Home Filme Snowtime – Marea Bulgăreală

Snowtime – Marea Bulgăreală

by Daniela Bojincă
snowtime

Am văzut filmul Snowtime – Marea Bulgăreală acum ceva timp. Și tare-mi pare rău că n-am găsit deloc timp să-mi public părerea despre el, până acum.

snowtime

Snowtime este un film pentru toate categoriile de vârstă, de la cel mai mic, la cel mai mare. Așa că dacă ai sau nu ai un copil, profită și vezi filmul ăsta, acum, în perioada sărbătorilor. Am și două motive pentru care să faci asta:

  1. Dacă n-ai copii, vezi filmul ăsta ca pur și simplu să-ți amintești cât de frumoasă era copilăria aia fără griji, în care ieșeai iarna afară cu ceilalți copii și vă băteați cu zăpadă, pe echipe, până când una ceda.
  2. Dacă ai copii, duceți-vă să vedeți filmul ăsta ca să le arăți cât de frumoasă e copilăria aia trăită afară din casă, departe de tehnologia asta care ne mănâncă tot timpul. S-ar putea să-i dai niște idei de petrecut timpul afară și să primească și o doză de morală asupra importanței prieteniei, onestității și a stăpânirii mândriei și orgoliului.

Mie întotdeauna mi-au plăcut animațiile care au un mesaj. Pentru că influențează copiii spre bine, spre a trăi și prețui lucrurile frumoase pe care viața ți le ofer, dar de care mai uităm câteodată. Iar Snowtime este o astfel de animație, cu morală. Asemeni poveștilor pe care mi le citea mama când eram mică.

Povestea filmului Snowtime – Marea Bulgăreală

Snowtime spune povestea unor copii dintr-un orășel micuț, din timpul vacanței de iarnă. Ca să nu se plictisească, copii pun de-o mare bulgăreală, undeva la marginea orașului, pe un deal, unde una dintre tabere își construiește un fort de toată frumusețea și încearcă să reziste atacurilor echipei adverse. O numesc ei: marea bulgăreală din timpul războiului. Un război ce se dovedește a fi plin de învățături pe viitor și care-i unește pe protagoniști într-o și mai strânsă frumoasă prieteni.

Personajele sunt tare drgălașe. Și poznașe. Și aduc așa un zâmbet pe buze prin felul lor de a fi și prin replicile lor. Personajul meu favorit, cu care m-am identificat eu în animația asta, este Lucie. Adică drăgălașa în albastru de mai jos. Poate că o să înțelegeți și de ce chiar din trailerul de mai jos.

snowtime lucie

Filmul a apărut din data de 2 decembrie 2016 în cinematografe, fiind distribuit de Ro Image 2000. Așa că dacă vreți să vedeți o animație drăgălașă în ton cu anotimpul, zic să mergeți să vă bucurați de ea. E chiar faină!

Sursă YouTube (user Movieclips Film Festivals & Indie Films)

You may also like

2 comments

capitanulrex decembrie 19, 2016 - 20:02

mi a placut foarte mult filmul si as vrea foarte mult o continuare

Reply
Daniela Bojincă - Pishky decembrie 22, 2016 - 13:58

Da, e foarte fain! Și mie mi-ar plăcea o continuare :D.

Reply

Leave a Comment