Acum o săptămână am hotărât cu toții, la birou, să practicăm work from home, în contextul încercării de a limita cât mai mult cu putință răspândirea acestui Coronavirus. Așa că de o săptămână n-am mai ieșit afară. Noi speram să fie inițial până vinerea ce a trecut, iar de luni să ne întoarcem la birou. Dar n-a fost să fie. Lucrurile au escaladat și se pare că o fac în continuare. Dar aia e, ne adaptăm stând cuminți în casă
Pentru mine nu e primul work from home în situații extreme. Ba chiar, pentru mine, acum un an de zile, a fost chiar și mai nasol. Eram întârziere cu vreo 10 minute la birou. Și nu e ca și când am un job la care trebuie să intru înainte de fix pe ușă și să plec la fix pe ușă. E totul super flexibil. Dar na, când e să ți se întâmple, ți se întâmplă.
Așa că, în întârziere fiind, am coborât dintr-un autobuz alergând să-l prind pe cel din fața lui. Și când am coborât, mi-am luxat glezna de trei săptămâni am stat la pat. Nici la baie nu puteam să mă mișc singură. Eram dusă. Și majoritatea timpului îl petreceam în pat ca să se vindece cât mai repede glezna pentru urma să plec fix după ce trecea perioada de trei săptămâni, în Atena.
Și, cum eram mai mult ca sigură că aș fi luat-o razna dacă doar aș fi stat în pat și nu aș fi avut pic de activitate, am ales să lucrez de acasă. Căci tot ce îmi trebuie este o priză și o conexiune la internet ca să pot să-mi desfășor activitatea. Treaba asta m-a ajutat să trec mai ușor peste leguminozitatea mea.
Așa că, diferența dintre atunci și acum este uriașă. Nu depind de nimeni să fac nimic. Mă mișc în voie prin casă, prin curte. E chiar ok. E un respiro de la aglomerația de zi cu zi din București. Am timp să mă gândesc mai mult la mine. Să fac mai multe pentru mine. Ba chiar am chef să scriu aproape zilnic pe blog. Ceea ce e ceva.
Desigur, asta nu înseamnă că nu îmi doresc să treacă cât mai repede toată perioada asta și să revin la normal. Însă privesc și partea asta pozitivă cu work from home.
Cum m-am organizat în work from home?
Am văzut săptămâna asta o mulțime de articole despre cum să te organizezi cu work from home. Cum să fii mai organizat. Cum să fii mai productiv. Cum să nu te plictisești singur acasă. Ce aplicații să folosești ca să îți ușurezi munca de acasă. O mulțime, după cum ziceam. Care mai de care mai interesante. Și din care, practic, eu n-am respectat nimic.
1. Îmbracă-te ca și când te-ai duce la birou
Nici vorbă! Pijamale cu pinguini și motive de Crăciun. Cele mai comode. Și călduroase.
Mie îmi place să fiu comodă în casă. Nicidecum ca la birou. Acasă îmi place să mă simt ca acasă. Importantă e starea de spirit din interior, nu hainele de birou. Iar eu mă simt mult mai bine în hainele mele de casă și în pijamalele cu pinguini. Chiar am fost super productivă, cu o stare super pozitivă.
2. Crează-ți un birou cât mai ordonat, ca și când ai fi la birou
Nici vorbă x 2! Acasă e acasă. Nu e la birou. E bine să ai un moment de respiro. Să ieși din zona aia de la birou și să te adaptezi la confortul de acasă. E super relaxant. Și chiar cred că ești mai productiv dacă te simți bine tu cu tine acasă.
Așa că eu mi-am făcut biroul pe balansoarul din dotare, în mijlocul sufrageriei, în fața geamului, ca să mă bucur de soare și de primăvara care a început să-mi bată la geam. Și vaaaai, ce minunat a fost.
Apoi, când mă plictiseam de legănat în balansoar, mă mutam pe canapea. Sau urcam în dormitor. Absolut fabulos. Ce scaune de birou? Ce mese? Nu. Balansoare și canapele!
3. Ia-ți pauze ca la birou la work from home
Nici asta n-am făcut. 🙁
Asta pentru că, la birou, eu nu prea-mi iau pauze, așa cum ar fi normal. Uneori uit să mă duc și până la dozatorul cu apă. Sau chiar la baie. Mai am o colegă care îmi mai bate în ușă și mă ia cu ea pe balcon. Că-n rest, Dumnezeu cu mila. :))
Însă, acasă mi-am luat mereu pauze. Ba să mă duc până în bucătărie, ba ca să mă uit pe geam, ba ca să mă mut în dormitor. Ba ca să închid 10 minute ochii și să mă relaxez în pat. Ba ca să mai citesc câteva pagini dintr-o carte 10-15 minute. Practic am făcut mai multă mișcare prin casă și m-am relaxat mai mult decât fac la birou. Asta și pentru că îmi este maxim de dragă casa în care stau. E super frumos amenajată. E un cuib în care nu ai cum să ai, vreodată, vreo stare negativă. E așa super cozy. O ador!
4. Descarcă-ți cât mai multe aplicații care să îți eficientizeze jobul
Depinde dacă ai nevoie. N-am făcut nici asta. Avem deja o aplicație pe care vorbim și când suntem la birou. Și când lucrăm de acasă. Ne permite să avem și echipe și așa mai departe. Foarte faină e. RingCentral se numește.
Apoi. Google Drive e sfânt.
5. Planifică-ți mai multe activități și alternează-le ca să nu te plictisești acasă
Da, asta am făcut. Mi-am luat și pauze. Mi-am planificat să fac lucruri diverse. Chiar și să citesc în pauzele pe care mi le luam. Să mă plimb. Chiar și până în curte, sau până sus în dormitor. Să admir pisicile din curte și copacii înfloriți. Să-mi planific articolele pe care să le scriu în fiecare seară și să mă gândesc la tot felul de idei. Idei restante și care să meargă în perioada asta.
Treaba asta chiar mi-a fost utilă căci, într-adevăr, ai niște activități lipsă. Chiar și să ieși din casă dimineața, în lume. Să observi oameni. Să fii printre ei. Să mai schimbi o vorbă și o glumiță cu colegii de la birou. Te ajută să ai mai multe activități pe care să le alternezi.
Și cam ăsta mi-a fost al meu work from home în ultimele 7 zile. Pot spune că m-am relaxat. Sunt mult mai puțin obosită. Mai ales că dorm cu o oră mai mult în fiecare zi. M-am bucurat să fiu în mediul meu comod și cozy, cu vibe-uri pozitive.
Ba chiar mi-am încărcat bateriile încât în seara asta, după ce mi-am închis taraba cu munca, pe la orele 17 și un pic, am avut chef chiar și să pun de o ciorbă și să fiu suficient de inspirată încât să nu o fac după nicio rețetă, ci să improvizez în funcție de legumele pe care le aveam prin frigider și prin congelator.
Ție cum ți-a fost săptămâna de work from home?