Am făcut un curs de Excel ca să devin un mic Ninja în domeniu

by Daniela Bojincă septembrie 28, 2018

written by Daniela Bojincă

Săptămâna care tocmai a trecut, mai exact joi și vineri, am făcut un curs de Excel la muncă. La curs am învățat o grămadă de lucruri utile. Unele le știam, dar nu m-aș fi gândit să le folosesc pentru anumite lucruri, altele habar nu aveam că există. Așa că, după curs, am avut un fel revelație asupra Excelului și m-am simțit ca un mic Ninja în domeniu.

Toate lucrurile alea noi pe care le-am învățat despre Excel parcă formau așa o nouă lume care așteaptă să fie descoperită și explorată dintr-un capăt în altul. Și stăteam și mă gândeam: ok, și acum ce fac cu atât de multe informații? Cum le aplic eu pe toate, ca să nu le uit? Dar stai, funcția aia oare ce făcea mai exact? Hmmm, oare cum am făcut cu căutarea aia automată? Hmmm.

După curs, acasă, mi-am deschis un fișier pe desktop și am început să mă joc cu chestiile pe care le-am învățat. Le-am luat pe pași, capitol cu capitol, ca să scot din mine un Ninja adevărat într-ale Excelului. Uneori m-am mai împotmolit, alteori eram în extaz de reușita mea și câteodată nu știam ce să aleg dintre atâțt de mult opțiuni pentru că eu sunt o balanță și îmi e greu să iau o alegere atunci când am vreo 3 grafice care mie mi se par utile. Îți dai seama că nu mă pot hotărî. Și mă întreb de ce naiba a trebuit să-mi arate mai multe variante ca să nu pot eu acum să aleg.

Cursul acesta este extrem de util. Afli o grămadă de lucruri noi și variante în care să le folosești. Variante la care, poate, nu te-ai fi gândit înainte. Și-ți ușurează munca și te ajută să faci rapoarte sau să menții anumite evidențe mult mai ușor.

Ce am învățat nou la cursul de Excel?

Cel care a ținut cursul ne-a trecut prin cele mai ușoare și banale lucruri în Excel, cum ar fi funcția today, până la unele mai avansate, cum ar fi funcția VLOOKUP. Am învățat cum să facem graficele mai bine. Cum stă treaba cu concatenarea. Cu formulele și pe unde și cum pot fi folosite ele. Cum stă treaba cu formatarea condiționată și pe unde o putem folosi, tabelare și pivoți.

Și da, nu sunt lucruri pe care nu le-ai putea afla de pe internet. Doar sunt atâtea tutoriale. Doar că uneori pur și simplu nu știi ce trebuie să faci ca să îți ușurezi munca. Și faci manual, fără să știi că există un buton magic care poate face treaba asta în locul tău. Și degeaba există butonul magic, daca tu nu știi că e acolo și nu știi ce tutorial să cauți ca să afli cum poți face mai ușor un lucru.

Practic ăsta a fost cel mai important lucru pe care l-am învățat la cursul de Excel. Care sunt rezolvările la problemele cu care se confruntă oamenii, de obicei, în rapoarte și centralizări, în funcție de domeniul în care activează. Practic, la curs, ni s-au prezentat, în funcție de domeniul nostru, lucrurile pe care le-am putea face într-un raport pentru clienți, astfel încât să prezentăm informația cât mai clar și să ne ușurăm munca cât mai mult. Sau efectiv pentru noi, personal, daca vrem să ne facem tot felul de liste și tabele. Sau cum să centralizăm și să găsim mai ușor anumite informații în centralizator. Cum să remediem automat anumite greșeli și din astea utile.

Poate că nu sună a mare lucru. Dar crede-mă, faptul că vine cineva și-ți prezintă rezolvările tuturor problemelor cu care se confruntă în Excel și pe care nu trebuie tu să stai să le cauți în adâncurile internetului, e mare lucru. Practic de asta sunt utili profesorii. Îți dau informația direct, apoi o aprofundezi tu. În rest, da, informațiile sunt la un click distanță.

Cu cine am făcut cursul?

Cursul l-am făcut cu Radu de la excelninja.ro. Un orădean tare simpatic și care prezintă lucrurile într-o manieră foarte interactivă. Cu o mulțime de soluții și variante pentru tot felul de lucruri. Iar la sfârșit am primit și un suport de curs, ca să putem să ne sedimentăm și mai bine informațiile și îndrumările primite la curs + videouri, ca să ne amintim exact cum se fac lucrurile.

Cursul a durat vreo 12 ore, timp de 2 zile (6 ore pe zi), cu pauze, glume și multe exemple practice.

Iar la el pe site găsești o grămadă de articole utile despre Excel. Desigur, nu e ca și cum ți-ar prezenta la fix, față în față, cu exemple verbale, dar sunt de mare ajutor. Iar dacă vrei să-ți explice cineva cum stă treaba cu Excelul și să-ți dea niște idei de cum îți poți optimiza lucrările din Excel, dă-i un semn. O să-ți sară în ajutor. Fix ca un Ninja.

septembrie 28, 2018 0 comment

omul care a cucerit timpul elan mastai carte sf recenzie

Cartea din autobuz

Cartea din Autobuz: Omul care a cucerit timpul – Elan Mastai

by Daniela Bojincă septembrie 25, 2018

written by Daniela Bojincă

Despre cartea din Autobuz: De obicei veneam la muncă cu metroul. 5-10 minute până la metrou, 20 minute cu metroul și încă 20 de mers pe jos până la birou. Mi se părea că pierd în jur de 1h40′ degeaba. Nu le puteam valorifica în niciun fel. Și îmi place să citesc în metrou. Doar că la orele la care plec eu la muncă de la Politehnică și mă întorc de la Unirii, este suficient de aglomerat încât să mă bucur dacă prind loc lipită de ușă, cumva, în dungă. Nici vorbă să poți citi. Apoi, când a venit vara și s-a mai aerisit cât de cât orașul pentru că au început vacanțele și concediile, am zis că dacă tot am două autobuze care mă iau din fața blocului și mă lasă la 2 minute de birou, să încerc și varianta asta. Așa că mi-am făcut abonament. Fac 30-40 de minute, cel mult. Timp în care doar citesc. Și la dus. Și la întors. Și e atât de plăcut. Fapt pentru care am zis să scriu pe blog despre toate cărțile pe care le citesc în autobuz. Așa a apărut Cartea din Autobuz.

Mi-a recomandat cartea asta HR-ul de la muncă. Am intrat la ea în birou și, cum avea o carte pe masă, am întrebat-o ce citește și mi-am băgat rapid nasul. I-am furat cartea la mine în birou ca să o răsfoiesc puțin, am văzut în mare care este idee, mi-a plăcut și hop am dat și eu comandă de ea. E cartea despre care îți povesteam că nu a ajuns la timp și m-am apucat de distanța dintre noi a lui Kasie West pe care am recenzat-o anterior și pe care o poți comanda de aici.

Omul care a cucerit timpul, de Elan Mastai (carte pe care o poți cumpăra de aici, apropo) este o carte despre faimosul și vestitul subiect al călătoriilor în timp. Însă nu așa cum este el discutat până acum, din perspectiva beneficiilor și utilității de a schimba, eventual, anumite lucruri, ci din perspectiva tuturor lucrurilor care ar putea merge prost în urma unei călătorii în timp și a schimbărilor pe care le-am putea face și care ar putea duce la dispariția realității așa cum o cunoaștem și la crearea unei realități total diferite și poate mult mai rea.

În cartea Omul care a cucerit timpul a lui Elan Mastai, personajul principal este Tom Barren. Tom Barren trăiește într-un 2016 dintr-o altă realitate, nu cea pe care o cunoaștem noi. În realitatea lui Tom Barren nu mai existau conflicte politice, Pământul funcționa în baza energiei Pământului regenerată la infinit, tehnologia era demnă de cele mai SF filme, nu existau oameni săraci, iar toate problemele omenirii erau rezolvate.

Tom este fiul unuia dintre cei mai inteligenți oameni ai realității sale din 2016, Victor Barren, care tocmai se pregătea să fie al doilea cel mai important om din istorie, pentru inventarea mașinii timpului. Tom însă nu era cu nimic special, în afara numelui de familie. Însă era angajat la firma tatălui său și ajuta la construirea mașinii timpului.

În ziua în care prima călătorie în timp ar fi trebuit să aibă loc conform planului, totul se năruie. Iar Tom decide să călătorească de unul singur în timp. Însă lucrurile nu funcționează conform simulărilor, pentru că geniul din tatăl său nu era chiar atât de geniu și omisese niște lucruri esențiale călătoriei în timp. Iar Tom se trezește într-o realitate total diferită de a lui. Realitatea noastră din 2016, cu o tehnologie inferioară și rudimentară. O realitate din care nu știe cum să scape și în care face tot posibilul să repare greșeala călătoriei în timp și alegrile făcute. Astfel, Tom devine primul om care a călătorit în timp – Omul care a cucerit timpul.

Îmi place ideea pe care merge autorul și anume că alegerile luate în trecut ne-au adus în locul în care suntem azi. Toate la un loc formează omul de azi. Și ar trebui să fim mulțumiți cu ce avem azi. Să nu ne dorim să schimbăm nimic pentru că, într-o altă realitate, formată din cu totul alte alegeri, poate mai bune, poate chiar mai proaste dar care par mai bune, lucrurile s-ar putea să stea cu totul altfel. Și să nu ne placă. S-ar putea să aterizăm într-o realitate sumbră și plină de durere și suferință. Practic, îmi place că autorul merge pe ideea de a fi mulțumit cu ceea ce ești și ce ai făcut. Ocupă-te doar de prezent, pentru viitor. Pentru asta și recomand această carte, Omul care a cucerit timpul.

Cartea este interesantă și datorită noțiunilor de fizică. Ce-i drept, asta o face și puțin greoaie. Pentru că stai să analizezi dacă ce spune are sens, din punct de vedere al teoriilor vizicii, ori ba. Sau te întrebi ce naiba o fi aia și ailaltă. Dar asta o face să fie și mai interesantă, pe lângă noțiunile SF și alea filosofice.

Îmi plac și cum se termină cartea. Cum alege Tom să-și termine povestea. Realitatea pe care o alege. Lucrurile pe care le învață. Lecția pe care i-o dau alegerile sale. Chiar mi s-a părut a fi mai mult decât o carte SF.

Dacă ți se pare și ție interesantă cartea Omul care a cucerit timpul a lui Elan Mastai, o poți cumpăra de aici.

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

septembrie 25, 2018 0 comment

a christmas prince castelul peles transilvania romania

Filme

3 filme americane cu prinți și prințese care au fost filmate în România

by Daniela Bojincă septembrie 23, 2018

written by Daniela Bojincă

Ieri a fost sâmbătă. Iar la mine ziua de sâmbătă, de cele mai multe ori, e zi de făcut curat prin casă. Și de lenevit, după 5 zile de stat la birou între 4 pereți. Practic, de cele mai multe ori, stau tot între patru pereți, uitându-mă la seriale.

Ieri, după ce am terminat de făcut curat și băgat la spălat vreo două mașini, m-am proptit în fața PC-ului, am intrat pe HBO GO și am zis să mă pun pe căutat un serial, ceva, că astea la care mă uit acum, despre care și vreau să scriu un articol (Vanity Fair sau Bâlciul deșertăciunilor și Kiddin sau Glumeam pe românește), le apar episoadele abia luni. Și tot căutând eu, fără să mă hotărăsc la ceva anume, care să se plieze pe starea și gusturile mele de moment, am dat din întâmplare de A royal winter. Și am dat click pentru că poza de fundal îmi părea cumva că duce a peisaj de România. Și așa și era. Fapt pentru care m-am gândit să scriu articolul acesta despre filme americane modernet cu prinți și prințese care au fost filmate ăn România. Că mai știu două – unul disponibil pe Netlix și altul pe Hallmark. Iar dacă mai știi și tu altele, spune-mi.

A Royal Winter – filmat la Sighișoara, România

Cum ziceam, mi s-a părut că poza din fundal seamănă a peisaj din România și am zis hai că n-are ce să fie rău. Gata. La ăsta mă uit. A început cu câteva scene în New York, cu 2 fete care își plănuiesc vacanța prin Europa, în Calpurnia (ținutul Sighișoarei). Și, cum au ajuns în Calpurnia, casele mi s-au apărut mult prea asemănătoare cu casele transilvănene. Și m-am apucat să caut pe net să văd unde s-a filmat, că prea mare-i coincidența. Așa am descoperit că locația era Sighișoara și am și intrat rapid pe Google Maps, căutând după numele unei pensiuni care apărea în fundal și am văzut că e identic cu ceea ce tocmai văzusem în film și anume zona istorică a Sighișoarei care, apropo, este extraordinar de frumoasă.

A royal winter de pe HBO GO spune povestea a două prietene, Sarah și Maggie, care pleacă împreună într-o vacanță în Europa, într-un ținu de vis, Calpurnia. Sarah era plină de dorința de a avea parte de cât mai multe aventuri, în timp ce Maggie (Merrit Patterson) dorea liniște și pace ca să poată să se gândească pe îndelete ce va face cu viața ei odată ce se va întoarce în America. Fapt pentru care, într-o zi, Maggie explorează singură străzile Calpurniei (Sighișoarei) și se întâlnește cu Adrian (Jack Donnelly), un motociclist care trece în viteză peste pălăria ei și care, încetul cu încetul, reușește să o cucerească din postura de simplu cetățean.

E povestea aia clasică cu care deja ne-am obișnuit. Ea întânește prințul fermecător, dar fără să știe că el e un prinț. El o cucerește, ea se îndrăgostește și într-un final, dintr-o întâmplare, află că el nu e oricine, ci chiar viitorul rege care va avea încoronarea peste doar câteva zile.

Filmul e drăguț din perspectiva subiectului cu prinți, prințese și o iubire la castel. Iar locațiile în care au filmat sunt tare faine. Iar mie îmi place nespus de mult că sunt filme făcute în România și sunt promovate zonele respective ca ținuturi de vis, chiar daca numele locației e denaturat. Dacă vrei să vezi unde a fost filmat, găseși la tot pasul pe internet informații. Nu s-ar fi potrivit contextul, dacă păstrau numele advărat al locației.

Acum, ce mi s-a părut mie tare amuzant, e că în Calpurnia se vorbește limba engleză. Monarhii vorbesc între ei limba engleză. Discursul de învestire este în limba engleză. Cetățenii fără pic de accent (asta pentru că sunt actori americani) însă, peste tot scria în limba română (numele pensiunilor, hotelurilor și străzilor). Asta în timp ce numerele de la mașină aveau indicativul de țară CL și steagul Uniunii Europene. Măcar atât.

Și, un mic spoiler care mie mi s-a părut amuzant, este faptul că, la un moment dat, Sarah, prietena lui Maggie aruncă înfântănț cu un bănuț să-și pună o dorință, iar bănuțul e unul de-al nostru, de 50 de bani, cu stema României și pe care scrie România. Bine, asta apare doar câteva secunde și cred că doar dacă ești român recunoști instant, sau ești ceva pasionat de monede.

https://www.youtube.com/watch?v=1EuRKBMUdBQ

Sursă YouTube (user Movies 2017)

A Christmas Prince – filmat la Castelul Peleș, România

A Christmas Prince este disponibil pe Netflix și mi-am zis să-l văd acum ceva timp, după ce mi-a apărut pe YouTube o reclamă cu trailerul lui și am văzut că este ceva film filmat la Castelul Peleș. Mi-am zis din nou că n-are ce să fie rău și m-am uitat la el. Ce pot să zic e că peisajele sunt de vis. Dacă ai fost la Sinaia știi despre ce vorbesc, iar Castelul Peleș este absolut senzațional. Rămâne în topul castelelor pe care le-am văzut până acum.

Povestea din A Christmas Prince este puțin diferită de cea din A Royal Winter, în sensul că în cazul de față personajul feminin, Amber (Rose McIver), știe clar cine este Prințul Richard (Ben Lamb), viitorul rege din Aldovia (probabil de la Moldavia, sau ceva). Însă Prințul Richard habar nu avea că, de fapt, Amber era o jurnalistă din New York, infiltrată în castel ca profesoara surorii lui mai mici doar pentru a obține informații în exclusivitate despre viața monarhilor din Aldovia și a viitorului rege al acesteia.

Povestea de iubire dintre cei doi este una la fel de frumoasă ca restul poveștilor de iubire de la castel, povești cu care ne-am obișnuit încă din copilărie.

Și în Aldovia se vorbește tot engleza. Dar măcar aici nu apare nimic în română.

Mi-au plăcut mult de tot cadrele din acest film, atât cele din exteriorul castelului, cât și cele din interior. E ceva de vis, iar eu, sincer, nu mă satur de Sinaia, de Castelul Peleș și de curtea interioară a acestuia. De fiecare dată când am posibilitatea trec pe acolo și, desigur, chiar dacă l-am văzut de o grămadă de ori, vizitez și castelul. Activitatea asta face parte din micile plăceri ale vieții mele.

Sursă YouTube (user Netflix)

Royal Hearts – filmat la Castelul Corvinilor și Castelul Cantacuzino, România

Royal Hearts este filmat în două locații absolut superbe din România. La Castelul Corvinilor din Hunedoara (ceea ce ține de exteriorul castelului și curtea interioară, căci interiorul castelului este filmat în Castel Films Studio, ceea ce, dacă un străin vrea să vadă Castelul Corvinilor după ce a văzut acest film, s-ar putea să-l dezamăgească faptul că interioarele nu arată deloc așa cum se aștepta) și la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Povestea din Royal Hearts este despre Kelly (Cindy Busby) și Hank (James Brolin) care moștenesc un regat, regatul Meraniei (din nou, alt nume, pentru că nu se potrivește contextul de a se numi România). Ceea ce este interesant e că Merania chiar a existat prin 1248 AD, în timpul Imperiului Roman, fiind chiar în apropierea locațiilor în care s-a făcut filmul.

Din nou frumoasa noastră Transilvanie, cu peisajele ei de vis, rupte fix di poveștile cu prinți și prințese. Sigur o să-ți placă.

Filmul e și pe Youtube:

https://www.youtube.com/watch?v=3JFA17W8m0g

septembrie 23, 2018 2 comments

barsana maramures work and travel peisaj muntii rodnei muntii maramuresului

Calatorii

Work and Travel în Maramureș – unde am stat și ce am muncit

by Daniela Bojincă septembrie 18, 2018

written by Daniela Bojincă

Era o zi de luni la birou când ne-am hotărât să plecăm în Maramureș, într-un concediul cu totul altfel. La noi zilele de luni, de cele mai multe ori, nu sunt monotone. Și sunt pline de idei din astea care mai de care mai îndrăznețe.

Așa a venit și idee asta trăsnită. Într-o zi de luni dimineață în care vorbeam despre concedii și despre ce locuri faine ne-ar plăcea să vizităm în țara asta. Bucovina văzuse Andreea, Maramureș nu văzusem niciuna. Așa că a fost destul de ușor să ne decidem asupra destinației.

Doar că, în concediu merge oricine. În concediu să muncească, nu prea se găsesc nebuni. Așa că ne-am găsit noi două mai breze, mai cu moț, și-am zis să ne încercăm norocul și să găsim 1-2 familii care să ne găzduiască, iar noi să-i ajutăm în schimbul găzduirii cu munci pe lângă casă, specifice așa toamnei.

Fapt pentru care toată ziua de luni m-am gândit cum sa scriu un status pe Facebook, astfel încât mesajul să fie pe deplin înțeles și să ne bucurăm de concediu așa cum ne-am planificat.

Așa că marți am publicat asta:

Internet, 2 fete au nevoie de ajutorul tău! Mai exact, eu și colega Andreea.

Treaba e simplă. Vrem un concediu altfel. În Maramureș. Rupte de internet. Să stăm la o familie timp de 5 zile, să îi ajutăm cu treburile de toamnă de prin gospodărie și să ne bucurăm de locul ăsta minunat. Să avem parte de un concediu autentic românesc, cu relaxare prin muncă în gospodărie.

Așa că, dacă ai bunici din Maramureș, unchi, mătuși, verișori, prieteni care ar primi două fete să-i ajute 5 zile cu treburile zilnice din gospodărie, undeva la țară, dă-ne de știre. Ne dorim, ce-i drept, mai mult activități specifice toamnei. Și să ne bucurăm de viața la țară, în Maramureș, departe de betoanele din București

https://www.facebook.com/danielabojinca/posts/2086034571448176

Existau 2 variante:

Lumea să ne ia la mișto pentru ideea noastră
Lumea să fie entuziasmată și încântată, astfel încât să se implice în nebunia noastră și să ne ajute să găsim oameni la care să stăm în Maramureș și pe care să-i ajutăm cu munca pe lângă casă.

Din fericire pentru noi, ideea a plecat foarte bine, iar oamenii au fost bucuroși să ne ajute. Astfel încât încă din prima seară am avut o mulțime de propuneri pe care începusem să le centralizez într-un excel. Am strâns atât de multe propuneri, încât apoi ne-a fost tare greu să ne hotărâm unde să mergem.

Și, cum nu am putut alege un singur loc în care sa mergem, am mers în două. Am reușit să ne luăm și concediu ceva mai multe zile (vreo 5), așa din scurt, plus două de weekend, astfel că am putut să stăm de miercuri până duminică într-un loc și de duminică până marți în alt loc.

Apoi am găsit un bilet de avion între 5 și 11 septembrie cu doar 150 de lei dus-întors. Pomană, dat fiind faptul că l-am luat abia cu vreo 2 săptămâni înainte. Și, pentru că norocul nu s-a oprit aici, am găsit și un BlaBla Car care ne-a luat de la aeroport din Cluj-Napoca și ne-a dus până în prima locație (asta chiar în timp ce eram în autobuz, spre avion, iar eu mă plângeam că nu știam cu ce naiba ajungem din Cluj-Napoca până în Maramureș, astfel încât să nu pierdem mult timp pe drum). La întoarcere, ce-i drept, n-am mai avut aceeași baftă. Am combinat un microbuz până în Baia Mare și un autocar până în Cluj Napoca.

Prima locație din Maramureș

Pentru prima opțiune am mers pe mâna recomandării unei doamne din Sighetul Marmației, la o familie tare faină, compusă din 4 adulți (părinți + bunici) și 3 copii tare simpatici, drăgălași și cu foarte mult bun simț. Oamenii stau la vreo 20 și ceva de kilometri de Sighetul Marmației, în Bârsana, unde este și una dintre cele mai frumoase mănăstiri pe care le-am văzut și unde am ascultat una dintre cele mai frumoase slujbe, de Sfânta Maria, pe 8 septembrie.

Dar nu stau oriunde în Bârsana. Ci stau undeva pe o colină, de unde poți vedea Munții Maramureșului și Munții Rodnei. Un peisaj de vis. M-am îndrăgostit de locul acela. E magnific să te trezești dimineața și să vezi cum se ridică ceața așa, printre coline, în depărtare. Sau cum stau munții deasupra ceții. Bine, eu sunt îndrăgostită de orice peisaj cu munte, dealuri, văi, păduri și așa mai departe. Mi-aș face așa, o căsuță, într-o zi, într-o zonă ca aia, iar când mă trezesc dimineața să văd frumusețile naturii.

Cam așa ceva vedeam noi zilnic:

Ce-am muncit prin Bârsana

Probabil că te întrebi și ce am făcut în Bârsana, așa cum s-au întrebat și restul oamenilor care ne cunosc, când ne-am întors. De ce treburi ne-am ocupat și cu ce s-au îndurat oamenii de acolo să ne pună să facem. Și da, am folosit bine cuvântul îndurat. Pentru că le era cam teamă să ne pună să facem orice. De teamă că poate noi nu suntem obișnuite cu astfel de munci.

Totuși, am mers să dăm apă la vaci, am mers la scos cartofi și la adunat prune. Am participat și la facerea gemului de prune, am dat cartofi pe răzătoare de mi-am zdrelit degetele și am văzut cum se face pâinea de casă. Am văzut cum stă treaba cu porcii și alergatul după ei. Am adunat fânul întins când a început să plouă. Și am încercat să învăț să torc. Am încercat.

Aș fi pus niște poze și de la restul activităților, dar n-am. Că am mai lăsat și telefonul deoparte, uneori.

Reacția multora a fost: doar atât? Și poate că și a ta este. Însă, atunci când mergi la scos cartofi, nu scoți doar 5 minute. Când aduni prune, nu termini în 20 de minute. Când faci gem, mesteci în el suficient timp până e suficient de consistent. Treburile astea durează cu orele, uneori cu zilele. Noi am avut 3 zile întregi de stat în Bârsana (am ajuns miercuri seara și am plecat duminică dimineața; practic, zilele astea nu se pun), dintre care una a fost sărbătoare și în una am și vizitat zona. Nu-s ca jocurile alea pe calculator, în care aduni recolta în jumătate de oră și apoi faci altceva și altceva și altceva. Așa că nu apuci să faci prea multe.

A fost foarte fain tot ce-am făcut. În special că ne bucuram de un peisaj de-a dreptul extraordinar. Deși muncă fizică, e altceva când n-ai în față patru pereți monotoni. Și când respiri aer curat.

Iar dacă vrei și tu acolo, dă-mi un semn. Oamenii primesc oaspeți într-o casă în care ai confortul necesar. Iar cazarea și mâncarea n-au deloc prețuri piperate.

Uite aici am stat:

A doua locație din Maramureș

Pentru a doua opțiune am ales Ocna Șugatag, la vreo 13 kilometri de Bârsana. Am găsit o pensiune absolut superbă – Pensiunea Domnița, iar oamenii au fost încântați de voluntari. Iar noi am fost încântate să-i cunoaștem și să vedem cum e la o pensiune dincolo de baricada clienților.

Ce-i drept, în Ocna Șugatag, fiind în sat, n-ai parte de un peisaj spectaculos. Însă nu strică o plimbare până la lacul sărat din Ocna. E un loc liniștit unde ai și băncuțe și unde poți sta efectiv să te bucuri loc și să te gândești la ale tale.

Ce-am muncit la pensiune

La Pensiunea Domnița am ajutat în cadrul pensiunii, în bucătărie. Într-o dimineață am făcut micul dejun. În alta doar l-am pus pe masă. Într-o seară am făcut o parte din cină. Apoi, puneam masa pentru cei cazați, mâncam cu ei la masă și apoi strângeam masa, făceam curat, spălam vase, ștergeam vase, le așezam la locul lor, ne odihneam și apoi ne apucam din nou de următoarea masă.

Mi-a plăcut tare mult că oamenii discutau cu clienții ce vor să mănânce la masa următoare și dacă li se pare ok propunerea făcută de ei. Iar domnul de la pensiune este cu adevărat o gazdă tare faină. Îți face plăcere să stai de vorbă cu dânsul. Și e un om implicat total în absolut tot ce are legătură cu pensiunea.

Prețul pentru o cameră este de 110 lei/noapte, iar mâncarea e vreo 20 de lei pentru fiecare masă. Cum ziceam, pensiunea e tare faină. Camere moderne, confortabile, cu baie individuală și încălzire în pardoseală. Televizor, internet și un foișor cu aspect tradițional maramureșenesc (sper că n-am pocit cuvântul ăsta).

Și e poziționată cam pe la jumătatea drumului față de multe chestii din Maramureș. E un loc numai bun în care să te cazezi, iar apoi să mergi cu mașina să vizitezi locurile faine din Maramureș. Am vizitat și noi câteva, dar despre asta o să scriu într-un alt articol, că deja se pare că m-a laut valul cu scrisul prea mult în articolul acesta. Nu o să se oprească aici seria de articole despre Maramureș. Mai am chestii de povestit. Unele care chiar m-au lovit sentimental, ca să zic așa. Și m-au pus puțin pe gânduri în ceea ce privește viața, grijile și prioritățile de zi cu zi.

Apropo, Pensiunea Domnița o găsești online pe pagina de Facebook și pe profilul de Facebook. Și, ca de final, uite o chestie faină de acum câteva zile, cu dansuri populare din foișorul pensiunii.

septembrie 18, 2018 3 comments

cartea din ratb distanta dintre noi kasie west

Cartea din autobuz

Cartea din Autobuz: distanța dintre noi – Kasie West

by Daniela Bojincă septembrie 13, 2018

written by Daniela Bojincă

Nu știu cum a apărut cartea asta la mine în casă. Tocmai terminasem de citit cartea despre care am scris anterior (de pus link), Iubirea secretă a Annei Frank (pe care o poți cumpăra de aici) și așteptam să-mi ajungă comanda cărții despre care urmează să scriu, Omul care a cucerit timpul a lui Elan Mastai (pe care o poți cumpăra de aici). Cum nu a ajuns în timp util comanda, mi-am zis că nu pot lăsa o călătorie cu autobuzul spre birou fără să citesc. Așa că m-am dus în biblioteca de pe hol și am dat cu ochii peste cartea asta, care stătea undeva deasupra tuturor cărților noi din bibliotecă.

M-a intrigat că nu știam de unde a apărut acolo și când. Apoi titlul ei, distanța dintre noi, mi-a făcut cu ochiul și-am zis că nu are ce să fie rău. Ori intru în depresie după ce o citesc, ori mă simt mai bine decât înainte. Așa că am băgat-o în geantă și am plecat spre stația de autobuz.

Distanța dintre noi (pe care o poți cumpăra de aici) este o poveste clasică de iubire dintre o fată săracă și un băiat bogat. Cred că ar putea fi făcută o telenovelă din cartea asta, sincer. Bine, viețile oamenilor, în general, sunt niște telenovele, dacă stăm bine să ne gândim. Și, deși clasică, te prinde. Asta și pentru că este foarte ușor de citit, cu dialoguri și descrieri care curg. Am terminat-o foarte repede.

Personajele principale sunt Carmen Meyers și Xander Spence. Ea, fata patroanei magazinului cu păpuși de porțelan. Un magazin destinat oamenilor bogați, dar aflat în prag de faliment. El, băiatul uneia dintre cele mai bogate familii din America, care deținea un lanț hotelier în întreaga lume.

Într-o zi, Xander intră în magazinul de păpuși, ca orice persoană bogată de până atunci. Îi atrage atenția lui Caymen, deși ea refuza să creadă că te poți încrede în oamenii bogați, după ce mulți ani i-a studiat din spatele tejghelei magazinului de păpuși de porțelan al mamei ei. Și, desigur, pentru că aceasta nu provenea chiar dintr-o familie săracă, însă crescuse ca și când ar fi făcut parte dintr-una. Exact ca într-o telenovelă. Se știe săracă, crește săracă, apoi descoperă că lucrurile nu stau chiar așa. Între timp, se îndrăgostește de un prinț pe cal alb.

Însă, ce mi-a plăcut mie la cartea asta, de fapt, este chiar conotația titlului cărții – distanța dintre noi. Nu se referă la o distanță fizică. Nicidecum. Ci la totalitatea lucrurilor mărunte care îndepărtează doi oameni într-o relație. Orice tip de relație. Fie că e vorba de cuvinte, decizii sau grimase pe care le avem față de celălalt la un moment dat. Poate cu intenție, poate fără intenție. E vorba despre direcția în care o iau lucrurile, în urma acțiunilor noastre. De cele mai multe ori ne îndepărtăm unii de alții. Poate de frică. Poate din neștiință. Dar o facem. Despre asta este distanța dintre noi.

Povestea e ca oricare alta. Însă construită diferit. La fel cum iubirea e una singură, însă lucrurile care o formează sunt diferite. (Daniela, filosof contemporan)

Dacă vrei să citești cartea asta, o găsești aici.

P.S. Nu m-a deprimat.

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

septembrie 13, 2018 0 comment

1 milion Let`s Do It, Romania daniela bojinca blog 15 septembrie 2018 world cleanup day world waste platform

Cultură

Hai să ne strângem 1 milion la făcut curat în țară

by Daniela Bojincă septembrie 4, 2018

written by Daniela Bojincă

Hai să ne strângem 1 milion și la făcut curat în țară. Nu pentru ceilalți. Pentru noi în primul rând. Ca să trăim într-un mediu ceva mai sănătos.

Tot aud: vreau aia, vreau ailaltă. Nu-mi place aia, nu-mi place ailaltă. Aia e nasoală, ailaltă e și mai și. Da dincolo e mai bine. Vreau. Vreau. Vreau. Vreau. Ce-ar fi doar să nu mai vrei și să și faci ceva? Fă să fim 1 milion!

Unde? Cum? Când pentru 1 milion?

Pe 15 septembrie are loc la cea mai mare mișcare civică de pe Glob care își propune să curețe România de gunoaie. Sau măcar să o împuțineze. Iar ca această acțiune să își atingă obiectul e nevoie de 1 milion de români care pe 15 septembrie să strângă gunoaie de peste tot din țară.

E vorba de Let`s Do It, Romania! unde participă în jur de 150 de țări din întreaga lumea. Ca să avem o planetă mai sănătoasă. Că doar și planeta asta e fix ca un corp omenesc. Are nevoie să fie îngrijită ca să fie sănătoasă. Pentru noi. Și cred că ar trebui să ne pese mai mult de noi :).

Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate. Voluntarii mobilizați pe 15 septembrie vor curăța deșeuri a căror cartare sau identificare a mormanelor de deșeuri se realizează cu aplicația de mobil World Cleanup. Toate zonele cu deșeuri sunt încărcate în World Waste Platform, prima bază de date despre deșeuri dezvoltată la scală internațională. Aceasta cuprinde informații despre loc, tipuri, originea deșeurilor pentru analiză și pentru a arăta progresul realizat.

Cum a început totul?

A început prin 2008. când Estonia a organizat prima Zi de Curățenie Națională. reușind să mobilizeze vreo 50 de mii de voluntari într-o singură zi. Bine, asta și pentru că estonieii au o altfel de cultură și sunt mult mai implcați civic decât restul oamenilor pe care i-am cunoscut personal. Estonienii, pentru mine cel puțin, sunt un exemplu de AȘA DA!

Și, în caz că nu știai, România este prezentă în acțiunea asta încă de la început, fiind a patra țară care a organizat o acțiune națională de curățenie. Iar în ultimii 10 ani s-au alăturat vreo 150 de țări care organizează o Zi de Curățenie Națională.

Uite de ce trebuie să ne strângem 1 milion:

Pentru că situația privind deșeurile în lume este una destul de îngrijorătoare. Spre exemplu

Aproximativ jumătate din cantitatea de plastic care xistă azi e produsă în ultimii 15 ani (National Geographic, iunie 2018)
Deșeurile din plastic tind să se acumuleze în mijlocul oceanelor. “Insula” din Oceanul Pacific este estimată că ar fi de aproximativ 3 ori dimensiunea Franței (între 700,000 și 1,6 million km2). Aproximativ 4 și 12 milioane de tone de plastic ajung în oceane.
Din tot plasticul produs vreodată, doar 9% a fost reciclat (Jemma Jambeck, National Geographic, 2018)
Un român produce anual 254 kg de deșeuri menajere pe an și mai puțin de 10% sunt reciclate, în vreme ce media UE este de 28%, potrivit celor mai recente date ale organismului Uniunii Europene pentru statistică, Eurostat
România întârzie să adopte instrumente relevante privind gestionarea deșeurilor, iar din 2020, dacă nu va putea atinge o rată a reciclării de 50%, țara va fi pasibilă de sancțiuni de până la 200.000 de euro pe zi și chiar tăierea fondurilor UE pentru protecția mediului.

Sursa informațiilor de mai sus – aici.

Așa că dacă te îngrijorează informațiile astea de mai sus. Hai să contribui la o lume mai frumoasă pentru tine. Și pentru cei dragi ție. Dar în primul rând pentru tine.

Cum poți ajuta până pe 15 septembrie?

Contribuie la Harta Deșeurilor – descarcă gratuit aplicația World Cleanup de pe AppStore sau GooglePlay si pune online, printr-un singur click, deseurile pe care le gasesti în natura! Cei care au contribuit la Harta Deșeurilor pot câștiga premii în valoare de 17.250 de RON, precum laptop-uri, smartphone-uri și o excursie pentru 2 persoane în România. Cartarea s-a încheiat pe 2 septembrie și sunt peste 1600 de mormane de deșeuri semnalizate.

Susține o echipă de 5 voluntari printr-un sms în valoare de 5 euro la 7473

Cumpără-ți tricoul de Doer sau alte obiecte personalizate de pe magazinul online de pe site

Dă mesajul mai departe în social media, ca să afle și prietenii tăi și să fim cât mai mulți!

Deci da, pe 15 septembrie particip la Ziua de Curățenie Națională. Și mai am nevoie de 999.999 de români care să-mi fie alături. Hai și tu! Înscrie-te pe www.letsdoitromania.ro! Poți să îți alegi și zona pe care să o cureți prin intermediul aplicației World Cleanup.

Sursă YouTube (user LetsDoItRo)

septembrie 4, 2018 0 comment

Bucătărie

Mai și gătesc uneori – bread bowl

by Daniela Bojincă septembrie 3, 2018

written by Daniela Bojincă

Am făcut un bread bowl cu chestii la micul dejun. Nu prea gătesc eu des, deși îmi place. Din 2 motive mari și late:

Sunt mereu pe fugă și stau foarte puțin pe acasă.
Maică-mea a zis să mă țin eu de facultate și să învățat, până mă fac cu adevărat om mare, să las gătitul, că-mi trimite ea sacoșa weekend de weekend. Am eu timp toată viața de gătit. Asta face ca motivul 1 să nu mai fie char un motiv, pentru că dacă nu mi-ar trimite maică-mea mâncare, aș găsi eu timp să-mi fac și să nu mor de foame, pentru că sunt fanul mâncării gătite.

De obicei, dimineața mănânc cereale cu lapte. Rapid. Nu trebuie să încălzesc. Pun lapte în castron, apoi cerealele, amestec și aia e. Gata micul dejun. În 30 de secunde. Și da, fac parte din categoria aia de oameni dubioși care pun laptele înaintea cerealelor în castron. Aia e, existăm și noi. Trebuie să ne suportați.

Acum vreo 5 zile mi-am scos măseaua de minte (am povestit puțin aici). Și s-a lăsat cu dureri și antibiotice. Ca de altfel cum se întâmplă după fiecare operație. Iar atunci când faci o operație îți e interzis să bei lapte și să mănânci orice care are la bază lactate. Din cauza posibilității de a face o infecție și pentru că nu ai voie să iei lapte cu pastile pentru că laptele are o enzimă care coaguleaza pastilele și nu-și mai fac efectul. Ceva de genul.

Și, uite cum am fost nevoită de 5 zile încoace să-mi regândesc meniul de dimineață. O zi a fost gem pe pâine, alta cu zacuscă, sâmbătă un ou ochi cu roșii cherry și busuioc în ulei de măsline, rapid, la tigaie, iar pentru duminică m-am gândit eu să fac ceva mai diferit. Nu știu cum se numește exact rețeta. E bread bowl and something. Dar bread bowl e și pentru supă și alte chestii. În fine. În română eu i-am zis ou în pâine.

Am văzut rețeta mai demult pe net și am încercat-o. Mi-a plăcut și am zis să încerc din nou. Și îmi și place ideea asta de bread bowl. Și am înțeles de la o colegă că această combinație, pe care am să o descriu mai jos, merge și în avocado. O să încerc și revin cu impresii. La fel cum vreau să încerc și alte chestii în bread bowl, ca sunt diferite rețete.

Hai să-ți zic și cât de ușor se prepară rețeta asta pentru mic dejun. În vreo 30 de minute. Hai 35, dacă te miști mai lent. Asta cu tot cu stat la cuptor 20 de minute.

Ingrediente Bread Bowl

chifle (1/porție)

unt (am măsurat la la ochi vreo 20 de grame/porție)

bacon/pastramă de porc (2 felii/porție) – eu am folosit pastramă

cașcaval feliat (3 felii/porție)

roșii cherry (2-3/porție – in functie de cat de mici sau mari sunt)

brânză (20 grame/porție)

busuioc (câteva frunze/porție)

ouă (1/porție)

Preparare Bread Bowl

Se taie capacul de la chiflă și se scoate miezul, pentru a putea pune înăuntru toate ingredientele. Se taie feliuțe subțiri și mici cașcavalul, se rade brânza și se taie în patru roșiile cherry. Feliile de bacon/pastramă se păstrează așa cum sunt. Se topește untul.

Odată pregătite toate ingredientele pentru bread bowl, punem unutul în chfile cât putem de uniform, astfel încât să fie și pe suprafața de jos și pe pereții chiflei în interior. Apoi punem jumătate din cașcavalul și branza dedicată unei porții în chfilă. După care urmează cele 2 felii de bacon/pastramă, restul de cașcaval și brânză, cele 3 roșii cherry tăiate în sferturi, frunzele de busuioc și peste oul.

După punem chfila într-o folie de staniol ca în poza de mai jos și e gata de băgat la cuptor.

La cuptor se țin 20 de minute. Cuptorul se încălzește în prealabil la 180 de grade celsius. La final ar trebui să arate cam ca în poza de mai jos. Dacă ți se pare că nu se încheagă albușul oului, îl mai poți lăsa la cuptor 2-3-5 minute, la temperatură ceva mai mică și urmărind prin geamul cuptorului să nu se întărească gălbenușul. Ideal este ca gălbenușul să rămână moale la interior și atunci când tai să se împrăștie peste restul ingredientelor. Gustul e senzațional.

Dacă ai încercat rețeta zi-mi și mie cum ți-a ieșit și dacă-ți place. Hai poftă bună să ai!

septembrie 3, 2018 0 comment

stomatolog dentist crystal dental clinic daniela bojinca blog

Personal

N-am dat 2 bani pe stomatolog, până când am început să dau sute

by Daniela Bojincă august 31, 2018

written by Daniela Bojincă

Da. N-am dat 2 bani pe stomatolog. Asta pentru că îi uram din tot suflețelul meu de copil și ulterior de adult. Și, decât să mă fi dus la un stomatolog, preferam să stau cu durerea. Sau să mă îndop cu Nurofen Forte. Asta pentru că, atunci când mergeam la Târgu Jiu, împinsă de la spate de maică-mea, ba pe la un stomatolog, ba pe la un altul, având ceva probleme cardiace pentru care nu voiau să-mi facă anestezie (că le era lor frică), nu-mi făceau niciodată treabă ok. Pentru că nu aveau cum fără anestezie. Așa că luau puțin cu freza din carie, apoi puneau plombă peste restul de carie. Și uite așa caria aia tot săpa în interior și eu tot aveam dureri și-mi ziceam: dacă am fost acum puțin timp și tot degeaba, la ce să mă mai duc? Dacă-mi fac iar mai rău?

Eeee și uite așa am ajuns eu cu niște infecții de toată frumusețea și cu nervi care trebuiau omorâți și cu carii profunde. Și cu dureri insuportabile de am zis: aia e, mai rău de atât nu poate fi, ia hai să mă duc eu la oamenii ăia peste care am dat în București, despre care v-am povestit aici, când i-am și cunoscut.

Mi-a plăcut din prima de cei de la Crystal Dental Clinic. Clinica e ca-n filme, dotată cu tot ce vrei și ce nu vrei, cu oameni pregătiți pentru fiecare specialitate în parte, care știu să se poarte cu tine și-ți dau încredere. Și, mai ales, de la care nu mai pleci cu durere și nici nu reapare la câteva săptămâni după. Dai un ban, într-adevăr, dar măcar îl dai cu folos.

I-am cunoscut prin aprilie 2016, mi-au facut un plan de tratament (mult mai ieftin față de planul făcut vara următoare, pentru că am amânat), pe care mi-am dat seama că nu mi-l permit să mă apuc de el. Și nu aveam dureri in perioada aia. Poate așa, la cine știe ce perioadă plus o sensibilitate la cald/rece. Băgasem cu ai mei o groază de bani în plecatul meu în SUA din vara lui 2016, urma să plec și am zis că nu-i bai dacă mă apuc din toamna lui 2016, când mă întorc din SUA cu ceva dolari (suficienti cât să-mi rezolv dantura, ca să zic așa).

Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu aia din târg. În SUA a fost destul de nasol, n-am câștigat nici măcar banii pe care i-au băgat ai mei în program ca să plec. Iar planul meu măreț era să le dau lor banii ăia, iar ce rămânea să-i dau la stomatolog. Mai ales că, în SUA, m-au apucat niște dureri de dinței de numa. Simțeam că o iau razna pe acolo și că plesnesc de durere. Iar să mă duc la doctori, acolo, cu toată asigurarea, nu-mi permitea buzunarul. Am scris câteva articole din experiența mea prin SUA, aici.

Dar să revenim la stomatolog. M-am întors în țară în toamna lui 2016. Mi-am dat seama că nu-mi permiteam tot ce era în manoperă, iar dacă mă apucam, ca să nu mai am dureri, trebuia să și termin. Apoi, ce-i drept, îmi era și tare frică. Frică de durere și frică că iar nu nimeresc bine. Că doar ei pot să-ți zică orice, tu oricum nu știi ce-ți fac acolo. Cum de altfel mi se tot întâmplase. Îmi pierdusem și încrederea, ca să zic așa. Și tot încercam să scap pe motiv de lispă suficientă de fonduri. Și-am zis: hai că supraviețuiesc cu Nurofen și, când mai strâng niște bani pe lângă dolarii ăștia, mă apuc. Practic tot găseam motive să nu mă apuc de dantură. Mi-am pus dolarii într-un plic, într-un sertar. Și acolo i-am lăsat până m-am apucat efectiv de dantură.

Prin vara lui 2017, mi s-a rupt un dinte într-o roșie. Și atunci mi-am dat seama că a început să se agraveze treaba. L-am reparat pe respectivul în regim de urgenț și cam aia a fost. Nici atunci nu stăteam prea bine și nu eram pregătită psihic să mă apuc. Nici financiar, nici moral. Am făcut asta abia pe la sfârșitul lui 2017. Când eram și angajată de vreo 2-3 luni și mai pusesem deoparte niște bani, pe lângă dolari.

Era mult mai nasol de data asta. Mi-au facut oamenii din nou un control. Mi-au zis ca am ceva infecții dintre care una foarte nasoală și care trebuie tratată prima (cu care am și plecat în SUA, de altfel; țin minte că mi-a ieșit la analize înainte să plec, iar medicul de familie a tot încercat să mă convingă să rămân în țară, să-i dau naibii de bani investiți în program că poate am vreo leucemie). M-a uscat de bani infecția aia. La propriu. Apoi m-au uscat și celelalte de bani. Dar sunt un om strângător și cumpătat. Cât am cheltuit din dolari mi-am pus deoparte din salariu, care nu te aștepta să fi fost sau să fie unul uriaș. E decent pentru cineva la început în câmpul muncii. Astfel încât să-mi permită să plătesc o chirie, o întreținere și niște facturi, să iau ceva de mâncare când nu trimite maică-mea sacoșa de la Târgu-Jiu și să-mi pun ceva deoparte, astfel încât să mă asigur că am de continuat la stomatolog atunci când se terminau dolarii. Puțin cu puțin se face mult, vorba aia. Ce-i drept, m-a ajutat și familia când s-au terinat dolarii. N-aș fi reușit, probabil, fără ajutorul lor, doar cu ce strânsesem din salariu.

Am băgat ceva bani în dantură. Încă mă întreb cum de i-am avut și strâns cumva pe toți. Și mă oftic când îmi dau seama că aș fi putut face o grămadă de lucruri cu ei. Să-mi iau mașină, de exemplu. La mâna a doua, ce-i drept. Dar luam una destul de ok. Deci da, n-am dat 2 bani pe stomatolog, până când am început să dau sute. Foarte multe sute. Iar atunci mi-am dat seama că e serioasă treaba și că, cumva, oricum, trebuie să fac în așa fel încât să-mi termin de reabilitat dantura.

Și am terminat. Acum două zile mi-am scos ultima măsea de minte, care era băgată în os și pentru care încă pătimesc cu umflături și dureri de maxilar, gât, cap și urechi.

Iar peste vreo două săptămâni îmi pun aparatul dentar, ca să mă asigur că nu se mai fac carii între dinți, aiurea și îi pot întreține mult mai bine. Trebuia să-l pun luni, dar mi-am dat seama că plec în Maramureș și nu vreau să experimentez pe acolo mâncatul dumicat din primele zile de dureri cu aparatul. O să-l pun într-o vineri, ca să mă asigur că în weekend pot suferi liniștită.

Îi recomand pe oameni. Sau cel puțin pe cei cu care am interacționat eu. Și da, dacă intri la ei pe site, s-ar putea să ți se pară cam scumpicei. Și sunt, față de alte clinici din București, sau medici stomatologi. Multă lume îmi spunea că există alternative mai ieftine. Și sunt de acord. Doar că alternativele alea mai ieftine nu se știe dacă îmi făceau bine sau ajuneam să mă chinui din ce în ce mai mult. În ei am prins încredere. Mi-au dovedit după câteva intervenții că-și fac treaba cum trebuie și mă scapă de dureri insuportabile. Și am ales să rămân la ei și să nu încerc N stomatologi din București, mai ieftini, să-i văd dacă-și fac treaba și merită să mă mut. Nu eram în postura de a-mi permite să fac teste pe mine. Absolut deloc.

Acum, eu mi-am și luat un abonament de 1400 de lei, împreună cu încă cineva (deci 700 de lei fiecare), unde aveam 10% reducere la fiecare interventie, profilaxii gratuite, controale gratuite și alte beneficii. Mi-am scos ăia 700 de lei și am și economisit destule sute de lei pe lângă ei. Am făcut o afacere bună, ca să zic așa.

Iar dacă vrei să le faci o vizită, o recomand pe doamna doctor Mihaela Popescu pentru un prim control (e medic generalist), iar dacă ai de făcut tratamente de canal si alte din astea, o recomand pe doamna doctor Anca Ilincescu (e pe endodonție – doamne cât mă bâlbâi la cuvântul ăsta). Și pentru extracții pe doamna doctor Ema Ilișescu. Au fost de-a dreptul excelente de la grija față de pacient și până la execuție. Cel puțin doamna doctor Mihaela, cu care am petrecut și cel mai mult timp, este primul și probabil ultimul stomtolog pe care l-am iubit vreodată cu adevărat. Asta după ce prima experiență cu o doamnă doctor stomatolog, la câiva ani, a fost să-i dau cu picioarele în burtă, când femeia era săraca gravidă în vreo 7 luni. Nu sunt mândră de mine, dar nu-mi plăceau stomatologii. Csf. Ncsf.

Găsești toată echipa de medici, asistenți și așa mai departe, aici. Și îmi place că au și o serie de articole cu noutăți și explicații ale tehnologiilor pe care le folosesc. Îți recomand să le citești ca să vezi cum lucrează oamenii și cu ce. Și, mai ales, cât de dedicați sunt. Că, până la urmă, asta e cel mai important. Dedicarea de care dau dovadă. Și, crede-mă pe cuvânt. Am deja ceva experiență cu medicii stomatologi.

Și cred că o să mai urmeze câteva articole pe tema asta, despre cum am ales aparatul dentar, ce tip, de ce și cum evoluează treaba.

august 31, 2018 1 comment

Filme

Cum am terminat cu licența, cum am dat iama direct pe HBO GO

by Daniela Bojincă august 28, 2018

written by Daniela Bojincă

Știi cum am fost eu după ce am termiant cu licența?

Ei bine, au fost trei stări:

Starea 1: după ce am terminat efectiv de scris licența și am simțit așa o ușurare. Apoi mi-a trecut, că mi-am dat seama că trebuie să o recitesc de o grămadă de ori ca să o corectez. Și, cum se făcea, că de fiecare dată când o reciteam, chiar și spre final, tot mai găseam eu câte o literă mâncată sau ceva.

Starea 2: după ce am predat licența și am simțit o stare de eliberare. Știam că nu mai am nimic de făcut. Apoi mi-a trecut instant și asta, că mi-am dat seama că săptămâna următoare trebuia să susțin examenul de licență și să îmi susțin lucrarea de licență în fața comisiei. Și îmi făceam tot felul de filme cu posibile întrebări ale căror răspunsuri eu nu le cunoșteam. Pentru că da, așa funcționează creierul meu în perioade de stres.

Starea 3: după ce am susținut efectiv licența. Când am ieșit din sala aia, m-am simțit ca un animal care a stat închis într-un țarc un timp îndelungat și atunci când a văzut poarta deschisă, a fugit unde a văzut cu ochii. Așa am fost eu. Cum am simțit că pot să fac și altceva cu viața mea în afară de a sta închisă în casă și citi și scrie pentru licență, am dat iama direct pe site-ul celor de la HBO GO, mi-am făcut cont și aia a fost. Apoi doar respiram, mâncam și mă uitam la seriale. Practic, am simțit cumva nevoia să evadez în alte lumi, ca să mă detașez. Și m-a ajutat asta.

Apropo, cam așa de fericită am fost, încât am pupat-o la final, că tot mi-a adus un 10.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1987433307974970&set=a.424025627649087&type=3&permPage=1

Și când credeam că asta-i tot, a venit și…

Starea 4: admiterea la master. Același domeniu, altă facultate. trebuia să fac un eseu pe domeniul studiilor de securitate și să-l susțin ulterior. Și am devenit și mai panicată, că știam că e ceva diferit, nu mai cunosc profesorii, nu o să mai știu cum să-i abordez. Dar am scăpat și de asta. Apoi chiar am dat iama de tot pe HBO GO.

Bine, n-am stat numai pe HBO GO. Na. Mai o curățenia, mai un mers la birou vreo 9 ore pe zi. Mai un ieșit cu prietenii la un film, mai la o bere. Din astea, de oameni obișnuiți.

Dar am apucat să văd câteva seriale până acum, pe HBO GO. Și filme. Și dacă tot le-am văzut, de ce să nu le recomand și altora?

Și am fost atât de disperată încât mi-am instalat și aplicația pe telefon. Doar că mi-a trecut repede. Mă dor ochii de la ecranul mic de telefon. Tot mai bine e pe desktop. Așa că, prefer să citesc în metrou și RATB, iar HBO GO să-l las pentru serile de relaxare de acasă.

Primul serial pe care l-am văzut pe HBO GO – Rome

Rome este un serial de prin 2005 – 2007, despre Roma Antică, din vremea lui Pompei și a lui Cezar, perioada în care se făcea trecerea de la Republică la Imperiu. Dacă îți place istoria, cred că e interesant de văzut. Mie îmi plac tare mult filmele și serialele istorice. E ca și când ai avea o lecție de istorie pe viu. Și, te asigur, după ce vezi câte un film sau un serial istoric, o să dai fuga pe Google să cauți mai multe informații despre întâmplările respective și perioada în care au avut loc. Să vezi diferența dintre scenele din film și realitate, sau ca să ajungi să te convingi că păstrează întocmai detaliile istorice. Eu așa fac.

În serialul Rome (care are 2 sezoane a câte 10 episoade), o să- vezi în centrul atenției pe 2 dintre cei mai bravi soldați ai Romei Antice: Titus Pullo (pe care eu l-am urât la început și de care m-am îndrăgostit apoi) și Lucius Vorenus (pentru care sentimentele mele au fost fix pe invers). O să descoperi uneltiri împotriva celor mai importanți oameni ai societății și cum se mănâncau unii pe alții. O lume a aparențelor, a minciunilor și a răzbunării. E foarte interesant, eu l-am văzut aproape dintr-o suflare. Mi-a plăcut la nebunie, fapt pentru care ți-l și recomand.

Ah… și cel mai fain e că acum vreau să mă duc în sfârșit să văd Roma.

Apoi m-am uitat la vestitul Westworld

Toată lumea a vorbit despre Westorld în ultima perioadă. E unul dintre cele mai în vogă seriale la ora actuală. Probabil că știi și tu despre ce e vorba. Un parc de distracții în care lumea să facă ce poftește. Dar nu orice fel de parc de distracții. Un parc de distracții în care atracțiile principale erau roboții umanizați.

La început, în primul episod, neștiind despre ce este vorba, nu înțelegeam de ce se tot trezește tipa aia din film și se repetă oarecum acțiunea, cu mici schimbări, în funcție de anumite personaje. Ei bine, în parcul ăsta totul se restează, iar lucrurile o iau de la început a doua zi. Ceea ce e interesant. Și, mai ales, scopul acelui parc de distracții este interesant. Anume manipularea indivizilor. Și e șocant că, poate prin cu totul alte metode, cineva ar putea face asta. Sau poate chiar o face. Dar n-am să-ți spun mai multe, că aș strica tot farmecul serialului.

Iar locațiile în care este filmat Westworld, în Utah, sunt absolut geniale! Îmi pare rău că, atunci când am fost în SUA; n-am ajuns și pe acolo. Dar na, am toată viața înainte să o fac!

Între timp m-am apucat și de Succession

Un serial despre probleme familiale, în cadrul unei familii extrem de bogate, care deținea un trust întreg în SUA. Mi-a plăcut că e filmat foarte natural, Ca și cum ai fi acolo printre personaje și te-ai întoarce brusc de la unul la altul să vezi ce vorbesc.

Personajele sunt complexe și totodată extrem de simple. Bogate, dar cu o sumedenie de conflicte atât cu propria persoană, cât și cu cei din jur. Este, în același timp, despre povestea antică în care părinții încearcă să le ofere tot copiilor lor, dar aceștia nu sunt mulțumiți niciodată. Sau, de la prea mult, se strică.

E interesant în sensul în care prezintă un conflict familial între toți membrii. La fel, este un serial despre aparențele din societate și realitățile din curțile oamenilor. Practic, nimic nu e ceea ce pare. E de văzut, zic eu.

Iar acum mă uit la Victoria pe HBO GO

Un serial despre Regina Victoria a Marii Britanii. Serialul are ca punct de start momentul în care aceasta devine regină și continuă cu conflictul dintre Parlament și comportamentul rebel al Victoriei, un copil de 18 ani, până la urmă. Prezintă frumoasa poveste de dragoste dintre ea și prințul Albert și cum destramă practic toate stereotipurile Casei Regale de până atunci.

E o lecție vie de istorie, care nu are cum să nu-ți placă. Actorii sunt excepționali în rolurile lor. M-am îndrăgostit de Victoria, Albert, Lordul Melbourne, cameriste, doamnele de onoare și fiecare personaj în parte care a apărut în serialul acesta. Toți creează o poveste de poveste.

De când am început să mă uit la Victoria, vreo câteva zile, deja am terminat primul sezon, sunt pe cale să-l termin și pe al doilea și m-am apucat să citesc o grămadă despre monarhii și să le studiez arborele genealogic. Ți-l recomand cu drag.

Și cam atât de când am terminat cu licența. M-am apucat și de Patrick Melrose, dar n-am rezistat deocamdată mai mult de un episod. Asta pentru că nu am starea necesară. Dar pare un serial foarte bun pe care sper să îl reiau curând.

O să mai revin aici cu un articol, când o să mai strâng o serie de seriale bifate.

august 28, 2018 0 comment

iubirea secreta a annei frank ellen feldman recenzie daniela bojinca blog

Cartea din autobuz

Cartea din Autobuz: Iubirea secretă a Annei Frank – Ellen Feldman

by Daniela Bojincă august 20, 2018

written by Daniela Bojincă

Jurnalul Annei Frank

Cred că înainte de a scrie despre Iubirea secretă a Annei Frank a autoarei Ellen Feldman (pe care o poți cumpăra de aici), ar trebui să spun cine este Anne Frank. Asta în caz că nu știi deja. Și să povestesc puțin despre cartea scrisă de Anne Frank, Jurnalul Annei Frank (pe care o poți cumpăra de aici). Cartea de la care a pornit povestea ulterioară și pe care ți-o recomand să o citești înainte de Iubirea secretă a Annei Frank, pentru a putea înțelege așa cum trebuie întreaga poveste.

Anne Frank a fost un copil cu visuri mărețe. Și, cu siguranță, dacă ar fi supraviețuit, ar fi ajuns o bună jurnalistă. Un exemplu pentru generațiile viitoare. Și cel mai probabil ar fi militat pentru pace și pentru toleranță.

Anne Frank a fost evreică născută în Germania și refugiată în Olanda, în Amsterdam, alături de familia ei. Împreună au stat în așa numita Anexă Secretă, încercând să nu facă niciun zgomot ca să nu fie despistată de către vecini existența lor acolo.

Într-o seară, la radio, evreii erau încurajați să țină jurnale în care să-și documenteze viața. Iar Annei Frank i se pare o idee interesantă. Astfel, se apucă și documentează periodic viața lor din Anexa Secretă, dând nume fictive membrilor anexei (în editările utlerioare sunt specificate și numele reale), în jurnalul pe care l-a primit la aniversarea de 13 ani. Notează cum primeau mâncare pe sub mână. Cum mâncau cartofi putreziți. Cum se spălau care cum putea și apuca. Cum mergeau pe vârful picioarelor ca să nu facă nici cel mai mic zgomot. Cum vorbeau în șoaptă, discuțiile dintre membrii anexei, dragostea ei față de Peter van Pels și problemele pe care le aveau zi de zi în mica lor închisoare.

Scriind jurnalul, Anne Frank și-a dat seama că își dorește să devină jurnalistă când avea să se termine Al Doilea Război Mondial și când ei, evreii, nu mai aveau să se ascundă. Din păcate visul ei nu a devenit realitate niciodată. În 4 august 1944 au fost luați de către naziști, judecați și trimiși în lagărele de concentrare. Anne Frank, deși a scăpat de gazarea imediată pentru că împlinise deja 15 ani, a murit un an mai târziu, la Auschwitz. Peter van Pels, băiatul de care se îndrăgostise în Anexă, a murit și el chiar cu 3 zile înainte să fie eliberat. Singurul care a supraviețuit a fost Otto Frank, tatăl Annei Frank.

Jurnalul a supraviețuit datorită lui Miep Gies, cea care i-a ajutat în perioada în care au stat închiși în Anexa Secretă. L-a închis într-un sertar în momentul arestării lor și apoi i l-a înmânat lui Otto Frank, după ce a fost eliberat din lagăr, la sfârșitul războiului. Practic, Anne Frank, într-un fel sau altul, a ajuns o jurnalistă de succes, fie și post-mortem, prin jurnalul lăsat în urma sa, jurnal care stă și astăzi drept mărturie pentru o lume întreagă asupra întâmplărilor din vremea respectivă.

Jurnalul Annei Frank l-am citit acum câțiva ani. Și m-a șocat maturitatea cu care a putut să scrie un copil de doar 13 ani. Cum a ilustrat fiecare moment al vieții din Anexa Secretă, cu câtă tărie a făcut asta. Cred că am plâns la fiecare pagină pe care o citeam.

Iubirea secretă a Annei Frank

Iar acum să revin la cartea scrisă de Ellen Feldman, Iubirea secretă a Annei Frank. Ei bine, dacă Jurnalul Annei Frank este o serie de consemnări istorice, cartea Iubirea secretă a Annei Frank este o ficțiune. Faptele nu sunt reale, ci este pur și simplu imaginația autoarei, în cazul în care Peter van Pels, iubirea secretă a Annei Frank din Anexă, ar fi trăit.

După ce a vizitat muzeul dedicat Annei Frank, Anexa Secretă, iar ghidul povestea că despre Peter van Pels nu există dovezi concrete care să-i certifice moartea (în urma documentării s-a constatat că există), autoarei i-a venit ideea de a scrie o carte despre cum ar fi fost dacă Peter van Pels chiar ar fi trăit.

Personal, nu mi-a plăcut ce și-a imaginat autoarea. Anume un Peter care vrea să uite de trecut și își reface viața mințind pe toată lumea, înclusiv actuala familie cum că nu ar fi evreu. Se dezice de evrei exact cum au făcut și naziștii. Cel puțin eu așa am perceput atitudinea fictivă a lui Peter. Sau perspectiva autoarei, mai bine zis.

Mai degrabă eu mi-aș fi imaginat un Peter van Pels care, ajungând în America, nu se dezice de ceea ce este cu adevărat, de părinții lui morți, de Anne și iubirea copilărească dintre ei, un Peter care face front comun cu Otto Frank și își împărtășește povestea astfel încât, într-un viitor apropiat sau îndepărtat, lucrurile să nu se mai repete. Sau ajută supraviețuitorii din lagăre. Orice, numai un personaj care ar fi fugit nu mi l-aș fi imaginat.

Desigur, felul cum își imaginează Ellen Feldman lucrurile este chiar interesant. Un Peter van Pels fugar din fața propriului trecut. Un Peter căutând un viitor diferit, dar totuși cu trecutul mereu în subconștient. Un trecut care îl blamează că vrea să se dezică de el și de tot ceea ce a dus la formarea celui care a supraviețuit. E totuși o posibilitate și acest comportament, în cazul în care ar fi supravițuit. La fel cum e o posibilitate și să fi fost total opusul personajului descris de autoare. Dar asta nu o să putem să știm niciodată, pentru că Peter van Pels nu a trăit.

Eu îți recomand să citești ambele cărți. Desigur, începând cu Jurnalul Annei Frank și abia apoi cu Iubirea secretă a Annei Frank. Asta ca să înțelegi povestea și să-l înțelegi pe Peter van Pels chiar și într-o ficțiune. Poată o să-i aprobi comportamentul. Sau nu, așa cum, de altfel, am făcut eu. Oricum, jurnalul este o lecție de viață, zic eu, pentru fiecare dintre noi. Și cartea lui Ellen Feldman la fel. Ambele merită citite. Și sper să-ți placă. Cred că e important să cunoaștem istoria în special de la cei care au trăit-o. Tu nu? Sunt sigură că da. Așa că spor la citit, dacă ți-am dat un imbold și te-am făcut curios.

Iubirea secretă a Annei Frank o poți comanda de aici, iar Jurnalul Annei Frank de aici.

Și uite și niște reduceri la cărți, proaspăt scoase din cuptor, care s-ar putea să te intereseze:

august 20, 2018 0 comment

Newer Posts

Older Posts