Home Personal Uite de ce-mi place mie să recomand telefoane prietenilor mei

Uite de ce-mi place mie să recomand telefoane prietenilor mei

by Daniela Bojincă

Fac parte dintr-o generație care se plictisește repede de lucruri. Eu mă plictisesc repede. Amicii mei se plictisesc repede și, majoritatea oamenilor cu care ajung să interacționez se plictisesc repede de câte un lucru și vor mereu altceva. Nu știu tu cum ești, dar oamenii din jurul meu așa sunt. Vor ceva nou în fiecare zi. Mă rog, ai prins tu ideea. Sper.

Și, de obicei, când ne plictisim de un lucru, întrebăm prin grupul nostru de prieteni ce ne-ar recomanda. Iar pe mine, când mă întreabă cineva ce să aleagă dintre X sau Y model de telefon, eu îi zic să le ia pe amândouă. Unul să-l păstreze și unul să mi-l dea mie. Desigur, cum asta nu-i posibil, ajung să-l sfătuiesc să-l aleagă pe cel care i se pare cel mai bun în materie performanță și pe ăla pe care mi-ar plăcea și mie să mă joc. Că la ce mai sunt bune telefoanele prietenilor, dacă nu să te joci și tu pe ele, măcar din când în când?

Și, pentru că-mi place tare mult să fac recomandări și sunt un as în tehnologie, o adevărată mama omida, vreau să-ți recomand noul Samsung S6, proaspăt scos pe piață.

1. Pentru că vreau să-l testăm împreună.

Și 2. Ei bine, pentru că vreau să-l testăm împreună. 😀

Acum, serios, nu ți-ar plăcea să ai ultimul telefon de pe piață, cu cameră de 16 MP pe spate și 5 MP pe față? Pe bune că mie mi-ar plăcea să facem niște poze și să ne mândrim cu ele pe Instagram și pe oriunde altundeva mai apucăm.

Adică, după că-ți recomand un telefon bun, să nu măscoți și pe mine la o poză, un joc, un test, ceva?

Mulți m-ar întreba acum de ce mă interesează pe mine să am un telefon cu mulți mega pixeli, când pentru asta s-au inventat aparatele de fotografiat. Ei bine, în concepția mea modernistă, ar trebui să ai un telefon din ăsta pentru că nu tot timpul umbli cu aparatul după tine. Și niciodată nu se știe când îți iese un cadru care merită pozat și surprins cât mai bine, iar tu n-ai cu ce. Un telefon cu mulți mega pixeli e numa bun. Telefonul îl porți mai mereu cu tine.

Însă, pe lângă mega pixelii pe care probabil și tu te așteptai să-i aibă, greutatea de 132 de grame, pe mine m-au surprins senzorii ce-i are încorporați, în special cel care monitorizează pulsul, cât și accelerometrul. Bine, și senzorul de amprentă, pe lângă lanternă, giroscop, proximitate, busolă, barometru și hall. Dar ăla de monitorizat pulsul mi se pare cel mai tare. Până acum erau aplicații. Acum încorporează direct senzorul care, doamne ferește, nu se știe când îi bun. Dar zic să nu te mai aburesc cu tot felul de detalii ale specificațiilor tehnice, încorporate în textul meu, așa că ți le las pe toate, frumos structurate, direct aici.

Și acum, pentru că sunt genul ăla de om care, până la urmă, indiferent de specificațiile tehnice, desigur, ținând cont puțin și de ele, eu îmi aleg telefoanele, laptopurile și alte drăcovenii după culoare și design, nu-i așa că telefonul ăsta-i atât de frumos încât nu vi se mai iau ochii de la el și l-ați lua acasă? Indiferent de răspunsul vostru, acum ziceți și voi ca mine și nu-mi distrugeți visul frumos.

samsung galaxy s6 edge

You may also like

10 comments

Alex Ciocan iunie 12, 2015 - 13:55

Tot Samsung am si eu si e destul de ok cu exceptia faptului ca „E PREA MARE” … are 5 inch si ceva … parca ai tine o paleta de ping – pong in mana… Se vede ca cei de la Samsung incep sa faca telefoane din ce in ce mai potrivite pentru tinerii din Romania, care fug de munca fizica ca dracu’ de tamaie :))

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 12, 2015 - 14:00

Eh, al meu n-are 5 inch și ceva. Are 4,7 :)). E perfect. Vezi pe el. Te poți juca, vezi și pozele calumea, oamenii când faci video calling. E PERFECT!

Reply
Alex Ciocan iunie 12, 2015 - 14:08

Da, ai dreptate… 4.7 nu seamana cu 5 :))) ia sa te vad cum faci la betoane cu el in buzunar :)) sau cum raspunzi la el cand suna si esti plin pe maini de glet … astea-s telefoane care incurajeaza nemunca ma :))

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 12, 2015 - 18:29

Frate, da de ce aș face la betoane? Mai sunt și fată! Așa ai tu grijă de fete? Băi ce oameni :))!
Eu sunt o delicată, mă port prin alte părți, nu printre betoane în curs de facere și dând cu glet.

Reply
Alex`andra iunie 12, 2015 - 22:43

într-adevăr, e mai frumos pe albastru.

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 14, 2015 - 14:20

Sincer, atâta timp cât e S6, poate să fie pe orice culoare :)).

Reply
Loredana iunie 13, 2015 - 18:25

Dar pare-se ca esti o impatimita a tehnologiei, asta dupa patosul tau! 🙂

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iunie 14, 2015 - 14:20

Păi sunt! hai, nu vrei să-ți iei Samsungul ăsta minunat și să ieșim la o cafea? :))

Reply
alexandra iulie 24, 2015 - 18:20

Telefonul arata foarte bine incat nu mai e nevoie de prezentarea detaliilor tehnice. Si pentru mine designul este criteriul de baza pentru ca mai toate smartphonurile peste 1000 lei sunt destul de performante pentru sarcini uzuale (browsing, jocuri, filme)

Reply
Daniela Bojincă - Pishky iulie 28, 2015 - 12:56

Da, asta cam așa e. Cam tot ce-i bun e și scump :d.

Reply

Leave a Comment