V-am zis că m-am apucat de Sims 3? V-am zis, acum ceva timp. Ei bine, de atunci, am renovat o casă, am făcut o cameră pentru copil, cu scaun de masă pentru bebe, pătuț și multe jucării, am modernizat-o și toate cele. Urma să-i fac etaj. Asta până când am vrut eu să mai fac un joc paralel și i-am dat suprascriere. Practic, am pierdut tot. Absolut tot. Casa mea, la care muncisem timp de trei generații, s-a dus și dusă a fost.
Așa e când nu-ți vezi liniștit de treaba ta, de jocul tău așa frumos cum ai ajuns să-l faci și te apuci tu să vrei cai verzi pe pereți și unicorni roz.
M-am lăsat, vreo două zile. Și voiam să-l șterg de tot. Însă, în loc să fac asta, m-am trezit că mă joc iar. Și am luat-o de la zero. Momentan am ajuns la cea de-a doua generație. Am un copil. Un bebe. I-am amenajat camera, i-am luat pătuț, jucării și i-am decorat-o cum am știut eu mai frumos. Însă, acum, am început să am un spirit mult mai critic asupra obiectelor pe care le pot cumpăra și am observat lipsa de creativitate a celor care au creat jocul.
De data asta nu mai voiam să iau scaun de masă pentru bebe. Dar, pentru că mi-a apărut ca dorință supremă în lista mamei, l-am cumpărat. Și m-am ofticat din nou că n-au decât trei tipuri de scaune de masă pentru bebe. Și alea, fără niciun design. L-am luat, iar copilului i-am dat tot biberonul pe jos, printre jucării.
Cred că cei care au creat Sims, ar trebui să dea o fugă pe site-ul celor de la Noriel și să se inspire de ceva modele de scaune de masă pentru bebe. Adică, au enșpe mii de modele pentru paturi, scaune normale, mese, lustre și tot ce vrei, iar pentru un scaun pentru bebe n-au nimic drăguț. Adică să fie și copilul ăla din Sims încântat să mănânce în scaunul lui special. Cei de la Noriel am văzut că au diferite modele de scaune de masă pentru bebe, care mai de care mai drăguțe și mai frumoase.
Mi-ar fi plăcut, într-un fel, să mă nasc în ziua de azi. Sunt atâtea și atâtea chestii drăguțe pentru bebelași. Eu n-am prins din astea și, sinceră să fiu, mi-ar plăcea să mă fac bebe și să mă bucur de toate chestiile astea drăguț colorate. Acum totul parcă-i mult mai frumos pentru lumea asta a copiilor.
Dar, dacă aș fi eu acum un bebe, m-aș mai juca eu Sims cu orele, ca să-mi trimit simșii la serviciu să-mi aducă bani să le modernizez casa? Aș mai duce eu jocul ăsta la extrem? Păi n-aș mai face asta.
Copilul din mine se bucură, însă, de tot ceea ce prinde. Nu contează că-s jocuri, chestii pentru copii prin magazine, sau orice altceva. El se bucură. Și-mi place să cred că e un copil fericit și că va rămâne mereu, acolo, un copil fericit. Și că nu va pleca. Altfel n-am să mai pot să mă joc cu același patos :D.
8 comments
haha, mi-am adus aminte cand am jucat pentru prima data sims, ce fascinat eram de libertatea pe care o aveam.. Sims 2 a fost ultimul pe care l-am jucat
Bine că-mi amintiși. Am uitat de simșii mei cât am fost plecată pe la Brașov. I-am cam neglijat și nu m-am mai jucat cu ei :(.
told ya’. that game is the devil.
Ohhh, yeah!
nu mai bine-ti cumperi un tamagochi?:))
Care naiba e logica acelei jucării? :)))
ai un singur „SIM”, de buzunar, pe care il ingrijești. nu am putut da reply la comentariul tau.:-/
Îhm. Nu. Cu mai mulți simși e mai palpitant.
Și, poți da reply la conversație, nu le fiecare comentariu în parte :). Aveai un buton de RĂSPUNS mai sus de comentariu 🙂