp. Doar că și asta-i cu dus și întors. O să revin asupra acestui paragraf, ceva mai jos.

Cum mi-am găsit profesorul și cât de important este acest aspect?

Știi că îți ziceam mai devreme că  majoritatea colegilor mei aveau profesori încă de la sfârșitul anului 2, pentru licență, iar eu nimic? Aveam și posibilitatea să merg către profa de comunicare din anul I, pentru că are oarecum legătură și cu asta, dar am avut ceva rețineri. Așa că atunci când am început anul 3 am zis să prospectez piața, cum ar veni. Am așteptat vreo două săptămâni să cunosc toți profii noi și care s-ar fi potrivit și l-am ales, într-un final pe proful de Securitate militară și asistentul dumnealui. Și pot spune că am făcut o alegere mai mult decât excepțională.

Asta pentru că nu m-au stresat nicio clipă cu predatul materialelor în nu știu ce zi, până la nu știu ce oră. M-au lăsat să lucrez în ritmul meu lent și foarte lent. Adică să mă apuc de scris la licență, practic, la jumătatea lui aprilie. 

Bine, asta după ce mi-a luat 3 săptămâni să-i conving să-mi accepte subiectul, că nu prea aveau încredere că găsesc materiale, fiind un subiect de actualitate. Dar, cum eu citisem pe vară, i-am bătut la cap până, probabil, i-am terminat psihic pe bieții oameni și mi-au zis: ok, dacă ești încăpățânată și ai tu o idee, de ce să nu te susținem? Și uite așa, m-am făcut eu cu profesor coordonator și un profesor asistent. Olteancă insistentă.

Dacă m-ar fi stresat cineva, probabil că nu aș fi luat 10-le ăla și aș fi scris presată de cineva și n-aș fi dat niciun randament.Sau probabil încă aș scrie la licență și n-aș mai fi la master. Eu nu funcționez pe bază de stres și presiune. Când îmi auzeam colegii că le-a zis X că nu-i bagă în licență că n-au deja 20 de pagini scrise în ianuarie, mulțumeam Universului pentru alegerea făcută, că eu aveam 0 pagini scrise în ianuarie. Dar alții sunt fix pe invers. Și funcționează cu ei să pui presiune. Fapt pentru care este foarte important tipul profesorului pe care ți-l alegi. Să fie fix pe aceeași lungime de undă cu tine.

Când m-am apucat eu de fapt de licență?

M-am apucat într-adevăr să citesc din vară. Iar apoi, tangențial, mai citeam câte ceva lunar, pe tema pe care mi-am ales-o. Și-mi notam pe hârtiuțe, anapoda, informații pe care le consideram relevante. Însă fără să le dezvolt, astfel încât să mai înțeleg ceva apoi, când m-aș fi apucat într-un final de redactatul licenței. 

Așa că, la jumătatea lui aprilie, când m-am apucat eu de fapt să scriu efectiv licența, m-am trezit cu o grămadă de hârtii și worduri pe calculator cu informații pe care habar nu aveam de ce le-am scris acolo și la ce voiam, de fapt, să le folosesc. Așa că apucă-te Danielo și recitește la foc automat tot ce ai citit tu până în aprilie, ca să vezi ce și cum scrii, ce și cum dezvolți ca să-ți formulezi propria teorie pentru că, practic, despre asta este licența. Despre a încerca să-ți formulezi și tu o teorie, fie și pe baza a ceea ce au spus deja alții pe subiect. La sfârșit trebuie să fii capabil să faci o cercetare. și să emiți o teorie pe subiect.

Așa că de data asta citeam și informația pe care o extrăgeam din ce citeam, fie și de câteva cuvinte, o propoziție, sau o frază, încercam să o transform în paragrafe. Să dezvolt, în funcție de teoria mea, ipoteză și concluzia la care încercam să ajung.

Totuși, eu am avut oarecum noroc că a fost un subiect de actualitat,e pe care l-am putut dezvolta și am putut emite teoriile mele, nu doar pe ale altora, prin baza cercetărilor făcute nu doar din cărți, ci și practic prin observațiile la nivel de Social Media.

Serios, serios, m-am apucat însă la jumătatea lui mai

M-am panicat groaznic că nu am timp să scriu. Pentru că aveam un job full time, apoi facultate după-masa și stăteam cam 12 ore pe zi plecată de acasă. Când ajungeam seara nu mai aveam forță să scriu și să citesc. Practic de asta am și tărăgănat-o, așa, de pe o zi pe alta, sperând că o să fiu mai liberă și citeam când și când și notam informații aiurea. Și cred că în situația asta se regăsesc mulți dintre studenți. Totuși, asta nu e o scuză să-ți scrie altul licența, sau să day copy-paste în prostie.

Nici în weekenduri nu prea stăteam bine cu timpul, pentru că aveam o grămadă de chestii de făcut pentru facultate pe lângă licență și mă simțeam și foarte obosită. Așa că licența mea era undeva în pom și pomul în aer.

Fapt pentru care, în mai, mi-am luat 2 săptămâni de concediu și am scris la greu la licență. Mai și citeam, dar încercam să mă bazez pe tot ce citisem și observasem la nivel de Social Media până atunci și să scriu cât mai mult din ce gândesc eu. Desigur, unde încă le mai aveam anapoda, reciteam și-mi dezvoltam paragrafe, pe care ulterior încecam să le leg într-un fir logic de textul efectiv al licenței.

Cum și cât scriam la licență?

2 săptămâni eu n-am ieșit din casă. Am fost eu, cărțile, foițele care mă frustrau că nu înțelegeam  de ce naiba mi-am notat anumite chestii fără sens și laptopul. Apoi, din când în când le mai arătam și profilor ce-am mai făcut, pe la ce capitol am mai ajuns. Și faptul că am fost încurajată mereu și susținută atât de domnul profesor, cât și de asistentul dânsului, m-a ajutat tare mult din punct de vedere psihic. Aveam, spre exemplu, colegi care erau temrinați psihic de profesori, cu termene peste termene, cu corecturi peste corecturi referitoare la citări (de parcă nu se puteau astea corecta la sfârșit, ca să poată studentul să scrie naiba liniștit ce are în cap).

Revenind. În alea 2 săptămâni scriam zilnic. De dimineața până seara. Nu scriam mult, pentru că încercam să scriu cât mai corect, să dezvolt eu cât mai mult, nu să copiez paragrafe întregi de la alții. Încercam să formulez o idee și o teorie pentru fiecare chestie citită. O explicație, ceva. Și asta contează. Contează să se vadă munca ta acolo, ideea ta, teoria ta, concluzia la care ai ajuns tu singur singurel și cum ți-ai validat sau invalidat propria ipoteză de la care ai pornit toată aventura asta.

Cum mi-am structurat licența?

După recomandarea celor doi profesori. Am avut un capitol de Introducere, pe care l-am scris la sfârșit, în funcție de ce făcusem în licență (doar ipoteza o aveam de la început), trei capitole interioare și un capitol de câteva pagini pentru o concluzie. În total am avut vreo 46 de pagini.

Însă contează foarte mult și cum îți structurezi informația pentru fiecare capitol. Iar dacă ai citit deja până aici, probabil ai aflat că eu am făcut-o foarte prost. Că-mi notam chestii pe unde apucam, iar la sfârșit a trebuit să încropesc un puzzle din mii de piese care nu-mi dădeam seama care cum pe unde vin.

Așa că e important, de la început, când citești și-ți extragi o informație, să o dezvolți în cel puțin un paragraf pe care să-l poți dezvolta ulterior, dacă nu chiar în mai multe. Ca să înțelegi ce e acolo și să poți integra înformația mai ușor în textul licenței.

Apoi, e important să nu-ți complici structura cu n capitole și y subcapitole. Îți complici viața. 3-4 capitole mari și late, dar bune.

În interiorul fiecărui capitol, trebuie însă să fii atent să ai o logică și cursivitate. Și, de asemenea, să ai punți de legătură între capitole, după cum îmi zicea mie asistentul domnului profesor. Adică, ce vreau să zic, e că atunci când începi un capitol, să-l închei cu o logică a continuității următorului. Și să spui despre ce urmează să scrii în următorul capitolului, ca o continuare a celui anterior (uneori doar titlul capitolului, dezvoltat puțin în câteva rânduri, e suficient).

Cum stă treaba cu citarea, notele de subsol și bibliografia… mama lor

Treaba asta este de-a dreptul infernală, pe cuvânt. Dacă scrisul licenței efectiv mai e cum mai e, apăi asta te omoară încet și sigur. Ai enșpe mii de forme în care să citezi ceva în funcție de tipul materialului, dacă are sau nu traducere, traduci tu, n-a tradus nimeni, autori colectivi, singulari, articole de reviste, de publicații de draci și laci. 

Dacă ai pățit și tu ca mine și la cursul ăla din anul I despre citări ai făcut un mare nimic, fii sincer față de profesorul tău, spune-i asta și rogaă-l să te ajute. Și citește și tu despre stilul pe care îl folosește facultatea la care ești. Vezi cum se citează. Întreabă, dacă nu ești sigur. Dar să știi că e foarte importantă citarea. Comisia o să se uite la asta.

De asemenea, o să se uite pe bibliografie. Vezi cum se scrie și asta. Câte bordeie atâtea obiceiuri. 

Îți mănâncă ficații, știu, dar este importantă. Și este și mai important să citezi orice sursă folosită, ca să nu fie considerat plagiat un anume paragraf, sau parte din el.

Eu am avut noroc că asistentul domnului profesor m-a ajutat și mi-a corectat licența la virgulă și punct. Și mi-a și explicat de dinainte cum se citează anumite lucruri. N-am avut foarte multe de corectat pe partea asta. Dar a contat implicarea, ajutorul și susținerea celor doi.

Cum stă treaba cu comisia?

E foarte simplu. N-au timp să-ți citească licența. Dar se uită la notele de subsol, bibliografie, ce ai citat, unde ai citat din X autor și te întreaba de ce ai folosit autorul acela și la ce l-ai folosit, ce a zis el, etc.

În general te pun să povestești despre ce ai scris: care a fost ipoteza de la care ai plecat, ce tipuri de surse ai avut, ce argumente ai avut și care este concluzia la care ai ajuns. Ai validat sau nu ipoteza aia? Ce ai mai descoperit pe lângă? De ce e așa și nu invers. Important e să nu te panichezi. Tu ai scris-o, nu?

Rezumatul unei licențe de 10, scrise în scurt timp

Am un articol lung, așa că m-am gândit să scriu un rezumat a ceea ce am zis mai sus. Scurt și la obiect:

  • structurează-ți licența cât mai logic – câteva capitole și nu te complica prea tare cu n subcapitole, poate doar dacă chiar ai nevoie și te îndrumă profesorul; uneori nu e nevoie să spargi informația în nu știu câte părți
  • orice notezi când citești, dezvoltă în minim un paragraf, dacă nu chiar în mai multe, ca să poți să le înțelegi ușor ulterior și să le legi în licență astfel încât să aibă logică
  • ai consecvență în idei și leagă capitolele între ele; la sfârșitul fiecărui capitol spune ce urmează să supui analizei în următorul
  • apoi leagă și paragrafele între ele, astfel încât să ai consecvență și logică în idei
  • fă citarea și bibliografia ca la carte, în funcție de stil; profii din comisie pe asta se uită prima dată, că nu au ei timp să stea să citească prea mult prin licență; își aruncă rapid ochii peste capitole, note și bibliografie și te întreabă ceva în legătură cu vreun paragraf
  • nu uita ce naiba ai scris și nu te panica în fața comisiei; e posibil să te întrebe unde ai folosit cartea X și ce ai luat de acolo – se uită la bibliografie, caută la notele de subsol, citesc repede unde ai făcut citarea și bam, întrebarea. Doar că dacă ai scris tu licența aia, cel mai probabil ai habar și îți este floare la ureche să dezvolți.
  • citește cât mai mult și notează-ți chestii, pe care apoi le dezvolți, cum ziceam mai sus, pentru că e important să ai cât mai multe perspective asupra subiectului
  • scrie capitolul de Introducere la sfârșit (în afară de ipoteza de cercetare, aia trebuie să o ai de la început)
  • alege-ți o temă care să-ți și placă și de care să fii interesat, ca să-ți facă plăcere să nu ieși din casă și să fii un sinsitrat
  • alege-ți profesorul astfel încât să fiți oarecum pe aceeași lungime de undă; să nu te streseze sau să te streseze, în funcție de cum reacționezi tu mai ok în situații de genul
  • dacă nu te-ai apucat la timp, lasă orice altceva și doar scrie; în ritmul tău, dar scrie

Și cam atât. Sper că ți-a fost util articolul, iar acum pune mâna și citește pentru licență și dezvoltă-ți ideile pe care le scoți din ceea ce citești.

martie 13, 2019 6 comments
0 FacebookTwitterPinterestEmail
cold pursuit liam neeson recenzie film daniela bojinca blog
Filme

Cold Pursuit – un film despre familie, disperare și dreptate

by Daniela Bojincă februarie 27, 2019
written by Daniela Bojincă

În weekend am văzut filmul Cold Pursuit, la Cineglobe din incinta Auchan Titan. Filmul Cold Pursuit, pe lângă faptul că este un film despre familie, disperare și dreptate pe care atunci când nimeni nu ți-o acordă ți-o faci singur, având în vedere istoria filmelor Taken cu Liam Neeson în rol principal, este un fel de partea N din: Cu familia lui Liam Neeson nu te pui. Nu de alta, dar s-a putea să sfârșești într-un cimitir.

Cold Pursuit spune povestea lui Nels (Liam Neeson), un tată al cărui copil are parte de o moarte suspectă, pe care nu o acceptă și căreia îi caută adevăratul motiv împreună cu cei care au săvârșit sau au avut legătură într-un fel sau altul cu moartea fiului său. Nels, din cetățeanul anului, un familist convins și un exemplu demn de urmat se transformă peste noapte într-un detectiv și criminal cu sânge rece.

cold pursuit liam neeson recenzie film daniela bojinca blog

Filmul urmărește parcursul lui Nels în descoperirea adevăratului criminal al fiului său. Parcurs care, de-a lungul său se lasă cu o mulțime de victime colaterale, fie că-și meritau sau nu sfârșitul în contextul morții fiului său. Însă pentru Nels scopul scuză mijloacele. Chiar și faptul că au implicat o grupare de traficanți de droguri care, practic, nu avea absolut nicio treabă cu moartea fiului său. Doar că, după cum e vorba aia, totul se plătește în viață, într-un fel sau altul, la un moment dat.

Mi-au plăcut scenele presărate cu umor negru. Cât și scenele care m-au făcut să mă lipesc de tot de scaunul ăla. Mi s-a părut că se completau unele pe altele. Și, apoi, mi-a plăcut mai mult de Tom Bateman în rolul lui Viking, de care m-am îndrăgostit în serialul Vanity Fair de pe HBO GO, decât de Liam Neeson. Viking este genul ăla de personaj dezaxat, căruia îi dorești moartea în fiecare secvență din film, dar amuzant în același timp și parcă ai vrea să-l vezi ce-i mai paote mintea.

Filmul Cold Pursuit a intrat în cinematografele din România din data de 22 februarie 2019, fiind distribuit de Vertical Entertainment. Eu zic că-i interesant cu scenela sale de violență și umor negru care se completează unele pe altele.

Sursă YouTube (user Movieclips Trailers)

februarie 27, 2019 1 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
cartea din autobuz un baiat pe lsita lui schindler leon leyson cracovia polonia evrei holocaust hitler germania recenzie daniela bojinca blog
Cartea din autobuzCărți

Cartea din Autobuz: Un băiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson

by Daniela Bojincă februarie 19, 2019
written by Daniela Bojincă

Despre cartea din Autobuz: De obicei mergeam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi.  Apoi, când a venit vara lui 2018 și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz.

Am primit cartea Un băiat pe lista lui Schindler  a lui Leon Leyson, de la Secret Santa. Un Secret Santa foarte inspirat, de altfel, pentru că m-a nimerit la fix cu cadoul. Cărți și dulciuri. Ce altceva mi-aș fi putut dori mai mult?

Am citit-o pe nerăsuflate, însă n-am mai apucat să scriu despre ea pentru că mi-a bătut la ușă vacanța și imediat sesiunea de după, cu multe lucrări de cercetare. Dar i-a venit în sfârșit rândul să fie povestită aici.

Cartea Un băiat pe lista lui Schindler (pe care o poți comanda de aici la numai 25 de lei) mi-a plăcut tare mult atât prin prisma faptului că este foarte ușoară de citit, cât și prin prisma faptului că mă fascinează subiectul. Și știu că poate „fascinant” nu e chiar cuvântul potrivit, având în vedere ororile vremii și subiectul în sine, dar îl consider un subiect care încă poate fi explorat și care, având în vedere anumite politici și discuții chiar din zilele noastre, ne poate fi de folos să înțelegem cât de grave au fost consecințele și cât de grave ar putea fi. Cred că ororile de atunci pot sta dept învățături prezentului de acum. Și cu siguranță viitorului.

Leon Leyson, autorul cărții Un băiat pe lista lui Schindler, este chiar personajul principal al cărții. Acesta, la îndemnul familiei și al apropiațiilor și-a așternut amintirile pe niște coli de hârtie pe care ulterior le-a și publicat, astfel încât povestea văzută prin ochii celor care au experimentat-o să ajungă la cât mai multă lume. În plus, cartea aduce niște completări filmului Lista lui Schindler. Completări care sunt foarte interesante în privirea de ansamblu asupra evenimentelor.

cartea din autobuz un baiat pe lsita lui schindler leon leyson cracovia polonia evrei holocaust hitler germania recenzie daniela bojinca blog

În cartea sa, Un băiat pe lista lui Schinlder, Leon Leyson descrie întâmplările dinainte de începerea represiunilor și înăsprirea condițiilor și legilor pentru evrei, până la momentele culminante, dure, care îți rup inevitabil câteva lacrimi și viața nouă din Statele Unite ale Americii. Este o trecere în revistă în ordine cronologică a tuturor momentelor prin care au trecut evreii, de la cele mai puțin dure la cele foarte dure și cumplite, văzute și simțite prin ochii și sufletul unui copil a cărui singură grijă ar fi trebuit să fie temele și joaca pe străzile Cracoviei.

În carte este surprinsă tocmai maturizarea aceasta precoce prin care trece Leon Leyson. Împovărara unui copil cu grija familiei și menținerea tuturor membrilor în viață, sau cel puțin a cât mai multora dintre ei. Iar asta este una dintre cele mai nesemnificative probleme pe care le-ar fi putut avea cineva, în perioada Holocaustului și a politicilor lui Hitler si partidului nazist.

În carte sunt descrise atât scene parcă rupte dintr-o lume perfectă, văzută prin ochii unui copil, cât și scene de o duritate și monstruozitate inimaginabilă. E un mix perfect de trăiri, dacă pot spune așa. Un mix pe care Leon Leyson l-a trăit. Și a știut să-l transmită mai departe cu, probabil, aceeași intensitate chiar dacă, desigur, e greu să înțelegi și să simți cu exactitate ceea ce un om a trăit. Mai ales acele vremuri. Ce zic eu greu… e imposibil.

Toate acele momente din timpul petrecut la Auschwitz, din fabrica lui Schindler, din comunitatea izolată de evrei din Cracovia (loc pe unde am și fost în călătoria mea prin Polonia), din lagărul de lângă Cracovia și încercările evreilor de a evada într-un fel sau altul din calea unui destin monstruos sunt curpinse în descrierile lui Leon. Și e impresionant cum, după ani și ani, consideră că acea experiență l-a ajutat să fie omul de atunci (spun atunci pentru că Leon a decedat în ianuarie 2013).

După cum îi spune și numele cărții, Leon Leyson a fost Un băiat pe lista lui Schindler, iar cartea descrie cu precădere toate eforturile lui Oscar Schindler, observate de către Leon, de a salva câți mai mulți evrei care lucrau în fabrica sa. Leon a fost unul dintre norocoși, alături de familia sa (mai puțin fratele cel mai mare), care s-a regăsit pe lista lui Schindler. Și care a supraviețuit și a putut spune povestea mai departe, generațiilor viitoare.

Un băiat pe lista lui Schindler este o carte care merită citită. Leon Leyson are un stil de scriere ușor. Eu am citit cartea, în autobuz, în vreo 4 zile (cam 60-70 de minute pe zi citeam în autobuz). Cartea este numai 25 de lei și o poți comanda de aici.

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

februarie 19, 2019 1 comment
0 FacebookTwitterPinterestEmail
Newer Posts
Older Posts
  • Facebook
  • Twitter

@2021 - All Right Reserved. Designed and Developed by PenciDesign


Back To Top
Daniela's Blog
  • Home